Frânturi de viață-n centrul urbei

 # Doi câte doi, doi câte doi - grupuri de elevi din ciclul primar, zi de școală. Probabil altfel.

# Soare, nu prea cald, mulți adulți pe băncile din zona pietonală, aproape toți cu ochii în telefoane.

# Doi adolescenți cu două cafele și două țigări, probabil cumpărate la bucată, depărtându-se de un chioșc de ziare.

# Unul dintre nebunii zonei dirijând circulația la trecerea de pietoni semaforizată.

# Patru manechine dezbrăcate într-un fost magazin deprimant de gol.

După ani și ani...

 ...S-au aliniat ceva planete și textele cu Romulus și Remus scrise pe blog s-au adunat într-o broșură, mă scuzați, cărticică. 

Verde. :)

Netflix&Umor

Netflix: Să nu spargi TV-ul diseară la bonfire. Mai ai filme de văzut, seriale de binge-uit și personaje de iubit.

Echipa națională de fotbal a României: Să aveți în vedere, dacă îl spargeți, că nu mai sunt foarte multe bilete la meciul cu Lituania. E primul meci acasă cu Mircea Lucescu selecționer. Și #GeneratiaDeSuflet are băieți frumoși

Povești de prin parcări: Lasă că le-am spart eu înaintea voastră, abia ce-am răsturnat doi paleți cu televizoare. Vorba aia, play big or go home ( la netflix)

Radu Hossu: Să vă fac un Rezumat la Noapte?

Greenpeace Romania: Dacă nu-l spargi când vezi cum seacă râurile și se taie pădurile, nu-l mai spargi deloc. Oricum, nu vrei să faci deșeuri.

Laurențiu Nicorescu: Mimi sunt la aeroport ajuns

Laurențiu Nicorescu: Votez cu doamna Alina Gheorghiu ca să mă scape de PSD

Vita de Vie: De aia e bine sa ai mai multe televizoare in casa. Cate televizoare, Adrian Despot?

Vlad Petreanu: Toată Republica Fantastică România e aici 

Citiți comentariile, sunt delicioase: Netlix pe facebook

Jucărică

 În cazul dat, mai veche.

Sărăcie lucie vs experiențe utile

Cum știam că R. nu va fi funcțional o lungă perioadă, am căutat oameni la lucru; am întrebat, am cerut recomandări, am scris pe facebook. Partea bună: ne ajută un vecin, un prieten și un tânăr frumos de pe o uliță alăturată și în plus avem ceva perspective de găsit oameni pentru muncă ocazională. Au fost mai multe oferte, unii au spus că vin, nici n-au venit, nici n-au mai răspuns la telefon, au fost și variante cu 300 lei pentru 4 ore de muncă – nu, mulțumesc! -, Vin, cum să nu? Știți, nu mai pot, mi-a apărut o afacere... (am apreciat că ne-a sunat și ne-a anunțat). Un domn a venit, a spus că mai vine și... suspectez că l-au ”furat” vecinii de la pensiune.

Înainte de aste demersuri, am vrut să ajutăm un ”amărât”, să ne fie săptămânal în curte, să bazeze pe un venit constant. M. a venit prima dată la coasă, domnul meu l-a plătit cu mult mai mult decât trebuia: îi tăiaseră curentul și avea nevoie de bani. A cosit cu coasă clasică, s-a mișcat repede, nu a trebuit să stau după el, a preferat să-i pun mâncarea la pachet pentru copii: are trei băieți de 8 luni, 5 și 8 ani. Trăim doar din alocația la ăia micii, că am avut ajutor de la primărie și ni l-a tăiat.

A doua oară a venit tot programat, a făcut rapid ce i-am cerut, l-am plătit corect (amintindu-i că încă ne e dator de data trecută), a plecat și cu o sacoșă de mâncare pentru copii. M-a sunat nevasta să iau un chil de ulei, că lu' ăla micu' i se face rău de la untură. I-am dat și ulei, și bani de-o bere la crâșmă. Ne-am întâlnit sâmbătă următoare la biserică, era la cerșit; m-a mirat, mi s-ar fi părut firesc să fie la muncă, n-o fi avut unde...

A treia oară a venit accidental și a strigat la poartă. N-am bani de pâine! Hai, vedem ce găsim de muncă. A făcut ce i-am cerut, am vorbit ca peste câteva zile să mergem la el acasă, să văd dacă mă minte sau nu (asta nu i-am spus-o) că e cumplit de sărac. A fost nemulțumit de banii pe care i-am dat (atât avem cash), i-am explicat că încă ne mai e dator niște ore bune de muncă.

Peste câteva zile am fost cu domnul meu și un prieten (cu un Duster aproape plin cu de toate, de la țesături la plasturi și dezinfectanți, plus mâncare, multă mâncare).

Și am văzut ce înseamnă sărăcie lucie. Pe o coastă aridă peste un pârâu puturos, maximum 200 mp de teren, cu casă cu tot; casa – o cameră (curată), o anexă-bucătărie cu tavanul jos, boltit, un ”hol” făcut din placaje și cu un unic bec cu incandescență, lăsat aprins continuu și mutat unde e nevoie de el. În curte, cam 2 mp de teren cu câteva cuiburi de fasole, rosii, porumb, vreo trei câini și câteva găini, un singur scaun, un closet care stă să cadă.

Stau de vorbă cu soția lui, nu au alt venit decât alocația copiilor, M. nu știe să scrie sau să citească, nu are valoarea banului, el cere cât îi trebuie, nu știe cifrele, iar băiatul cel mic are 2 ani, nu 8 luni. Aduce apă de departe ca să spele, uleiul nu e pentru gătit, ci pentru pus pe pâine, cu sare și ceapă, tot ce au mobilier în casă e primit de pomană, nimic dintre electronice nu funcționează, sunt folosite ca dulapuri, mese.

Le-am adus copiilor dulciuri când am venit și le-am dat lor; înainte de-a termina o țigară, cei doi mai mari le mâncaseră pe toate. Vorbim, M. vine sâmbătă la noi, dar mai devreme, M., nu la 8,30, că e soarele sus deja. Da, vin la 7. Pe drum mi se roteau gânduri multe-n minte, vorbesc cu S. la asistența socială să mă ajute să le facem dosar, știu de unde să luăm o Albalux, îi dăm becuri led, două lenjerii, avem niște pături și o pilotă în pod, nu le folosim, ia să intru și în oale cratițe, pun pe facebook să-i ajutăm... Prietenul: hmmm, șezi domol, e prea devreme, lasă să prindă mămăliga coajă.

Seara, își sună R. un amic, viceprimar în comuna lui M. Vezi-ți de treabă, e lepră, a pierdut ajutorul pentru că nu vine la muncă și mai e și obraznic. Mai vorbim.

Sâmbătă la 6,30 eram în grădină, descuiasem poarta, băusem cafeaua; la 7,30 îl sun pe M. Sunt la Slatina, cu un băiat, că io am nevoie de bani, doamnă! I-am spus să nu mai vină vreodată la noi. Și mi-am amintit de Doru, de care mă întreba Nea Costică: și de ce n-are, doamnă, dacă are pământ?

Nu e prima dată când sunt credulă (Când ești om cu țăranul nesimțit), dar sper să fie ultima. Am ajuns la concluzia că mai bine îl ajut pe cel care are, dar nu de-ajuns, că cel care nu are n-are pentru că nu face nimic ca să aibă. Vrea ajutor? Întâi să se ajute singur.

Ce-am mai făcut

N-aș sputea spune că acest an e cel mai bun pe care l-am avut vreodată; a debutat cu probleme de sănătate, mama domnului meu, domnul meu, eu. Mama domnului meu s-a dus în iunie, domnul meu – operație pe coloană, în iulie, după mai bine de două luni în care a stat drogat antidurere. Eu, obosită cronic, cu articulațiile pe butuci, carențe de toate, mai ales de somn; ne-am mai revenit, mai avem.

Ciudat an, sau cel puțin așa s-a arătat a fi până acum. A debutat cu asfaltarea drumului dinspre lizieră, lucrau o zi da, nouă ba și s-au lungit în timp cu gunoaie de la muncitori și noroi până la glezne, pe final de martie a ars acoperișul casei de lângă noi, mai bine de-o lună a zburat funingine duios și mi-a blocat respirația. Experiențe inedite: marți înmormântare, duminică botez, calculator decedat definitiv și ireversibil, mers la serviciu cu busul (de pe final de mai nu mai sunt o doamnă, să am mașină cu șofer).

Ca an agricol, a fost cel mai slab ever. Știind că nu vom avea timp, am semănat și plantat urme fine (opt cuiburi de roșii, de exemplu, am cumpărat răsaduri ca fiind de cherry, nu, nu sunt, dar măcar sunt gustoase). Cum domnul meu nu era (și o bună perioadă nu va mai fi) funcțional, cam toate mi-au picat mie în cap, mă bucur că am reușit să ud plantele la timp și n-am ucis niciuna; bine, n-au mai apărut spilcuțele, crizantemele comestibile, albăstrelele și știrul roșu, ele știu de ce.

La capitolul nu faceți ca ei: pavilionul verde de grădină cumpărat în primăvară e prost cu spume, minune dacă va trece iarna (pe cel precedent l-am ținut trei ani), la fel și prelata pe care am pus-o între casă și magazie, ca umbrar – ea ar fi ok, dar capsele sunt jalnice.

După ani de plete, domnul meu s-a tuns regulamentar vârstei (barba și mustața le-a păstrat, dar mai domolite), am primit o masă rotundă de bucătărie pe care mi-o doream de mult (apoi am dăruit-o, că ocupa prea mult spațiu, daaar m-am bucurat o vreme de ea); am avut și motive de zâmbet: am pus o marchiză și e mai utilă decât aș fi crezut, am refăcut o bucată de gard, avem canapea nouă de Ikea.

Bucurii? Bebe-nepot sănătos și delicios (are deja 7 luni), cupil din străinătățuri venit acasă. 

Și viitorul sună dacă nu bine măcar mult mai bine decât până acum.

Start în vară

După două luni capricioase, luna mai a fost plină de verde, de soare și de ploi aproape zilnice; iarba a explodat, flori, belșug de insecte, mulți melci cochilioși, mierle nebune și gălăgioase, privighetori.

Evoluția plantelor este mult întârziată față de alți ani, cireșele încă sunt verzi, lonicerele au fost acre, trandafiri abia ce înfloresc, doar Sacsul și Rose de Rescht ce s-au hărnicit parțial.

Am făcut focul la boiler până pe 28 mai, în niciun alt an n-a fost nevoie până atunci, am refăcut o parte din gard cu panouri zincate, urmează plasa de umbrire; pe uliță coboară uneori vreo 12 capre, pe un teren din preajmă am văzut vaci, multe vaci.

Găinile sunt tot grase și ouă, câinii albi sunt minunați după atâtea ploi, cu blana plină de pâsle, Gizmo cred că a descoperit un filon de pui de șobolan, că în fiecare zi ne aduce câte unul, Mașa și Frida sunt mizantrope.

După sterlizare, lui Gizmo parcă i-ar și fost tăiată și o bucată de creier, e posedat duracell style: sare pe celelalte pisici violent, fie și în joacă, urcă furtunos pe stâlpul de mâțe, întoarce covoare și carpete, mototolește huse, fură tot ce poate fi educat cu laba.

Am descoperit două magazine noi: o tabacherie cu cafea și alcooluri – plăcere vinovată – și un magazin cu obiecte casnice second hand, în stilul home depot – locuri de deconectare și de eliberat creierul de pe moațe.

Lângă noi locuiesc trei tipi din Nepal; când a venit alerta RoAlert care semnala prezența unui urs în preajmă (cam 3 km), au început să alerge brusc, ca la proba de 100 de m. Nu știu cum o fi ursul tibetan, dar cel carpatin aleargă cu 50 km/oră. :-)

În busul metropolitan călătorii plătesc cu telefonul sau cu Revolut și se aude frecvent uncraineana: majoritatea vorbitorilor sunt adolescenți și copii. O domnișoară pleacă în fiecare dimineață cam în același timp cu noi – a trecut de la bună ziua la bună dimineața.

Miroase a iarbă cosită și a iasomie, mierlele cântă zi-lumină, e vară și-mi place.

Alte sensuri

Ascult Janis Joplin și mă gândesc la hippies, la Flower Power, la Woodstock; era 1969, participanții erau tineri născuți între 1946 și 1952: banderole, coliere și fumat, Make love not war, gin tonic și whiskey, droguri, zen și libertate.

O ascult pe Anca Vijan Graterol și mă uit la poze de la noi, de la începutul anilor '70: minijupe, cizme înalte, cămăși strâmte și pantaloni evazați, ceaiuri dansante până-n zori, 2 mai și nudism – tot generația Woodstock. Phoenix, Mondial, Catena, Sfinx, Roșu și negru, FFN...

Tinerii din anii '70 sunt bunici sau, poate, străbunici acum. 

Tinerii in ziua de azi..., Pe vremea mea... Cu vremea, expresiile capătă alte sensuri. :)

Cadó

Ies pe terasă. 

În mărul din preajmă, Blondul, motanul din vecini pe care l-am tot alungat pentru că îl bate pe Gizmo, pentru că marchează tot, doarme pe pavilion, mai și intră în casă. 

- Ieși, blondule, zât!

Coboară rapid; aha, a început să mă știe de frică. 

Sau nu, pentru că Blondul vine ușor pe lângă casă, cu o pasăre în gură.

- Zât, măi, ieși, eu cu cine vorbesc?

Pleacă. Așa, că altfel ne trezim că ne adopți.

Ies la o țigară după vreo oră, pe perna mea de pe terasă - cadó.

Mă iubește pisicileeee...

15, în milenii diferite

15, autobuzul sat-oraș.

Până în 1990:

Azi:

Ambele, în aceeași stație.

2023 la început

 

A mai trecut un an, n-aș spune că rău, dar nici că am sărbătorit în mod special faptul că se apropie funia de par. Crăciun în familie, cablu de fibră optică rupt de mașina de gunoi pe 30 decembrie, tipi de la cablu care n-au rezolvat nimic inițial, dar au revenit pe 31 dimineața și au rezolvat problema pe la 12,30.

Revelion petrecut acasă, la 12 noaptea cu câini în brațe din cauza artificiilor; au fost mai puține ca anul trecut (și cam o zecime din câte erau cu ani în urmă), dar Urma tot a intrat în hiperventilație, Pepsi a fost speriată, doar Zăvod ce-a alergat continuu prin curte ”înjurând” zgomotele (și pe cei pe care le-au produs, sper). Eu le-am urat tradiționalul să și le bage undeva, cu accent pe vecinul nostru G., al cărui câine nu se sperie de zgomote, așa că n-are nicio problemă să-și manifeste instinctele bubuitor-piromane; vecinul, nu câinele.

Pisicile au dormit cu spor în bibliotecă toată noaptea, la 0,35 au picat iar netul și tv-ul, am socializat via telefon cu tipa de la call centerul RCS – ceea ce recomandă și medicul în noaptea de revelion -, apoi m-am cufundat in Netflix. Pe 1 ianuarie, pe la 12,30, au venit tipii de la cablu (alții) și-au remediat problema.

În astă perioadă am văzut urme fine de zăpadă, nici nu s-a așezat bine, temperaturi negative de până la – 6 gr, ploi n-au prea fost până zilele trecute; am des-crăciunit casa, nu și decorurile din exterior: încă sper să ningă și să mă bucur de ele.

Un ianuarie ca un mijloc de noiembrie, cu salată, praz, ceapă, frunze de țelină și pătrunjel verzi și vioaie. Vreau să ningă, să-mi înghețe mâinile și nasul.

Gluma proastă și bunica abuzatoare

La Auchan, la tejgheaua unei covrigării, doi tineri și o fetiță cu o păpușă în cutie; copila ciripește fericită și țopăie ușor, pe loc. Pe cealaltă parte a tejghelei, două doamne mai coapte, în uniformă roșie. Una dintre ele se aplecă peste tejghea, spune ceva și trage ușor de cutia păpușii; copila izbucnește în plâns și se refugiază, cu păpușa în brațe, în spatele mamei. Din ochii mamei ies flăcări, își protejează puiul, dar nu spune nimic; tatăl, ușor jenat, se uită alertat la fetiță.

Din cuvintele spuse de cucoana 1 am prins: am și eu un nepot acasă. Doamna coaptă nr. 2, peste tejghea, râzând: Hai, mamaie, nu mai plânge, că tanti a glumit, nu-ți ia păpușa. Mda, e soacra, asta a făcut-o pe mama copilei să tacă.

Două cucoane coapte, cărora vârsta ar fi trebuit să le dea și un dram de înțelepciune, abuzează emoțional un copil, pretinzând că glumesc, doar și ele au crescut la fel și așa e normal. Nu, niciodată nu e normal să perpetuezi un comportament abuziv.

Raport de activitate pe final de toamnă

 

# E mult mai cald decât în mod normal, noiembrie ca o vară indiană după un octombrie  cu soare blând și lumină galben-filtrată, cu stat în tricou la prânz, cu soare-n ochi și vânt în plete, cu rufe uscate afară în câteva ore, fără ploi de două luni. Facem focurile în casă din doi în trei, nu am pus covoarele de iarnă, nici protecțiile la uși, pe moșie încă sunt băncuțe, scaune, șezlonguri.

# Pregătesc inconstant grădina și moșia pentru iarnă, n-am cumpărat nimic de plantat/semănat în grădină și mândră mi-s de hotărârea mea, am pus ceva usturoi și ceapă de bulbili; mai multe plante invazive au aproape ucis tufănici și alte cele – pir, cinci degete, hamei -, mut plante, fac planuri în gând, planuri pe care le modific când le trec în agendă și apoi nu le respect.

# Găinile chelesc cu spor, arată lamentabil și nu ouă, câinii s-au îngrășat și îmblănit, cu accent pe Zăvod, care mai are și pâsle responsabile, că e mimoz și nu stă nici să-l perie o singură persoană, ce să mai spun de foarfeca de oi; a, da, e eficientă la tunsul Urmei. Avem puhoi de păsărele ciripitoare, miliarde de păianjeni, mă lupt cu insectele care vor să coabiteze peste iarnă cu noi în casă și trec gâște-n v-uri succesive pe cer.

# Pisicile s-au rotunjit și-s îmbrăcate de iarnă, lui Gizmo nu i se mai vede pielea de pe burtică; crește mâțucul ca din apă, s-a adaptat incredibil, intră/iese ca o furtună pe ușița de pisici, a explorat cam tot prin curte și casă, plus zonele limitrofe curții. Încă nu s-a prins că poate folosi pământul de afară, vine rapid în casă la litieră, se urcă imperativ la somn în brațele domnului meu, umblă după mine prin grădină și vine când îl strig. E fan șoriceii pe care Frida și Mașa îi aduc acasă, încearcă să vâneze păsări, așa că i-am scos hamul cu clopoței.

# S-au terminat săpăturile pentru băgatul gazelor, tot în noiembrie, în 2014 am tras apă și canalizare, în 2016 s-a asfaltat ulița; de anul ăsta avem și transport metropolitan. Au trecut 13 ani de când ne-am mutat și parcă am locuit aici dintotdeauna, nu am nicio emoție când trec prin cartierul unde am locuit o viață, la întoarcere, în mașină, la 5 km de casă deja mă relaxez: am ajuns acasă.

# Înainte de Halloween am căzut cu talent (adică precum lemnul) în casă, după două tentative simultane de a călca într-o pisică: întâi Gizmo, apoi Frida, prilej cu care m-am amenajat adecvat de sărbătoare: fața julită, un cucui, nas roșu-alcoolist, o buză spartă, trăiască cine a inventat Cicaplastul și Ana că m-a învățat la el.  

# Încă nu am cumpărat a doua tură de lemne, calc cu savoare prin toamna de sub bolta de vie, s-a dat start hibernării parțiale, că noaptea-i lungă și va mai crește; plecăm pe aproape lumină, ne întoarcem pe aproape lumină, curând va fi întuneric-întuneric și serile se vor prelungi cu Netflix și Hbo max. Hai, iarnă!

Și durere, și întristare, și suspin

 

A murit un om bun; victimă colaterală a măsurilor haotice din lockdown-ul anticovid din 2020. Fusese diagnosticată cu cancer, urma să fie operată în martie, dar s-au sistat operațiile care nu erau urgențe; în iulie, când s-a putut, a fost prea târziu.

A murit un om bun; cea care, când ne-am mutat, ne-a așteptat în drum cu o sacoșă cu ceapă verde, salată, mărar, ouă – așa ne-am cunoscut. Cea care de-a lungul anilor ne-a pus la pachet din ce minuni pregătise: dăruia cu bucurie, dar când primea era ușor jenată.

A murit un om bun; a respectat toate recomandările medicilor, a făcut toate tratamentele posibile, trecând prin frustrare și anxietate, prin revoltă și depresie. A știut de la început și a hotărât să lupte, să facă tot ce poate, în rest - cum o vrea Dumnezeu.

A murit un om bun; avea 63 de ani, doi fii la casa lor, o nepoată, casă pe pământ, cu de toate. A avut grijă să lase lucrurile așezate: cruce de marmură la mormânt, mașină nouă, aleile din curte placate cu gresie, mașină de spălat vase – să-i fie cât mai ușor domnului după ce ea nu va mai fi.

A murit un om bun, generalul, doamna domnului colonel, singurii vecini cu care am avut și avem o relație mai mult decât de bună vecinătate. În ultimele trei luni nu i-a fost deloc bine, în ultimele trei săptămâni – cumplit, nedrept de greu. Unde nu este durere, nici întristare, nici suspin...

A murit un om bun. Să-i fie drumul lin în lumină și odihna veșnică.

O doamnă modernă

Doamna Cici e o femeie împlinită: are familie, mașina ei, casă cu ciubăr și fântâniță, tuia și gazon, teren de sport iar acum soțul îi face și piscină.

Doamna Cici e artistă, cântă muzică populară, umblă prin curte în papuci de cauciuc și ciorapi albi, că nu-și permite să-i crape călcâiele.

Doamna Cici e om bun, iubește florile și mereu le cere vecinilor să-i dea și ei un butaș, o rădăcină; iubește și animalele, dar îi e frică de câini, iar pisicile sunt stricătoare.

Doamna Cici scrie căznit, pictând litere strâmbe – cine mai scrie în ziua de azi? -, nu stăpânește acordul în gen, număr sau persoană – limba evoluează, nu trebuie să ne legăm de amănunte.

Doamna Cici e foarte curată, spală rufe și le întinde pe suport la etaj, spre drum, mătură aleile din dale portocalii zilnic și aranjează încălțămintea în fața casei, că doar n-o să intre cineva încălțat în casă.

Doamna Cici nu are cărți în casa cu etaj, și pentru că ocupă locul și strâng praf, și pentru că cine mai are timp să citească în ziua de azi?

Doamna Cici urăște gunoiul, așa că dacă se strânge mai mult îl scoate în fața porții, chiar dacă e duminică și gunoiul se ridică joi, ea nu suportă să-l vadă.

Doamna Cici e e profesoară la oraș, e împlinită, artistă, om bun, curată, nu se irosește în amănunte culturale. Doamna Cici e o doamnă modernă.

Copiii din ziua de azi

Doamna Rodica deschide ușa și coboară cele trei trepte ținându-și nepoata de doi ani, Ioana, de mânuță.
Of, e greu cu copiii din ziua de azi, nu mai au răbdare, nu mai ascultă, n-ai voie să le faci o observație, d-apoi să-i articulezi un pic.
A ieșit cu copila la plimbarea zilnică, nu poate să țină copilul numai în casă, la televizor sau cu telefonul în mână.
Ajunge în dreptul gardului, își aprinde o țigară, iese în stradă, se uită în sus, în jos, cântărește alternativele și se îndreaptă către casa de vizavi. Intră în curte; Ioana e fericită – acolo sunt pitici de grădină, căruță, căprioară, cal și fântână ornamentală cu apă curgătoare, plus că terenul e drept, cu gazon, nu cu gropi și buruieni, ca acasă.
Ioana, nu acolo, că te lovești! Ioana, nu, că te uzi! Ioana, nu, o să cazi!
E vocea doamnei Flory, proprietara curții cu minuni.
Ioana, nu!
Ioana țipă.
Ioana, nu!
Ioana urlă, nu are cuvinte să-și exprime frustrarea.
În câteva minute se lasă liniște.
După o oră, doamna Rodica și Ioana ies din casa doamnei Flory; mai stau de vorbă un pic în curte, ”n-am avut ce face, vecina, ea a vrut aici, n-am avut cum să mă înțeleg cu ea”, apoi doamna Rodica se îndreaptă, cu nepoata de mânuță, către casă. A plimbat-o și azi, să stea cuminte acum, că ea nu mai poate, are o vârstă, iar copiii din ziua de azi nu mai au răbdare, nu mai ascultă, n-ai voie să le faci o observație, d-apoi să-i articulezi un pic.

Ce-am mai făcut

* Se apropie echinocțiul de primăvară și, conform obiceiurilor locului, ninge. Ninge frumos, a doua oară în ăst anotimp (care n-a prea fost iarnă) când a fost nevoie să folosesc lopata de zăpadă.

* În grădină n-am făcut mai nimic, domnul meu a stropit cu cupru pomii și arbuștii din grădină (în curte n-a mai apucat, că s-au pornit ploi), am curățat poteca mare, zonele cu bulbi și în jurul vetrei.

* Nici gând să mă ocup de trandafiri, experiența anilor trecuți îmi spune că până la final de lună tot ninge, nici gând să punem ceva în pământ, doar am făcut inventar la semințe și ceva planuri pentru grădină, pe care oricum nu le voi respecta.

* Avem saltea și perne noi, încă nu m-am obișnuit cu ele, încă am senzația că nu sunt acasă, așa că dorm cam prost; am și o jucărie nouă: o răzătoare/aparat de bărbierit scame – eficientă și amuzantă.

* Dihăniile moșiei sunt grase și bine toate, încă nu s-a deschis sezonul la căpușe, găinile ouă; câinii mari sunt murdari și cu blana încâlcită, Pepsi e tare obraznică, Mașa stă după mine nonstop, de parcă ar fi legată cu lesa.

* După ce ultimii doi ani ne-au învățat că ”Sănătate!” e cea mai bună urare, după 12 zile de război absurd, distopic, de necrezut în mileniul III, constatăm că fără pace sănătatea nu mai contează.

Ianuarie mai pe final

E final de ianuarie și iarna 2021 încă nu a sosit; a nins de câteva ori, s-a și așezat zăpada, dar nu mai mult de 3 cm, încă mai sunt pete, dar n-am apucat să văd totul alb, să simt aerul dens, specific. E frig, bate vântul și pereții casei se răcesc repede; vânt de la vânticelul care intră până la piele la vântul serios care întoarce fumul pe coș, de la vântul rotit care face minitornade în fulgi cernuți domol, la vântul care umple aleile de ciment de praf și frunze el știe de unde aduse. Încă mai sper să avem zăpadă, nu am strâns proiectorul de crăciun, aștept să ningă noaptea cu fulgi ca de gâscă și să-l pornesc.

Animalele de pe moșie sunt bine, găinile-s grase și nu ouă, câinii mari au blana plină de pâslă, cu greu reușesc să le ajung la piele, Pepsi scoate ”scutecele” lor de la locul de somn, le mută în curte și le destramă sistematic. Pisicile sunt răsfățate și vor să le fim ușieri, chiar dacă au ușița lor, Mașa are iar otită fungică, își scuipă și lăbuie copiii, umblă după mine de parcă ar fi prinsă cu elastic; când nu e după mine, se eternizează între perne, în dormitor. Igor e sperios prin definiție, cam mimoză și nu mai șchiopătă (suspectez ceva reumatic), Frida e grăsană și nu-i tace gura deloc. Încă mi se pare că-l văd/aud pe Jinx și-mi lipsește. De curând am realizat cât timp îi dedicam: periat, îngrijit, pregătit mâncare specială, curățenie...

Domnul meu a aproape refăcut sistemul de iluminat de la acareturi (mai are de montat două întrerupătoare), eu am cumpărat deja semințe pentru primăvară, ca de obicei, prea multe pentru spațiul pe care îl avem și, evident, majoritatea de flori.

Bucuria stă în lucrurile mici: obiectele noi din bronz, crema cu ceară pentru mâini, Netflix, de astă dată After Life.

Bună dimineața!

Start în 2022

 

Chiar dacă profesional a fost un an bun, 2021 a fost ciudat, năuc, frate bun cu 2020, când normalul s-a schimbat frecvent și rutina s-a dus cu totul. Cu mască sau fără mască în spații deschise, cu mască și glugă în bancă – cine-ar fi crezut cu ani în urmă că va fi firesc? -, uite regula, nu e regula. Finalul de an a fost și el în ton, nu prea am simțit că au fost sărbători, ci doar două week-end-uri consecutive. N-a nins, de două ori am văzut urme fine de fulgi, noroc c-am fost atentă, că n-a durat decât câteva minute, și o singură dată a mirosit a iarnă - în rest, cam a primăvară.

De Crăciun am primit un soi de lupă pentru mobil (tocmai bună la filme pe netflix) și-un suport metalic, tot pentru telefon, sănătos și stabil; timp dilatat cu filme ușurele, fără vizite, că am făcut IACRS, cu antibiotic și fără glas pe 31 decembrie. De revelion am avut ținută de gală (pijamalele noi cu bluză roșie și model de sărbători, plus halat negru cu glugă), am reinterpretat tradiții culinare (sarmalele au fost platou cu brânzeturi și legume, șampania – vin alb de Cornari, strugurii – mandarine); am stat amândoi, acasă, cu tihnă și zen.

Față de alți ani, au fost mult mai puține artificii și petarde mai deloc, pisicile au stat captive în casă, câinuțele - pe terasă, iar Zăvod a alergat continuu, lătrând indignat; pe 1 ianuarie se auzeau păsărele vesele, în alți ani trei-patru zile nu se auzeau deloc. Astăzi e Boboteaza, iar faimosul ger a însemnat 0 gr de dimineață, brumă și-un soare filtrat.

Bine v-am găsit în 2022.

Ce-am mai făcut, pe final de an

 # Plouă ca-n noiembrie și nici măcar nu sper la zăpadă de sărbători, acum zece ani prima fulguială era cam pe 2 noiembrie, pe 6 decembrie se așeza zăpada prima dată: s-a schimbat clima. Am (cam) treminat de luat cadourile de Crăciun, gata și aprovizionarea lunară, că mi-e groază de făcut cumpărături în astă perioadă.

# Am strâns, spălat, pus bine lucrurile lui Jinx, să nu le mai văd accidental, în speranța că îmi va fi mai puțin greu fără el. Cu plecarea lui s-a terminat un capitol al vieții noastre: orașul, apartamentul, viața în patru, cu fetele acasă.

# Pisicile au ușiță nouă, sunt grase și blănoase, Frida și Igor se eternizează în bibliotecă, Mașa – în dormitor. Câinii sunt și ei grași și blănoși, cei albi arată crunt în astă perioadă, dorm în ploaie în fața terasei, sub masă, la lemne, lângă atelier, unde au chef, mai puțin în căsuțele lor.

# Găinile sunt cam rotunde, au reluat ouatul cât să nu ne mai uităm urât la ele. Avem belșug de șobolani, grație vecinilor care depozitează chestii fără număr lângă gardul bucătăriei de vară, se simte lipsa de un an a lui Hades.

# 2021, an năuc, se apropie de final; au murit cunoscuți prea devreme, oameni dragi au fost bolnavi, am socializat foarte puțin (asta e de bine); o pruncuță neașteptată care m-a bucurat mult, câteva zile la mare, drumuri scurte în rest, multe comenzi pe internet. Am așezat niște relații toxice, am strâns altele, am făcut ”cu mânuțele-astea două” chestii de care sunt încântată, profesional a fost o provocare - experiment reușit.

# Sunt obosită, am deficit de somn, zilele sunt încă agitate, dar încerc să intru în spiritul sărbătorilor: citrice și duciuri, uleiuri de brad și scorțișoară, două betele, că e încă devreme pentru decorat casa.

# Azi ar fi fost ziua mamei, ar fi făcut 84 de ani, sunt însă 21 de ani de când a plecat.