* Gata cu ploile, e cald, e soare, e
vară şi-mi place. Merg desculţă prin iarbă, mănânc vişine
parţial coapte şi mă strâmb – da'mi
place -, beau sirop de coacăze,
umblu cu pălărie de paie, zâmbesc văzând stolurile de copiii de
pe drum care celebrează în fel şi chip vacanţa, mă bucur chiar
dacă n-aş putea spune că am motive, e vară, mă bucur. E vară.
* În oraş au înflorit teii, mă
impresionează până la lacrimi – adică strănut în disperare –,
acasă e totul verde ascendent, mai puţin legumele noastre, care-s
într-o nemişcare de plastic. Cohorte de melci de toate mărcile, de
la alb la maro-negru, homleşi sau nu - oare melcii cochilioşi din
fauna zonei or fi comestibili? - convieţuiesc cu noi pe moşie;
grădina e plină de păduchi de toate culorile, găinile au şi ele,
dar numai un fel şi şi-ăia-s puţini – le-am dat cu prafuri sub
aripi, de parcă le dădeam cu deodorant.
* A scos a doua cloşcă puiuţi –
12 – şi-s tare simpatici; pisucele sunt articulate în mişcări,
aleargă şi se caţără, prind fluturi şi-i mănâncă; ne uzurpă
cu somnul lor pelourile din bibliotecă, cer conserve şi plicuri cu
hrană umedă. (Am aşa o vagă presimţire că nici pe Frida n-o s-o
dăm şi vor rămâne amândouă mâţucele la noi.)
* De câteva zile, am o
pasăre-companion; are domiciliul în livada de-alături şi e cam
cât o ciocănitoare, dar mai colorată – nu ştiu cum o cheamă.
Vine după mine şi aşteaptă să-i fac grămăjoare de melci cu
cochilie; îi ia bucată cu bucată şi-i duce probabil puilor ei,
apoi mă urmăreşte interesată să vadă dacă n-am purces la
construit altă grămadă.
* Castravetele nostru cel falnic e
dovlec ieşit din flora spontană şi mă întreb de unde, că nici
dovlecei n-am avut anul trecut (oare e posibil să fi venit vreo
albină nespălată pe picioare?), imortelele pe care le-am pus în
jardiniere în faţa călţunaşilor sunt de fapt floarea soarelui
decorativă de la Monica şi a crescut mai bine de-un metru;
călţunaşii se insinuează printre tulpinile ei înalte şi
colorează şi ei cum pot, în galben, în roşu, în portocaliu.
* Am redescoperit bucuria copilăriei
de-a sta cu mâinile goale în pământ (mie-mi place, mâinilor mele
însă nu); copii se joacă cu nisip, cu pământ, poate că sunt un
copil mare.
* Despre viaţa în afara oraşului
învăţ continuu, mai ales din greşeli, şi mă bucur că am şansa
de-a putea greşi; am unde, cu ce, când, cum şi mai ales vreau.
* De pe wallul meu mă priveşte
Fuego; nu-i bine să fii prieten pe facebook cu un teatru, chiar
dacă-l cunoşti. Ascult Luna amară şi mănânc cireşe dintr-o
farfurie de sticlă. Dacă e Cireşar, musai să fie cireşe, Luna
amară e pentru Mihnea, cu 13-15 iunie-ul lui în facţiune,
chiar dacă-i post factum.
