Verde, galben, brun

Surse DIY - Încălzitor de apă solar din PET-uri

Pe principul termosifonului, făcut de un pensionar brazilian. De aici.

Surse de inspirație DIY

Azi, din euro/boxpaleți.

Sumar

Dimineaţă-nsorită fii binevenită/În ochii tăi mari, visători...

E beznă afară, la 5,30 când mă trezesc eu în cursul săptămânii nu poate fi altfel, doar e (încă) februarie. Dar sunt într-o formă de cozonac şi prin minte îmi umblă câte o melodie pe care o fredonez până îi intră bine în cap domnului meu, astfel încât să-l bântuie toată ziua.

La prima oră iau, cu maximă atenţie, pulsul schimbărilor. Plouă uşurel sau bate vânt de primăvară, din cel care usucă la suprafaţă pământul, temperaturile sunt pozitive şi pe timp de noapte, iar asta se simte bine; nu mai e strop de zăpadă de mai bine de-o săptămână, au apărut trei lalele şi vreo cinci zambile, frunzuţe de mentă se iţesc curajoase din covorul de frunze de măr. Mai e, ştiu, mai e, dar faţă de anul trecut avem un uşor avans.

Şi, dacă mai e, ce? Care răbdare, ce stăpânire? Am intrat deja în grădină; am trasat – cu şnur galben de rafie prins pe beţe – viitoarele parcele de roşii şi rădăcinoase, plus poteca spre curtea păsărilor de la poarta din grădină (pusă anul trecut, când am mutat locul înaripatelor noastre). Asta înseamnă că am crescut cu 30% suprafaţa de culturi agricole, ajungând la latifundiara suprafaţă de 150 mp, în care nu intră şi căpşunele (cărora am hotărât să le mai dăm în astă primăvară o şansă; dacă n-o vor aprecia, le scoatem şi punem varză în locul lor).

Am plantat sâmbătă urme fine de usturoi şi ceapă şapte fraţi în speranţa că de Paşte vom avea verde din recoltă proprie, ceea ce a implicat reducerea zonei de plimbare pentru domnii câini: am închis portiţa către grădină – încă nu-s convinşi că nu-i un accident, încearcă s-o deschidă cu labele, cu boturile, comentează, se vaită, cer ajutor şi în final Hades trece printre ulucile gardului, Castor sare, graţios, poarta. În două săptămâni iar li se va reduce arealul, că trebuie şi zona de flori curăţată şi protejată; e greu să fii câine şi să n-ai decât vreo 800 de m spaţiu de plimbare.

Primula galbenă s-a trezit în patru boboci şi două floricele, crocuşii apar în zbenghiuri şatirate, liliacul alb e înmugurit, Dragobete Cap-de-primăvară a trecut şi mai e un strop până la 1 Martie.

Dimineaţă-nsorită fii binevenită/În ochii tăi mari, visători...

Vrie primăvăratică

Totul a plecat de la o idee practică: în comunitatea de grădinari de net, mai mult sau mai puțin novici, uneori un plic de semințe asigură necesarul pe cinci ani (de exemplu, conopida) și, cum termenul de valabilitate e limitat, mai bine dăruiesc/schimb din ele decât să le las să moară.

Așa am intrat în schimb-de-semințe pe HobbyGrădina lui Huni; mă gândeam eu c-o să fie fain, dar n-am intuit o clipă în ce iureș plin de bucurie voi intra: desfă pliculețele de semințe (unele recoltate, altele cumpărate), împarte-le, ambalează-le cu încântare, notează pe ele ce și cum, pune-le în plicuri scrise deja de mână, lipește timbrele, mergi la cutia poștală – de-un mileniu nu mai avusesem decât ocazional corespondență clasică.

Așteaptă plicuri cu semințe, desfă-le cu înfrigurare, uau, uite tutun; regina nopții albă! Roșii ardei tătăneasă bulbili de usturoi hibiscus nalbă, uite, astea sunt bonus, nu știam c-o să-mi trimită, mamă, de-aici fac o plantație întreagă!

Până la schimb aveam vreo 75 de feluri de semințe; am mai și cumpărat oareșce (rozmarin, o marcă nouă de cimbru, alta de țelină și nu mai știu ce, încă vreo opt), iar cu cele primite cred că am cam 100. Pentru 120 mp de teren, vasta noastră zonă de cultivat care se cere impetuos extinsă.

Acum, aproape zilnic deschid cutiile cu semințe; le mut dintr-un loc în altul (la astea fac răsad, le mut în martie), ies în grădină, mă uit, da, aici ar merge să pun nalba, ce fain o să fie ea colorată lângă gard, mă întroc în zona cu trandafiri, ar merge un rond cu busuioc de mai multe feluri aici, merg spre curtea păsărilor, da, clar, ciprul îl pun lângă chioșc, hibiscusul o să mascheze plasa de la curtea păsărilor, spre poartă, aha, și ziceam că n-am unde să pun floarea soarelui decorativă. Mă întorc spre casă, intru în chioșc, fac inventarul ghivecelor și jardinierelor (data următoare le scot, la celălalt drum le mut mai în față), cam pe 8-10 martie le dezinfectez, le pregătesc, mă îndrept spre ușa de la intrare în casă. În timp ce fac cei 20 de pași, îmi trece prin gând că și la poartă, în exterior, pot pune ceva. Gata, știu, mutăm tufișul cu flori albe și-n locul lui pun altceva. Ce altceva? Păiii...

Ocolesc casa – dacă mai e un locșor pe lângă astilbe ce merge folosit? nu, nu e – și intru pe la terasă; în cuptor – acolo chiar a fost pe vremuri un cuptor de uscat fructe -, pe raft, cutii transparente păstrate pentru răsaduri. Pun aromatice în ele.

Ho, mamă dragă, ești dusă? Mai e O LUNĂ, dacă nu mai bine până atunci!

Renunț; intru în bucătărie, mă iau cu oareșce treburi, termin, intru în bibliotecă.

- Iubita, coborâm și noi în beci întru inventar?

- Ai semințe și pe-acolo?, mă întreabă domnul meu râzând.

Nu-i răspund, n-are rost, dar îmi pun o mască de „ai înnebunit de tot”.

Acolo am doar paharele de folosință unică; și ceapa șapte frați; și usturoiul. :-)

Pe final de iarnă

Mai e un pic din februarie şi timpul parcă stă-n loc; rutina umple fiecare zi, degeaba mă tot uit lung în grădină, spre pădure şi lizieră, vremea e parcă în stand by şi încep să nu mai am răbdare. Parcă m-am săturat de făcut focurile în sobe zilnic, de nas curgătoriu şi picioare reci, nu putem săpa – pământul e ud ziua şi îngheaţă uşor noaptea -, doar ne facem planuri şi le refacem, ce vom planta, unde şi când. Mi-e dor de haine puţine pe mine, nu mai vreau glugă şi mânuşi, vreau să putem ţine uşi şi geamuri deschise. Vreau hamac şi şezlong, limonadă cu mentă şi ochelari fumurii, şlapi şi pardosele fără covoare.

Semne de primăvară – vagi; aerul mirose un pic altfel, păsăretul zburător a crescut intensitatea sonorului, coaja copacilor capătă luciu special, au început să învie gâzele prin casă; şi ghioceii, ei ce îmi dau speranţe.

I-am stricat Maşei bunătate de bucurie – am tratat-o cu Progestin, pui sau sterilizare mai când s-o încălzi vremea -, Jinx ne-a tras o sperietură cruntă – nu a fugit, cum face de obicei, din faţa maşinii când intra în curte şi roata l-a agăţat şi l-a murdărit un pic pe cap. A ţâşnit înspăimântat şi dus a fost o vreme (timp în care l-am căutat îngroziţi); s-a întors senin şi cerşetor, l-am pipăit, verificat, curăţat şi apoi i-am oferit răsfăţuri culinare la alegere: crănţănele preferate, plic cu sos alb, iaurt şi beţe de recompensă; n-a refuzat nimic. (Nu spun ce i-am făcut lui R., în condiţiile în care mereu avem discuţii cu ai grijă la pisici!/lasă-le, nu ştii că se feresc?).

Câinii sunt bine mersi, la fel şi Zombie (mâţă ticăloasă care nu stă nici de nebună la poze), găinile sunt obeze, nesimţite şi fac ouă doar când îşi amintesc.

În rest, facem documentări pe net şi din cărţile MAST, eu completez tabele cu ce plante mi-aş dori, domnul meu îşi face planuri pentru un cuib de iepuri (parcă belgieni), programăm jardiniere, visăm, visăm, visăm.

De blog nu prea-mi arde; ce să scriu când n-am nimic de scris? Doar am făcut curat în liste şi am scos linkurile către bloguri nefolosite de luni bune.

În urmă cu două săptămâni mi-aş mai fi dorit o tură de zăpadă, eventual cu sinistrare; acum, aştept cu înfrigurare primăvara.

Cum se face focul în şemineu

De la Ilinca citire, ea a găsit sobarul.

Pe bune?!?

Roşii uscate la soare

Pe principiul iarna car şi vara sanie, în februarie e timp pentru documentarea pentru vară.

Am citit pe net că merg soiurile Roma şi San Marzano.

Din experienţa personală – am folosit roşii cherry - le-am pus pe o tavă cu hârtie, am presărat sare şi busuioc uscat peste ele, apoi le-am acoperit cu o bucată de perdea. Ziua au stat afară, în plin soare, noaptea – fie în casă, fie în maşină. Patru zile. Le-am cam îndesat în borcane, pe ici-pe colo şi câte un strop de usturoi, le-am acoperit cu ulei de măsline şi gata. Le-am mâncat sub formă de decor tare gustos peste o felie de brânză, uleiul rămas e un deliciu la salate şi singurul lor defect a fost că am făcut prea puţine.

Dar vine ea vara...  

De sezon

Răzleţe

E mijlocul lui februarie, iarăşi ne-a lovit valăntainsdeiu' chicios artistic şi mai e un strop până să intrăm în primăvara calendaristică. Semne evidente nu sunt, ceva indicii timide se arată însă: ghioceii au înflorit, răsar uşor zambilele şi narcisele, ici-colo apare câte un pic de verde pe pământ, păsărelele sunt ceva mai gureşe, în lizieră viaţa se agită în vulpi belicoase şi iepuri alergători şi încep să se întoarcă păsările călătoare.

Grădina doarme sub frunzele toamnei, pomii sunt ca împietriţi, primula e în stand by, iar trandafirii sunt doar beţe cu spini. Seminţele aşteaptă cuminţi primăvara, aşezate într-o cutie de pantofi despărţită prin cartoane pe care e scrisă luna de plantare; cele strânse de mine sunt cazate în punguţe albe din hârtie în care au fost medicamente, iar cartofii şi ceapa 7 fraţi stau în pungi maro, tot din hârtie, numai că ele locuiesc în beci.

Aerul e umed şi greu, scaunele pliante sunt jilave, „asfaltul” are o consistenţă cam lipicioasă alternând cu pete de zăpadă, pisicile vin de-afară cu blana înfoiat-reavănă, iar câinii miros clasic a câine ud.

Termometrul nostru digital in-out are două tipuri de zero grade; când temperatura scade, are +0, când creşte are -0. E firesc, îmi spun, face şi el ce poate, oricum nu poate să indice 0 absolut.

Site-ul grădinucăi  şi-a revenit, băieţii de la TEI au mai scos o carte , marţi am avut 469 de vizitatori unici pe blog, iar ieri – 563. Bun venit, cititorule nocturn din Baia Mare, m-aş bucura să rupi tăcerea.

Mă mir, mă foarte mir şi-mi pun o căruţă de întrebări. Mulţumesc.

Maşa în februarie

Jinx în februarie

Mâţa prin sălcii

La pândă

Linişte de februarie

E final de iarnă și la sat timpul încă se dilată; femeile cos, croșetează, tricotează, bărbații mai fac un scăunel, mai repară una-alta, mai verifică unelte şi scule. Se pun seminţe pentru răsaduri, se fac planuri pentru clocitoare (îmi dai tu ouă pe 15 şi pe 1 ţi le dau înapoi să pui şi tu), se practică somnul de frumusețe de la prânz.

E duminică, e soare, puţin trecut de ora 11; nea Bebe și dom'colonel sunt „la balcon” - fiecare dintre ei are la poartă câte o bancă generoasă, făcută din scândură de brad, pe trunchiuri de 10 cm din salcâm; nea Bebe are vara umbră deasă de nuc şi-o tufă de pelin mirositoriu, dom'colonel are umbră de forsiţie crescută copac şi trandafiri căţărători.

Degustă agale câte o gură de cafea din căni de 250 ml albe, cu flori, şi pun ţara la cale. Vorbesc de valoarea punctului de pensie, de inflaţie şi de subvenţii agricole, de mărgăritar 7-15, de preţul benzinei şi de Tegola vs. Lindab. Fac prognoze despre când vor băga pe uliţă gaze, apă şi mai ales canalizare, se întreabă de vom avea secetă ori ba, dacă s-or face prune anul ăsta şi când se mai toarnă asfalt pe Coanda (o uliţă ce vine din DN).

Se aude un glas de femeie. Nea Bebe:

- Auzi, te strigă generalu'.

Dom'colonel se ridică uşor, îşi îndreaptă spatele oftând şi dă să plece spre casă.

Din curte apare zgâtia de nepoată a lui nea Bebe. Are un pic peste doi ani, e toată un zâmbet, roşie în obraji şi plină de noroi pe ghetele roşii, pe pantaloni; după ea, doi câini de talie pisicească urmărind-o atent şi protector.

Dom'colonel se apleacă, ascultă atent ce-i spune fetiţa la ureche şi râde uşor pe sub mustaţă. Ia cana de pe bancă, se îndreaptă atent, cu o mână pe şale, şi oftează iar. 

- Mă lasă planetarele, Bebe. Mă duc să mă uit la History.

Fetiţa stă pe o grămadă de nisip şi pune în linie nişte pietre printre cei doi câini; nea Bebe o ia de mânuţă şi merge cu ea către casă. Se aude întâi cum se închide poarta metalică a domnului colonel, apoi cea de la nea Bebe.

Doi cocoşi se întrec timid în vocalize, dar renunţă repede. Soarele se răsfaţă între doi nori, miroase a pământ ud şi-a fum de sobă, uliţa-i goală şi calmă.

Sus, în lizieră, o vulpe blondă priveşte ca-mpăiată către sat.

Băieţii

Cer de februarie

Aproape-primăvară

Iarna asta a fost prea delicată pentru gustul meu, n-am apucat să fac o febră musculară serioasă de la zăpadă, n-am alunecat cu responsabilitate până la cădere niciodată, n-am făcut o degerătură adevărată, nu tu o alergie de la frig, un nas roşu usturătoriu – nimic. Recunosc că încă mai sper, chiar dacă ghioceii înfloresc deja, zambile îşi iţesc timid căpşoarele, iar vulpile bântuie în transă prin lizieră în plină perioadă de rut.

Chiar dacă nu prea-mi convine, trebuie să declar deschis, în mod oficial, sezonul primăvara 2013 la febră musculară; am greblat curtea integral şi-am măturat cu spirit de răspundere şi mătură de beţe zonele cu ciment. Nu că m-ar fi apucat brusc instantaneu şi dintr-odată hărnicia, ci pentru că m-au cointeresat: * domnul meu (care a lăsat larg deschisă poarta de la curtea păsărilor după ce le-a dat drumul din voliera lor) şi * doamnele găini, care harnice şi-au marcat teritoriul nesperat extins cu rămăşiţele digestiei, asigurând şi izuri mândre în zonă, şi capcane lipicioase pentru caramelele de pe tălpile trecărilor. Febră musculară cu mârâit de oase, bun prilej de a descoperi muşchi pe care nu ştiam să-i am şi de a face un studiu de caz asupra sistemului osos, mai ales dimineaţa, când mă ridic din pat.

Azi e vineri şi se profilează un alt sfârşit de săptămână nu ştiu cât de rodnic, pentru că plouă aşezat de aseară. Avem copil acasă în vacanţă, ne vin prieteni în vizită şi mi-am propus să umblu prin seminţe, să ambalez din ele pentru schimb, să visez.

Nu ştiu cum a trecut ianuarie, dar ăst februarie mi se pare deja aproape-primăvară.

Prorocire

Ornament pentru stâlpi

Succint

* Când era zăpadă, găinile făceau ouă; după ce vremea s-a încălzit, au renunțat la obicei.

* Jinx și Mașa cam dorm noaptea afară; pe la 1-2 îi apucă joaca prin dormitor și ne obligă să-i expediem cu viteză inițială.

* Hades are rezerva lui secretă de șobolani; îi prinde, îi omoară și apoi îi transformă în jucării preferate.

* Au apărut timid ghioceii; șase, fix câți bulbi am plantat.

* Vreau să nu mai plec de acasă înaintea răsăritului de soare.

Help help help

Myosotis e din Bucureşti şi caută - dacă se poate, ideal ar fi să găsească rapid - o casă la sat, în centrul/sudul ţării. Cum să fie? "Pana in 30.000 E, daca are curent si apa in curte (indiferent daca e fantana sau de la reteaua comunala), sa nu cada pe mine in urmatorii 2-3 ani si sa aiba si ceva curte, gard cat de cat, o magazie ceva acolo a sa pot baga diverse"
Haideţi, oameni buni, fiecare pe la el prin zonă, poate îi găsim lui Myo "acasă" al ei.
Iar comunitatea de foşti-apartamentişti-actualmente-la-casă-pe-pământ mai creşte cu un membru. :-)

Myo, în zona noastră pământul din intravilan nu scade sub 7 E/mp; pe uliţa de-alături e o casă bătrânească (2 camere, ceva acareturi şi electricitate, dar fără apă curentă, doar puţul din uliţă ca sursă), 2000 mp pământ - 35.000 E. Dar mâine plec la pas şi la întrebat.

Ada Milea again

Cu versuri din Cartea Alcool a lui Ion Mureșan.