O doamnă modernă

Doamna Cici e o femeie împlinită: are familie, mașina ei, casă cu ciubăr și fântâniță, tuia și gazon, teren de sport iar acum soțul îi face și piscină.

Doamna Cici e artistă, cântă muzică populară, umblă prin curte în papuci de cauciuc și ciorapi albi, că nu-și permite să-i crape călcâiele.

Doamna Cici e om bun, iubește florile și mereu le cere vecinilor să-i dea și ei un butaș, o rădăcină; iubește și animalele, dar îi e frică de câini, iar pisicile sunt stricătoare.

Doamna Cici scrie căznit, pictând litere strâmbe – cine mai scrie în ziua de azi? -, nu stăpânește acordul în gen, număr sau persoană – limba evoluează, nu trebuie să ne legăm de amănunte.

Doamna Cici e foarte curată, spală rufe și le întinde pe suport la etaj, spre drum, mătură aleile din dale portocalii zilnic și aranjează încălțămintea în fața casei, că doar n-o să intre cineva încălțat în casă.

Doamna Cici nu are cărți în casa cu etaj, și pentru că ocupă locul și strâng praf, și pentru că cine mai are timp să citească în ziua de azi?

Doamna Cici urăște gunoiul, așa că dacă se strânge mai mult îl scoate în fața porții, chiar dacă e duminică și gunoiul se ridică joi, ea nu suportă să-l vadă.

Doamna Cici e e profesoară la oraș, e împlinită, artistă, om bun, curată, nu se irosește în amănunte culturale. Doamna Cici e o doamnă modernă.

Copiii din ziua de azi

Doamna Rodica deschide ușa și coboară cele trei trepte ținându-și nepoata de doi ani, Ioana, de mânuță.

Of, e greu cu copiii din ziua de azi, nu mai au răbdare, nu mai ascultă, n-ai voie să le faci o observație, d-apoi să-i articulezi un pic.

A ieșit cu copila la plimbarea zilnică, nu poate să țină copilul numai în casă, la televizor sau cu telefonul în mână.

Ajunge în dreptul gardului, își aprinde o țigară, iese în stradă, se uită în sus, în jos, cântărește alternativele și se îndreaptă către casa de vizavi. Intră în curte; Ioana e fericită – acolo sunt pitici de grădină, căruță, căprioară, cal și fântână ornamentală cu apă curgătoare, plus că terenul e drept, cu gazon, nu cu gropi și buruieni, ca acasă.

Ioana, nu acolo, că te lovești! Ioana, nu, că te uzi! Ioana, nu, o să cazi!

E vocea doamnei Flory, proprietara curții cu minuni.

Ioana, nu!

Ioana țipă.

- Ioana, nu!

Ioana urlă, nu are cuvinte să-și exprime frustrarea.

În câteva minute se lasă liniște.

După o oră, doamna Rodica și Ioana ies din casa doamnei Flory; mai stau de vorbă un pic în curte, ”n-am avut ce face, vecina, ea a vrut aici, n-am avut cum să mă înțeleg cu ea”, apoi doamna Rodica se îndreaptă, cu nepoata de mânuță, către casă. A plimbat-o și azi, să stea cuminte acum, că ea nu mai poate, are o vârstă, iar copiii din ziua de azi nu mai au răbdare, nu mai ascultă, n-ai voie să le faci o observație, d-apoi să-i articulezi un pic.

Cald, dom'le, cald!

 

Nostalgie, bucurie, sursă de energie

Locuri și oameni, ca terapie.