Reţete de leneş. Muştar, harissa şi alte chestii

La capitolele bucătăreală, conservăreală, dulcegăreală n-am stat niciodată prea bine; orice implică operaţiuni repetitive, serializare mă scoate din pepeni şi am senzaţia că trece viaţa pe lângă mine în timp ce prestez munci de chinez bătrân.

Aşa că fie vânez reţete cât mai simple şi mai eficiente, fie le optimizez prin încercări (şi eşecuri) succesive. 

Şi, mirare!, văd că le plac şi altora. Iaca linkuri adunate.

Muştar de casă.

Sirop de mentă. 

Oţet de leuştean. Sirop şi dulceaţă de trandafiri. 

Harissa. 

Reţete de leneş. Dulcegării

                   Moto: Şi nu puteai să-mi spui asta săptămâna trecută?

                              Nu puteai să întrebi săptămâna trecută?

Sirop şi pastă de vişine (cireşe, cireşe amare). Se culeg aleg spală bla-bla şi se pun - cu sâmbure cu tot - la fiert în apă cât să acopere cu încă jumătate cantitatea de fructe. Se fierb la foc iute 20 de minute, apoi se lasă să se răcorească parţial color şi se uşor zdrobesc fructele. Se strecoară lichidul, se pune la fiert cu zahăr (1-1,5 kg de zahăr per litrul de lichid, după gust şi deprindere), se fierbe 10 minute la foc mare, timp în care prestăm câte un dans tematic - că sar bulbuci la greu -, operaţiune executată în timp ce spumuim cam continuu (atenţie la vas, să fie mare, că face la spumă...), se pune în sticle şi apoi la termostatat*. Nu se face probă cu picătura, că nu moare nimeni dacă e mai fluid, aşa. 

Pentru pastă, fructele rămase se dau printr-o sită/strecurătoare mai mare - cât să oprească sâmburii -, se adaugă apă şi zahăr după gust/inspiraţie şi se fierbe până se leagă (sub o oră). Borcan, termostatat şi gata.

Sirop de frunze/flori diverse la rece. Se culege roinţa/menta, se spală, se scurge/usucă de apă, se alege - se rup vârfurile crude şi frunzele (deci se scot tijele mari) şi apoi se mai mărunţesc un pic, de genul frunze rupte în 2 sau 3. Reţeta la origine zice că un buchet mare de frunze, eu pun cam 2-300 gr , că-s bogătană şi am, într-un borcan de 4,2 l. Se adaugă 2 kg de zahăr şi 2 l de apă fiartă şi răcită (adică apă moartă, să nu se mai dezvolte noi lumi şi civilizaţii în ea) şi o linguriţă de sare de lămâie (sau zeama de la două lămâi, am încercat, e ok, dar nu garantez că rezistă peste iarnă). Se lasă borcanul acoperit pe masă în bucătărie nişte zile (3-5),  se amestecă măcar o dată pe zi (adică întoarcem borcanul cu capul în jos) şi e gata când zahărul e topit complet şi lichidul are o consistenţă uniformă. Se strecoară, se pune în sticle şi la beci cu el. 

Cu florile se face tot aşa, dar altfel. :) Adică florile (soc, salcâm, lavandă, iasomie, salvie) se culeg aleg spală şi se lasă în apă moartă măcar o zi la macerat (apă cât să depăşească florile cam cu 20-30%; se simte la mână când s-a îngroşat lichidul). Se strecoară, se pune lichidul într-un borcan mare, se adaugă zahăr lămâie (ca proporţii, la 1 l de lichid se pun 1 kg de zahăr şi zeama de la o lămâie sau o jumătate de linguriţă de sare de lămâie) şi apoi se lasă la macerat până e gata (1-3 zile), vezi mai sus cum. Se pune în sticle şi la beci cu el.

Florate/fructate - răcoritoare pentru consum imediat. Borcan de 10 l, 8 l de apă vie, 1 kg de zahăr, 3 lămâi, flori cât ne lasă sufletul (soc, salcâm, petale de trandafiri, flori de lucernă, cam tot ce e floare aromată şi e comestibilă); sau fructe: zmeură, căpşune, cireşe etc. Se pun în borcan florile/fructele (fructele se parţial zdrobesc), apoi zahărul, se adaugă zeama de la toate lămâile (la vişine nu trebuie lămâie), plus coaja de lămâie rămasă (aşa cum e, netăiată), un strop de apă, se acoperă cu o farfuriuţă şi se lasă până a doua zi în loc cald (cum ar fi pe masă, în chioşc, în plin soare). Se completează cu restul de apă şi iar se lasă, măcar vreo 3-4 zile (dacă adăugăm şi drojdie, se acidulează mult mai repede). Se amestecă de două ori pe zi, cu lingura, şi seara şi dimineaţa, mândra mea!, se gustă şi, când e acid fix pe gustul gustătorului, e gata. Se strecoară, se pune în sticle şi se ţine la frigider.

* termostatat - în cazul dat, se pun recipientele între pături groase, ca răcirea preparatelor să se facă în timp, de obicei peste două zile

Experienţe reuşite. Reţete pentru aproximativ leneşi

La cererea telespectatorilor noştri, strict pentru admiratorii genului.

1. Oţet de leuştean. Leuştean proaspăt cules, spălat, uscat cu prosopul, tocat ca pentru ciorbă (trăiască blenderul cu familia lui electrocasnică), îndesat bine în borcan; 100 ml apă + 100 ml oţet + o linguriţă rasă de sare se pun pe foc până încep să iasă aburi (iacs, cratiţa asta atacă!), se toarnă apoi în borcan, se pune capacul şi gata. Reţeta asigură în miez de iarnă miros de leuştean crud, de început de vară, mai ales pe masa de bucătărie, unde persistă zile-n şir în caz de neatenţie – chiar miroase a foame.
2. Sirop de trandafir. (*) Se culeg trandafirii pe soare, prin tăiarea codiţelor cu foarfeca de electrician a domnului şi stăpânului casei, direct în castronul din plastic specializat. Se merge pe terasă, se asigură confortul optim – scrumieră, pachet, brichetă la îndemână, plus paharul de bere; se apucă fiecare floare cu mâna dreaptă, i se aplică vreo 3-4 bobârnace duioase întru deranjarea eventualilor locatari, apoi cu mâna stângă se prinde codiţa trandafirului şi se roteşte uşor în sens levogir, rezultatul final fiind: în mâna dreaptă – un snop de petale, în mâna stângă – codita cu sepale, stamine, pistil (ultimele ajung direct în găleata de biodegradabile). Se aplică încă vreo două bobârnace pe gaura proaspăt obţinută (în scopul scuturării polenului). Se aprinde o ţigară, se ia o gură de bere, se ignoră telefonul care sună; se răvăşesc petalele într-un alt castron, se vântură – uiiii -, se aleg petalele defecte care ies în evidenţă, se verifică dacă vreun păianjen sinucigaş nu încearcă să ajungă la fiert. Frida, n-ai ce căuta la mine în braţe! Cratiţă, trandafiri (cam 250 grame), apă (cam 1 l), fiert 10 minute cu capac. Pus zeama de la o jumătate de lămâie (ajută şi la gust, dar mai ales la culoare), închis focul, lăsat pe aragaz. Zădov, lasă găleata! A doua zi, se strecoară compoziţia responsabil prin strecurătoarea de ceai, la fiecare cană de zeamă se pune o cană de zahăr (am pus aproape trei căni), fiert 10 minute, pus în sticle, sticlele plantate în pături şi gata. Mi-au ieşit cam 900 ml de sirop minunatus, roşu, cam curgător, la un pahar de 250 ml de apă cu bule se pune cam un deget de sirop – la final e rozaliu, dar bun şi aromat.
3. Dulceaţă de trandafiri. Se execută instrucţiunile (*), apoi, cu petalele snop în mâna dreaptă, cu aceeaşi foarfecă de electrician se taie partea albă, dinspre coadă, măcar parţial color (dreptacii să nu se simtă discriminaţi, ei pot proceda invers). Ales petalele defecte, vânturat, căutat intruşi, pus petale (cam 250 g, pentru că merit) într-un alt castron, adăugat o linguriţă de sare de lămâie şi urme fine de zahăr, cointersat prinţul consort să le frământe până la zdrobirea relativă a fibrei, plantat castron acoperit în frigider o vreme, aşa, cam o jumătate de oră. 1 l de apă plus 1,2 kg de zahăr se pun la fiert pe foc mediu, fără capac, cam 15 min (se face proba cu picătura dacă e legat), se amestecă des, că-i risc de caramelizare, am pățit-o, se stinge focul, se pun trandafirii din frigider, apoi capacul şi se lasă 10 minute. Iar la fiert, 10 minute la foc mediu, pusă dulceaţa în borcane, borcanele în pături, cu capul în jos, gata. Au ieşit patru borcane uşor mai mici decât cele de 370 g, două de 85 g şi un castronel al cărui conţinut a dispărut instant.
   Va urma într-un viitor oarecare, în funcție de alte reușite. Enjoy!

L.E: Experiența ulterioară mi-a arătat ca la leuștean e de-ajuns o linguriță de sare la un litru de lichid, că la sirop și la dulceață cu cât sunt mai multe petale, cu atât mai bine.