* Faptul că nu-mi mai ajunge mâna să
citesc sms-urile şi că tot mai des am nevoie de ochelari.
* Abundenţa plasticului pretutindeni,
bunăstare de plastic şi polietilenă, prosperitate
la tetrapac.
* Florile aflate la
vânzare la magazinul de pâine şi nucile şi ţuica de la chioşcul
de ziare.
* Bipurile de la numere necunoscute,
apelurile cu număr ascuns, smsurile nesemnate de la numere pe care
nu le am în agendă.
* Autoinvitaţiile la grătar, „trecem
pe la voi, facem un grătar, vă mai relaxaţi”. Pe bune? Relaxare
nu înseamnă pune-te masă, scoală-te masă, spală tone de
vase; înseamnă linişte şi plimbare pe moşie, jucat cu câinii şi
Radio România Actualităţi, ce avem noi chef atunci să facem
(inclusiv săpat pământul, dacă asta vrem).
* Calendarele ortodoxe afişate în
instituţiile statului constituţional laic (nu există religie de
stat).
* Întrebarea „Tu unde mai lucrezi?”.
Nu jobul ne defineşte,
ci ceea ce suntem.
* Oamenii politici
loviţi de cultul personalităţii şi de teoria conspiraţiei,
înconjuraţi de ghiocei obedienţi ce ştiu să vină cu ideile
proprii şi să plece cu ale şefului.
* Klingoniana cu
accent englezesc cântată de “artiştii” români, fie ei
consacraţi, fie în curs de devenire, via concursuri de talente.
7 comentarii:
Corect, nu jobul ne defineste. As face bine sa.mi amintesc asta mai des...
Heheheh! :))) Am râs cu poftă.
Cele mai nașpa mi se par autoinvitațiile, deși pot să le înțeleg, până la urmă. Dacă avem chef, le acceptăm - se întâmplă totuși destul de rar, că avem treabă. Nu de la oricine, însă.
Ei, la „oamenii politici” am luat-o personal. Mă scot din fire din oficiu, indiferent ce-ar scoate pe goarnă (oricum scot numai lături). Am trecut pe lângă un cunoscut parlamentar de Iași - o jigodie de altfel - uitându-mă la el ca la un nimic și fără să-i zic nici „pupa-m-ai”. A crăpat fierea-n el de obidă, nu alta! Ehe... Era o schiță SF a lui Robert Sheckley, „Lipitoarea”. Tare se mulează pe realitatea noastră românească. Am împușcat un nenorocit și ne-am ales cu sute!
...pe mine si sefu' ma enerveaza :)
@coco - inca un pic si vine week-end-ul :)
si totusi, la ce te-ai referit cu klingoniana aia? ca pe mine, de ex, ma enerveaza cornel ilie de la vunk, cand englezeste el in cantecele lui limba romana, pronuntand-o cu accent, mai ales la litera t (o pronunta cam th). l-am urmarit, cand vorbeste n-are nici un accent englezit.
@cristina - ma refer la limba pe care o canta artistii nostri, ea s-ar vrea engleza, dar nu-i, nu-i nici rusa, nici romana, pronunta crunt. asa ca i-am spus klingoniana cu accent englezesc.
Asta cu "punem de un gratar" o stiu si eu. Pe vremea cand locuiam la ai mei, care stau la casa acum (ne-am mutat impreuna de la bloc la casa, tot in oras), ne trezeam deseori cu rude care erau in "plimbare" si "poposeau" la noi la casa, "ca e aer curat, e altceva in curte". Asta in conditiile in care noi faceam orice altceva, treburi ale casei...
Trimiteți un comentariu