Like?:)

Se afișează postările cu eticheta relatare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta relatare. Afișați toate postările

joi, 14 septembrie 2023

Sărăcie lucie vs experiențe utile

Cum știam că R. nu va fi funcțional o lungă perioadă, am căutat oameni la lucru; am întrebat, am cerut recomandări, am scris pe facebook. Partea bună: ne ajută un vecin, un prieten și un tânăr frumos de pe o uliță alăturată și în plus avem ceva perspective de găsit oameni pentru muncă ocazională. Au fost mai multe oferte, unii au spus că vin, nici n-au venit, nici n-au mai răspuns la telefon, au fost și variante cu 300 lei pentru 4 ore de muncă – nu, mulțumesc! -, Vin, cum să nu? Știți, nu mai pot, mi-a apărut o afacere... (am apreciat că ne-a sunat și ne-a anunțat). Un domn a venit, a spus că mai vine și... suspectez că l-au ”furat” vecinii de la pensiune.

Înainte de aste demersuri, am vrut să ajutăm un ”amărât”, să ne fie săptămânal în curte, să bazeze pe un venit constant. M. a venit prima dată la coasă, domnul meu l-a plătit cu mult mai mult decât trebuia: îi tăiaseră curentul și avea nevoie de bani. A cosit cu coasă clasică, s-a mișcat repede, nu a trebuit să stau după el, a preferat să-i pun mâncarea la pachet pentru copii: are trei băieți de 8 luni, 5 și 8 ani. Trăim doar din alocația la ăia micii, că am avut ajutor de la primărie și ni l-a tăiat.

A doua oară a venit tot programat, a făcut rapid ce i-am cerut, l-am plătit corect (amintindu-i că încă ne e dator de data trecută), a plecat și cu o sacoșă de mâncare pentru copii. M-a sunat nevasta să iau un chil de ulei, că lu' ăla micu' i se face rău de la untură. I-am dat și ulei, și bani de-o bere la crâșmă. Ne-am întâlnit sâmbătă următoare la biserică, era la cerșit; m-a mirat, mi s-ar fi părut firesc să fie la muncă, n-o fi avut unde...

A treia oară a venit accidental și a strigat la poartă. N-am bani de pâine! Hai, vedem ce găsim de muncă. A făcut ce i-am cerut, am vorbit ca peste câteva zile să mergem la el acasă, să văd dacă mă minte sau nu (asta nu i-am spus-o) că e cumplit de sărac. A fost nemulțumit de banii pe care i-am dat (atât avem cash), i-am explicat că încă ne mai e dator niște ore bune de muncă.

Peste câteva zile am fost cu domnul meu și un prieten (cu un Duster aproape plin cu de toate, de la țesături la plasturi și dezinfectanți, plus mâncare, multă mâncare).

Și am văzut ce înseamnă sărăcie lucie. Pe o coastă aridă peste un pârâu puturos, maximum 200 mp de teren, cu casă cu tot; casa – o cameră (curată), o anexă-bucătărie cu tavanul jos, boltit, un ”hol” făcut din placaje și cu un unic bec cu incandescență, lăsat aprins continuu și mutat unde e nevoie de el. În curte, cam 2 mp de teren cu câteva cuiburi de fasole, rosii, porumb, vreo trei câini și câteva găini, un singur scaun, un closet care stă să cadă.

Stau de vorbă cu soția lui, nu au alt venit decât alocația copiilor, M. nu știe să scrie sau să citească, nu are valoarea banului, el cere cât îi trebuie, nu știe cifrele, iar băiatul cel mic are 2 ani, nu 8 luni. Aduce apă de departe ca să spele, uleiul nu e pentru gătit, ci pentru pus pe pâine, cu sare și ceapă, tot ce au mobilier în casă e primit de pomană, nimic dintre electronice nu funcționează, sunt folosite ca dulapuri, mese.

Le-am adus copiilor dulciuri când am venit și le-am dat lor; înainte de-a termina o țigară, cei doi mai mari le mâncaseră pe toate. Vorbim, M. vine sâmbătă la noi, dar mai devreme, M., nu la 8,30, că e soarele sus deja. Da, vin la 7. Pe drum mi se roteau gânduri multe-n minte, vorbesc cu S. la asistența socială să mă ajute să le facem dosar, știu de unde să luăm o Albalux, îi dăm becuri led, două lenjerii, avem niște pături și o pilotă în pod, nu le folosim, ia să intru și în oale cratițe, pun pe facebook să-i ajutăm... Prietenul: hmmm, șezi domol, e prea devreme, lasă să prindă mămăliga coajă.

Seara, își sună R. un amic, viceprimar în comuna lui M. Vezi-ți de treabă, e lepră, a pierdut ajutorul pentru că nu vine la muncă și mai e și obraznic. Mai vorbim.

Sâmbătă la 6,30 eram în grădină, descuiasem poarta, băusem cafeaua; la 7,30 îl sun pe M. Sunt la Slatina, cu un băiat, că io am nevoie de bani, doamnă! I-am spus să nu mai vină vreodată la noi. Și mi-am amintit de Doru, de care mă întreba Nea Costică: și de ce n-are, doamnă, dacă are pământ?

Nu e prima dată când sunt credulă (Când ești om cu țăranul nesimțit), dar sper să fie ultima. Am ajuns la concluzia că mai bine îl ajut pe cel care are, dar nu de-ajuns, că cel care nu are n-are pentru că nu face nimic ca să aibă. Vrea ajutor? Întâi să se ajute singur.

miercuri, 25 septembrie 2013

Ziua comunei , II

Pe seară, după ce-am terminat porția de compot, strânsul merelor, cimbrului și al busuiocului, am pregătit de fiert gemul a doua zi și am făcut focul în baie (plus sosirea unei căruțe de lemne pentru boiler), mergem iarăși; de astă dată n-am mai găsit loc de parcare aproape.
O voce se insinuează din curtea liceului; n-o cunosc. Mulțimea strigă, vibrează – să fie Cargo? Iris? Vama?...
Intrăm în curtea liceului; grupuri de tineri lansează lampioane chinezești. Un ritm vag oriental cu prea mulți bași, apoi manele. Nu înțeleg ce se întâmplă. Mă apropii de un consilier local.
- Domnul consilier, manele...?
- Nu, doamnă, nu-s manele.
- Ba sunt.
- Nu, nu-s manele, e ceva între muzică lăutărească și manele.
- Cine cântă?
- Vali Vijelie.
Nu, nu-s manele, nici nu. Ne tragem în laterala scenei, să ne putem auzi măcar gândurile; mă uit pe invitație; da, scria Vali Vijelie, dar n-am avut eu ochi să văd. Și pe afiș scria.
Mulțimea se unduie la unison, cântă cuvânt cu cuvânt, strigă fericită. Câțiva tineri, în picioare pe bănci, trăiesc la maximum momentul, fără să simtă frigul ce s-a așezat gospodărește; copii pe umerii părinților își leagănă brațele; două fetițe dansează încântate; un cuplu cu trei copii – doi în ciclul primar și-un prunc adormit în brațe – e fericit. De pe scenă se aude: „Mai cântăăăm?”. Mulțimea răspunde frenetic Da, eu spun Nu. Din preajmă, doi tineri mă privesc cu un dispreț suprem în ochi. Mă mir că m-au auzit în întregul vacarm.
- Strigă cu mine, strigă cu mine, te iubeesssccc...
Frenezia atinge cote pe care nu le intuiam; toate lumea cântă, toată lumea strigă, sute de brațe sunt în aer, mulțimea vălurește, se leagănă, e ca un organism imens.
E o experiență cu totul nouă pentru noi. N-am auzit până acum melodia, nu înțeleg, doar sorb din priviri mulțimea și am senzația că mă aflu într-o povestire harmsiană.
Nu putem avea cu toții aceleași preferințe, nu putem face parte cu toții din același film, realităţile paralele există iar eu aparțineam unei alteia.
Am fi vrut să vedem artificiile, dar n-am mai stat; însemna să mai așteptăm o jumătate de oră.

marți, 24 septembrie 2013

Ziua comunei , I

Steaguri pe stâlpi, bannere de-a latul drumului național – Ziua comunei Mărăcineni, ediția I, 532 de ani de atestare documentară, loc de parcare, uau, loc de parcare.
Ajungem – domnul meu și cu mine - imediat după deschidere; pe scenă, un grup de copii cu cravate roșii cântă cu responsabilitatea și seriozitatea pe care numai la vârsta lor le poate avea cineva.
Copilăriaaa n-o vom uitaaa...
Sunt elevii ai școlii și-s delicioși; strigă o melodie tărăgănată, cu versuri personalizate, unduindu-se ușor dreapta-stânga.
Domnul primar ne ajutăăă...
În preajmă, mese și bănci, corturi cu mese pentru oficialități, scaune pentru public, dozatoare de bere, fum de la grătare, proțap. Ambulanță, poliție, jandarmi. Pe scenă urcă o tânără, probabil elevă a liceului, și-i dă cu patos o melodie cu mother fucker. Puștii din clasele 1-4 mustăcesc complice pe scaune și se foiesc.
Sunt dezorientată; de obicei mă aflu pe partea cealaltă, a organizatorilor, nu sunt obișnuită să stau.
- Vă pot ajuta cu ceva?
- Nu, lăsați.
- Dacă nu-mi dați ceva de făcut, eu plec.
Mese, scaune, coșuri de gunoi, mutat public așezat aiurea; opt fete frumoase în costum popular dansează; sunet cu prea multe înalte, iarăși scaune, Doruri argeșene, soare, cald. Alte scaune.
- Ce să vă aduc, un suc, ceva?
- Apă, mulțumesc, doar apă.
E rece și bună cum nu poate fi nimic altceva când ți-e sete.
O domnișoară din zonă cântă muzică populară și se încinge o horă; muzica se prelinge prin picioarele dansatorilor, în mare parte tineri și foarte tineri, și nu mă pot abține să le admir firescul, dragul, bucuria.
- Există steaguri ale comunei?
- Nu, avem doar stemă.
- Când faceți, luați-mă și pe mine în calcul, vreau unul.
Discursuri oficiale prezentate de Jul de la Etno Tv (care, cu grație, a reușit să boteze două oficialități, pe motiv c-avea lista scrisă fără diacritice), primari din județ, prefect, parlamentari; diplome, realizări, s-au inaugurat terenul de sport de la școala din sat și o bucată de drum ce leagă DJ de DN. Sunt premiate cuplurile căsătorite de mai bine de 50 de ani.
- Comuna Mărăcineni și, curând poate, orașul Mărăcineni.
Hă? Orașul? Plec din oraș la sat ca să ajung tot la oraș?
Lansare de porumbei, Rică Răducanu, rumoare, lume multă. Doi puști cam de 4 ani vin și se uită în sus la cocarda tricoloră pe care o am în piept.
- De unde o ai?
Mă uit după domnul meu, nu-l văd; erau doi copii și o singură cocardă.
- De la doamna de-acolo.
Băieții se îndreaptă agale către doamna indicată.
Am stat până la momentul așezatului la masă – deja lucrurile mergeau aproape singure - și-am plecat. Aveam copil student adormit acasă, prune de cules pentru compot și gem, de terminat recoltarea merelor, de strâns busuiocul și cimbrul.
- Dar vă întoarceți, nu?
- Da, ne întoarcem.

:-D