Like?:)

marți, 13 decembrie 2011

Cine are părinți...

Ești copil atâta vreme cât încă mai ai părinți.
Cât ai părinți, oricât ți-ar fi de greu, oricâte greșeli ai face, și de-ai fi criminal în serie, există cineva pe lumea asta care, fie de știi ori nu, chiar de-ți face sau nu reproșuri, va spune „gata, hai că vedem noi ce-o să fie” și te va mângâia cu privirea, cu glasul, cu gestul, cu inima.
Apoi devii adult.

Sunt copil făcut cam târzior, în a doua generație de ceaușei, nedorit în primă fază, dar foarte iubit apoi. Tata a plecat când nu împlinsem 26 de ani. Îmi spunea: „Tată, datoria părinților e față de copii, nu față de părinți; copiii îi faci că vrei, de ei ești responsabil, pe ei trebuie să-i ajuți mai întâi. Să-și facă o casă, să-și crească copiii. Îi ajuți și pe părinți, dar mai întâi pe copii”. N-a apucat să mă ajute. Știa ce va fi, uneori am impresia că și-a dorit asta; n-ar fi acceptat ca boala să-l facă să fie tocmai el cel care are nevoie de ajutor. N-am apucat să-i spun că-l iubesc.
Mama și-a propus, imediat după pierderea lui, să mai trăiască șapte ani, să poată fi împreună și după. Și mama s-a grăbit, a plecat cu cinci luni mai devreme decât planificase, Mi-am aniversat 32 de ani făcând mâncare pentru parastasul ei de trei săptămâni; de-atunci ziua mea nu-mi mai place.
Astăzi e ziua mamei, împlinește iar 62 de ani. A 12-a oară.

7 comentarii:

Diana Alzner spunea...

Pe mama am pierdut-o când aveam unsprezece ani. De atunci îi tot număr anii, deşi ştiu că dincolo au toţi treizeci şi trei de ani, aşa se spune.
Iar tata a plecat când aveam eu treizeci şi trei de ani, exact în ziua când i-am împlinit. A aşteptat să mă crească, să mă aducă la deplina maturitate.
"Cât mai suntem, cât mai sunt..." ştii versurile, Simona...

simf spunea...

@Diana - stim amandoua, Diana.

Mari spunea...

...si da, ai dreptate!!!! Si m-ai facut sa plang! Doare!!!

simf spunea...

@Mari - ...

cristina spunea...

si pe mine ...
(coincidenta - azi noapte am visat ca a murit mama. tata, in vis, inca mai traia. de suferinta, m-am trezit si n-am mai vrut sa adorm la loc)
nu pot sa spun ca inteleg prin ce treci decat pe jumatate - eu nu-l mai am pe tata. cu toate astea, intr-un fel sau altul, pentru cei care pleaca eu ma bucur. durerea e a celor care raman.
o sa ne intalnim oricum acolo, cu totii, candva si vom fi fericiti.

yosu spunea...

trist,dar mergem inainte

irenadaiana spunea...

oh ce bine te inteleg....
Probabil asta-i si motivul angoaselor mele. Si vorba poetului plangerilor noastre , nu putem da

Telefon peste moarte


În lumea numelor straine,

Ma simt, si eu, un strainez,

Iau telefonul lînga mine

si n-am ce numar sa formez.

Traiesc, fara speranta, drama

Ca neamul meu, acum, e frînt,

Mi-e dor de tata si de mama,

Dar nu au numar, la mormînt.

De convorbiri cu ei sunt gata

si în necunoscut ma zbat,

îi sun pe mama si pe tata,

Dar crucea suna ocupat.

Au numere secrete parca

si aparatul n-are ton,

Deodata aflu si tresar ca

Nici moartea n-are telefon.

Mi-e dor de voi, parinti din moarte,

Cu lacrimi bine va cuvînt,

Si uit ca ati plecat departe

Si n-aveti roaming, sub pamînt.

Formez un numar, oarecare,

Întreb precipitat de voi,

Dar stiu ca mort e cel ce moare

si nu mai vine înapoi.

Si, vai, de-atîta timp încoace,

Va chem si-n visuri, sa v-ascult,

Dar iarba pe morminte tace,

Cu numar desfiintat demult.

Si, daca o sa tinem minte,

Probabil, cînd o fi sa mor,

Am sa va caut în morminte,

Pe-un numar de interior.

http://irenadaiana.wordpress.com/2010/11/05/adrian-paunescu-poezii-pe-care-le-iubesc-1/

4me

stats

:-D