Motivaţie pentru parola de bios

E 8 martie. Acum fix 12 ani mi-am făcut cadou primul calculator (un mod de-a spune „cadou”, am plătit la rate la el de ni s-a luat). AMD K6-2 la 350, ce minune…
775 $, când aveam salariul de aproape 200 şi doi copii preşcolari în întreţinere plus una bucată brac de 6 săptămâni (colegii fetelor de cămin nu le-au crezut că „şi-au luat” şi câine, şi calculator odată). Şi trage, mamă dragă, să poţi plăti ratele, până prin noiembrie, zi, noapte, 12-16 ore zilnic amândoi. Am scăpat înainte de sărbători şi bine-a fost…
Tot cam de 8 martie, dar 1999, lucram în redacţia unui cotidian. Mă sună pe la 10 seara, pe fix, domnul şi stăpânul meu:
- A picat hardul.
- Ceeeee?
- Îmi spune că nu e primary master.
Garanţia tocmai expirase. Închid ziarul pe la 1 şi plec rapid cu un taxi acasă. Pornesc calculatorul, intru în bios, dau autodetect primay master şi pleacă fără griji.
- Răzvan, ai umblat tu în bios?
- Nu, de ce?
- A umblat cineva.
- N-avea cine.
Dimineaţă trezesc fetele să le duc la cămin. O întreb pe Ana, cea mare, care avea 6 ani şi jumătate, deja ştia să citească:
- Ana, ai umblat tu în bios? (şi-i arăt unde)
- Nu, mami!
În spatele nostru, copilul numărul doi, Miruna, foarte interesată. Rapid îmi trece prin minte „Hait, asta o să-mi facă bucăţi dacă vede ce-i pe-aici!”, ea fiind de fel foarte hărnicuţă, tehnică, plină de energie şi de neprevăzut.
- Miruna, ai umbat tu?
- Da.
- Ai umblat TU???
(Miruna avea 5 ani şi 2 luni, teoretic nu ştia să citească nici în română.)
- Păi a zis să press del şi am press del!
De-atunci până acum vreo 3 ani am pus parolă de bios…