mai des decât ”monument istoric”.
Like?:)
vineri, 30 septembrie 2022
Herculane. Conexe.
mai des decât ”monument istoric”.
joi, 29 septembrie 2022
Vacanță 2022. Herculane
Dacă e
septembrie, după ce începe școala, pentru noi e vacanță, așa că am plecat la
drum, pentru că vocația de hoinar cu drum se ține. Punct terminus: Băile
Herculane, pe care nu le mai văzusem din 2007.
Drumul a fost bun, dar crunt de plictisitor, drumuri expres (prescurtare - DEx,
fapt care m-a amuzat), european, național – pe Craiova. De la Orșova la
Herculane, o frumusețe, și drumul sinuos, și Valea Cernei – cea mai frumoasă
vale pe care am văzut-o -, nu știam unde să mă uit mai repede; prima oprire -
la gară, tot mai bătrână și mai obosită, dar încă frumoasă. Hai în Piața
Hercules; piața e refăcută, piatra cubică a pavajului e mărginită de trotuare
din ceva piatră, borduri, iluminat fain și în ton cu ambientul, se lucrează la
spitalul militar, celelalte clădiri însă mor ușor.
Un
magazin de suveniruri deschis (cu o doamnă amabilă), deschis și Muzeul Băilor
Apollo (prețuri nesimțite), în rest, totul închis, trist cumva; 6 lei ora de
parcare (prin sms), o unică terasă, de fapt, niște mese și scaune scoase pe
trotuar: 25 lei porția de cartofi prăjiți. Mergem spre centru; îmi freamătă
nările de la mirosul de sulf (mi-a fost dor de tine, Herculane), frig și
ploaie, hai la 7 izvoare calde. Ștrandul (mi s-a părut mai mare, mai modern, cu
tobogan) era închis de la 1 septembrie din cauza frigului, dar la cădițe era
agitație mare, hârtia igienică zbura duios (nu prea sunt wc-uri în zonă): dacă nu
există riscul să iei vreo boală de piele, ai toate șansele să agăți o hepatită.
Am fost
la piscina termală La Mâțu, apa, faină, că așa e ea, dar și mai faini oamenii
de-acolo: ca într-o familie mare unde te întorci acasă, tragi șezlongul,
arunci pe el rucsac, chei, portmoneu, telefon, apoi intri în apă. Inițial am
crezut că acei oameni se cunosc între ei; nu, sunt turiști, dar așa e atmosfera
locului, zâmbet, zen, oamenii vorbesc între ei, iese cineva din apă: merg
să-mi iau o cafea, mai vrea cineva? Munte și Cerna, pisici prietenoase și
răsfățate, iar doamna proprietară e o dulceață.
Am bătut orașul
și la pas, și cu mașina: hoteluri comuniste și clădiri istorice refăcute frumos (mai ales Hotel Versay),
clădiri monument dându-și ultima suflare și hoteluri decrepite, coșuri de gunoi, asfalt și trotuare ok, mașinuță
de măturat pe străzi, trandafiri îngrijiți; gunoi, mult gunoi, incredibil de
mult gunoi în spatele clădirilor, hotelurilor, gunoi zăcut de ani buni. Vraiște
în multe curți, vraiște lângă hoteluri (chiar și lângă neîngrijitul Roman), localnici din
blocuri care aruncă punga cu resturi menajere în coșurile stradale, cu toate că
există pubele pentru colectare selectivă, localnici din blocuri care nu strâng de
pe trotuar mizeria câinilor.
Pe
marginea străduțelor (multe dintre ele mai mult ulițe) e gunoi adus cu remorca,
butelii peste butelii peste tot, stive de lemne pe marginea drumului sau în depozite
improvizate și neplăcute ca aspect – nu există gaze, chiar și cei de la blocuri
se încălzesc tot cu lemne -; prețurile sunt imense, n-am găsit niciun suvenir
ne-comun (însă am găsit un magazin cu vechituri foarte fain, cu prețuri mici și
cu un proprietar sfătos).
Chiar
dacă în stațiune e sezon turistic tot anul, cu excepția plimbării, a
tratamentelor sau a bălăcelii nu există alternativă pentru petrecerea timpului;
orașul nu are spital, ci doar un centru de permanență care nu e deloc
permanent, unica piață e o glumă proastă – două tarabe afară cu legume de angro,
înăuntru – încă o tarabă și trei bătrâne cu zmeură de cultură la caserole, două
pet-uri cu lapte, o bucată de brânză, două bucăți de slănină afumată. Din
Herculane se organizează excursii în Serbia, în clisură – cu microbuze cu
scaune înghesuite, ca maxi-taxi-urile din anii ‘90.
Am
întrebat ce mâncăruri sunt specifice locului: langoșii (nu-s deloc langoși, ci
gogoși) și papanașii (fără dulceață sau smântână). În primul restaurant unde am
vrut să mâncăm – Cuibul viselor - ni s-a spus că luni și marți nu au bucătar,
micul dejun de la cazare a fost alcătuit din produse de supermarket (legume
fără gust, șapte ouă în cinci zile, produsele de carmangerie și lactate ok,
plus zacusca, salata de vinete și gemul de smochine făcute în casă). Am
descoperit o terasă cu mâncare gătită corect și preț bun (La Pemu), unde halbele de bere
sunt ținute la frigider înainte să fie umplute – afacerea unui cuplu tânăr și
cald, cu doi copiii foarte frumoși. Altfel, noroc că există un Penny la
intrarea în oraș.
Senzația,
per total, e de meschinărie la limită, de las-o, mă, că merge-așa, te
simți gâscă de jumulit și vezi cum lumea încearcă să te ia de prost. Și aici nu e vina administrației publice, ci a localnicul uzual, care nu cred că-și dă
seama în ce rai trăiește și că ar putea trăi muuult mai bine dacă nu m-ar
împiedica să cheltuiesc banii acolo.
Altfel, zona
e o minune, izvoare, arhitectură, munții sunt copleșitori, Cerna e incredibilă,
verdele curge de peste tot, ștrandurile sunt deschise și iarna...