Noi suntem români,/noi suntem români....

Moş Crăciun mi-a adus anul trecut un steag al României, pentru că ştie el bine că sunt naţionalistă şi, cum de-un steag al comunei n-a avut de unde să facă rost, patriotismul meu local mai are încă de aşteptat (mi-ar fi plăcut să le am pe amândouă). Cum mai e un pic şi se face anul de când plimb drapelul dintr-un raft în altul prin dulap, Moş Nicolae s-a gândit să-mi aducă în avans şi suportul pentru steag, astfel încât pe 1 Decembrie să pot arbora steagul naţional pe moşia personală. În rolul de spiriduş al lui Moş Nicolae – domnul şi stăpânul meu. Domn care a achiziţionat el tablă, profil pătrat şi ţeavă din inox – are o pasiune de mai bine de-o jumătate de an pentru inox -, a măsurat, tăiat, sudat, finisat, lustruit, pus şurub de strângere şi mi-a amenajt un suport cum nici primăriile de municipii n-au în mod cert.

A montat suportul pe chioșc – am ales locul ce oferea perspective de admirare a steagului cât mai numeroase, plus că se vede de la mai bine de un km -, am probat – arată într-un mare fel – și acolo va rămâne steagul până pe 8 decembrie - să vină acasă și copilul nr. 1 -, când, pentru cinci luni, va fi coborât (asta dacă nu mă apucă pe 24 ianuarie să-l urc la loc).

De ce cinci luni? Pentru mine adevărată zi naţională e 10 Mai. Din 10 Mai 1878 – când Carol I a semnat şi promulgat Declaraţia de Independenţă, după discursul din 9 Mai al lui Kogălniceanu – putem vorbi despre România ca stat. Nu, nu-s monarhistă, nu cred că moharhia, fie ea și constituțională, ar fi o opţiune în mileniul trei, democraţia noastră, chiar și de carton presat sau de plastic, cred că este mai potrivită timpurilor pe care le trăim. Nu mă încântă ideea că pot fi redusă la o linuiuţă în testamentul prin care regele/regina mă lasă moştenire fiicei/nepotului, o dată cu ţara asta. Votând din cinci în cinci ani, măcar am speranţa că ceva se va schimba, că aleg sau că măcar iese din urne președintele ales de cei din jurul meu, nu că viitorul meu va fi în mâinile unei persoane al cărei unic merit explicit este că a moştenit genele regești.

Admir Casa Regală a României, ştiu că fără ea altul ar fi fost destinul ţării şi nu mai bun, categoric nu, dar mi se pare desuet să pledăm cu monarhia salvează România, acum, când a trecut mai bine de un secol (ba chiar și un mileniu) de când acest fapt era valabil. Știu că sub mâna regalităţii România a devenit stat, că România modernă e legată indisolubil de monarhie, dar nu, mulțumesc, eu rămân republicană, chiar dacă nu-s de la Ploiești (și visez la o republică parlamentară).

10 Mai are o triplă semnificație: 1866 – când prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul ca domnitor al României – ,1881 - când Carol I a fost încoronat rege al României – și 1878 - de atunci existăm ca stat.

Dar Ziua Națională a României (încă) este pe 1 Decembrie, așa că voi sărbători prin muncă - e singurul cadou pe care i-l pot face - și-o să-i urez, cu ochii la steag, La mulți ani, Românie, oriunde te-ai afla!

Detalii

Cu soare, cât încă mai e.

 

Florile perene de la plantshop, înainte de împământenire.

Cujetări și constatări

• Dacă nu hotărăşti tu care e locul unui obiect, va hotărî el singur unde să se aşeze în timpul imprevizibilelor plimbări de ici-colo finalizate cu acel „pus bine” generator de dispariţia într-o gaură spaţio-temporală a respectivului obiect.
• Mereu auzim în preajmă «Ce Dumnezeu!». Oare El știe că îl implicăm mereu? E oare de acord să facă parte continuu din problemele noastre meschine?
• Aștepți un an oameni dragi de departe să vină la voi. Vin două grupuri, în aceeași zi; ziua revederii – 25 de ani de la absolvirea liceului. Și nu ți-au fost colegi.
• Ca să găsești lumina, uneori trebuie să o cauți cufundat în întuneric.
• Casele care n-au o bibliotecă par lipsite de suflet.
• Arunci uneori o vorbă în vânt și imediat vezi că există un copil lângă tine care o prinde.
• Numele fiecăruia e magic, e o invocare, nu o evocare.

Să mă laud!

Cu Vlad, nepotul meu.

Despre expatriatul voluntar, cu cinism

De obicei pot spune că sufăr de echilibru, uneori de prea mult, cu tendinţa analitică pe care o posed, cu «de ce?»-ul ce mă bântuie şi dorinţa de a înţelege. Nu trebuie să fiu şi de acord, ci doar să înţeleg mecanismele unei situaţii, să descopăr cum s-a ajuns într-un anume loc. Lupt cu mine să nu judec oamenii, să nu le pun etichete, îmi spun mereu «atâta vreme cât n-am trăit în papucii lui n-am dreptul să fac aprecieri», dar sunt om, imperfect, şi în unele situaţii revolta mă copleşeşte.

Lipsa locurilor de muncă, situaţia economică a ţării, perspectivele profesionale limitate, resursele financiare reduse, corupţia şi sistemul de recomandări, învăţământul parcă din ce în ce mai inadecvat vremurilor – toate sunt motive pertinente pentru care românii vor să plece din ţară. Şi-o fac; de la cel vag alfabetizat la doctori în ştiinţe, de la adolescenţi ce-şi iau viaţa în mâini la pensionari specializaţi ce vor să fie activi profesional în continuare, dar aici nu preau au cum. Exod de creiere, exod de brațe – migrația forței de muncă în pragul mileniului III. 

Dar când dintre cei care au plecat se găsesc unii care vin și critică, vor să dărâme fără ca înainte să încerce măcar să construiască ceva cât de mic, strâmbă scârbiți din nas și încep cu «la noi, în Grecia/Spania/Italia», votează fără să știe realitățile contemporane ale României și-mi hotărăsc prin asta viitorul mă apucă de-a dreptul boala!

Chiar așa, ultimul stinge lumina, stimate expatriat voluntar? N-ai nicio obligație față de sistemul sanitar care te-a ajutat să fii întreg? Nu trebuie să contribui la pensia bunicului, mamei sau la îngrijirea medicală a mătușii care te-a crescut, trebuie s-o fac eu? Nu te simți deloc dator să susții sistemul public de învățământ care te-a format? Cum ai reacționa dacă ți s-ar elibera facturi pentru tot ceea ce-ai primit de la amărâtul ăsta de stat român? 30 de ani ai fost îngrijit, școlit aici, bine, prost, atâta vreme cât ești întreg și cu mințile acasă. Luăm o medie minimală de 1500 de lei pe anul de școlarizare x 16 ani – 24.000 lei școala (dacă ai opt clase iartă-mă, tu nu mai trebuie să dai niciun ban înapoi, mă bucur că ți-e bine acolo unde ești). Apoi alocația ta de copil – 18 ani x 42 lei, peste 9000 de lei. Apoi îngrijirea medicală, plafonul minim de 39 lei/lună – peste 14.000 lei. Tu şi consoarta ta aveţi să daţi statului român înapoi 94.000 lei, adică peste 20 mii de euro, asta dacă nu punem încă vreo 5000 pentru copiii tăi care-și desăvârșesc acum studiile pe meleaguri străine.

Ce-aștepți?

Vaaai, ce mă bucur că ne-am întâlnit, e mică lumea, veeezi, cine se gândea să te găsesc aici, atât de departe de casă! Zici că ai apucat să-ți iei licenţa în relații internaționale la București înainte să pleci, bravo ţie. Ai avansat în funcţie? Păi dacă au văzut că ești tip muncitor, normal că n-ai mai rămas la spălat de vase. Felicitări, e meritul tău! Aaa, și soția ta e deja recepționeră, a fost cameristă? Ea ce-a terminat? ASE-ul, i see... Și ăia mici? Bravo lor că se trezesc dimineața să vândă ziare, copilul trebuie să se învețe de mic cu banul, nu vezi că în ziua de azi școala nu mai contează!?

Știu că postarea asta o să te enerveze, mi-ai mai spus că habar nu am cum se trăiește «afară» și mi-ai mai sugerat că am o mentalitate românească, depășită de vremuri, dar nu încerc să fac altceva în expunerea mea decât un demers logic.

Îți stă foarte bine în uniforma asta, hai, lasă indignarea și mai adă o cafea! A, şi să-mi aminteşti la plecare să-ţi las din salariul meu de român un bacşiş mai mare de 10%.

L.E. Excepția nu e regulă și nici un grup nu reprezintă întregul. Nu scriu că toți fac asta, ci că unii. Când cineva se simte atacat, el muncește cinstit și e onest, civilizat etc., fie n-a citit primele două paragrafe, fie născocește sensuri ascunse în ceea ce am scris clar. Când o situație e prezentată in rem - cu privire la faptă, nu la persoane anume - nu văd de ce lumea o ia în mod personal.
Am scris şi despre altfel de plecat. Acolo nu am primit critici.

(Editare ulterioară, m-am săturat să traduc din română în română. Îmi asum ceea ce am scris, nu ceea ce înțelege cititorul.)

Sfârșit de săptămână lin și planuri prea îndepărtate

Uite că s-a dus și ultimul week-end din noiembrie și sărbătorile vin, sărbătorile vin, că doar sâmbătă e deja decembrie. Cum planurile, ca și regulile, sunt făcute ca să fie încălcate, programările n-au fost respectate, așa că a am avut un sfârșit de săptămână cam lin, cu activități de întreținere curentă și vizite, la care s-au adăugat urme fine de îndeletniciri practice. Domnul meu a schimbat din geamurile de la bucătărie, dormitor și terasă (prilej cu care am făcut și un inventar în magazie la capitolul geamuri, oglinzi, stinghii de prindere), a drăgălit întru curățare interioară mașina, a pus sticlă spartă prin locurile unde șobolanii își făcuseră tunele – da, sub lemnele de iarnă s-a mutat o familie de șobolani, de acolo ne tot aducea Hades ofrande – și a manufacturat plus montat pe chioșc un suport din inox pentru arborarea steagului (operațiune începută în cursul săptămânii, finalizată sâmbătă).

Vineri n-am mai fost la Brico, parcarea era cam plină și mult prea mulți oameni peste tot din motiv de vinere neagră, dar am fost musafiri, sâmbătă am primit vizite, duminică am cam vegetat, mai o plimbare mică prin grădină, un documentar, un Ice Age 4, o dezmierdare de câini sau de mâțe și tare ne-a plăcut.

Dihăniile noastre sunt staționar ok, mai puțin Zombie, care iar e dispărut de două zile (chiar m-a făcut să-l caut în camerele de la etaj și în beci), și Mașa, care mă cam îngrijorează, nu știu ce/cine a speriat-o, că tresare la sunete mai puternice și la mișcări bruște, plus că are tendința să muște când nu se așteaptă să o mângâi.

Grădina e cuminte și nu se plânge de faptul c-o ignorăm, brumă n-avem, frig nici atât, până şi burniţa s-a plictisit și a plecat ea știe unde și pentru cât timp; singura schimbare fiind un pui de vânt roșcat care se joacă uneori cu frunzele de la galben tare la maro-depresie, duhuri vegetale cotropitoare de alei proaspăt măturate.

Mai sunt o mulțime de făcut pe moșie, mă așteaptă o perioadă foarte încărcată profesional, dar am așa o stare de bine și parcă nimic din ceea ce va veni nu mi se pare de speriat. Gândul îmi zboară la sezonul de plantări 2013 și la sărbători, visez la ce modificări și amenajări vom face (da, știu, nu-i de-ajuns să visezi, trebuie să muncești pentru a-ți clădi visul), la pragul dintre ani și încă n-am hotărât cum vom serba apocalipsa de pe 21 decembrie, probabil o seară «romantică»-n doi, cu flăcări jucăușe în sobă, miresme îmbătătoare arse în suportul de bețe și-un vin fiert cu scorțișoară. Dar deja privesc prea departe.

Autumnal

Pe picior de week-end

Azi e vineri şi deja mi-am propus mult prea multe pentru week-end-ul ce vine, mai mult, e Black Friday şi inclusiv .multeplante are reduceri bunicele, iar după-amiază am în plan un tur prin Brico să vedem dacă pe-acolo se anunţă ceva.

Noutăţi? Urme fine:

* Mâțucele fac bine la casele lor, dintre ele le-am văzut pe Catiușa – e superbă, i s-a închis culoarea blăniței, ochii îi bat în gri acum – și pe Bell – ochi rotunzi și galbeni cu privire de cucuvea, blană lucitoare și deasă-deasă, s-a lungit și a căpătat aspect adolescentin, mâță neagră tipică, atipic e faptul că umblă ca legată cu elastic după un pui de câine (Pătrăţel) și mama lui (Saşa).

* Mașa a tolerat foarte bine plecarea puilor, în primă fază a adus vreo doi șoareci și-și chema odraslele, dar s-a sacrificat și i-a mâncat ea, nu înainte să-i obosească bine prin bucătărie și prin locul de masă până ne-am prins noi ce execută acolo mândra. Acum își dispută locul cu Jinx în patul nostru din dormitor – și se lasă cu scuipături și mârâieli -, vine iar după mine prin grădină pe post de pisica mea de vânătoare, mănâncă de rupe – nu mai e atât de slabă, dar mai va până la forma inițială – și vorbește parcă mai mult ca niciodată, întru oripilarea urechilor mele și iritarea domnului meu.

Zombie mi se pare incredibil de frumos cu atitudinea lui regală, de pisică mare și sălbatică, iar Jinx e un bou capsoman, violent și răzbunător şi suspectez că el e criminalul care aduce de prin vecinătăţi cârtiţe, le omoară şi le lasă în mijlocul potecii din grădină.

* Câinii sunt bine mersi, se îngrașă, Grasul e în stand by cu revenirea, dar clar nu are dureri, Hades aduce el știe de unde șobolani (suspectăm că şi-au făcut cuib sub lemnele de iarnă), iar pe Castor l-a apucat așa o mare dragoste de mine că mai mereu mă împiedic de el.

* Găinile sunt nesimțit de grase, uneori fac și ouă, iar cei trei cocoși sunt foarte violenți, nu numai că se bat între ei, dar le smulg la propriu penele găinilor, care fug disperate și mereu reclamă câte un viol.

* DN 73 e în curs de reparare responsabilă- se mişcă bine drumarii pentru standardele româneşti -, am fost la sor'mea M. şi m-am ruşinat de-a dreptul (o sfeclă roşie de-a ei egal vreo 4 de-ale mele, de fapt proporţia e cam aceeaşi la toate rădăcinoasele sau mă rog chestiile a căror parte comestibilă se dezvoltă în pământ).

* Tare drag îmi e când văd că pe blog revin peste o sută de vizitatori unici pe zi, dintre care probabil unul singur mi-e rudă; tot privitor la blog, am pus reclame către cam ce mi-ar plăcea mie de Moş Crăciun – e varianta nouă a scrisorii -, poate le vor fi utile “unicilor” mei măcar întru orientare către ce cadouri să le facă celor dragi de sărbători (Iulian, vaporeta e pentru tine cu dedicaţie).

* Abia aştept să vină ziua de mâine, nu de-alta, dar mi s-a aproape s-a dus febra musculară din week-end-ul trecut şi parcă nu mi-ar sta rău cu una nouă..

Vinerea neagră - Maşa

1, 2, 3

Pe culmea ce leagă vag diagonal laturile de pe lăţimea curţii, o coţofană se leagănă şi povesteşte ceva, cu ochii spre Maşa, care o supraveghează vigilent din colţul atelierului.

Silueta coţofenei se profilează în salcâmul din faţa porţii pe norii cumulus adunaţi la apus, iar culmea se leagănă o dată cu cele trei cârlige roșii de rufe, ca trei semne de exclamare.

Jinx vine şerpuit pe marginea gardului de la trandafiri, se apropie de culme, trece lin într-un prun, urcă fără urmă de sunet şi aşteaptă încremenit.

Mașa și coțofana se fixează atent, norii cumulus s-au oprit și scena pare un stop cadru dintr-o filmare alertă.

Întins ca o panteră, Jinx face un salt boltit vreo trei metri, agață coțofana de pe culme și grațios aterizează cu ea pe pământ.

Stop-cadrul se termină brusc, cârligele cad, Mașa aleargă către Jinx, norii se grăbesc spre apus și-n troscotul fost verde au rămas o coțofană pradă, două mâțe negre și trei semne roșii ale mirării ca niște cârlige de rufe.

Toamna, în bibliotecă

Dovada - coșuri

Cioburi. Coșuri de răchită

Atenție! Text lung, Ada, ai grijă!:)

Dimineață de noiembrie cu soare filtrat și cam 8 grade Celsius. Înarmată cu mânuși de grădinărie și foarfecă de electrician, tundeam tufănelele trecute și via care mă trăgea de păr. Câinii, la poartă, se înecau de lătrat, inclusiv Grasul, care a plecat cât de în trombă poate el să se deplaseze acum. Hm, îmi spun, ce cal o fi prin zonă de-i supără așa tare?

Aud o voce, alta decât cele din capul meu. Merg la poartă; în drum, o căruță cu doi cai frumoși și un tip sărăcuț îmbrăcat.

- Mi-a zis domnu dă jos să urc la dumneavoastră, am coșuri.

Și scoate unul, împletit, din răchită, mare, care zău nu știu la ce se folosește exact, dar tare-mi place și știu eu că poate fi tare util. Domnul am presupus că e dom'colonel, cu el vorbisem că tare îmi plac chestiile împletite.

- E din nuiele verzi, doamnă, și ie opărite, ie rezistent, nu ca alea de le găsiți la oraș, să nu vă lăsați păcălită, că vede lumea că nu vă știți cu coșurili.

Aham, și pentru el e evident că pe fruntea mea scrie orășean.*

- Cât costă?

- Păi nu le dau cu bani, da aveți și dumneavoastră vreun butoi spart sau ceva fier vechi? Îl vând și iau și io mălai la copii.

Cât căram fierul vechi, de după gard – i-a fost teamă de câini și n-a intrat – mi-a povestit că e din Bughea de Jos (vreo 60 de km), are patru copii, cel mare - 9 ani, cel mic – două săptămâni, că nevasta îi e bolnavă, că el are 30 de ani (eu aș fi estimat spre 50, plus un ușor retard psihic) și trăiesc cu toții din muncă sezonieră, din împletit de coșuri, cărora li se mai spune și târne, și din legat de târnuri (mături mari din bețe, cu coadă). Că e plecat de trei zile de-acasă și a dormit în căruță, pe unde a putut și el, și-a mâncat întâi ce-și luase de-acasă, apoi pâine.

Când termin de scos fierul vechi de la locul lui de depozitare, ies la poartă.

- Uitați, doamnă, vă dau două târne și, cum mie îmi place să fiu om iar dumneavoastră ați fost cuminte, vă mai dau ligheanul ăsta, e nou, că așa e frumos.

Și scoate de sub o plapumă bleu obosită un lighean din plastic gri.

- Nu, mulțumesc, lasă.

Din căruță se ițesc doi ochișori negri – un cățel slab și jigărit, curios și cu chef de joacă.

- Iera la tombelon, l-am luat că murea la noapte, îl duc acasă, mai avem doi. Da nu mai căutați dumneavoastră, poate mai găsiți oleacă de fier să vă dau și ultima târnă, să plec și io acasă la copii?

Am dat o raită completă pe moșie și i-am mai adus ce fier am găsit, plus două scaune pliante cam uzate la care am văzut că se uita cu jind.

- Ie mult, doamnă, ce să vă dau pe ăstea?

- Lasă așa, ia-le.

- Bodaproste, le pun sub nuc, să stăm vara pe ele, sărumâna.

Apoi am luat o pâine, două croasante și o bucată de chec și i le-am dus. Aranja căruța; a scuturat pătura-saltea și a împachetat-o, două bucăți de postav vechi (ie pentru cai, doamnă, că le ie și lor frig), a scuturat și plapuma, apoi a așezat-o cât să stea cățelul bine în ea.

- Bodaproste, mare pomană vă faceți.

Rupe o bucată de chec, i-o dă cățelului, apoi rupe și pentru el un colț de pâine.

- Ie și iel suflet, doamnă, și suferă.

L-am urmărit cu privirea până a dispărut în curbă, în soare; mergea agale pe lângă căruță, mai mângâia cățelul, mai încuraja caii, mai rupea o bucată de pâine pentru el sau pentru cățel.

Eram acasă, era cald, era lumină și am intrat în curte cu fruntea destinsă a zâmbet. Apoi m-am bucurat de coșuri.

* Seara, domnul meu m-a edificat: eram îmbrăcată în blugi și hanorac portocaliu, cu banderolă de flis pe frunte, în pantofi sport din piele cam roșie și cu mânuși în mâini. Curat echipament de țăran.

Flori în noiembrie

Tablou celebru: motan la metru

Jinx, în patul conjugal. Rigla are 40 cm.

În prag de Ovidenie

Cum numai azi nu-i mâine, când Ovidenia dă startul iernii după calendarele poporului român și teoretic acum ar trebui să fie pregătită întreaga moșie pentru iarnă – inclusiv strânse uneltele, curățate și puse la păstrare -, în week-end ne-am hărnicit, decorul a suferit oareșce schimbări benefice și eu iar m-am căptușit c-o mândră febră musculară.

Domnul meu a consolidat roaba, și-a modificat iluminatul din atelier și a tăiat cei patru pruni programați la sacrificare încă de când ne-am mutat: doi erau fix între trandafiri și le asigurau o responsabilă umbră, renclodul (tăiat săptămâna trecută) rămăsese în mijlocul curții după ce-am mutat arealul doamnelor găini – plus că acolo va fi plantat într-un viitor incert trandafirul Rosa Damascena pe care atât de mult mi-l doresc, cu scara veche de la beci pe post de pergolă -, un Anașpet care ocupa locul programat pentru mutarea brăduțului de lângă casă şi un prun autohton care făcea doar frunze și flori, rod - ioc, și era folosit pe post de cuier pentru stropitori, hanorace, mânuși și ce mai are omul de pus bine când e prin zonă.

Împreună am mutat brăduțul (lângă poarta mare de la intrarea în curte), am făcut un cumul de aster lângă gardul dinspre grădină, am mutat tijele albe - Physostegia virginiana – lângă curtea găinilor, am tăiat tufănelele trecute și o bună parte din trandafiri – cei cu flori și boboci încă i-am lăsat – (pe doi dintre ei i-am mutat, unul portocaliu l-am dăruit) și am plantat, udat, mulcit integral florile de la plant-shop. La capitolul trandafiri încă mai e de lucru, am protejat doar vreo opt, iar cu restul vreau să fac experiențe: unii vor fi mușuroiți, alții – mulciți cu frunze din belșug, vedem efectele în primăvară.

Operațiunea adunat crengi e în plină și imprevizibilă desfășurare, la fel culesul nucilor și spartul lemnelor, am strâns integral și depozitat aracii și foliile de protecție pentru primăvara viitoare și deja am demarat aplicat acțiunea planuri de plantare 2013, pentru prima dată ținând cont de compatibilități între plante și de rotația culturilor. Operațiunea săpat zonă de lucernă unde vor fi plantate roșii încă nu se poate executa din motiv de pământ tare ca piatra, la suprafață e umed, dar la 15-20 cm adâncime e beton și reclamă ferm târnăcopul, deci pentru moment nu-l stresăm.

Cugetăm - și eu, și domnul meu, independent unul de celălalt - la amenjarea unei zone cu flori anuale în curte, un fel de rondo-jardiniere, și cochetăm cu ideea ca în primăvară să facem răsaduri.

Chiar dacă abia o aștept, iarna ar fi bine să mai întârzie vreo două săptămâni, să putem termina și noi planificările pentru astă toamnă. Dar o tentativă de ninsoare zău c-ar merge.

Toamnă de-a dreptul

Liniște

Cum poate deveni luminoasă o zi noroasă de noiembrie

În cazul meu, primind flori. Vii. De grădină. Perene. În ghivece.

Ieri dimineaţă am făcut comandă la plant-shop. Am sunat. Am vorbit (dulce grai are domnul de-acolo!). M-a sunat să-mi confirme expediţia. Astăzi, la 9,30, deschideam cele două colete. 15 ghivecele cu verde în diverse proporţii, unele şi cu flori, chiar foarte vii dacă mă gândesc la cum arată acum vegetale de la noi din grădină.

Ce-am comandat? Echinaceea purpurea Powwow White, Primula elatior Crescendo mix, Papaver orientale "Pizzicato", Helenium autumnale "Helena Red Shades", Pulsatilla vulgaris Rubra, Phlox subulata"Early Spring Lavender", Gentiana septemfida, Ceratostigma plumbaginoides, Dianthus barbatus Noverna F1 Clown, Hepatica transsilvanica, Hypericum calycinum, Campanula cochlearifolia "Baby White", Achillea millefolium "Cherry Queen". Mai voiam încă două, dar nu mai erau şi, ca să nu fiu dezamăgită presupun, domnul de la plant-shop mi-a pus el două alte plăntuţe, un Capsicum şi o Achileea. Bonus. Fără apariţie pe factură (nu-s deloc scumpe, majoritatea costă 5 lei).

Am pus link pe blog să-mi fie la îndemână. Mi-am făcut wish list.

Nu vă povestesc cât de eficient erau ambalate şi poze n-am făcut că n-aveam răbdare. Acum fac planificări ce şi unde plantez.

Ştiu ce voi face în week-end, iupiii!

Roşu roşu catifea

Cer de toamnă fără cabluri