Like?:)

joi, 23 iulie 2020

Flashuri


# Slujba de Sfântul Ilie la catedrala din centru; oameni cu măști, în reculegere, singuri, și oameni fără măști, buluc pe băncile din zonele umbrite.
# Aceeași slujbă, la biserica Sf. Ilie, sute de oameni se îmbulzesc pentru 500 de pachete de pomană.
# Adolescenți buluc în piața centrală, fără să respecte spațiul vital, umăr la umăr oameni la coadă la intrare pentru permise auto, măști folosite pe jos, pe bănci.
# Faceți loc, faceți loc/Argeșul pe primul loc. Ei, nu chiar, mai e Bucureștiul în față; la număr de infectați zilnic.
Iau o pauză de blog.

miercuri, 22 iulie 2020

Iaca flori






Cuptor, mai pe domol

Că ce e bun trece într-o clipă. Așa și concediul.

Dihăniile moșiei sunt bine mersi, puicuțele s-au adaptat bine (mai puțin una, care s-a teleportat în curte și-au puțin ucis-o câinii), găinile ouă episodic și imprevizibil, dar măcar n-au păduchi, râie deplumantă sau alte minuni; pisicile sunt dezgustate de căldură, fac mofturi la mâncare, sunt în principiu bine, mai puțin Jinx, a cărui calitate a vieții scade vizibil. Am periat câinii (mă rog, am încercat, că la Urma și Zăvod e poveste fără sfârșit), le-am luat zgărzi noi, mai puțin lui Hades că, am zis eu, are. Am făcut comanda marți, iar joi, când a ajuns pachetul, Hades nu mai avea zgardă.

Grădina e ok, cresc frumos legumele, fără boli și dăunători peste limita legală, culegem zmeură și mere văratice la câteva zile, încep să se coacă aroniile și murele, flora spontană crește ca nebuna, spre bucuria domnului meu care cosește compulsiv. Trandafirii înfloresc ca nebunii, dar au pătare neagră și unii făinare, e invazie de flori peste tot, livada părăsită de alături e plină de mere, pomii noștri sunt încărcați și ei.

Vremea a fost și e ok, soare, fain, câte o ploaie când și când, cât să nu prea ud, fără grindine sau secetă, inundații; în fiecare dimineața iarba e plină de rouă; culeg urme fine de semințe, strict pentru uz personal, am demarat experimente conservate 2020 (am pus fasole verde și dovlecei la borcane, să vedem cum vor fi), dulcețuri n-am făcut, doar compot, sirop și ceva paste de fructe.

Sunt multe muște anul ăsta (trăiască și vecinul genial care și-a plantat găinile lângă bucătăria noastră – le-a mutat, dar curățenie n-a făcut), le-am tratat cu Agita (și mor ca proastele), sunt mulți păienjeni cu pânze pâlnie lipicioase, fluturi mulți și colorați; n-au lipsit licuricii din peisaj, nici limonadele cu fructe, mai nou facem și ayran (din iaurtul făcut la mașina de pâine).

Altfel, suntem bine-sănătoși în limitele legale, mă enervez pe facebook cu conspiraționiștii și mi iau câte un mute bonus; nu-mi displace distanțarea socială, mi-e drag să fac comandă pe net și să aștept curierii, nu-mi lipsesc drumurile în magazinele mari, în piețe, nici atât.

Notă pentru mine: ce faci când un om drag te dezamăgește grav? Înlături din casă orice obiect îți poate aminti de el.


vineri, 3 iulie 2020

Vacanță. Mașa și mărul

Chiar dacă anul acesta nu a fost efervescența terminării anului școlar (zău mi-a lipsit bucuria copiilor), chiar dacă normalitatea a căpătat haine noi, de vacanță tot avem nevoie. Aveți grijă de voi, respectați recomandările, invitați-i și pe alții s-o facă și să ne vedem cu bine. 

Splendoare în iarbă


:-D