Cum știam că R. nu va fi funcțional o lungă perioadă, am căutat oameni la lucru; am întrebat, am cerut recomandări, am scris pe facebook. Partea bună: ne ajută un vecin, un prieten și un tânăr frumos de pe o uliță alăturată și în plus avem ceva perspective de găsit oameni pentru muncă ocazională. Au fost mai multe oferte, unii au spus că vin, nici n-au venit, nici n-au mai răspuns la telefon, au fost și variante cu 300 lei pentru 4 ore de muncă – nu, mulțumesc! -, Vin, cum să nu? Știți, nu mai pot, mi-a apărut o afacere... (am apreciat că ne-a sunat și ne-a anunțat). Un domn a venit, a spus că mai vine și... suspectez că l-au ”furat” vecinii de la pensiune.
Înainte de aste demersuri, am vrut să ajutăm un ”amărât”, să ne fie săptămânal în curte, să bazeze pe un venit constant. M. a venit prima dată la coasă, domnul meu l-a plătit cu mult mai mult decât trebuia: îi tăiaseră curentul și avea nevoie de bani. A cosit cu coasă clasică, s-a mișcat repede, nu a trebuit să stau după el, a preferat să-i pun mâncarea la pachet pentru copii: are trei băieți de 8 luni, 5 și 8 ani. Trăim doar din alocația la ăia micii, că am avut ajutor de la primărie și ni l-a tăiat.
A doua oară a venit tot programat, a făcut rapid ce i-am cerut, l-am plătit corect (amintindu-i că încă ne e dator de data trecută), a plecat și cu o sacoșă de mâncare pentru copii. M-a sunat nevasta să iau un chil de ulei, că lu' ăla micu' i se face rău de la untură. I-am dat și ulei, și bani de-o bere la crâșmă. Ne-am întâlnit sâmbătă următoare la biserică, era la cerșit; m-a mirat, mi s-ar fi părut firesc să fie la muncă, n-o fi avut unde...
A treia oară a venit accidental și a strigat la poartă. N-am bani de pâine! Hai, vedem ce găsim de muncă. A făcut ce i-am cerut, am vorbit ca peste câteva zile să mergem la el acasă, să văd dacă mă minte sau nu (asta nu i-am spus-o) că e cumplit de sărac. A fost nemulțumit de banii pe care i-am dat (atât avem cash), i-am explicat că încă ne mai e dator niște ore bune de muncă.
Peste câteva zile am fost cu domnul meu și un prieten (cu un Duster aproape plin cu de toate, de la țesături la plasturi și dezinfectanți, plus mâncare, multă mâncare).
Și am văzut ce înseamnă sărăcie lucie. Pe o coastă aridă peste un pârâu puturos, maximum 200 mp de teren, cu casă cu tot; casa – o cameră (curată), o anexă-bucătărie cu tavanul jos, boltit, un ”hol” făcut din placaje și cu un unic bec cu incandescență, lăsat aprins continuu și mutat unde e nevoie de el. În curte, cam 2 mp de teren cu câteva cuiburi de fasole, rosii, porumb, vreo trei câini și câteva găini, un singur scaun, un closet care stă să cadă.
Stau de vorbă cu soția lui, nu au alt venit decât alocația copiilor, M. nu știe să scrie sau să citească, nu are valoarea banului, el cere cât îi trebuie, nu știe cifrele, iar băiatul cel mic are 2 ani, nu 8 luni. Aduce apă de departe ca să spele, uleiul nu e pentru gătit, ci pentru pus pe pâine, cu sare și ceapă, tot ce au mobilier în casă e primit de pomană, nimic dintre electronice nu funcționează, sunt folosite ca dulapuri, mese.
Le-am adus copiilor dulciuri când am venit și le-am dat lor; înainte de-a termina o țigară, cei doi mai mari le mâncaseră pe toate. Vorbim, M. vine sâmbătă la noi, dar mai devreme, M., nu la 8,30, că e soarele sus deja. Da, vin la 7. Pe drum mi se roteau gânduri multe-n minte, vorbesc cu S. la asistența socială să mă ajute să le facem dosar, știu de unde să luăm o Albalux, îi dăm becuri led, două lenjerii, avem niște pături și o pilotă în pod, nu le folosim, ia să intru și în oale cratițe, pun pe facebook să-i ajutăm... Prietenul: hmmm, șezi domol, e prea devreme, lasă să prindă mămăliga coajă.
Seara, își sună R. un amic, viceprimar în comuna lui M. Vezi-ți de treabă, e lepră, a pierdut ajutorul pentru că nu vine la muncă și mai e și obraznic. Mai vorbim.
Sâmbătă la 6,30 eram în grădină, descuiasem poarta, băusem cafeaua; la 7,30 îl sun pe M. Sunt la Slatina, cu un băiat, că io am nevoie de bani, doamnă! I-am spus să nu mai vină vreodată la noi. Și mi-am amintit de Doru, de care mă întreba Nea Costică: și de ce n-are, doamnă, dacă are pământ?
Nu e prima dată când sunt credulă (Când ești om cu țăranul nesimțit), dar sper să fie ultima. Am ajuns la concluzia că mai bine îl ajut pe cel care are, dar nu de-ajuns, că cel care nu are n-are pentru că nu face nimic ca să aibă. Vrea ajutor? Întâi să se ajute singur.
