Like?:)

Se afișează postările cu eticheta tips. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tips. Afișați toate postările

luni, 21 noiembrie 2016

Ponturi când te muți la casă

  • Primul pas: fă rost de cutii din carton, saci de polietilenă groși și transparenți, saci de rafie, marker gros, scoci, cutter, foarfecă, sfoară, folie de ambalare, elastice de bani, etichete autocolante sau din carton dur (care vor fi legate cu sfoară de saci), saci de gunoi, mulți saci de gunoi, că mult se strânge. Fă o cutie cu chestiile pentru ambalat. Dacă găsești și oareșce folii cu bule sau burete subțire, și mai bine. Strânge din timp cutiile din carton (găsești de cumpărat la Praktiker, e ok să cumperi 5-6 bucăți, dar dacă e să le cumperi pe toate – peste 100 – cam costă). Pune scoci pe toate îmbinările cutiilor, responsabil, fie că e cutie nouă sau reciclată - nu ştii ce vei pune ulterior în ea.
  • Orice rucsac, geantă de voiaj, troller, cutie frigorifică va deveni cutie de transport. În cuptorul cu microunde sau în frigider se pot muta o grămadă de chestii care au aceeași temă – prosoapele de bucătărie, tacâmurile, oala de ciorbă. În cutiile mari se pot pune farfurii protejate de pături sau prosoape (noi am folosit hârtie de protecție doar după ce-am terminat textilele), cărțile e musai să fie puse în cutii mici, că sunt foarte grele. Ai grijă ca nicio cutie să nu depășească 15 kg, vei căra la greu zile-n șir.
  • Împachetează pe camere, în măsura posibilităților; numerotează cutiile D (dormitor) 1, C (camera copilului) 1, C2 ... C2222 –, scrie cu markerul pe cutie ce conține și fă liste într-o agendă cu numărul cutiei și ce conține ea (va fi mult mai simplu să identifici unde sunt mănușile când pe cutie scrie D8 sertar sus); tot acolo notează ce-ai pus în cuptorul cu microunde, frigider, mașină de spălat.
  • Începe împachetatul cu tablouri, oglinzi, obiecte decorative, continuă cu obiectele pe care le vei folosi cât mai târziu – serviciul de masă pentru musafiri, vaze, chestii de plajă/ornamente de brad, depinde de sezon, fețe de masă, cărți, bijuterii, undițe – că n-o să ai vreme de pescuit sau de cusut goblen -, conserve. Treci apoi la lenjerii și prosoape, păstrează pentru mai târziu doar strictul necesar – câte două schimburi.
  • Sortează drastic; dăruiește fusta pe care n-ai mai purtat-o de trei ani și blugii care deja ți-au rămas mici, dă-i vecinei de la parter vaza pe care o place de multă vreme, în condițiile în care oricum ai 218,5 vaze. Nu păstra nimic din ceea ce ai ținut până acum în speranța că poate îl vei folosi – setul de ornat prăjituri de la mătușa, pe care l-ai primit acum 5 ani și e neatins; dacă atâta vreme nu l-ai încercat înseamnă că nu-ți trebuie. Renunță la colecția de aparate foto vechi din care visai tu să faci un raft-muzeu și la toate chestiile pe care nu le-ai reparat de mai bine de un an – cizmele din piele întoarsă, prăjitorul de pâine -, renunță la scoicile aduse de la mare acum doi ani și la supiera primită cadou la cununie (pe care o folosești la depozitat chitanțe). (Nu arunca nicio textilă uzată, vei avea nevoie de nenumărate cârpe; orice lighean, castron, găleată sunt aur curat.)
  • Împachetează din timp, și cu 3 săptămâni înainte, 5 cutii pe zi înseamnă 105 cutii din nenumăratele pe care le vei avea de făcut; și nu vei face tur de forță în ultimele două zile. Chiar dacă uiți unde ai pus ceva, ai scris pe cutie și-n agendă unde e; şi știi că te vei încadra lejer în timp. Fă poze la ce demontezi și în zona din spatele calculatorului. De la oboseală e posibil să nu funcționezi în parametri când le remontezi/conectezi și nu strică oareșce instrucțiuni.
  • Pune cărțile în cutii așa cum erau în bibliotecă, pe rafturi, și scrie pe ele raft stânga sus, cărți de specialitate. Pune hainele în saci transparenți și etichetează-i. Pe cele purtate mai rar pune-le în cutii cu etichete. Protejează cu ceva pungi deasupra cutiile pe care suspectezi că nu le vei desface curând. Încălțămintea se transportă (și se depozitează o vreme) bine în lădițe negre de fructe. Folosește fiecare urmă de spațiu, cutiile trebuie umplute până sus, mai ales că scade ricul spargerii obiectelor fragile aflate înăuntru.
  • Încearcă să scoți din priză electronicele și electrocasnicele cu o zi înainte de ambalare. Și după mutare lasă-le măcar câteva ore la temperatura noii case fără a le conecta la rețea.
  • Lasă la îndemână kitul de curățenie și pe cel de supraviețuire: agenda cu listele cutiilor, pix, hârtie igienică, șervețele umede, ceva farfurii și tacâmuri, cafea, ibric, apă, pahare de folosință unică, ruletă, lanternă, acte, bani și musai trusa de unelte. (Pentru haine şi produse de igienă zilnică, ideal ar fi un troller pregătit ca pentru 5 zile de concediu.)
  • Mai spre final, du la maşină aspiratorul, cana electrică, cuptorul cu microunde, încărcătoarele, aparatul foto.
  • După transportul integral al cutiilor și sacilor, sacrifică o încăpere în care să le depozitezi și să le desfaci (nu uita, etichetele cutiilor nu trebuie să fie puse spre perete); e mult mai eficient să duci direct la locul lor hainele în dormitorul deja aranjat decât să-l ții aglomerat zile-n șir cu cutii. Dacă mai bine de-un an n-ai desfăcut o cutie sau un sac, dăruieşte conținutul lor. Nu ţi-a trebuit un an, înseamnă că nu îţi trebuie deloc.
A, şi primește cu drag şi zâmbet febra musculară: ești în casă nouă.


luni, 18 februarie 2013

Roşii uscate la soare


Pe principiul iarna car şi vara sanie, în februarie e timp pentru documentarea pentru vară.


Am citit pe net că merg soiurile Roma şi San Marzano.
Din experienţa personală – am folosit roşii cherry - le-am pus pe o tavă cu hârtie, am presărat sare şi busuioc uscat peste ele, apoi le-am acoperit cu o bucată de perdea. Ziua au stat afară, în plin soare, noaptea – fie în casă, fie în maşină. Patru zile. Le-am cam îndesat în borcane, pe ici-pe colo şi câte un strop de usturoi, le-am acoperit cu ulei de măsline şi gata. Le-am mâncat sub formă de decor tare gustos peste o felie de brânză, uleiul rămas e un deliciu la salate şi singurul lor defect a fost că am făcut prea puţine.
Dar vine ea vara...  

:-D