Nu înțeleg de ce

# să umbli pe temperaturi scăzute cu blugi scurți, rupți și geacă groasă, lungă, cu glugă și blană.

# să-ți cumperi o mașină pe motorină, când faci maximum 5000 km pe an.

# să porți pantofi sport, șosete până la gleznă, pantaloni deasupra gleznei, când afară nu-s mai mult de 4 gr.

# să-i faci baie pruncului în apă cu săpun și nu-l limpezești la final.

# să mergi cu umbrelă sau glugă pe lângă magazine, în zona protejată, când vezi că alți oameni, cu capul descoperit, merg grăbiți prin ploaie.

# să vinzi un câine de aproape un an și să-ți cumperi altul, de aceeași vârstă, dar altă rasă.

A înnebunit lupul!

Adică facebookul. Cum, dom'le, 40.805 persoane???

Deprinderi de sat pe care nu le înțeleg

* Baia în casă (cu cadă, chiuvetă, scurgere a apei) și wc-ul în grădină.

* Datul de pomană, pe principiul îi dau, că-mi dă și ea mie.

* Hainele rupte și necârpite, că merg și-așa prin curte/pe drum.

* Spălatul pungilor/sacoșelor de polietilenă şi a bidoanelor de pet.

* Măturatul potecilor din grădină. Varza murată vărsată în canalizare.

* Casele albastre, când în preajmă nu e urmă de mare, lac, râu.

* Rufele/covoarele întinse în curte şi lăsate acolo cu săptămâna.

Breching nius

Mi-au dispărut listele de bloguri.
De bună voie şi nesilite de mine.
Nici de vreun virus.
Are cineva idee ce s-a întâmplat?

În satul limitrof municipiului

În satul limitrof municipiului trăiesc cai; ei sunt relativ frumoși, îngrijiți, hrăniți, adăpostiți. Caii riverani orașului sunt folosiți la muncile gospodărești și în caz de boală sunt tratați de către medicul veterinar. Când caii îmbătrânesc, sunt vânduți.

În satul limitrof municipiului trăiesc vaci; nu-s multe, majoritatea au pedigree și crotalii la ureche. Vacile riverane orașului sunt vaccinate și hrănite, îngrijite și iubite, inseminate arficial cu material genetic verificat, iar dacă sunt bolnave sunt vizitate de medicul veterinar (care vine și să le asiste la fătare). Când vacile îmbătrânesc crunt, sunt date la abator.

În satul limitrof municipiului trăiesc oi și capre; ele sunt uneori îngrijite, alteori nu, unele sunt vaccinate și deparazitate, altele-s pline de căpușe. Oile și caprele riverane orașului viețuiesc în turme mai mici sau mai mari, sunt mai bine sau mai puțin bine îngrijite, iubite, hrănite. Când sunt bolnave, întâi beneficiază de tratamente empiric-tradiționale, apoi sunt vizitate de tehnicianul veterinar. Ele nu apucă să îmbătrânească, au o speranță de viață redusă, ajungând, inevitabil, în cratiță.

În satul limitrof municipiului trăiesc porci și iepuri; ei cresc precum bălăria pe lângă casa omului, sunt tratați preventiv cu antibiotice și alte medicamente până în ultima zi a vieții lor. Porcii și iepurii riverani orașului sunt hrăniți când și cât trebuie, nu-s luați în serios prea mult, iar dacă se îmbolnăvesc cuțitul devine singurul tratament.

În satul limitrof municipiului trăiesc păsări – găini, curci, rațe, gâște; săteanul nu știe câte are, vede când și când că le-a împuținat vulpea, dar n-ar putea spune cu câte. Păsările riverane orașului sunt hrănite cu ce are omul prin bătătură, beau apă cu antibiotice, vitamine sau albastru de metil, iar dacă șchioapătă un pic ajung imediat în ciorbă.

În satul limitrof municipiului trăiesc câini și pisici; nu-s animale de companie, au un rol utilitar bine determinat și, dacă nu fac față cerințelor, sunt duse undeva unde să nu moară de foame sau sete (pe lângă instituții, conteinere), la fel și puii lor proaspăt înțărcați pe care țăranul nu-i mai îneacă la fătare, ca-n alte vremuri, pentru că-i e milă. Câinii şi pisicile din proximitatea oraşului sunt hrăniţi cu ce rămâne de la masa stăpânului, nu văd vaccin, deparazitare, tratament decât în cazuri excepţionale; atunci vine tehnicianul veterinar, le face câteva injecţii şi mai departe cum o vrea Domnu'. A făcut cățelul pneumonie, a venit tehnicianul, i-a făcut două injecții, câinele a fost băgat în casă la căldură, asta e, n-a mai avut zile. A murit pisica, otrăvită de cinci zile, a venit de patru ori tehnicianul la ea, asta e, așa a vrut Domnu'.

În satul limitrof municipiului, uneori viaţa e crudă; puiul de găină uşor trist e tăiat imediat, să nu moară, capra slăbită rău după fătare – tot aşa; pisica bătrână e dusă de lângă casă spre grădină, să nu mai stea în drum, câinele otrăvit e lăsat în soare, fără apă, să-şi dea ultima suflare singur. Dar şi elefanţii mor singuri, pentru că aşa vor ei.

În anul de graţie 2015, în satul limitrof municipiului moartea e privită cu o relaxare și acceptată cu o toleranţă pe care nu le înţeleg. Copiii ştiu de la bun început că bunicul a murit, văduva nu e menajată când i se comunică noul statul, răposatul e plâns la priveghi şi înmormântare, apoi e pomenit şi povestit în fapte trecute. Moartea-i o trecere, parte a vieții de zi cu zi, o cale către un altceva imposibil de definit. 

Poveste despre un creion roş-albastru pentru Remus și cartea lui

În baia noastră albastră locuiește un creion; e roș-albastru, îl cheamă Koh-I-Noor, nu e stelist și în mod normal stă pe etajera de deasupra chiuvetei, alături de o gumă Factis și două reviste Sudoku. Cred că nu-i mai ajunge spațiul vital și din acest motiv frecvent evadează în chiuvetă – acolo e bine pus în valoare pe fundalul alb și-apoi are mult mai multă libertate. Creionul e ajutat de o pisică, întotdeauna neagră, care urcă pe etajeră și apoi pe geamul de la baie în scopul furişării din casă; în drumul ei, pisica ajută simbiotic creionul să evadeze - pisica neagră aduce ghinion, o știm cu toții, dar când sunt două pisici negre, pe principiul negării negației, ghinionul dispare și mă întreb dacă nu cumva devine noroc. Mereu apare o dilemă – care dintre cele două pisici negre a dărâmat creionul roș-albastru în chiuveta albă și guma albă în găleata albastră de mop? Dacă Zombie nu ar fi dispărut ar fi fost chiar o trilemă.

Remus Pricopie are și el vulpea lui, dar el nu e prietenul meu imaginar; prietenul meu imaginar Remus scrie acum o carte, pe care m-am cam plictisit s-o tot aștept.

Influenţa zgomotului în procesul de comunicare. Studiu de caz

Mesajul la emiţător:

„Domnul pensionar are abonament gratuit pe autobuzele din oraș și se duce zi de zi la Lidl și Kaufland; dimineața devreme, când merg copiii la școală și adulții la serviciu, sau pe la 3, că nu mai poate să doarmă la prânz. E foarte trist că lumea nu mai e educată să-i ofere locul și trebuie să stea în picioare, el, care are două sacoșe de căpșunar pline. ”

Mesajul la receptor:

“Acum aflu că este strigator la cer ca pensionarii să aibă gratuitate pe mijloacele de transport și că ar trebui să fie îngradită cumva libera lor circulatie.” 

Modelul Shannon-Weaver al procesului de comunicare (sursă foto):

Indignări de sezon

* Coşmarul alb, moartea albă, ger, viscol, zăpadă, drumuri înzăpezite. În ianuarie. În zona temperat continentală. Unde accidental an de an ninge, e frig şi bate vântul.

* "Nici apă nu au bieţii oameni." Zăpada nici nu conţine apă.

* „N-avem nici pâine!” Pe bune? Dar mălai sau făină aveţi? Şi dacă nu, de ce NU? V-a luat iarna prin surprindere? (Oare cum rămân fără mâncare oamenii „sinistraţi”, că noi avem pe stoc pentru măcar o săptămână?!)

* „Nici să ajungem la lemne, la magazie, să scoatem lopeţile, n-am putut.” Aham, dar nu puteaţi lăsa o lopată lângă uşă, că tot aţi văzut că ninge?

* „Era zăpada pe uşă până sus, pe unde să ieşim.” Dap. Dar există şi geamuri.

* „N-a venit nimeni să ne ajute.” Dar voi v-aţi ajutat singuri? Aţi curăţat măcar o felie din drum, să poată ajunge jandarmii/armata/autorităţile să vă ajute?

(Nu mă refer la bolnavi sau la bătrâni singuri; nici la cei din zonele unde nămeţii au ajuns la 5 m.)

Azi mă-nervează

* Faptul că nu-mi mai ajunge mâna să citesc sms-urile şi că tot mai des am nevoie de ochelari.

* Abundenţa plasticului pretutindeni, bunăstare de plastic şi polietilenă, prosperitate la tetrapac.

* Florile aflate la vânzare la magazinul de pâine şi nucile şi ţuica de la chioşcul de ziare.

* Bipurile de la numere necunoscute, apelurile cu număr ascuns, smsurile nesemnate de la numere pe care nu le am în agendă.

* Autoinvitaţiile la grătar, „trecem pe la voi, facem un grătar, vă mai relaxaţi”. Pe bune? Relaxare nu înseamnă pune-te masă, scoală-te masă, spală tone de vase; înseamnă linişte şi plimbare pe moşie, jucat cu câinii şi Radio România Actualităţi, ce avem noi chef atunci să facem (inclusiv săpat pământul, dacă asta vrem).

* Calendarele ortodoxe afişate în instituţiile statului constituţional laic (nu există religie de stat).

* Întrebarea „Tu unde mai lucrezi?”. Nu jobul ne defineşte, ci ceea ce suntem.

* Oamenii politici loviţi de cultul personalităţii şi de teoria conspiraţiei, înconjuraţi de ghiocei obedienţi ce ştiu să vină cu ideile proprii şi să plece cu ale şefului.

* Klingoniana cu accent englezesc cântată de “artiştii” români, fie ei consacraţi, fie în curs de devenire, via concursuri de talente.

Mă-ntreb

Merg în piaţa mare, la raionul de brânzeturi. La o tanti în vârstă, brânza de capră – 15 lei kg, în rest 25-28 lei. Gust de la tanti; bună brânza.

- Dar de ce aveţi preţul mai mic ca ceilalţi?

- Of, maică, dac-ai şti ce mă bălăcăresc, că să-mi cumpere ei brânza, da' nu vreau.

- Dar rentează, tanti, dac-o dai aşa ieftină?

- Rentează, mamă, că io nu viu de la Sibiu să plătesc icişa chirie, io plec seara acasă la mine.

În afara pieţei, pe trotuar, mai multe găleţi cu brânză,13-15 lei/kg.

- Costă, mamă, masa din piaţă şi te mănâncă ăia, că s-o dai la aceiaşi bani ca ei. Păi ce, io am timp să stau aici?

- Şi dacă vine vreun control?

- Fugim, maică, că ne-amendează. Ăia îi cheamă, să scape de noi.

Şi atunci mă întreb cât de moral e preţul de 28 de lei pentru kilogramul de brânză de capră de Sibiu?

Deprinderi de sat pe care nu le înțeleg

* Drăcuitul copiilor, animalelor, lucrurilor, vremii, situațiilor.

* Dormitul în pat în hainele cu care omul a stat toată ziua în curte/grădină.

* Stropitul covoarelor și apoi măturatul lor; ţoalele puse peste covoare persane.

* Folosirea frecventă a wc-ului din grădină, nu a celui din casă.

* Lipsa coșurilor de gunoi/scrumierelor și aruncatul ambalajelor/țigărilor pe jos – lasă că se mătură.

* Pantofii transformați în papuci prin călcarea pe ștaifuri.

* Clătitul vaselor folosite cu apă rece – n-a fost grăsime în ele.

* Lipsa deprinderii de a șterge praful şi piramidele de vase curate pe masa din bucătărie.

* Casa plină de mese cu mușamale pe care sunt vase cu mușcate.

* Cârpele de bucătărie cu care se şterg alternativ vase curate, mese ude, mâini unse.

Sofisticată, mă...

- Dacă ai scrie şi tu aşa, mai pe înţelesul omului, ai avea mai mulţi cititori.
- Dar ce-are, cum scriu eu?
- Eşti prea sofisticată, foloseşti cuvinte ca de rebus, din cărţi.
(De parcă dicţionarul o fi tipărit în reviste de integrame!)
- Acu', pe bune, ţi se pare că scriu preţios?
- Pe blog trebuie să scrii cum vorbeşti, nu ca-n cărţi.
(Dar aşa vorbesc!)
- Încerc să scriu concis.
- Vezi, nu puteai să zici şi tu că încerci să scrii la obiect, nu, tu zici „concis”!
- Dar aşa vorbesc!
- Lasă cum vorbeşti, scrie mai simplu şi-o să vezi c-o să te citească mai mulţi!
(Şi cum rămâne cu „pe blog trebuie să scrii cum vorbeşti”?)

Oi fi stricată mă...

Răutăcizm >:)

Văd pe luneta unui BMW bleumarin o plăcuță cu ”Asigurat de Isus”. Și mă întreb: Casco sau doar asigurarea obligatorie?

Sursă foto: paulierco.ro.

Întrebări buimace

Eu prefer gutuile poloneze, sunt mai dulci, şi merele verzi de la Kaufland, au alt gust.

Ce? Cum să mergi la mare două zile cu 50 de lei, cu totul? 50 de lei nu-mi ajung nici de motorină!

A, nu, vara e praf, toamna e noroi, iarna e zăpadă, nu-mi place la ţară!

Iiiiii, uite un gândac scârbos! (un cărăbuş verde sidefat)

Ce tot scârţâie ăştia pe-aici? (greierii)

Vai, dar ce miroase aşa ciudat? (pământ după ploaie de vară)

Terminaţi, n-aud să vorbesc la telefon! (doi câini din fauna spontană hârjonindu-se)

Nu-mi place carnea de pui de ţară, e tare şi n-are gust.

H., vino la mama, că iar te mozoleşti şi abia aseară ţi-am făcut baie! (H. - câine de talie pisicească, alburiu şi creţuliu)

Mă întreb, oare frumuseţea trebuie să locuiască în tine ca s-o poţi vedea şi în preajmă?

Spovedanie de toamnă

* Nu-mi plac cifrele; urăsc să rețin valori default – numere de telefon, număr de pantofi, coduri pin. IP-urile însă le rețin fără efort.

* Îmi plac filmele alb negru, jocul lumină-umbră, cărțile vechi, instrumentele de scris cu peniță sau carbon, hârtia ivoire, agendele cu pagini gălbui și caietele cu foaie velină.

* Nu mă atrag băuturile alcoolice dulci, cocteilurile, vermutul și băuturile numite generic pentru doamne.

* Nu-mi plac bărbaţii cu păr pe gât, cei care cântă muiereşte, sensibili-cu-citate profunde, de statură liliputană sau cu fizic delicat.

* De obicei, sunt o fire optimistă şi una lume zice că şi tonică (off the record, alta lume zice că-s o scorpie), dar am zile în care sunt într-o formă de cozonac de-a dreptul.

* Nu vreau să intru în nicio uniune, în nicio asociație profesionistă, în nicio antologie de cinevauri. Lumea se miră când spun că nu vreau și eu mă mir de mirarea ei.

* Îmi place toamna cu vântul ploile griul şi gustul ei înmiresmat.

Neliniști existențiale

Aseară, pe la 7 și un pic; domnul meu stă în mijlocul curții nou lărgite și privește ca un Sfinx spre chioșc. Lângă el, vreo 6-8 scânduri de 4 metri și două bucăți de lemn cu profil pătrat. În chioșc, bormașină, polidisc, rindea, pendular, prelungitoare, burghie, tije filetate, nivelă, echer, negrese și alte minuni, parcă teleportate acolo, că în urmă cu trei minute nu erau.
E clar, îmi zic, de Paște vom avea capcane prin zonă, că cine știe ce-i trece prin minte și sigur nu apucă să facă până atunci.
Îl aud, cu o voce manipulatoare modulat-dulce:
- Iubitaaa, cum crezi tu c-ar fi mai bine să închid partea din față? (Și-mi expune n variante, unde n>4)
Precum copii din ciclul primar când sunt întrebați ceva de învățătoare, îi răspund:
- Eu cred căăăă... cel mai bine ar fi să faci cum vrei tu, dar DUPĂ PAȘTE.
- A, nuuu, până atunci!
Închiderea laterală fusese programată să fie gata până în Paște – și este -, iar restul să fie făcut într-o zi neprecizată, oricum după Duminica Tomii.
Și s-a apucat să meșterească*; operațiunea a generat rumeguș, praf de la cimentul găurit, șpan și dezordine, multă dezordine. Chioșcul și zona aferentă lui fuseseră curățate cu spirit de răspundere și febră musculară zilele trecute, pentru că acolo vom pune masa de Paște.
Scândurile, negresele și profilul pătrat sunt cumpărate de anul trecut pentru închiderea chioșcului; am avut discuții pe tema dată de nenumărate ori și concluzia a fost mereu c-o să amenajeze el zona într-o zi cu soare.
Acum mă întreb: dacă de fiecare dată în 24 de ore după ce-am spălat geamurile plouă (și-n miez secetos de vară), să încerc să fac curățenie generală în locul unde trebuie amenajat ceva de multă vreme, în speranța că-l va apuca hărnicia pe domnul meu?!

* N-a terminat și nici nu sper s-o facă până în Paște.

Agricultură for dummies

Tare m-aș bucura să pot face un curs de inițiere în agricultură, eventual ecologică. Învățatul ăsta după net, cărți de specialitate, cusuri de facultate, ureche e tare păcătos, pricep prea puține din ce e pe-acolo și riscul de-a călca în străchini e incredibil de mare. Mi-ar plăcea un curs ca cele din seria "for dummies", cu informații de la a la... g, h, pe-acolo, de unde devine limbă română limba folosită în cărțile de specialitate. Am căutat pe net, se pare că așa ceva nu există.
Voi ați auzit să fie pe undeva?

Timp liber

Cred că noțiunea de timp liber nu mai există decât ca definiție a timpului când nu ești la serviciu. Locuiești într-un apartament. vii acasă, te speli/schimbi, pleci la șoping sau cu prietenii. Unde e libertatea? E cea de a alege între două mărci de pantofi sau între trei crâșme? Sau între cele 100 de programe tv din care nu te uiți de obicei decât la 5-6?...

Iaca și printscrinu'

Acu' io nu știu cu ce l-o comis omu', da' mi-a trimis printscrinu' ca să mă convingă. Dacă pricepe cineva ce e pe-acolo (o fi de bine, o fi de rău) mă lămurește și pe mine?

Mă laud. Sau nu?! Dar de întrebat mă întreb sigur

Îmi scrie un cititor fidel al blogului – pentru că eu am numai cititori fideli, nu-i așa? - că am pagerank de 3 și aș avea mai mare dacă în blogrollul meu n-ar fi atâtea pagini de rang mic. Așa, și? Păi... ar trebuie să scot linkurile către pagini cu pagerank mai mic, cum ar fi x, y, z, care au doar 1. Da' de ce? Păi... am și listare pe tehnocrati. Și asta e de bine? Păi... a văzut el nu știu unde că am o medie de peste 60 de unici pe zi și de peste 100 de pagini vizualizate. Asta știam și eu, că-mi spusese statcounterul, dar nu mă ajută la nimic. Păi cum la nimic, pentru un blog cam de nișă cu texte scrise numai în română, citit în mare parte din România (da, că eu mă așteptam să mă citească cei care au ca limbă nativă swahili), fără schimb de link, adsense și reclame (la ce mi-ar folosi?), aș putea să sar de 4 imediat. Ok..., dar la ce mă ajută? Ei, la ce?! Apare blogul mai sus în lista de indexare de la Google. O, da, era fix ce-mi doream, să caute omul de unde poate cumpăra cizme de cauciuc sau care-s obiceiurile de nuntă la licurici și să ajungă iegzact la mine pe blog!
I-am povestit că interesul meu e să mă citească eventual constant oameni cu preocupări similare, pentru care scrisele mele pot fi utile sau măcar sursă de relaxare, că în blogroll am siteuri pe care chiar le citesc și asta nu are legătură cu faptul că posesorii lor mă au sau nu în lista lor, că zelistul nu face parte din obiectele pasiunilor mele. N-a înțeles. Așa că nu i-am mai spus marea mea nemulțumire - că la mine pe blog căutările sunt de-a dreptul banale, de obicei numele meu sau uneori poze cu diverse, n-am și eu acolo ceva cum sa devii camatar, e bine sa pozezi entitati și alte minunății. Și nici nu i-am zis cât mă amuză că am cititori de la SeReI, Gouvernement de Quebeck, Afganistan, Nigeria...
Și acum, oameni buni, mă (și vă) întreb: ce e obsesia asta cu rank, zelist și alte bălării de gen? Mie mi se pare un fel de „hai să vedem cine are e-balls-urile mai mari”. Greșesc?