Like?:)

vineri, 28 ianuarie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (93). Atac (cu rânduială) în bibliotecă

Vreo două zile am făcut ordine în bibliotecă şi cu greu s-a putut trece prin încăpere; ţinând cont de faptul că ea leagă dormitoarele şi baia de bucătărie şi locul de masă. Dar slalomul a făcut bine la muşchi, că aşa trebuie după sărbători, şi, paradoxal, nu mi-a făcut nimeni niciun reproş, ba mai mult, copilul Miruna m-a şi ajutat din proprie iniţiativă.
Se cerea o ordine mai responsabilă pentru că de când am amenajat biblioteca şi până acum ne-au mai crescut ceva cărţi prin casă şi nu prea mai aveau loc pe rafturi. Asta pe de-o parte, pe de-alta – pentru că trebuia updatată evidenţa. Când ne-am mutat, am dus la anticariate vreo 300 şi de volume, iar copilul hărnicuţ Ana care m-a ajutat (a făcut listele cu volumele duse la fiecare anticariat în parte) a omis să facă actualizarea listei noastre de evidenţă, iar listele făcute de ea le-a şters. Aşa că am luat volum cu volum, l-am identificat sau inventariat… Şi am schimbat, cum era şi firesc, ordinea cărţilor, ca decorul să se modifice şi el; nu radical, cum făceam de obicei, dar suficient cât să arate rafturile altfel. Cam ordonate cărţile acum, cam prea riguros aşezate, par din plastic, daaar… evidenţa e la zi şi cărţile au loc toate pe rafturi, iar pentru mine e o realizare. Update-le electronic al listei nu l-am făcut atunci, că deja mă plictisisem, dar din mai multe etape am reuşit să scap şi de el.
Am încercat să schimb şi locul sferelor din piatră, să fie mai protejate; de la o vreme, Jinx se amuza trântindu-le şi apoi vânându-le, asta pe post de represalii când nu voiam să facem ce ne cerea el. Şi-o fura discret de fiecare dată, dar se pare că nu suficient cât să bage la cap; sau distracţia cu sferele merita corecţia ulterioară. De când le-am mutat văd că nu le-a mai dărâmat, dar cum îl ştiu eu de inventiv...
Am mai schimbat şi locul gânditorului şi-al femeii lui (acum sunt protejaţi între cărţi, lângă DEX şi DOOM), că îi tot împingea mereu Zombie de pe raft ca să se culce în locul lor. Mai mult, zâmbind cinic, am umplut locul cu cărţi, să nu mai poată domnul să stea acolo. Iniţial a fost surprins, apoi s-a repliat: de pe canapea trece pe suportul de dvd-uri, se strecoară pisiceşte pe lângă o boxă şi apoi doarme, liniştit, pe televizor.

joi, 27 ianuarie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (92). Seminţe, liste, programări

Vinerea trecută ştiam, din prognozele meteo, că va ninge şi era obligatoriu un shopping de seminţe. Nu pentru că nu le-am mai fi putut urca altfel, ci pentru că am mers eu singură cu autobuzul la Praktiker şi am avut timp în voie să privesc, admir, aleg, fac planuri. Domnul meu a venit să mă recupereze după ce trecusem în Auchan, la capitolul shopping bilunar pentru alimente&comp. Aşa că am scăpat şi de „hai mai repede”, şi de privirile lui întrebător-nedumerite când vedea câte feluri de seminţe cumpăr. Mi-am făcut din decembrie o hartă a terenului pe care am programat ce vom planta şi, structurat, ca orice femeie care se respectă, lista aferentă de cumpărături. Listă pe care, tot ca o femeie structurată ce se respectă, nici nu m-am gândit s-o iau cu mine, pentru că listele sunt făcute în primul rând ca să le uiţi acasă. Aşa că am cumpărat după cum m-au ispitit standurile şi acum am deja 32 de plicuri de seminţe (ce-i drept, vreo şase de anul trecut, că le-am pus ager prin februarie în cutia cu ceaiuri şi le-am găsit prin vară).
Când am ajuns acasă, primul lucru pe care l-am făcut a fost să verific lista uitată, apoi să planific şi minunile neprogramate (cum ar fi mazărea). Va mai trebui să cumpăr încă vreo 5-6 plicuri (păstârnac, ţelină pentru frunze, levănţică şi nu mai ştiu ce), dar nu e vina mea că nu erau la stand, că sigur aş fi luat încă-de acum. Am pus seminţele într-o cutie, pe luni de plantare, şi chiar mă bate gândul să încerc să fac nişte răsaduri, în ghivece, în bucătărie.
Vedea-vom dacă voi face, dar cum mi-am satisfăcut capriciul cu încă-o-tură-de-zăpadă-faină, deja aştept, deocamdată cuminte, să se dea startul la colecţia de primăvară 2011 la pus seminţe, apoi la plantat răsaduri…

miercuri, 26 ianuarie 2011

Zece

Primesc o leapşă la care, na, răspund, că "ne ajută să ne cunoaştem mai bine". Nu spun de la cine că nu vreau să-i fac publicitate >:), dar mi-a promis că data viitoare îmi dă oracolul să i-l completez (la cererea mea explicită):-).
1. Ce răspundeai la întrebarea: ce vrei să te faci când vei fi mare?
În primă fază, tren. Apoi am trecut prin pompier, pilot de avioane, scafandru şi alte ocupaţii specifice fetiţelor delicate.
2. Care erau desenele animate preferate?
Road runner şi unele ruseşti, cu un iepuraş şi-un lup care spunea “zaieţ, na pagadi”. Apoi Waky Race.
3. Care a fost cea mai frumoasă zi de naştere sărbătorită şi de ce?
Cred că aveam vreo 4 ani când m-a luat tata, m-a dus în librărie, m-a aşezat cu popoul pe vitrină şi mi-a spus “alege-ţi”. Am luat atunci un joc “Călătorie cu avionul”, pentru copii peste 12 ani, ceva indieni, cai şi cow-boy şi o frumoasă cisternă de tablă verde (aveam o pasiune pentru genul acela de maşini şi cum apărea un model nou trebuia să-l am), lungă de vreo 15 cm. Tot atunci am mai primit un set, ceva, de fetiţe, cu cască de coafor, păpuşă, pieptene şi alte accesorii, plus o rochiţă albastră din stofă fină cu pălărie şi broderii (pe care le-am urât sincer), cadoul cumpărat de comun acord de părinţii mei. Gestul tatei a fost bonus, mama s-a trezit în faţa faptului împlinit.
4. Ce jocuri preferate aveai?
Orice implica alergare, căţărat, întrecere, confruntare şi în general consum de energie.
5. Ce vă doreai să faci neapărat şi încă nu ai reuşit?
Îmi doream cu ciudă ca la nunta mea să se îmbrace al meu soţ în rochie de mireasă, că eu le uram. Între timp m-am răzgândit şi nu-mi mai doresc asta.
6. Care a fost prima pasiune sportivă şi nu numai?
La capitolul disciplină niciodată n-am stat bine (de fapt mă enervau regulile restrictive) şi ca atare mi-am cenzurat pasiunile sportive din stare embrionară. Dar am fost şi eu când Nadia, când Dan Grecu, când Dobrin…
7. Care a fost primul cântăreţ/grup muzical preferat?
Queen, Rolling Stones şi The Doors, apoi am trecut la Eagles, Pink Floyd, Led Zeppelin, Dire Straits, Deep Purple, AC/DC, că aşa se întâmplă când eşti copilul cel mai mic din familie, te lipeşti de muzica pe care o ascultă iubiţii surorii tale mijlocii.
8. Cel mai frumos obiect cerut (eventual primit) lui Moş Crăciun, Nicolae?
Nu am cerut niciodată, convinsă fiind că Moşii ştiu ei mai bine ca mine ce m-ar bucura. Şi mereu primeam minuni pe care nu le vedeam în magazine, că doar erau făcute de spiriduşi. Plus câte o cisternă, o macara, o maşină de pompieri din tablă, din seria celor de 15 cm lungime. Şi mai erau nişte maşinuţe din plastic, fără fund, cam de 8 cm, cărora le puneam „suspensii” – plastilină pe interior. Cum apărea un model nou, cum trebuia să-l am. Şi dacă nu apărea în timp util, nerăbdarea îmi impunea măcar să am măcar altă culoare, iar Moşii ştiau asta.
9. Ce jucărie ţi-ai fi dorit să ai şi n-ai avut?
O bicicletă Pegas verde, cu şa lungă.
10. Câţi copii visai să ai şi cum credeai că te vei purta cu ei?
Trei, dar am doi. Şi credeam c-o să mă joc la greu cu ei, c-o să citim poveşti, c-o să vedem filme, c-o să dormim la cort, ceea ce s-a şi întâmplat.

Lansez provocarea pentru vic, daiana, laura, adinuca, huni, scorpio72, psihoiepuraş şi cui mai pofteşte, cu mare drag.

marți, 25 ianuarie 2011

Povestea zăpezii de ianuarie în puţine vorbe şi multe imagini, 7 - ultima

…În lizieră, trei iepuri roşcaţi alergând; înainte să poată reacţiona câinii sau să-i prind în poză, au tulit-o iepureşte în pădure. Parcă şi rugii au nobleţea lor acoperiţi de zăpadă.









Povestea zăpezii de ianuarie în puţine vorbe şi multe imagini, 6

…După o privire aruncată în grădină, am ieşit cu băieţii la plimbare. Drum descendent, drum ascendent, gardul nostru, gardul din sârmă ghimpată în care a căzut Figaro. Şi urme de căprioare…








Povestea zăpezii de ianuarie în puţine vorbe şi multe imagini, 5

…Era de-ajuns ca, din faţa bucătăriei, să-ţi limpezeşti ochii în depărtare. Ca-ntr-o pictură chinezească…









Povestea zăpezii de ianuarie în puţine vorbe şi multe imagini, 4

…S-au aşezat în curte, până luni dimineaţa, cam 15 cm de zăpadă, că tot îmi mai doream eu o tură de iarnă. Pe cabluri şi thuia, pe clopoţeii de vânt şi maşină – pe care a curăţat-o domnul meu de trei ori -, pe arţarul canadian şi brăduţi, pe butucii de fag puşi strajă la gard…









luni, 24 ianuarie 2011

Povestea zăpezii de ianuarie în puţine vorbe şi multe imagini, 3

Şi aşa a ţinut-o toată ziua. Am făcut poteci, am scuturat pomi, m-am minunat de frumuseţile din curte, din grădină, din preajmă privite peste gard, am refăcut poteci, scuturat pomi…









Povestea zăpezii de ianuarie în puţine vorbe şi multe imagini, 2

…Seara a venit frigul şi fulgii au început să crească, iar duminică dimineaţa cât vedeai cu ochii era o feerie. Linişte deplină, totul alb-apă sfinţită, zăpadă în curte, pe garduri, pe cutia de scrisori…









:-D