Cum netul nostru de ţară merge din 2 în 3
şi vine când cu picătura, când cu cana,
va spun de-acum
tuturor
LA MULŢI ANI!
şi sper
că vom avea cu toţii
un an mai bun.
Like?:)
sâmbătă, 31 decembrie 2011
marți, 20 decembrie 2011
luni, 19 decembrie 2011
vineri, 16 decembrie 2011
22
Azi se fac 22 de ani de la evenimentele din Timișoara care au declanșat revoluția (nu și lovitura de stat).
Din nou n-o să mă uit la televizor, iarăși voi refuza să citesc știrile din ziare; sunt sătulă de declarații pompoase, dezvăluiri de ultimă oră vechi de 22 de ani, manipulări media, gargară politică, minciuni sfruntate, micime, deșertăciune.
Nu mi-am schimbat viziunea despre revoluția din decembrie 1989, doar că acum încep să sper într-o intrare în normalitate.
Au trecut 22 de ani. Degeaba?!
Din nou n-o să mă uit la televizor, iarăși voi refuza să citesc știrile din ziare; sunt sătulă de declarații pompoase, dezvăluiri de ultimă oră vechi de 22 de ani, manipulări media, gargară politică, minciuni sfruntate, micime, deșertăciune.
Nu mi-am schimbat viziunea despre revoluția din decembrie 1989, doar că acum încep să sper într-o intrare în normalitate.
Au trecut 22 de ani. Degeaba?!
joi, 15 decembrie 2011
Răgaz în piațeta centrală
Miez de zi, la km 0 al orașului, în fața primăriei. Zonă pietonală, pavele, fântână adormită, soare strecurat, muzică fundal sonor, căsuțe-tarabă din lemn cu alviță, turtă dulce, mere glasate, produse tradiționale de Crăciun, hand-made-uri, jucării.
Bunici, nepoți cu triciclete, doi puști cu role, pensionari pe bănci urmărind șirurile de oameni trecând grăbiți. O tânără își învață copilul să meargă, doi adolescenți în genunchi hrănesc porumbeii, o fetiță desenează cu cretă colorată, un pui de ciobănesc german ceartă aprig o jucărie piunitoare.
O proaspăt pensionară cam prea creionată, rimelată și colorată apare cu o sacoșă obosită roz cu dungi multicolore, din rafie. “Cuțu-cuțuuuu! Cuțu cuțuuuu!” De nicăieri apar vreo opt câini, toți cu crotal verde, cu cozi flutrânde și priviri galeșe. Femeia răstoarnă sacoșa, cad vreo zece oase mari cu urme fine de carne pe ele. Câini se încaieră, se atacă, vacarmul umple piațeta.
Fetița cu creta colorată se ridică surpinsă, privește în dreapta, în stânga, ochii i se umplu cu lacrimi. Oasele sunt pe desenele ei.
Bunici, nepoți cu triciclete, doi puști cu role, pensionari pe bănci urmărind șirurile de oameni trecând grăbiți. O tânără își învață copilul să meargă, doi adolescenți în genunchi hrănesc porumbeii, o fetiță desenează cu cretă colorată, un pui de ciobănesc german ceartă aprig o jucărie piunitoare.
O proaspăt pensionară cam prea creionată, rimelată și colorată apare cu o sacoșă obosită roz cu dungi multicolore, din rafie. “Cuțu-cuțuuuu! Cuțu cuțuuuu!” De nicăieri apar vreo opt câini, toți cu crotal verde, cu cozi flutrânde și priviri galeșe. Femeia răstoarnă sacoșa, cad vreo zece oase mari cu urme fine de carne pe ele. Câini se încaieră, se atacă, vacarmul umple piațeta.
Fetița cu creta colorată se ridică surpinsă, privește în dreapta, în stânga, ochii i se umplu cu lacrimi. Oasele sunt pe desenele ei.
miercuri, 14 decembrie 2011
Spovedanie-n post
Am tatuaj. Negru. Cu ochiul lui Horus. Pe umărul stâng.
Fumez. E singurul viciu pe care mi-l pot permite.
Sunt sarcastică. Uneori dictatorială.
Mă ispitește ezoterismul.
Nu-mi place să merg la mormântul părinților mei. Pozele de pe cruce mă sfidează.
Nu-mi place să cos, să bucătăresc, să apretez, să calc.
Nu.
Fumez. E singurul viciu pe care mi-l pot permite.
Sunt sarcastică. Uneori dictatorială.
Mă ispitește ezoterismul.
Nu-mi place să merg la mormântul părinților mei. Pozele de pe cruce mă sfidează.
Nu-mi place să cos, să bucătăresc, să apretez, să calc.
Nu.
marți, 13 decembrie 2011
De Sărbători
Decembrie, post, nașterea Mântuitorului, să fim mai buni, mai generoși, mai smeriți.
Începe cu festivismele de 1 Decembrie, când brusc toți sunt patrioți cu fasole și ciolan, cu la mulți ani protv și de ce sunt mândru că sunt român, până la vai ce rău e în România, nu-s străzi și infrastructură, dar eu lucrez ca muncitor necalificat în Spania/Italia și acolo plătesc impozit (dap; și pensia mamei tale o plătesc eu).
Vin la rând luminițele din orașe (agromerat sclipitor chicioase) ce sunt aprinse festivist și populist, cu declarații pompoase cât de greu a fost dar trebuia să facem asta pentru populație. E Moș Nicolae, clar trebuie să ne amintim de bătrânii și de copiii abandonați să le facem și lor o bucurie măcar de sărbători, o ciocolată, o atenție comestibilă, un bonbon, că în restul anului ei nu mănâncă, sunt ca Hrușcă, puși la congelare, nu se trezesc decât pe sfârșit de an.
Apar afișele cu – ați ghicit - Hrușcă, Fuego și Bănică JR., la radio se tânguiesc Celine Dion și George Michael, vin colinde în cascadă pe FM și pe străzi apar cerșetorii Moș Crăciun.
Luna cadourilor, super-mega-ultra oferte de sezon, târguri, aglomerație în magazine, coadă la scările rulante (cele clasice sunt decor statuar), dughene în centrul pietonal cu produse „tradițional românești”, hand-made-uri made in china, comercianți bronzați, câini comunitari mâncând shaorme, petarde interzise, bum, câini comunitari năvălind speriați peste tine, fără shaorme.
Apoi sms-urile cu „Fie ca Sfintele Sărbători...”, cu dezacorduri și virgule între subiect și predicat, mailurile cu pps-uri și câmpul “to” plin cu o mie de adrese vizibile dintre care una e a ta, telefoanele de control din seara de Crăciun de la fratele lu' nașa lu' cumnatu lu' nepotu', proaspăt aghezmuit și cu chef de vorbă.
Sun-o pe mătușa că e singură, sună-l pe domnul X că sigur așteaptă, treci pe la unchiul Y că nu se face să nu-i treci pragul măcar o dată-n an și du-i acolo o atenție doamnei Z, că așa se face de sărbători. Ia-ți porția de înghesuială și reîmprospătează-ți amintirea cozilor de odinioară, că cine te pune să megi la magazine în perioada asta, și ce dacă îți trebuie doar cafea, ulei, două becuri și piper, așa e de sărbători în magazine. Ai grijă să ai de toate în casă, că dacă-ți trece cineva pragul trebe să-i pui pe masă una-alta, fă vizite, dă telefoane.
Și tot așa până la revelion; apoi artificiile fastuos-costisitoare și șampania în piața centrală – dacă pâine nu prea e, măcar circ să fie -, programele tv trase la indigo „în noaptea dintre ani”, numărătoarea inversă, țipete și la mulți ani România oriunde te-ai afla.
Sunt rea, știu (dar nu-i așa că-mi stă bine?:) ). Uneori parcă aș vrea ca anul să aibă numai 11 luni.
Începe cu festivismele de 1 Decembrie, când brusc toți sunt patrioți cu fasole și ciolan, cu la mulți ani protv și de ce sunt mândru că sunt român, până la vai ce rău e în România, nu-s străzi și infrastructură, dar eu lucrez ca muncitor necalificat în Spania/Italia și acolo plătesc impozit (dap; și pensia mamei tale o plătesc eu).
Vin la rând luminițele din orașe (agromerat sclipitor chicioase) ce sunt aprinse festivist și populist, cu declarații pompoase cât de greu a fost dar trebuia să facem asta pentru populație. E Moș Nicolae, clar trebuie să ne amintim de bătrânii și de copiii abandonați să le facem și lor o bucurie măcar de sărbători, o ciocolată, o atenție comestibilă, un bonbon, că în restul anului ei nu mănâncă, sunt ca Hrușcă, puși la congelare, nu se trezesc decât pe sfârșit de an.
Apar afișele cu – ați ghicit - Hrușcă, Fuego și Bănică JR., la radio se tânguiesc Celine Dion și George Michael, vin colinde în cascadă pe FM și pe străzi apar cerșetorii Moș Crăciun.
Luna cadourilor, super-mega-ultra oferte de sezon, târguri, aglomerație în magazine, coadă la scările rulante (cele clasice sunt decor statuar), dughene în centrul pietonal cu produse „tradițional românești”, hand-made-uri made in china, comercianți bronzați, câini comunitari mâncând shaorme, petarde interzise, bum, câini comunitari năvălind speriați peste tine, fără shaorme.
Apoi sms-urile cu „Fie ca Sfintele Sărbători...”, cu dezacorduri și virgule între subiect și predicat, mailurile cu pps-uri și câmpul “to” plin cu o mie de adrese vizibile dintre care una e a ta, telefoanele de control din seara de Crăciun de la fratele lu' nașa lu' cumnatu lu' nepotu', proaspăt aghezmuit și cu chef de vorbă.
Sun-o pe mătușa că e singură, sună-l pe domnul X că sigur așteaptă, treci pe la unchiul Y că nu se face să nu-i treci pragul măcar o dată-n an și du-i acolo o atenție doamnei Z, că așa se face de sărbători. Ia-ți porția de înghesuială și reîmprospătează-ți amintirea cozilor de odinioară, că cine te pune să megi la magazine în perioada asta, și ce dacă îți trebuie doar cafea, ulei, două becuri și piper, așa e de sărbători în magazine. Ai grijă să ai de toate în casă, că dacă-ți trece cineva pragul trebe să-i pui pe masă una-alta, fă vizite, dă telefoane.
Și tot așa până la revelion; apoi artificiile fastuos-costisitoare și șampania în piața centrală – dacă pâine nu prea e, măcar circ să fie -, programele tv trase la indigo „în noaptea dintre ani”, numărătoarea inversă, țipete și la mulți ani România oriunde te-ai afla.
Sunt rea, știu (dar nu-i așa că-mi stă bine?:) ). Uneori parcă aș vrea ca anul să aibă numai 11 luni.
Prognoză meteo aproape exactă
Azi vă recomandăm serviciul de prognoză meteo de la TVR. E de departe cel mai bun în materie de precipitații, depășește și weather.com-ul, și ANMH-ul, e incredibil de exact în materie de precipitații.
Pentru a beneficia de minunata prognoză, aveți nevoie de o antenă parabolică. Chiar înainte să apară primii stropi de ploaie, toate programele TVR încep să fie recepționate cu purici și pixeli – celelalte merg fără probleme -, iar dacă începe să crească ploaia în intensitate pe ecranul televizorului apare discretul mesaj „lipsă semnal sau semnal slab”. Prognoza e atât de sensibilă încât detectează și o stropeală de 3-5 minute.
Dar pentru asta plătim noi abonament radio-tv.
Pentru a beneficia de minunata prognoză, aveți nevoie de o antenă parabolică. Chiar înainte să apară primii stropi de ploaie, toate programele TVR încep să fie recepționate cu purici și pixeli – celelalte merg fără probleme -, iar dacă începe să crească ploaia în intensitate pe ecranul televizorului apare discretul mesaj „lipsă semnal sau semnal slab”. Prognoza e atât de sensibilă încât detectează și o stropeală de 3-5 minute.
Dar pentru asta plătim noi abonament radio-tv.
Cine are părinți...
Ești copil atâta vreme cât încă mai ai părinți.
Cât ai părinți, oricât ți-ar fi de greu, oricâte greșeli ai face, și de-ai fi criminal în serie, există cineva pe lumea asta care, fie de știi ori nu, chiar de-ți face sau nu reproșuri, va spune „gata, hai că vedem noi ce-o să fie” și te va mângâia cu privirea, cu glasul, cu gestul, cu inima.
Apoi devii adult.
Sunt copil făcut cam târzior, în a doua generație de ceaușei, nedorit în primă fază, dar foarte iubit apoi. Tata a plecat când nu împlinsem 26 de ani. Îmi spunea: „Tată, datoria părinților e față de copii, nu față de părinți; copiii îi faci că vrei, de ei ești responsabil, pe ei trebuie să-i ajuți mai întâi. Să-și facă o casă, să-și crească copiii. Îi ajuți și pe părinți, dar mai întâi pe copii”. N-a apucat să mă ajute. Știa ce va fi, uneori am impresia că și-a dorit asta; n-ar fi acceptat ca boala să-l facă să fie tocmai el cel care are nevoie de ajutor. N-am apucat să-i spun că-l iubesc.
Mama și-a propus, imediat după pierderea lui, să mai trăiască șapte ani, să poată fi împreună și după. Și mama s-a grăbit, a plecat cu cinci luni mai devreme decât planificase, Mi-am aniversat 32 de ani făcând mâncare pentru parastasul ei de trei săptămâni; de-atunci ziua mea nu-mi mai place.
Astăzi e ziua mamei, împlinește iar 62 de ani. A 12-a oară.
Cât ai părinți, oricât ți-ar fi de greu, oricâte greșeli ai face, și de-ai fi criminal în serie, există cineva pe lumea asta care, fie de știi ori nu, chiar de-ți face sau nu reproșuri, va spune „gata, hai că vedem noi ce-o să fie” și te va mângâia cu privirea, cu glasul, cu gestul, cu inima.
Apoi devii adult.
Sunt copil făcut cam târzior, în a doua generație de ceaușei, nedorit în primă fază, dar foarte iubit apoi. Tata a plecat când nu împlinsem 26 de ani. Îmi spunea: „Tată, datoria părinților e față de copii, nu față de părinți; copiii îi faci că vrei, de ei ești responsabil, pe ei trebuie să-i ajuți mai întâi. Să-și facă o casă, să-și crească copiii. Îi ajuți și pe părinți, dar mai întâi pe copii”. N-a apucat să mă ajute. Știa ce va fi, uneori am impresia că și-a dorit asta; n-ar fi acceptat ca boala să-l facă să fie tocmai el cel care are nevoie de ajutor. N-am apucat să-i spun că-l iubesc.
Mama și-a propus, imediat după pierderea lui, să mai trăiască șapte ani, să poată fi împreună și după. Și mama s-a grăbit, a plecat cu cinci luni mai devreme decât planificase, Mi-am aniversat 32 de ani făcând mâncare pentru parastasul ei de trei săptămâni; de-atunci ziua mea nu-mi mai place.
Astăzi e ziua mamei, împlinește iar 62 de ani. A 12-a oară.
luni, 12 decembrie 2011
Schimb confort urban pe libertate rurală (186). Week-end de decembrie cald
A mai trecut un week-end, sfârșitul de an se apropie și drag îmi e de vacanța ce va veni; de n-aș avea atât de multe de finalizat, mai c-aș intra în starea de relaxare ante-concediu. Deocamdată însă trebuie să mai aștept. Și nu știu de ce mă paște gândul că tare inconstant voi scrie pe blog până la jumătatea lui ianuarie.
Aveam programat pentru sâmbătă să mut niște trandafiri buchetari, să mai amenajez una-alta prin curte. De dimineață, mă trezesc eu hărnicuță, pusă pe schimbat decor și brusc mi se pare că cineva îmi impune să fac ceea ce era planificat. A, da? Nu vreau na! Așa că m-am apucat să răstorn dormitorul - o curățenie generală în amănunt, că tot ziceam că o să spăl doar geamurile (gata și ele, spălate în echipă cu copilul nr. 2). Apoi am dezmierdat baia cu spirit de răspundere, de la curățat rosturile faianței și gresiei la pus anticalcar pe inoxuri și mândră am fost de rezultat.
Duminică m-am ocupat de bibliotecă; nu era necesar, dar zău îmi place, aranjatul cărților e pentru mine relaxare, festin, ritual. Pun muzică tare, cânt, dansez printre piramidele de cărți, stau jos turcește și fac planuri, schimb ordinea rafturilor, mai citesc ceva, iar cânt, mai scriu, ocolesc mâțe negre, fac focul, verific cutiile cu sârme cabluri carduri pini, mai dansez, sortez hârtie, cartoane, plicuri, inventariez nenumăratele chestii de scris, ascut creioane. Drag mi-a fost și zău îmi place schimbarea din decor. În ritmul ăsta, probabil în week-end-ul ce vine o să m-apuce schimbările prin extindere.
În timpul derulării operațiunilor, când și când mai trăgeam câte o tură prin grădină și curte să văd dacă s-a ridicat ceața, cum pică umbrele, ce mai fac vulpile din lizieră, ce păzește Hades; Mașa, cu mine – Jinx și Zombie au dormit toată ziua pe blana de oaie, abia pe seară au binevoit să iasă și ei. Castor și Grasu – fix în picioarele mele, cum e și firesc: ei merg pe aleea betonată, eu – alături, pe pământ. Grasu cu o minge, provocator. Mă joc cu el. Hades, la curse. Și cu el mă joc. Castor însă n-a avut nevoie de mine: după tratamentul pentru reumatism are acum băiatul iar mobilitate și ca atare și-a reluat distracția preferată: urcat pisică în copac după ce-o sperii lătrându-i brusc în urechi. De astă dată, Mașa a fost aleasa. S-a speriat mititica, l-a scuipat, a fugit. Dar cum uita repede și venea după mine, ticălosul de câine iar o speria. Și iar. Și iar. Până când mâțuca, plină de ciudă, s-a refugiat în casă.
Plan de realizat anul acesta – schimbarea cărții de identitate cu domiciliul la sat (încă am buletin de oraș). O să fiu tare mândră când se va îndeplini: voi fi rurală în mod oficial.
Aveam programat pentru sâmbătă să mut niște trandafiri buchetari, să mai amenajez una-alta prin curte. De dimineață, mă trezesc eu hărnicuță, pusă pe schimbat decor și brusc mi se pare că cineva îmi impune să fac ceea ce era planificat. A, da? Nu vreau na! Așa că m-am apucat să răstorn dormitorul - o curățenie generală în amănunt, că tot ziceam că o să spăl doar geamurile (gata și ele, spălate în echipă cu copilul nr. 2). Apoi am dezmierdat baia cu spirit de răspundere, de la curățat rosturile faianței și gresiei la pus anticalcar pe inoxuri și mândră am fost de rezultat.
Duminică m-am ocupat de bibliotecă; nu era necesar, dar zău îmi place, aranjatul cărților e pentru mine relaxare, festin, ritual. Pun muzică tare, cânt, dansez printre piramidele de cărți, stau jos turcește și fac planuri, schimb ordinea rafturilor, mai citesc ceva, iar cânt, mai scriu, ocolesc mâțe negre, fac focul, verific cutiile cu sârme cabluri carduri pini, mai dansez, sortez hârtie, cartoane, plicuri, inventariez nenumăratele chestii de scris, ascut creioane. Drag mi-a fost și zău îmi place schimbarea din decor. În ritmul ăsta, probabil în week-end-ul ce vine o să m-apuce schimbările prin extindere.
În timpul derulării operațiunilor, când și când mai trăgeam câte o tură prin grădină și curte să văd dacă s-a ridicat ceața, cum pică umbrele, ce mai fac vulpile din lizieră, ce păzește Hades; Mașa, cu mine – Jinx și Zombie au dormit toată ziua pe blana de oaie, abia pe seară au binevoit să iasă și ei. Castor și Grasu – fix în picioarele mele, cum e și firesc: ei merg pe aleea betonată, eu – alături, pe pământ. Grasu cu o minge, provocator. Mă joc cu el. Hades, la curse. Și cu el mă joc. Castor însă n-a avut nevoie de mine: după tratamentul pentru reumatism are acum băiatul iar mobilitate și ca atare și-a reluat distracția preferată: urcat pisică în copac după ce-o sperii lătrându-i brusc în urechi. De astă dată, Mașa a fost aleasa. S-a speriat mititica, l-a scuipat, a fugit. Dar cum uita repede și venea după mine, ticălosul de câine iar o speria. Și iar. Și iar. Până când mâțuca, plină de ciudă, s-a refugiat în casă.
Plan de realizat anul acesta – schimbarea cărții de identitate cu domiciliul la sat (încă am buletin de oraș). O să fiu tare mândră când se va îndeplini: voi fi rurală în mod oficial.
vineri, 9 decembrie 2011
Anticipând Crăciunul
La vremuri noi, colinde noi, că de Hrușcă mi s-a luat de un mileniu, iar de Fuego de când l-am auzit prima dată.
Micile bucurii care ne colorează viața
În acest capitol se înscriu achizițiile recente:
* o găleată metalică pentru scos apă din puț; am avut o singură dată nevoie, acum aproape doi ani, și ne-am descurcat cam greu (a fost picat curentul toată ziua, exact de 1 ianuarie)
* o găleată roșie cu capac în ton, pentru apă, că cele două albastre nici n-aveau capac, nici nu se asortau cu locul de masă, ci doar cu bucătăria (cu alte cuvinte, domnul meu și fiica lui cea mică le utilizează pentru a duce găinilor mâncarea)
* o mătură din paie, cu coadă; nu mai folosisem vreodată, așa că acum am senzația c-am inventat apa caldă
* o minune de scaun verde pentru grădină, ergonomic, ușor, prevăzut cu sertar în care să fie depozitate oreșce unelte; se poate pune pe pământ invers și atunci devine un fain suport de genunchi protector
* un organizer adus de Moș Nicolae cu planificări de vaccinuri și deparazitări la animale, program de plantare diverse și spațiu generos de scris experiențe și memorii (sper să nu uit unde-l pun).
* o găleată metalică pentru scos apă din puț; am avut o singură dată nevoie, acum aproape doi ani, și ne-am descurcat cam greu (a fost picat curentul toată ziua, exact de 1 ianuarie)
* o găleată roșie cu capac în ton, pentru apă, că cele două albastre nici n-aveau capac, nici nu se asortau cu locul de masă, ci doar cu bucătăria (cu alte cuvinte, domnul meu și fiica lui cea mică le utilizează pentru a duce găinilor mâncarea)
* o mătură din paie, cu coadă; nu mai folosisem vreodată, așa că acum am senzația c-am inventat apa caldă
* o minune de scaun verde pentru grădină, ergonomic, ușor, prevăzut cu sertar în care să fie depozitate oreșce unelte; se poate pune pe pământ invers și atunci devine un fain suport de genunchi protector
* un organizer adus de Moș Nicolae cu planificări de vaccinuri și deparazitări la animale, program de plantare diverse și spațiu generos de scris experiențe și memorii (sper să nu uit unde-l pun).
joi, 8 decembrie 2011
Azi mă-nervează
* pupezele care te agaţă pe stradă să-ţi dea pliante diverse
* scriitorii de tipul trei într-unul ca cafeaua, poet, prozator și critic; și eseist, și dramaturg, dar asta ca bonus +2
* tipele care umblă în colanţi fără chestii lungi pe deasupra
* coada aglomerată de la finanţe, când există dozatoare de bonuri de ordine, dar nu ţine nimeni cont de ele
* asistenta medicei mele de familie că e infatuată şi nu crede că soarele nu se învârte în jurul ei
* medica mea de familie care pleacă în Franța de la 1 ianuarie; mă bucur pentru ea, dar tot mă-nervează, că n-am de unde să iau un alt medic la fel de simpatic
* cei care-și scriu pe cartea de vizită înaintea numelui „dl/d-na”
* părul meu, c-a crescut și n-am chef să-l tund
* sutele de mailuri prevăzute cu ppsuri pe care una lume consideră că-i musai să mi le trimită, când eu oricum n-am Office
* hardul că are baduri fix pe final de an.
Ce-mi place azi? Flash pen-ul nou, roșu, de 16GB.
* scriitorii de tipul trei într-unul ca cafeaua, poet, prozator și critic; și eseist, și dramaturg, dar asta ca bonus +2
* tipele care umblă în colanţi fără chestii lungi pe deasupra
* coada aglomerată de la finanţe, când există dozatoare de bonuri de ordine, dar nu ţine nimeni cont de ele
* asistenta medicei mele de familie că e infatuată şi nu crede că soarele nu se învârte în jurul ei
* medica mea de familie care pleacă în Franța de la 1 ianuarie; mă bucur pentru ea, dar tot mă-nervează, că n-am de unde să iau un alt medic la fel de simpatic
* cei care-și scriu pe cartea de vizită înaintea numelui „dl/d-na”
* părul meu, c-a crescut și n-am chef să-l tund
* sutele de mailuri prevăzute cu ppsuri pe care una lume consideră că-i musai să mi le trimită, când eu oricum n-am Office
* hardul că are baduri fix pe final de an.
Ce-mi place azi? Flash pen-ul nou, roșu, de 16GB.
miercuri, 7 decembrie 2011
Schimb confort urban pe libertate rurală (185). Povestiri pe o temă dată: reciclarea
Nici nu ne mutasem bine și am inventat recipiente pentru colectarea selectivă a deșeurilor; era modul meu de a scădea amprenta ecologică a casei, știind din start că vom avea un consum crescut de energie electrică. În primă fază duceam cuminți gunoiul sortat și el ajungea de-a valma în mașinile cu „măr mușcat ține curat”; nu asta era soluția. Am început să caut. Să întreb. Să mă întreb. După doi ani, am ca target obraznic să nu producem gunoi. Deloc.
Cumpăr produsele și ținând cont și de ce va rămâne după folosirea lor. Legume conservate luăm din cele la borcan din sticlă cu capac și filet (taman bune pentru pus apoi în ele murături și dulcețuri), conserve de ton luăm doar un anume fel – iar cutiile ajung pălăriuțe pe tevile gardului -, berea și vinul – la sticle returnabile, zahărul, orezul și făina – cu ambalaje din hârtie.
Am început să ocolesc plasticul, refuz punguțele bonus la cumpărături, refuz pliantele oferite pe stradă (evident că mai și adaug „dacă n-ațí mai da pungile gratis, nici natura n-ar mai fi așa sufocată de gunoaie” sau “domnișoară, nu vreau să fiu părtașă cu dumneata la uciderea unor copaci nevinovațí pentru spamul ce-l oferi acum”). La apartament aveam o colecție de pungi și punguțe și mă întreb la ce oare îmi foloseau; acum nu mai am și nici că-mi lipsesc; am în schimb pungi mai mici sau mai mari din hârtie, sacoșe din pânză și din fâș colorate, inscripționate vioi și de ochi bucurătoare.
Avem un colț dedicat fierului vechi, o găleată metalică pentru cioburi de sticlă, un sac (rămas de la crănțănelele câinilor) strângător de doze, capace și cutii din aluminiu (se mai întâmplă); hârtia suplimentară (avem prostul obicei de-a cumpăra încă ziare și reviste) îi bucură pe vecini, iar peturile, bateriile, becurile și acumulatorii stricați îi ducem la Auchan, la centrele speciale de colectare. Aparatură electronică n-am avut decât funcțională, așa că am donat-o în scop de utilizare, altfel ar fi ajuns la marea debarasare.
Reziduurile biodegardabile fie le bucură pe doamnele găini, fie ajung la compostare sau la ars.
Metalele și sticla merg la centrele de colectare, rar mai ducem tot acolo și hârtie sau carton. Gunoiul propriu zis a scăzut considerabil ca volum, îl ducem acum rar (cam la o lună – o pungă „de-un leu”) și constă în ambalaje incerte sau mixte (plastic+sticlă), tetrapak, plastic de toate națiile și polietilenă. În rest, orice reziduu se poate arde îl ardem, de la cârpe la hârtie cu grăsime, uscături vegetale, coji de nuci și de cartofi, fân din cotețele câinilor.
La groapa de gunoi a orașului, deșeurile se amestecă oricum cu gunoiul menajer, apoi se ard și la final reziduurile se îngroapă. În preajmă nu-i nicio pădure, sunt kilometri sterpi și arși, un peisaj dezolant bătând în deșert. Și atunci mă întreb: oare n-ar fi mai bine să ardem noi, lângă pădure, polietilena, plasticul, tetrapakul și ce mai poate fi ars, ținând cont de faptul că deșeurile nu sunt nici amestecate, nici pervertite cu grăsimi și că oxizii de carbon sunt absorbiți rapid de copaci? Impactul asupra mediului ar fi mai mic, cenușa „de rea” are și ea rolul ei – se pune peste rugii și bălăriile de pe șanțuri și pe lângă gard ca barieră protectoare, iar resturile incinerării ar fi considerabil mai puțin voluminoase.
Hm! Și cu resturile incinerării ce facem?!
Cumpăr produsele și ținând cont și de ce va rămâne după folosirea lor. Legume conservate luăm din cele la borcan din sticlă cu capac și filet (taman bune pentru pus apoi în ele murături și dulcețuri), conserve de ton luăm doar un anume fel – iar cutiile ajung pălăriuțe pe tevile gardului -, berea și vinul – la sticle returnabile, zahărul, orezul și făina – cu ambalaje din hârtie.
Am început să ocolesc plasticul, refuz punguțele bonus la cumpărături, refuz pliantele oferite pe stradă (evident că mai și adaug „dacă n-ațí mai da pungile gratis, nici natura n-ar mai fi așa sufocată de gunoaie” sau “domnișoară, nu vreau să fiu părtașă cu dumneata la uciderea unor copaci nevinovațí pentru spamul ce-l oferi acum”). La apartament aveam o colecție de pungi și punguțe și mă întreb la ce oare îmi foloseau; acum nu mai am și nici că-mi lipsesc; am în schimb pungi mai mici sau mai mari din hârtie, sacoșe din pânză și din fâș colorate, inscripționate vioi și de ochi bucurătoare.
Avem un colț dedicat fierului vechi, o găleată metalică pentru cioburi de sticlă, un sac (rămas de la crănțănelele câinilor) strângător de doze, capace și cutii din aluminiu (se mai întâmplă); hârtia suplimentară (avem prostul obicei de-a cumpăra încă ziare și reviste) îi bucură pe vecini, iar peturile, bateriile, becurile și acumulatorii stricați îi ducem la Auchan, la centrele speciale de colectare. Aparatură electronică n-am avut decât funcțională, așa că am donat-o în scop de utilizare, altfel ar fi ajuns la marea debarasare.
Reziduurile biodegardabile fie le bucură pe doamnele găini, fie ajung la compostare sau la ars.
Metalele și sticla merg la centrele de colectare, rar mai ducem tot acolo și hârtie sau carton. Gunoiul propriu zis a scăzut considerabil ca volum, îl ducem acum rar (cam la o lună – o pungă „de-un leu”) și constă în ambalaje incerte sau mixte (plastic+sticlă), tetrapak, plastic de toate națiile și polietilenă. În rest, orice reziduu se poate arde îl ardem, de la cârpe la hârtie cu grăsime, uscături vegetale, coji de nuci și de cartofi, fân din cotețele câinilor.
La groapa de gunoi a orașului, deșeurile se amestecă oricum cu gunoiul menajer, apoi se ard și la final reziduurile se îngroapă. În preajmă nu-i nicio pădure, sunt kilometri sterpi și arși, un peisaj dezolant bătând în deșert. Și atunci mă întreb: oare n-ar fi mai bine să ardem noi, lângă pădure, polietilena, plasticul, tetrapakul și ce mai poate fi ars, ținând cont de faptul că deșeurile nu sunt nici amestecate, nici pervertite cu grăsimi și că oxizii de carbon sunt absorbiți rapid de copaci? Impactul asupra mediului ar fi mai mic, cenușa „de rea” are și ea rolul ei – se pune peste rugii și bălăriile de pe șanțuri și pe lângă gard ca barieră protectoare, iar resturile incinerării ar fi considerabil mai puțin voluminoase.
Hm! Și cu resturile incinerării ce facem?!
marți, 6 decembrie 2011
Plouă. Cu Ion al lui Rebreanu
Plouă și mi-e tare drag, pământul e setos, trage tot, nimic nu curge la vale, cele mai bine de trei luni de secetă l-au secat.
Plouă mocănește, mâțele negre pictează lăbuțe pe pardoseală și lenjerii.
Copaci s-au dezbrăcat, hainele lor se lipesc de tălpile bocancilor și-s purtate involuntar în casă.
Plouă și e rece, plouă și e umed, plouă ploaie invocată și multașteptată.
Prietenul meu real Remus are ochii albaștri și i-a sedus pe cei doi prieteni imaginari ai mei; în mod normal cu el împart vocile din capul meu. Azi însă țin una numai pentru mine: Ion al lui Rebreanu, care-mi spune dojenitor cu-o voce plină, colindătoare prin toate cotloanele minții mele: veeezi, și ziceai că nu pricepi de ce atâtea sacrificii pentru pământ...
Plouă și mă bucur.
Plouă.
Plouă mocănește, mâțele negre pictează lăbuțe pe pardoseală și lenjerii.
Copaci s-au dezbrăcat, hainele lor se lipesc de tălpile bocancilor și-s purtate involuntar în casă.
Plouă și e rece, plouă și e umed, plouă ploaie invocată și multașteptată.
Prietenul meu real Remus are ochii albaștri și i-a sedus pe cei doi prieteni imaginari ai mei; în mod normal cu el împart vocile din capul meu. Azi însă țin una numai pentru mine: Ion al lui Rebreanu, care-mi spune dojenitor cu-o voce plină, colindătoare prin toate cotloanele minții mele: veeezi, și ziceai că nu pricepi de ce atâtea sacrificii pentru pământ...
Plouă și mă bucur.
Plouă.
Schimb confort urban pe libertate rurală (184). Hm!
Constat neutru că s-a dat startul la sărbători, ornamentele de Crăciun au împânzit case, pomi, garduri, foișoare și alte construcții pe lângă care trecem zi de zi; unele mai frumoase, altele mai zorzon, vizual vorbind au impact dar pe mine una nu mă fac să intru în aerul de sărbători.
Curățenie generală n-am făcut și nici nu fac (am în plan doar spălatul geamurilor anul ăsta), decoratul de Crăciun o să-l facem pe 23-24 decembrie, iar acum stau cu ochii pe cer în speranța că sâmbătă voi putea să mai transfer, mut, reamenajez oareșce chestii printre flori, că seceta mi-a dat peste cap toate planificările. Dacă am timp; și chef. Dacă nu, toamna viitoare.
Ca să nu treacă vremea fără urme prin curte și grădină – ce fain e când după un week-end liber decorul se schimbă în bine - am aranjat zona de lângă nuc, asta după ce-am ars minuni uscate recuperate de pe moșie. Am nivelat pământul, am strâns sub formă de grămadă lemnele ce fuseseră programate pentru țuica domnului meu – își făcuse omul rezerve strategice, dar n-a avut nevoie nici de un sfert din câte strânsese -, am dus butoiul de-acolo și zona arată liberă și îngrijită iar mie mi-e tare drag de ea. Satisfacerea instinctelor piromane (cam șase ore am tot ars minuni, de-a trebuit seara să duc patru găleți cu apă ca să sting jarul) a fost bonus. Am strâns și pus la adăpost uneltele agricole, am făcut prin curte ordinea de dinaintea zăpezii, prilej cu care l-am supărat pe Grasul, că nu mai are în zonă bolovani, iar jucăriile s-au împuținat considerabil.
Timpul trece când prea repede, când prea greu, fac și refac planuri cu semințele de flori, altfel - sunt cam sucită. Anul care se pregătește să plece a fost unul straniu, neobișnuit și nu tocmai ușor. Vreau altul. Mai bun.
Curățenie generală n-am făcut și nici nu fac (am în plan doar spălatul geamurilor anul ăsta), decoratul de Crăciun o să-l facem pe 23-24 decembrie, iar acum stau cu ochii pe cer în speranța că sâmbătă voi putea să mai transfer, mut, reamenajez oareșce chestii printre flori, că seceta mi-a dat peste cap toate planificările. Dacă am timp; și chef. Dacă nu, toamna viitoare.
Ca să nu treacă vremea fără urme prin curte și grădină – ce fain e când după un week-end liber decorul se schimbă în bine - am aranjat zona de lângă nuc, asta după ce-am ars minuni uscate recuperate de pe moșie. Am nivelat pământul, am strâns sub formă de grămadă lemnele ce fuseseră programate pentru țuica domnului meu – își făcuse omul rezerve strategice, dar n-a avut nevoie nici de un sfert din câte strânsese -, am dus butoiul de-acolo și zona arată liberă și îngrijită iar mie mi-e tare drag de ea. Satisfacerea instinctelor piromane (cam șase ore am tot ars minuni, de-a trebuit seara să duc patru găleți cu apă ca să sting jarul) a fost bonus. Am strâns și pus la adăpost uneltele agricole, am făcut prin curte ordinea de dinaintea zăpezii, prilej cu care l-am supărat pe Grasul, că nu mai are în zonă bolovani, iar jucăriile s-au împuținat considerabil.
Timpul trece când prea repede, când prea greu, fac și refac planuri cu semințele de flori, altfel - sunt cam sucită. Anul care se pregătește să plece a fost unul straniu, neobișnuit și nu tocmai ușor. Vreau altul. Mai bun.
luni, 5 decembrie 2011
Schimb confort urban pe libertate rurală (183). Revelații
Făcând o retrospectivă – că așa se întâmplă în prag de iarnă, ai timp pentru analize critice - am realizat că de când ne-am mutat printre electrocasnicele noastre au bântuit virusuri necunoscute generatoare de găuri în buget grație curentului electric de țară care vine cu noduri și scame, asta când nu pică de tot, cum s-a întâmplat ieri, timp de vreo zece ore:
au cedat nervos două televizoare Grundig, același model – unul se făcea roșu și amuțea, celălalt devenea verde și sonorul creștea la maximum în funcție de chefurile lor imprevizibile – și le-am înlocuit cu unul nou și drăguț
receiverul de antenă parabolică a trebuit dus la reparat – în garanție fiind – după o furtună responsabilă, caz în care nu era asigurat
aspiratorul a decedat pe altarul artei, am luat un altul (nenea specialistul mi-a recomandat un aspirator de apartament numai bun pentru parchet laminat dar doar atât, ghidat fiind de stilul meu nu tocmai rural probabil) mai mic, mai prost, care și el a ajuns deja la doctor, tot în garanție
am schimbat monitorul (din rațiuni de spațiu) și ferăstrăul circular plus rindeaua electrică din motive de deces
am cumpărat patru pompe, două de apă murdară, două pentru hidrofor (una, și ea resuscitată în garanție).
Dacă la lista de mai sus adaug achizițiile specifice curții – drujbă, motocoasă, stabilizator de tensiune, pistoale de vopsit și alte minuni de care am uitat – și casei – calorifer electric, cană și ea tot electrică, plus alte minuni, îmi dau seama de ce n-am avut cum să cumpărăm programata centrală pe lemne și că, de fapt, mai bună ar fi, de-am avea cu ce, o investiție în panouri fotovoltaice. Şi-am scădea şi amprenta ecologică.
au cedat nervos două televizoare Grundig, același model – unul se făcea roșu și amuțea, celălalt devenea verde și sonorul creștea la maximum în funcție de chefurile lor imprevizibile – și le-am înlocuit cu unul nou și drăguț
receiverul de antenă parabolică a trebuit dus la reparat – în garanție fiind – după o furtună responsabilă, caz în care nu era asigurat
aspiratorul a decedat pe altarul artei, am luat un altul (nenea specialistul mi-a recomandat un aspirator de apartament numai bun pentru parchet laminat dar doar atât, ghidat fiind de stilul meu nu tocmai rural probabil) mai mic, mai prost, care și el a ajuns deja la doctor, tot în garanție
am schimbat monitorul (din rațiuni de spațiu) și ferăstrăul circular plus rindeaua electrică din motive de deces
am cumpărat patru pompe, două de apă murdară, două pentru hidrofor (una, și ea resuscitată în garanție).
Dacă la lista de mai sus adaug achizițiile specifice curții – drujbă, motocoasă, stabilizator de tensiune, pistoale de vopsit și alte minuni de care am uitat – și casei – calorifer electric, cană și ea tot electrică, plus alte minuni, îmi dau seama de ce n-am avut cum să cumpărăm programata centrală pe lemne și că, de fapt, mai bună ar fi, de-am avea cu ce, o investiție în panouri fotovoltaice. Şi-am scădea şi amprenta ecologică.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)