Like?:)
Se afișează postările cu eticheta pe culori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pe culori. Afișați toate postările
joi, 3 noiembrie 2022
luni, 31 octombrie 2022
marți, 11 septembrie 2018
vineri, 5 august 2016
joi, 10 septembrie 2015
luni, 24 noiembrie 2014
vineri, 30 august 2013
Culori citadine de august
Lângă fântâna arteziană galbenă
din piaţa roşie, cu mâinile ude, o copilă cam de patru ani cântă:
Pentru nooooi... ie. O-o-o-o
amândoooi...
Pe bordura înaltă, lângă ea, un
bărbat încă tânăr stă, cu picioarele adunate incomod, şi
priveşte ca prin ea, de parcă fătuca ar fi din sticlă.
Copila se apropie şi îi spune ceva
bărbatului în timp ce îşi şterge temeinic mâinile pe pantaloni.
Bărbatul se ridică; fetiţa se uită
pe bordură, ezită, ia de pe ea o borsetă şi şi-o pune diagonal.
Apoi, cu o piruetă, ia şi un aparat foto şi pleacă în pas
săltat. Din spate, bărbatul o urmează agale.
O fetiţă-n roz cu o borsetă neagră
şi-un aparat foto la fel, alături de-un tată în negru, trăgând
aplecat un mic troller roz cu Barbie.
joi, 18 februarie 2010
File din cartea de colorat. Roşu-portocaliu-mov
În piaţa cu pavele roşii, cu pavele portocalii şi cu fântâni arteziene soarele se răsfaţă în apa izvorând dintr-o lalea inoxidabilă. La umbra ei, un grup de pinguini roşu-portocalii (sau portocaliu-roşii, nu se ştie exact, culoarea lor depinzând de cum se reflectă razele soarelui pe pavelele roşii, pe pavelele portocalii) fac analiză pe text la un editorial scris de-un prozator, vegheaţi patern şi aprobaţi zâmbind de-un pinguin mov imperial, c-o bombă la rever. Toţi aplaudă fericiţi la final şi-ncing un dans al pinguinilor: doi paşi sugeraţi la dreapta, doi la stânga, ţop în faţă, ţop în spate, ţop-ţop-ţop, în ritmul coloanei sonore de la Star Wars, primul în şir fiind un pinguin mic, negru, de respiră greu.
Pinguinii sunt la nuntă, în week-end, o eternă nuntă într-un perpetuu week-end, hrănit de luni-marţi-miercuri, şi nouă, celorlalţi, ne hărăzesc o viaţă alcătuită din zile de joi. Sunt opt Buddha, pentru fiecare zi a săptămânii câte unul, mai puţin pentru joi care, fiind mai lungă, are nevoie de doi. Ştim cum trece timpul doar pentru că alarma periodică de la mobil refuză să sune la 6,30 din trei în trei joie.
Lângă zodiac, un finlandez brunet şi pistruiat îşi face seppuku cu un cuţit de masă brazilian, cu lamă zimţată şi mâner de plastic mov.
… Şi-am plecat într-un loc unde, cică, un poet optzecist a umplut cu petale galbene de crizantemă o imprimantă laser A3.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)