Gluma proastă și bunica abuzatoare

La Auchan, la tejgheaua unei covrigării, doi tineri și o fetiță cu o păpușă în cutie; copila ciripește fericită și țopăie ușor, pe loc. Pe cealaltă parte a tejghelei, două doamne mai coapte, în uniformă roșie. Una dintre ele se aplecă peste tejghea, spune ceva și trage ușor de cutia păpușii; copila izbucnește în plâns și se refugiază, cu păpușa în brațe, în spatele mamei. Din ochii mamei ies flăcări, își protejează puiul, dar nu spune nimic; tatăl, ușor jenat, se uită alertat la fetiță.

Din cuvintele spuse de cucoana 1 am prins: am și eu un nepot acasă. Doamna coaptă nr. 2, peste tejghea, râzând: Hai, mamaie, nu mai plânge, că tanti a glumit, nu-ți ia păpușa. Mda, e soacra, asta a făcut-o pe mama copilei să tacă.

Două cucoane coapte, cărora vârsta ar fi trebuit să le dea și un dram de înțelepciune, abuzează emoțional un copil, pretinzând că glumesc, doar și ele au crescut la fel și așa e normal. Nu, niciodată nu e normal să perpetuezi un comportament abuziv.

Viitorul începe azi

PERICLE, general atenian: „Doar pentru că nu te interesează deloc politica, acest lucru nu înseamnă că politica nu va fi interesată de tine”.

Nu uitați. #colectiv
Nu tolerați. #OUG 13
Nu credeți că e în zadar. #coruptiaucide 
Ieșiți din casă dacă vă pasă. #ăștia

(sursa foto)

Votați. #unitisalvam

La vreme de votare

Da

Las și eu, aici...

Cupil, știu c-o să te răvășească, dar așa ceva nu se tace.
(Dacă nu merge încorporarea, găsiți documentarul aici: https://www.youtube.com/watch?time_continue=27&v=jLeUuY_zcA8 )

A


A

Revoltă în formă continuată

Pentru cei 64 plus unul.

Să nu uiți, Darie! 😠

"Să nu uiţi. Darie! Nimic să nu uiţi. Să spui copiilor tăi şi copiilor pe care-i vor avea copiii tăi să le spui... Sa nu uiti, Darie."

Cu furie neputincioasă, azi, după doi ani.

Citiți, vă rog, și ce scrie Alexandra. Și lasați-i o vorbă.

" Fenomenul Colectiv a încheiat o epocă și a deschis o alta în care sperăm să devenim mai implicați și mai responsabili pentru ca astfel de tragedii să nu se mai producă și să nu fim nevoiți să închidem permanent răni sociale care sângerează, sunt total neproductive și, se pare, că nu învățăm nimic din ele"  Sfera politicii 

Pe blogul, pe wall-ul meu e democrație până la un prag*

Se dă o temă de discuție. Se argumentează pro și contra. Se face o expunere in rem, în care nu sunt vizate anume persoane, ci este tratată o stare de fapt. Se folosesc termenii niște, unii, nu toți, se prezintă o situație care a devenit deranjantă prin faptul să se tot repetă (generată de oameni).

Lumea dezbate, unii sunt de acord, alții nu, își argumentează spusele. Dacă nu sunt cu tine nu înseamnă că sunt împotriva ta, dacă ai altă părere nu înseamnă că mi-ești dușman, n-avem de ce să ne purtăm pică, cuvântul e liber, oamenii sunt diferiți (nu înseamnă că dacă nu suntem la fel vreunul dintre noi e defect). Public pe blog și pe wall și comentarii care în aparență îmi fac deservicii, atâta vreme cât ele nu-i atacă pe alții (ci doar pe mine) și folosesc un limbaj decent.

Nu-ți place, îmi pare rău, nici mie nu-mi place în cazul dat despre ce scriu. Nu ți se impune să comentezi, dar dacă o faci, cu argumente logice, îmi face plăcere, indiferent de opinia ta - polemica poate fi constructivă. Suntem oameni, e firesc să nu ne putem dezbăra de o doză de subiectivism, dar încearcă să nu fi pătimaș, pe o scară de la 1 la Vadim 3 e mai mult decât suficient.

Nu-mi da lecții, nu-mi ține teorii, nu mă eticheta, nu transforma particularul în general, expune-ți opiniile și argumentează-le. Dacă ai dubii, mai citește o dată. Dacă simți că greșesc, dar nu ai argumente, abține-te să mă acuzi, jignești, judeci – eu nu prezint un om, ci o situație care mă deranjează, ce-i drept, generată de oameni.

Și nu uita, ești la mine pe blog, pe wall, nu te obligă nimeni să mă citești, nici să fim prieteni sau să mă urmărești. Nu-ți place, n-o face.

Uzual nu-mi plac conflictele, îmi generează o stare de disconfort; asta nu mă împiedică să fiu uneori conflictuală. În general încerc să potolesc spiritele încinse din jurul meu; asta nu mă împiedică să devin toxică în anumite cazuri. Am un spațiu vital mai mare decât cel obișnuit și-o vârstă la care nu mai vreau să-mi irosesc vremea traducând din română în română ceea ce e scris clar.

Democrație, democrație, dar pe blogul/wall-ul meu eu sunt dictator.

* În urma unor discuţii, am repostat zilele trecute pe facebook textul scris acum ceva ani. Nenumărate persoane mi-au sărit la gât, că ei nu sunt așa, că generalizez etc., cât de ticăloasă sunt şi ori PSD-ul, ori şeful meu mogul de la ziar mi-a cerut să denigrez diaspora pentru un amărât de salariu. (Am avut şi dezbateri decente și chiar instructive cu oameni care aveau o părere diferită.)

De-a lungul anilor, distanţa între mine şi multe persoane a crescut drastic graţie a ceea ce am scris. (Ilinca ot Grămești a considerat că am ceva cu toți pensionarii, Gina Bradea că am ceva cu toți cei care lucrează în străinătate - de ele două chiar mi-a părut rău că n-au înțeles ceea ce am scris clar și au inventat sensuri ascunse printre rânduri.). O fi de bine, o fi de rău... E!

Dar în mod cert nu trebuie să-mi explic opiniile, opţiunile, simpatiile politice, gusturile alimentare sau vestimentare, nu trebuie să „mă scuz”, să dau explicații suplimentare (că fie-mea e în Italia, că am prieteni dragi în Spania și Franța, că pe unii bătrâni îmi vine să-i pup, îi salut fără să-i cunosc, doar pentru că-mi place să-i văd zâmbind când îmi răspund) şi în niciun caz nu trebuie să fac analiză pe text cu ce a vrut să spună prin aceste cuvinte poetul. Fiecare înţelege ce poate sau ce vrea să înţeleagă. Eu doar scriu.

L.E. Am repostat tot atunci și acest text, dar la el nu s-a indignat nimeni. Dar s-a ambalat lumea de acesta.

Influenţa zgomotului în procesul de comunicare. Studiu de caz

Mesajul la emiţător:

„Domnul pensionar are abonament gratuit pe autobuzele din oraș și se duce zi de zi la Lidl și Kaufland; dimineața devreme, când merg copiii la școală și adulții la serviciu, sau pe la 3, că nu mai poate să doarmă la prânz. E foarte trist că lumea nu mai e educată să-i ofere locul și trebuie să stea în picioare, el, care are două sacoșe de căpșunar pline. ”

Mesajul la receptor:

“Acum aflu că este strigator la cer ca pensionarii să aibă gratuitate pe mijloacele de transport și că ar trebui să fie îngradită cumva libera lor circulatie.” 

Modelul Shannon-Weaver al procesului de comunicare (sursă foto):

Printre dinţi

                   - Biblioteca? Locul ăla unde sunt rafturi înşirate pe pereţi?
                   - Cărţile fac o bibliotecă, nu mobila.

                                                                     (despre biblioteca noastră)

Oamenii ne vor binele şi foarte binele, un bine al lor, sintetic din unghiul nostru, bine ce nu implică decât casa, mai concret în casă. Oamenii nu ştiu că înăuntru e în genere pentru somn, că stăm cât mai mult afară, de la gătit mâncare şi călcat rufe la reparat diverse şi citit în hamac, de la făcut manichiura şi tuns la răzgâiat mâţe.

Mi-e tare drag când unui om îi place la noi, că-i peisajul, că-i casa, că-s animăluţele, quelque chose-ul specific locului – n-are nicio importanţă, mă bucur când ceva îi place; nu înţeleg cum unora nu le place nimic şi nu înţeleg de ce ţin în mod special să ne viziteze şi mai ales ce caută la noi când tot nu le place.

Toţi îţi vor binele, nu-i lăsa să ţi-l ia.

Nu-mi place casa unui om, aşa, şi?, nu eu trăiesc în ea, mă bucur pentru el, că-i place şi are ceea ce-i place. Nu mă omor după pescuit, dar admir pescarii.

Până la urmă important e să fie omul fericit, nu să-mi placă mie. Şi colecţiile de cărţi sunt cele care alcătuiesc o bibliotecă; rafturile pot găzdui bibelouri, încăperile pot fi multifuncion şi au fost denumite după ceea ce găzduiau.
La început a fost papirusul.

De ce nu scriu eu o carte şi nici nu strâng texte de pe blog între nişte coperte

Scriitor te naşti, nu devii, sclipirea de talent apare odată cu tine şi tot odată cu tine piere. Scriitorul plăsmuieşte lumi în minte, lumi care-l bântuie şi de care nu poate scăpa decât dacă le pune pe hârtie, ca într-un ritual de exorcizare, şi-atunci în mintea lui se face loc pentru o lume nouă.

Pe mine nu mă bântuie idei, nici nu le văd, doar uneori fantezia îmi joacă feste şi văd cioburi de lume altfel decât ceilalţi, iar alteori cuvintele mi se aşază pe limbă într-un mod neobişnuit.

Faptul că scriu mai bine decât alţii, că strunesc oareşcum verbele, că văd uşor altfel, că mă joc cu cuvinte – toate acestea nu mă fac scriitor.

Literatură nu am cum să scriu; cărţi tehnice – nici atât, sau nu pentru moment. De ce-aş ucide un copac doar ca să-mi văd scrisele tipărite?!...

Ora pământului - rămâne cum am stabilit

De anul trecut până acum, prea puține s-au schimbat:

- am redescoperit mătura clasică, așa că cea electrică e folosită foarte rar spre deloc;

- cantitatea de gunoi pe care-l ducem la conteiner am redus-o la un sac de 35 l (cel clasic de găleată) la șase luni.

Ora Pământului e un strigăt de ajutor, dar nu-i de-ajuns să acționezi "eco" o oră pe an ca să salvezi planeta.  

(sursă foto)

?

- Am crescut cu mâţe, le băgam pe furiş în casă, că tăticul nu le suferea.
- Şi ce făceaţi cu puii? Le găseaţi stăpâni?
- Nu, îi ducea mămica la A., îi lăsa acolo pe un teren.
- Şi ce se întâmpla cu ei?
... Le dădea o șansă...

Se întâmpla într-un oraş, „la casă particulară”, la finalul anilor '40. Orăşeanul nu mai îneca puii nou-născuţi pe care nu-i putea creşte sau da, ci „le dădea o şansă” abandonându-i, după ce învăţau să mânînce, pe terenuri virane.

Eutanasiem câinii comunitari, dar nu impunem sterilizarea câinilor cu stăpân, nu sancţionăm abandonul (În fiecare sâmbătă dimineaţa, lângă conteinerele pieţelor din oraş apar cutii de carton şi pungi cu pui de câine, de pisică.)
Când ai inundaţie în bucătărie, întâi opreşti apa, apoi te-apuci să strângi de pe jos.

Roşia Montană. După şase ani, rămâne cum am stabilit sau a rămas ca-n tren

"Pe agramaţii parveniţi cu bani negri în clasa politică nu-i interesează părerea Academiei Române despre exploatarea Roşiei Montane"

Adevaruri care sunt tacute:  "aur – 1,5 grame pe tonă, argint – 11, 7 grame pe tonă, arseniu – 5000 grame pe tonă, titan – 1000 grame pe tonă, molibden – 10 grame pe tonă, vanadiu – 2500 grame pe tonă, nichel – 30 de grame pe tonă, crom – 50grame pe tonă, cobalt – 30 grame pe tonă, galiu – 300 grame pe tonă"...

http://fusaru.blogspot.ro/2012/07/prin-trecut-spre-viitor-rosia-montana.html

http://fusaru.blogspot.ro/2012/07/prin-trecut-spre-viitor-rosia-montana_11.html

http://fusaru.blogspot.ro/2012/07/prin-trecut-spre-viitor-rosia-montana_5418.html

http://fusaru.blogspot.ro/2012/07/prin-trecut-spre-viitor-rosia-montana_6840.html

Revistă lansată atunci, acolo: http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=category&id=254:restituiri-3-2007&Itemid=118&layout=default.

De ce nu țin ora pământului

Pentru că încerc mereu să reduc amprenta ecologică a casei, a noastră; colectăm selectiv, reciclăm, încercăm să nu irosim (pentru că încă nu pot spune că economisim).

Cum am redus consumul la energie electrică?

* înlocuit monitorul crt cu unul led

* scos din priză electrocasnicele când nu sunt folosite (în special antena parabolică, ups-ul şi cuptorul cu microunde)

* înlocuit treptat becurile cu incandescenţă cu becuri economice şi pus multe corpuri de iluminat cu becuri mai mici în loc de unul singur cu multe becuri

* schimbat pompa pe 1100 de la hidrofor cu una submersibilă de 500, cu cam aceeaşi eficienţă

* drăgălit hidroforul cu pompa de la bicicletă, să aibă el acolo o presiune optimă, ceva cu membrană, depresurizare şi 1,5 pe presostat

* maşina de spălat folosită la capacitate, nu trei lulele la un program de spălare lung

* folosind în cursul săptămânii mătura electrică în locul aspiratorului
* utilizând priza cronostat la boiler sau calorifer

* aproape eliminat călcatul rufelor (lenjeriile sunt din tricot de bumac, frotir etc.)

Şi am scăzut la 4 KW pe zi. 2 persoane, 3 mâţe nebune fane microunde, 4 camere, electronicele uzuale ale oraşului plus cele specifice satului, terasă, acareturi, chioşc, curte. Pentru vară estimez un consum de maximum 8 zilnic, cu musafiri şi irigaţii.

Nu țin ora pământului; să închizi lumina o oră pe an, timp în care stai la calculator/televizor, nu însemnă că-ți pasă, ci doar că încerci să fii trendy.

Despre expatriatul voluntar, cu cinism

De obicei pot spune că sufăr de echilibru, uneori de prea mult, cu tendinţa analitică pe care o posed, cu «de ce?»-ul ce mă bântuie şi dorinţa de a înţelege. Nu trebuie să fiu şi de acord, ci doar să înţeleg mecanismele unei situaţii, să descopăr cum s-a ajuns într-un anume loc. Lupt cu mine să nu judec oamenii, să nu le pun etichete, îmi spun mereu «atâta vreme cât n-am trăit în papucii lui n-am dreptul să fac aprecieri», dar sunt om, imperfect, şi în unele situaţii revolta mă copleşeşte.

Lipsa locurilor de muncă, situaţia economică a ţării, perspectivele profesionale limitate, resursele financiare reduse, corupţia şi sistemul de recomandări, învăţământul parcă din ce în ce mai inadecvat vremurilor – toate sunt motive pertinente pentru care românii vor să plece din ţară. Şi-o fac; de la cel vag alfabetizat la doctori în ştiinţe, de la adolescenţi ce-şi iau viaţa în mâini la pensionari specializaţi ce vor să fie activi profesional în continuare, dar aici nu preau au cum. Exod de creiere, exod de brațe – migrația forței de muncă în pragul mileniului III. 

Dar când dintre cei care au plecat se găsesc unii care vin și critică, vor să dărâme fără ca înainte să încerce măcar să construiască ceva cât de mic, strâmbă scârbiți din nas și încep cu «la noi, în Grecia/Spania/Italia», votează fără să știe realitățile contemporane ale României și-mi hotărăsc prin asta viitorul mă apucă de-a dreptul boala!

Chiar așa, ultimul stinge lumina, stimate expatriat voluntar? N-ai nicio obligație față de sistemul sanitar care te-a ajutat să fii întreg? Nu trebuie să contribui la pensia bunicului, mamei sau la îngrijirea medicală a mătușii care te-a crescut, trebuie s-o fac eu? Nu te simți deloc dator să susții sistemul public de învățământ care te-a format? Cum ai reacționa dacă ți s-ar elibera facturi pentru tot ceea ce-ai primit de la amărâtul ăsta de stat român? 30 de ani ai fost îngrijit, școlit aici, bine, prost, atâta vreme cât ești întreg și cu mințile acasă. Luăm o medie minimală de 1500 de lei pe anul de școlarizare x 16 ani – 24.000 lei școala (dacă ai opt clase iartă-mă, tu nu mai trebuie să dai niciun ban înapoi, mă bucur că ți-e bine acolo unde ești). Apoi alocația ta de copil – 18 ani x 42 lei, peste 9000 de lei. Apoi îngrijirea medicală, plafonul minim de 39 lei/lună – peste 14.000 lei. Tu şi consoarta ta aveţi să daţi statului român înapoi 94.000 lei, adică peste 20 mii de euro, asta dacă nu punem încă vreo 5000 pentru copiii tăi care-și desăvârșesc acum studiile pe meleaguri străine.

Ce-aștepți?

Vaaai, ce mă bucur că ne-am întâlnit, e mică lumea, veeezi, cine se gândea să te găsesc aici, atât de departe de casă! Zici că ai apucat să-ți iei licenţa în relații internaționale la București înainte să pleci, bravo ţie. Ai avansat în funcţie? Păi dacă au văzut că ești tip muncitor, normal că n-ai mai rămas la spălat de vase. Felicitări, e meritul tău! Aaa, și soția ta e deja recepționeră, a fost cameristă? Ea ce-a terminat? ASE-ul, i see... Și ăia mici? Bravo lor că se trezesc dimineața să vândă ziare, copilul trebuie să se învețe de mic cu banul, nu vezi că în ziua de azi școala nu mai contează!?

Știu că postarea asta o să te enerveze, mi-ai mai spus că habar nu am cum se trăiește «afară» și mi-ai mai sugerat că am o mentalitate românească, depășită de vremuri, dar nu încerc să fac altceva în expunerea mea decât un demers logic.

Îți stă foarte bine în uniforma asta, hai, lasă indignarea și mai adă o cafea! A, şi să-mi aminteşti la plecare să-ţi las din salariul meu de român un bacşiş mai mare de 10%.

L.E. Excepția nu e regulă și nici un grup nu reprezintă întregul. Nu scriu că toți fac asta, ci că unii. Când cineva se simte atacat, el muncește cinstit și e onest, civilizat etc., fie n-a citit primele două paragrafe, fie născocește sensuri ascunse în ceea ce am scris clar. Când o situație e prezentată in rem - cu privire la faptă, nu la persoane anume - nu văd de ce lumea o ia în mod personal.
Am scris şi despre altfel de plecat. Acolo nu am primit critici.

(Editare ulterioară, m-am săturat să traduc din română în română. Îmi asum ceea ce am scris, nu ceea ce înțelege cititorul.)

Azi mă-nervează:

* Senzorii de mișcare (din scările blocurilor) care se aprind fix când nu mai ai nevoie de ei, deja te-ai împiedicat pe trepte.

* Pietonii care trec pe carosabil deasupra pasajului pietonal subteran, aproape atingând cu umărul cotul polițianului sprijinit de un Logan alb cu indicativ.

* Festivismele cu care panglicari de profesie inaugurează bucățele de carosabil refăcut, ignorând gropile care apar la mai puțin de 100 de m de locul faptei.

* Benzina, că-i tot crește prețul.

* Farmacistele care încearcă să vândă ce vor ele (Voltaren), nu ce le ceri tu (Diclofenac).

* Scriitorii și filozofii care nu știu când se scrie și când nu cu doi i.

* Inflația de oameni „profunzi” care mă ucid cu truismele lor.

* Că nu s-a inventat și cafeaua electronică. Sau berea.

* Insigna cu Taz, diavolul tasmanian, că nu știu unde am pus-o.

Avatarurile vieţii moderne

"Eşti ceea ce mănânci.” (Ayurveda)

Prin trecut spre viitor. Roşia Montană 2007. IV

"Ce nu te omoară te face mai puternic. Cianura nu te face mai puternic." - mesaj de pe un sticker cumpărat atunci, acolo. FânFest 2007 

Prin trecut spre viitor. Roşia Montană 2007. III

" aşa cum alte ţări precum Suedia (minele de argint de la Sala) se mândresc cu tradiţia multiseculară a mineritului şi Roşia Montană poate demara acţiuni concrete în a-şi face cunoscută tradiţia multimilenară în extracţia aurului."