Pe locuri, fiți gata, start 20 20

Bine v-am regăsit, mai târziu, așa, că anul acesta se pare că am timp de reacție mai lung, fapt care mă miră și va deveni subiect de cercetare (cum e să te miști în reluare și efectele benefice ale acestei operațiuni).

Anul s-a terminat cam pe repede înainte, n-aș spune c-am avut prea mult timp liber, dar cert e că am avut un Crăciun liniștit, cu cupil capitalist acasă mai multe zile, fără abuzuri alimentare și cu canastă, cu decoruri puține (că așa mi-a plăcut) și daruri surpinzătoare: două cântare de bucătărie electronice, un tocător electric de legume, chestii alimentare de experimentat de la cupilul de departe, bombonici în borcănele-advent - 7 zile până la Crăciun -, cutii-decor din carton tare interesante.

Am fumat tradiționala țigară de foi în bibliotecă, am avut activități solicitante, cum ar fi văzut filme de Crăciun ușurele, pe care le uiți cum s-au terminat, făcut foc prelung în bilibiotecă cu urmărit flăcările prin geamul sobei, slalom printre pisici parcate exahustiv pe  căile de acces spre uși, toate - în miros de brad, portocale și scorțișoară. (Bine, am urmărit și Recorder - 30 de ani de democrație, Petreanu – Revoluția mea, TVR – 1989 – Decembrie roșu, cu revoltele și indignările aferente, că ce-ar fi viața doar cu nuanțe de roz? - n-am mai recunoaște fericirea.)

A fost primul an, de când mă știu, când nu am avut zăpadă în decembrie; n-au fost temperaturi prea joase, cu toate astea am resimțit un frig nebănuit, aerul a fost clar (vedeam lejer luminițele din sat și din Mioveni, catedrala arătând ca o brioșă sclipicoasă) și cam soare (motiv să nu pot sta în casă și să mă hărnicesc pe afară, greblat curte, aranjat chestii etc.).

Am pășit altcum în noul an, home alone, binecuvântând niște tineri giboni-musafiri de la o casă alăturată care aruncau cu petarde (mă scuzați, avertizoare sonore) (și) la noi în curte, că-i deranja lătratul lui Zăvod (îi înjura aprig, ridicat pe gard) și sunat la poliție. Giboni care m-au surprins grav, până în acel moment nu văzusem așa hal de comportament abrutizat (dovadă că bula mea e foarte mică): manele cu grohăieli, răgete, vulgarități la microfon, înjurături, urlete animalice; ce mă îngrijorează e că au și drept de vot. Am stat cu câinii până pe la 1,30 (Urma a fost foarte speriată, n-a vrut nici în casă, doar în magazie s-a mai liniștit), timp în care am remarcat că n-are lumea bani deloc în zonă, dovadă fiind artificiile mari care au durat mai bine de-o oră.

Singură de revelion, (aproape) singură și-n ziua de Anul nou, cercetare reușită, clar nu mai vreau. Bun venit 20 20.

2020. Restanțe

Că ce-ar fi Sfântul Ion fără poze de la Crăciun? :) Bine v-am regăsit.

Restanțe. Piteștiul în sărbători

Restanțe. Poze de la Crăciun

Restanţe III. Crăciun în Mioveni

Restanţe II. Crăciun în Pitești

Restanţe I. Crăciun acasă

Plăcere vinovată

Crăciun. In & out

Crăciun, ziua a doua

E cald cum nu cred c-a mai fost de vreun Crăciun până acum, cu liliac înmugurit şi iasomia de iarnă cu oareşce floricele. Miroase a pământ reavăn şi-a toamnă, nici gând de aromă de ger, vrăbiile-s gureşe la hrănitoarea de păsărele şi găinile-s însetate ca după un chef cu tărie.
În ajun am fost la bunici - cu cozonac cald şi gin tonic -, la masa de prânz de Crăciun am fost la o mătuşă a domnului meu; a venit copilul nr. 1 acasă (copilului nr. 2 i-am trimis pachet - a făcut 20 de ani), a venit Moş Crăciun cu mânuşi de touch, ciorapi din neopren, condimente exotice şi  râşniţe pentru ele.
Mâine mergem cu motanul Igor la sterilizat - ultimul pet de pe moşie încă fertil, a început să se vaite ca un copil şi să marcheze -, e mai bine pentru el să fim acasă în perioada de convalescenţă.
În rest - abuz de mâncare; fructe şi băutură când/cât avem chef; telefoane lăsate pe unde apucăm; filme cu şi pentru copii; net când şi când; citit; muzică; mâţe răzgâiate; câini obrăznicuţi; somn de voie, indiferent de cât e ceasul - regim firesc de sărbători de iarnă.
Ne e linişte, bine, cald şi zâmbet, ceea ce vă doresc şi vouă.

Schimb confort urban pe libertate rurală (83). Vacanţa de iarnă 2010-2011, v.1.0

N-a mai venit nicio altă serie de trei belele, fapt îmbucurător de altfel. A venit însă aniversarea copilului Miruna, 17 ani, să-mi trăiască – la noi cu ziua ei încep sărbătorile – şi-o incredibil de liniştită vacanţă de iarnă, cu toţi patru acasă, alături de animăluţele noastre şi fără musafiri, iar toate astea sunt clar de bine. Am fost noi musafiri altora, în trei vizite scurte, dar cu ceva zile între ele ca să nu fie obositor.
De Crăciun am făcut cumpărături specifice momentului: ulei de drujbă, pierce-uri (care se poartă în ureche), motorină pentru amestecul-minune cu rumeguş, strop-gel, becuri economice (dvd-uri nu, că mai am vreo 70), cablu tv. pe care nu-l folosim, petice pentru vulcanizat roata la roabă şi alte elemente indispensabile sărbătorilor. Apoi n-au venit colindătorii şi mi-am făcut procese de conştiinţă: aaa, n-am lăsat instalaţia din chioşc în funcţiune şi au crezut că nu suntem acasă. Şi cum nu era nici maşina în curte (Răzvan şi Ana au fost la bunici, domnul meu ca să frământe cozonacii, Ana pentru ultimul colind pe la profesorii din liceu)... Autoacuzele mele s-au dovedit nefondate, ne-a spus dom’colonel că urătorii au renunţat să mai urce din cauza frigului – erau mulţi preşcolari şi gerul ciupea bine -, nu numai pe noi ne-au sărit anul acesta. Ne-a colindat însă cu spor DVD playerul, de la Cleopatra Stratan şi corul de copii Armonia la colinde alternative şi Tales From The Crypt - Have Yourself A Scary Little Christmas & comp.
Am ascultat noi şi alte melodii de sezon – Cargo, Ada Milea, Pink Floyd (taaaare, şi-am cântat cât ne-au ţinut plămânii, mai mult Miruna şi cu mine), am văzut şi filme specifice finalului de an – Pantera roz şi Asterix şi Obelix, desene animate (mai mult Ana şi Răzvan) – şi am jucat seara canasta, cu motani leneşi tolăniţi în mijlocul drumului, printre care trebuia să facem slalom, cu portocale şi foc de lemne frumos mirositorii şi liniştitor trosnitorii.
A nins şi tare ne-am bucurat, am făcut alei, am scuturat brazii – zilnic, ca un ritual -, spre bucuria celor trei câini din dotare şi cu ajutorul lor necondiţionat. Apoi a venit Moş Crăciun şi mi-a adus ceva ce-mi foarte doream: un coş metalic negru, pentru pus lemne în faţa sobei la fel de metalică (butucii de acolo sunt doar de decor, spun eu, dar Răzvan mereu mi-i fură şi-i pune pe foc).
A fost un timp al liniştii, cu o izolare socială premeditată, în care n-am vrut să citesc, să urmăresc ştiri sau talk-show-uri, ci doar să văd multe documentare discovery, ceea ce mi s-a şi întâmplat.