Blogul Simonei: ianuarie 2020

marți, 28 ianuarie 2020

luni, 27 ianuarie 2020

Pe final de ianuarie

# Găinile sunt nesimțite maxim și de trei luni nu ouă, mă bântuie gânduri ucigașe.

# Am găsit jucărie-caracatiță pentru câinii mari, roșie, cu piunitoare, spre bucuria Urmei, care nu prea îi lasă pe ceilalți să se apropie de ea.

# Pepsi e Houdini, a găsit soluții să ajungă în grădină (prin roaderea porții de la chioșc), și, după înlocuirea porții, prin deschiderea ivărului ei (iar a citit mușamaua de pe masa din chioșc și a furat clemele de prindere).

# Iar am data atac (cu aranjare) în bibliotecă, iar am scos + dus cărți, am mai urcat la etaj din cele de jos, am două rafturi mai libere și mă bucur de ele ca de-o schimbare de mobilă.

# Întind rufele afară și frigul le face carton, mă distrez îndoindu-le perpendicular mânecile și, când le bag în casă, miroase totul a copilărie.

# Periodic neregulat fac pliculețe cu semințe, muncă repetitivă, de chinez bătrân, când viața trece pe lângă mine.

# Iepuri, căprioare și ereți se plimbă prin preajmă, prin casă apar de nicăieri muște vivace, am consumat incredibil de multe lemne și zău dacă pricep de ce, că frig n-a fost; a înflorit iasomia de iarnă, au apărut timizi ghioceii.

# Pentru cei care au deschis calculatoarele mai târziu, e prima dată când nu greșesc anul: am scris din prima 2020, nu ca-n alți ani, când rămâneam pe stil vechi spre o lună (noroc cu 20 20-ul duamnei).

Of, zăpadă, unde ești tu? Așa era în:

2011

2014

2016

2019

marți, 21 ianuarie 2020

Empirice despre omul de la sat

# Omul născut-trăit la sat trăiește după reguli diferite, multe uitate în oraș; există o ierarhie clară pe care o respectă, avutul contează, și studiile, dar cel mai important e să fii om gospodar și să sporești continuu ceea ce ai. Nu se pune problema vânzării unui teren sau să se dărâme un gard existent – îl înlocuiești, dar nu-l lași să cadă.

# Lui i se rupe sufletul de pomul necules, de lemnele uscate rămase în ploaie, care vor putrezi, de tot ce înseamnă irosire. Chiar dacă au serviciuri cu program fix, pământul nu așteaptă și trebuie să te ocupi de el când o cere, fie că-i cositul ierbii, udatul plantelor, îngrijitul lor sau curățatul zăpezii de pe pomi/din curte.

# Să dai bună ziua e obligatoriu, dar nu-i obligatoriul să răspunzi la salutul unui om care ți-a dovedit că e lipsit de caracter: e modul satului de a sancționa lenea, impostura și lipsa de cuvânt.

# La sat funcționează un alt set de reguli, se dă, se primește, se fac schimburi; nimeni nu contabilizează exact, m-a ajutat când am avut nevoie, îl ajut.

# Săteanul e bogat pentru că are hrana de la el din ogradă, hrană pentru care muncește, dar stă în puterea lui să facă asta, deține controlul. Are așteptări realiste și luptă pentru ele, ajustează, pe ici, pe colo, realitatea, în favoarea lui.

# Omul de la sat ascultă pământul, îi decriptează mesajele; știe când trebuie udată o plantă, vede că-i trebuie ceva și știe fix ce anume, lucrează cu natura, nu împotriva ei, chiar dacă o ponderează ușor, nu vrea s-o subjuge, știe că n-are nicio șansă.

luni, 20 ianuarie 2020

Stop cadre cu pisici nebune

# Pe scândura dinspre gard, de la mâțodrom, Frida se sorește; Igor vine repejor din livada alăturată, urcă pe gard și vrea să vină către casă, dar n-are loc de Frida. O roagă să-l lase: grrr; mâța blondă se face că plouă. Motanul gri se arcuiește, sare peste nebună dar, când să aterizeze, e obligat să-și corecteze brusc traiectoria: soră-sa tocmai a întins o labă și i-a pus piedică.

# Îi pun câinelui mimoză Hades în castronul de hrană suplimentară crănțănele de la pisici (că, dacă nu mai au mirosul puternic, reginele feline nu mai vor). Sunt obișnuite mâțele ca el să mănânce în spatele casei și frecvent îl asistă. Mașa se apropie de castronul lui Hades, miroase că acolo sunt crănțănele de-ale ei, îi arde una peste bot câinelui, apoi îl scuipă înfoiată până e sigură că s-a îndepărtat. Pentru că hrana de pisici trebuie păzită de dușmani.

# Câinuța Urma se joacă cu o minge cu țepi; Igor, motanul fumuriu, se duce la ea și începe să se mângâie de capul mare al ei. Urma începe să-l spele metodic, Igor se mișcă sub limba ei, blana motanului se umple treptat de țepi.

# În bibliotecă arde foc vesel și e cald și bine; Igor și Frida stau fiecare pe câte un fotoliu, lângă sobă – Jinx, întins, și-n centrul camerei Mașa se tăvălește dreapta-stânga, astfel încât să încurce cât mai eficient drumul oricărui om care încearcă să treacă pe lângă ea.

vineri, 17 ianuarie 2020

Cum ajungi de la poartă în casă când ai patru câini și patru pisici

Ajungem amândoi acasă, cu mașina; cobor să deschid porțile, descui portița, intru.

- Da fetiță, da, hai, fugi, să deschid porțile.

Fuge Urma, dar vin Pepsi și Zăvod. Îi mângâi pe amândoi.

- Hai, gata, la loc! Ieși! Ieși toți câine.

Deschid porțile, intră domnul meu cu mașina, închid porțile.

Zăvod adulmecă roțile și le udă ca să le schimbe marcajul, Urma ne invită zgomotos să ne jucăm cu ea, uneori cu o jucărie de câini, alteori cu o cârpă, un lemn, un șobolan mort, Hades, lângă chioșc, dă din coadă cu șolduri cu tot, iar Pepsi gravează infinituri între ceilalți câini și noi.

Luăm ce e de luat din mașină, facem regulamentarul slalom printre câini și ajungem în fața casei; pe aleea de sub vie, trei sau patru pisici așteaptă să le deschidem ușa (au ușița lor, dar preferă să aibă și ușieri). Dacă Jinx e prezent, intră primul (sau nu intră deloc, după chef), apoi, invariabil, intră Mașa și-n spatele ei imediat – Frida (apoi Igor, mai agale, uitându-se-n spate prelung).

Mașa urcă în viteză pe stâlpul îmbrăcat cu sfoară, se întoarce dintr-o mișcare agilă și vrea să coboare, dând nas în nas cu Frida, care tocmai a urcat și ea pe stâlp. Mașa scuipă prelung, Frida dă urechile pe spate, dar nu se mișcă; mai scuipă o dată Mașa și apoi sare peste fie-sa, direct jos, de la aproape doi metri înălțime.

Jos, ghinion, tocmai a intrat Igor; Mașa îl scuipă, mârâie și abia așteaptă să-i deschid ușa la bibliotecă, unde intră comentând.

Igor urcă pe stâlp, Frida îl scuipă, Igor îi trage o labă, Frida sare peste el, Igor urcă tacticos până sus, apoi coboară agale. Jos îl așteaptă Frida și cer amândoi să intre-n bibliotecă. Dragoste frățească, plină de năbădăi.

joi, 16 ianuarie 2020

Scurt

# Crește ziua și se simte bine asta, dimineața dezghețăm apa câinilor și râcâim geamurile de la mașină, bruma rezistă și ziua în zonele mai umbrite.

# E secetă rău, n-a mai plouat de o eternitate, de zăpadă nici nu mai spun, că n-a fost deloc în astă pseudo-iarnă.

# Dihăniile sunt bine, noi – în limitele legale, grădina – tristă, curtea – mereu altcum, decorată de câini în fel și chip.

# Nu am ce să scriu pe blog - activitățile sunt cam rutină; poze – iar, aceleași cadre, unde nimic nu s-a schimbat? Nu.

# Sincer, nici nu prea am chef de mai nimic. Aștept să se schimbe cumva vremea, să îmi schimb și eu mintea.

miercuri, 15 ianuarie 2020

Despre mine

# Ce e cu tine? Ai pățit ceva? Nu. De ce? Păi n-ai postat nimic la 9 pe blog și nici n-ai anunțat înainte. Și persoane pe care le cunosc în viața reală, și prieteni (imaginari) de internet. Și gându-mi zboară la Cristina Țopescu (RIP).

# Vocile din capul meu: Vezi că iar ai strâns ca un hârciog, e timpul să dai din chestii. Și-am început să dau. Între timp: