Ce face omul când are timp

Dacă 2019 s-a sfârșit grăbit tare, 2020 a început liniștit; fără vizite sau musafiri, cu timp de neliniști existențiale de genul: mmm, grafitul creionului Koh-I-Noor e de fapt un diamant neterminat și timp de drăgălit obiectele din alpaca; și ceva timp de Berbeceanu și Radiografia unei mârșăvii judiciare (prea încrâncenat scrisul, nu, mulțumesc).

Am scotocit în cutii cu chestii de mult timp uitate, unde zac minuni nebănuite: carnețele de final de clasa a VIII-a și a XII-a, agendă cu evoluțiile copiilor din dotare la aceeași vârstă, care câte înjurături știa la 3 ani, cu acte, notițe și bancnote din secolul trecut. Am făcut ceva poze prin casă, pe-afară și m-am cam mirat câte chestii ne-banale (cică de colecție) avem (notă pentru mine: vezi că trebuie să dai din ele, iar ai strâns ca un hârciog).

La capitolul experientia docet, m-am mirat ce femeie la casa ei am putut fi:

# am probat cârpa minune, da, chiar șterge geamuri, oglinzi, plăci ceramice doar cu apă, nu lasă urme și mă-nervează că nu pricep care îi e sistemul de autocurățare.

# am încercat un pămătuf magic antipraf, e suprinzător de eficient, antistatic, șterge bine suprafețele verticale.

# mopul portocaliu de microfibră (culoarea a fost criteriul pentru care l-am cumpărat, că oricum aveam) e mda, merge – are prea puține plete, deci nu.

# m-a chinuit talentul culinar (cred că m-a deocheat cineva) și am făcut pentru prima dată supă gulaș de vită (uau de-a dreptul) și banane (plantains) cu sos ragu, trufe și parmezan (plăcere vinovată).

# am probat baby banane eco, cu gustul bananelor din copilărie, m-am jucat cu cântarele și chopperul, dacă tot le am, și am constatat ca-n fiecare început de an că iar avem prea multe dulciuri.

Ultima oră: mai nou, Dobby fură și încărcătoare de laptop, nu numai ciorapi.

Tot azi, dar în alt an

În 2010 le făceam motanilor undiță. 

În 2011 eram cu capu-n nori. 

În 2012, vedete erau Mașa și prima ei serie de pui. Și poze cu mâțuce.

În 2016, era marți 13, deci musai mâță neagră. Azi e vineri, 13. Și “ne” mecanizam. 

În 2017, chef la pensiune și cântat cât ne-au ținut plămânii, până dimineața, în chioșc. Plus pregătiri de toamnă.

În 2018, un răsărit. 
(Sunt linkuri, dați click.)

După 5 ani

Frida și Igor.

Jocurile copilăriei

# Când ploua, stăteam sub copertina de la intrare sau în casa scării și jucam fazan, mimă, țomapan, flori fete filme sau băieți, telefonul fără fir, mațele-ncurcate, friptea. Sau intram fraudulos în subsol – blocul avea 6 scări – și ne vânam cu cornete trase prin tuburi Bergman – tubermane.

# Mai stăteam și pe pături, fie în spațiul verde, fie pe platforma dintre etaje, în casa scării, singurele momente în care foloseam jucării adevărate sau jocuri de genul Piticot, Nu te supăra, frate!, dacă nu cumva făceam magazine cu frunze bețe pietre, ce mai găseam.

# Săream ca apucații, șotron, elastic, coardă, campionat de gimnastică pe bara de covoare, ne vânam cu pungi și pistoale cu apă, făceam colecții de di tăti și schimburi între noi.

# Energia trebuia consumată: castelul (cu 9 pietre, cu 7 se chema ali-alo), țările, rațele și vânătorii, împărate luminate, omul negru. Pititea, leapșa, prinsea pe cocoțate, țară țară vrem ostași, capace sau cartonașe, lapte gros, capra.

# Mingea era must have: tenis de picior - terenul îl desenam fie cu smocuri de frunze/iarbă, fie cu cretă, iar mingea era de 18 de lei, cu plasă, sau de 35 de lei.

# Ne (mai) și făceam jucării: praștie, scobar, fumigene din mingi de ping-pong, pocnitori cu măciulii de chibrit tub cui, tunuri cu carbid.

# Joacă era și la școală; în clasă făceam avioane și broscuțe din hârtie, campionate cu mașinuțe tot din hârtie, jucam avioane, ping-pong pe catedră (cu carnetul de elev), 5 în linie, x și 0, spânzurătoarea.

Voi de mai jucați? De ce jocuri vă mai amintiți?

Atipice amintiri din copilărie*

De mâncat: lipiciul la borcan, cu linguriţă; cavit; siropul de tuse; ascolecitina; aluatul de chec de pe castronul golit; sucul de roşii; morcovul ras pregătit pentru ciorbă; rădăcina de ţelină; brânza dulce cu ciocolată amară; eugeniile, întâi desfăcute, râcâitul cremei oribile cu dinții, apoi mâncatul resemnat al biscuiților; cireșele la legătură/chită și vata pe băț, roz, de 1 Iunie; dudele de la blocul 39.

Activităţi: linsul pereţilor de var; colecţiile de pietre frumoase găsite pe drumuri; ferma de insecte, prinse cu aţă de florile mamei din balcon; urcatul pe scările de incendiu, mai ales pe sala de sport din curtea școlii; mormolocii pe care-i aduceam acasă vii, în buzunare; excursiile cu liftul din blocurile turn din preajmă; verificatul cuiburilor de păsări, de la depunerea primului ou la zborul puilor.

Nostalgii: Ciocolățelele cu scufița roșie, lupul, vânătorul, bunica, din a căror hârtie de ambalaj ne făceam ceasuri; trufele de ciocolată ambalte sclipicios - desfăceam bomboana agale, aproape senzual, și prelungeam cât puteam de mult momentul savurării ei, iar staniolul îl întindeam cu unghia și-l puneam la colecția de poleială; unghiile făcute cu petale de cosmos (mărărițe).

Decoruri. Tigăile din cupru, cu spatele acoperit de scene preponderent domestice, realizate – probabil – prin metaloplastie; pendulele și ceasurile cu cuc; seturile persane de pe fotolii, canapea, masă; găleata emailată cu apă, cu capac, din orice bucătărie de apartament; suvenirurile pirogravate aduse de la băi; iluminatul holurilor cu beculețe de instalație de pom prinse cu sârme roșii.

* Astăzi e ziua ei, împlinește o vârstă rotundă.
Ea, care avea în sufragerie un ceas cu cuc și făcea colecție de cărți poștale cu actori.
Ea, alături de care am exprimentat multe.
La mulți ani,C.!

Astăzi

Se termină o pagină de istorie.

2000

Noi în anul 2000...

* Alcatel OTE şi număr cu 094, MacIntosh pe pâine şi OCR, Win 98 SE şi Romanian Proofing Tools.

* Euro 2000 şi Vadim în turul doi, Iliescu preşedinte şi prăbuşirea FNI, şomaj în ţară şi ambii copii şcolari.

* Transport în comun cu microbuze şi magazine sh, net pe metropolitană şi card la BRD, cu un unic bancomat în oraş, la sediul băncii.

Când nu vom mai fi copiii...

Drum bun, mamă, să-l găseşti repede pe tata.

Încetezi să fii copil când nu mai ai părinţi. În prag de nou mileniu.

Căsuța de turtă dulce. Din alte vremuri

Adică decembrie 2010.
Povestea căsuței:
http://fusaru.blogspot.ro/2011/01/schimb-confort-urban-pe-libertate_3741.html
Și poze doveditoare:
http://fusaru.blogspot.ro/2011/01/casuta-de-turta-dulce-making-of-poze.html

Cu miros de "atunci"

Plonjând în copilărie, fără nostalgii

De-ale gurii: limonadele de cofetărie, colorate șters în galben sau roșu, ținute într-un fel de acvarii, ciocolata Primăvara, cea galbenă era amăruie, cea roșie – cu lapte, zahărul candel luat din Târgul din Vale - roci dulci pe sfoară de cânepă -, biscuiții șprițați și margaretele făcute în casă din aluat cu untură, sifoanele din sticlă pe care le duceam la umplut la nenea Ionel, orez cald cu lapte și praf de scorțișoară, cornurile de 40 de bani cu unt, pasta de coarne/măceșe cumpărată pentru clătite, fursecuri caise bicolore, halva, marmeladă la kg, iaurt în borcănele cu capac de staniol.

Jocuri și jucării: mingea de 18 lei - roșie cu buline și plasă -, tenisul de picior pe cadrane în strada principală din cartier - unde treceau rar mașini -, patinele poloneze cu rotile și Pegasul verde cu șa lungă, pistoale cu apă, joc Optik, cartonașe, soldăței/indieni/cai din plastic – cei cu coada în jos erau mult mai valoroși -, cisterne din tablă, alergatea pe cocoţate în copacii din Trivale, datul cu liftul, expediţiile din subsol, apusul văzut de pe blocul turn, cubul Rubik și rezolvările din Știință și tehnică, scobarul, avioane jucate în timpul orelor şi tenis de masă cu carnetul de elev pe catedră.

Hobby-uri și plăceri nevinovate: diafilmele, fotografiile alb-negru cu Smena 8M și developarea în baie, Iosif Sava și teatru radiofonic, serile la video - cu Brusli, Cichician și Irina Nistor -, filmele de la bulgari, almanahul Anticipația, cenaclul literar şi clubul de bridge, casetele BASF - portocalii, pe care înregistram, ștergeam și iar înregistram selecții proprii -, oracole, mersul două zile la munte - cu ia-mă nene, 25 de lei și conserve în rucsac -, cărţile la pachet şi pila necesară la librărie, Cenaclul Flacăra pe programul 3, rockoteca cu seri tematice şi sonosferele din Tehnic Club, Pif şi Rahan.

Obiecte: seturile de cuțite pe pion, din plexic cu dungi, scrumierele turnate în aluminiu, autobuzele-rachetă cu rezervoare de gpl deasupra, lustrele cu țurțuri și lămpile pe gaz puse la îndemână, seturi persane pentru recamiere şi fotolii, pahare de cristal în vitrine, ceasuri cu cuc, mese în mijlocul sufrageriei, bibliotecă pe tot peretele, radiouri Darclee şi Gloria, brichete cu supape puse, telefon cu disc şi antenă tv comună, punga de-un leu.

Disparate: Europa liberă şi Vocea Americii, haine vechi, haine vechi cumpăraaaa, trandafiri furaţi de la blocul 32, bărcile din Ştrand, apa minerală şi berea în sticle verzi de 0,5 l, cazan cu rufe albe fierbând pe aragaz, piramidon, polidin şi gama globulină, fluieratul special cu care ne chemam unul pe altul afară, Kent-ul pus bine pentru în caz de, 1 Mai la iarbă verde, practica agricolă la struguri, deţinuţi săpând şanţuri pentru canalizare, ceas deşteptător, chiflele calde de la Cornul Vânătorului mirosul din comoda din sufragerie unde sticle de ulei, cacao, făină și zahăr erau ținute bine.

Voi de ce vă mai amintiţi?

Alternative diplomatice

- Hai, lasă mofturile, treci și mănâncă!

Am 7 ani și trebuie să plec la școală; nu mi-e foame, nici prea bine, dar mama nu trebuie să afle că am febră, că nu mă mai lasă la școală.

- Dar nu mi-e foame...

- Nu mănânci, nu pleci.

Nu mănânc, încă mai caut argumente.

- Ori mănânci, ori te piepteni, altfel nu pleci.

Am mâncat, ce era să fac?...

Amintiri din mileniul trecut. Utilizări atipice ale alfabetului morse

Am crescut într-un cartier de margine de oraş – Piteştiul are zona centrală înconjurată de cartiere pe dealuri, aşa că dacă nu eşti în centru clar eşti în margine -, fix lângă o pădure care se cerea bântuită metru cu metru. Părinţii lucrau mai mereu, noi eram mulţi şi doar parţial supravegheaţi, mergeam în grupuri mari, clădite ad-hoc pe interese doar de moment comune. În mare, toţi erau pentru mine în aceeaşi oală – copiii de la bloc -, dar aveam şi oareșcare preferaţi în masa comună. Unul dintre ei, Gabi, mai mare cu un an, mi-a fost o lungă perioadă companion de bănănăit pe coclaurile din satele megieșe, de mers la râu la pescuit sau la bălăceală, de explorat subsoluri şi acoperişuri, de furat trandafiri de la blocurile cu pensionari isterici şi fructe de la schitul de călugări care ne tot alergau răutăcioşi. El a fost primul meu cobai în materie de tunsori, el mă acoperea la fumat când încă o făceam pe furiș; ne făceam reciproc confesiuni şi demontam analitic întâmplările din viaţa noastră, împărtășeam impresii, trăiri, gânduri, fără a ne judeca unul pe celălalt.

Până am intrat eu în liceu, zi de zi petreceam ore bune împreună, apoi ne vedeam în week-end şi doar ocazional în cursul săptămânii. Pleacă Gabi în armată; ne scriam cam la două săptămâni, eu semnam cu nume de băiat ca nu să fie obligat să bage flotări şi alergări. Ce-a mai făcut el, ce-am mai făcut eu, ce mai face tipa pe care el o plăcea în secret, ce mai e nou pe „la bloc”, ce trupă rock am mai descoperit, ce film am mai văzut, rezumam ce-am mai citit, banalităţi cred specifice vârstei, relaţiei, vremurilor.

Eu, în anul IV de liceu; ultima mea pasiune – să învăţ morse (de la colecţiile de diverse ale copilăriei am trecut la învăţat diverse chestii inutile în adolescenţă, că timpul trebuia umplut cu activităţi facultative, nu cu lucruri impuse). Şi, cum tot era el la transmisiuni, hotărăsc să-i scriu în morse. Ce? Rezumatul lecţiei la istorie pe care tocmai mă chinuisem s-o parţial învăţ (n-am fost fan istorie vreodată); și ca să fie lucrul bine finisat, nu lăsat la stadiul de eboșă, cu un zâmbet vag sardonic am semnat pe plic cu numele real.

Trec două spătămâni, nici urmă de semn de la Gabi. Vorbesc cu sora lui. “A, la cât e de nebun ăsta (n.m. - Gabi n-avea vreo iubită atunci), n-o fi vrut să ia scrisoarea, că nici pe-a mea n-a luat-o, că zicea lumea că-s nevastă-sa și să bage flotări”. Mai trece una, nimic.

Și vin într-o zi mai pe la 6 acasă, de la școală trecusem pe la bibliotecă, apoi prin Trivale; început de vară, zăpăciripeli generate de căldura nou sosită. Pe panoul de cutii poștale - o „vedere” cu scrisul înspre privitor – poștașul nostru așa făcea când adrisantul nu era la adresa respectivă sau se mutase, ca să vadă toți de pe scară și eventual să dea de urma destinatarului. Numele meu, dar apartamentul 13 (scara avea doar 10); textul: “Un câmp întins de primăvară/Și-un cer albastru fără nori/Sunt ochii tăi fecioară/Mai sclipitori ca două stele. Cu drag din drag celei mai drage”. Semnat „Gaby” cu două punctulețe deasupra. Întorc cartea poștală – pe față, o fetiță într-un lan cu oareșce floricele.

Cam o lună nu ne-am mai scris. Și m-am lăsat și de morse.

Preumblări, amintiri şi plante medicinale

Duminica trecută am fost la moşia sor’mii M., cu un scop bine determinat. Citise ea pe blog anul trecut despre cum mă plimbam eu pe coclauri, cu cartea de plante medicinale în braţe, încercând în zadar să identific ce vedeam desenat pe planşele color. Şi încă de-atunci s-a gândit ea să ajute un om năcăjit şi să-i păstreze o tufă generoasă de tătăneasă şi oareşce rostopască (pe care a şi plivit-o, că apăruse în curte). Nici sor’mea, nici domnul ei nu sunt pe craca lor. Dacă anul trecut au plantat oareşce cartofi, morcovi, ceapă, usturoi, roşii, castraveţi, fasole, mazăre şi alte chestii relativ uşor de întreţinut, în astă primăvară şi-au făcut o namilă de solar – vreo 200 mp – pe care au mobilat-o cu răsaduri făcute tot de ei şi au mai pus prin grădină nenumărate chestii; cred că acum cultivă vreo 1600-2000 mp, fără urmă de teren irosit (“Uite 400 cmp liberi. Hai să punem un cuib de roşii.”); menţionez că amândoi sunt angajaţi cu normă întreagă, dar au fântână proprie făcută abia anul trecut. Printre legume – flori ce mă fac să-mi destind fruntea când a mirare, când a încântare, când a surpriză. Multe. Variate. De la trandafiri la gălbenele, lalele şi crăiţe, de la bujori la liliac, gladiole, narcise şi irişi. Viţă-de-vie pusă anul trecut. Pomi fructiferi în stadiul de beţe cu frunze. Arbuşti – alun, zmeuri, coacăzi de diverse mărci, agriş şi alte minuni cumpărate la ghiveci, de prin hipermarketuri. Flori luate de pe net (echinaceea, cineraria, armeria, cerastium şi ea mai ştie ce). Am plecat pentru vreo două ore şi-am stat la ea cam toată ziua; că am stat nu mă miră, ci mă miră estimarea complet nerealistă de două ore pe care o făcusem când încă eram acasă, că doar ştiam ce se întâmplă când ne vedem, rar, dar bine. Fără vreo programare anterioară, au venit şi cei doi copii ai ei cu jumătăţile lor şi copiii din dotare – sor’mea are 52 de ani, un nepot şi două nepoate -, curtea s-a umplut brusc, că doar eram 12 persoane, şi ne-am gândit la sora noastră comună şi la domnul său; ei mai lipseau, cu cei trei copii ai lor, şi copilul nostru student ca să fie clanul complet. Nu-i nimic, data viitoare. Domnul şi stăpânul lui M., care mereu se foarte bucură când mergem acolo sau vin ei la noi, a pus de-un grătar lung cu momiţe; nu mai mâncasem momiţe de când eram în liceu şi mergeam duminica dimineaţa, pe la 4, în târgul de maşini. Mergeam special pentru grătar: momiţe, fudulii, mici, splină, ficat, inimă, limbă, mici, pe care le mâncam pe un colţ de masă cu muşama soioasă, din tăviţe de carton, cu bere Azuga nepasteurizată la halbă, muştar şi chifle calde. Pe post de tacâmuri foloseam scobitori, din difuzoarele dublu caseturilor se auzeau acorduri de folclor contemporan de genul “Se mărită Mona mea” şi “În staţie la Lizeanu”, în aer era miros de cărnuri fripte, deasupra capului, între noi şi cer, stătea doar o umbrelă decolorată, iar pardoseala se fleşcăia la primii stropi de ploaie. Momiţele au avut gust de libertate adolescentină, berea însă n-a mai avut gust de interzis. Poate şi pentru că era bere premium, dar deh, după o vârstă devii mofturos selectiv. Am plecat pe seară cu rostopască, tătăneasă şi o marcă de plantă ce seamănă cu un brăduţ şi cică e bună de ceai - nu ştiu însă la ce e bun ceaiul respectiv -, cu vreo 6 pahare cu răsaduri de roşii şi 6 fire de castraveţi într-un pet tăiat. Şi, ca să pot căra cu spor paharele, mi-a dat sor’mea şi un wok, de care sunt tare mândră şi abia aştept să-l probez cu legume din producţie proprie, eventual pe pirostriile făcute anul trecut de domnul meu şi nefolosite vreodată.