Like?:)

marți, 21 mai 2019

Târnava Mică






Miercurea Ciuc
















Fugiți de-acasă. 6. Pasul Bucin. Miercurea Ciuc

# La întoarcere, n-am mai plecat pe Odorhei, cum plănuisem, ci prin Gheorgheni,  să mai vedem odată Pasul Bucin - e cel mai frumos pas pe care l-am văzut vreodată, și am trecut prin câteva (aleator, ce-mi amintesc: Tihuța, Păltiniș, Oituz, Turnu Roșu, Cașin, Buzău, Predeal, Prislop). Vreți verde? Verde de Bucovina? Neee. De Maramureș? Nici gând. Harghita e mult mai verde. Vreți apă? Piatră? Viață? Răspuns corect – Bucin.
# Rai în Bucin, rai în formă continuată în Borzont. Sat pe plat, în depresiune, case frumoase, brazi imenși, vaci păscând, verde copleșitor, zeci de berze. Apoi Joseni, Gheorgheni, Valea Strâmbă – am fost la Karpaten Milk, artizanii bunătăților lactate -, Izvoru Mureșului, Siculeni, Miercurea Ciuc.
# Biserica Romano-Catolică de la Șumuleu Ciuc e impresionantă, drumul spre altarul în aer liber era deja închis (pentru vizita Papei) și – ghici ce? – ploua, așa că urcatul pe iarbă a ieșit din calcul.
# Miercurea Ciuc, oprim în centru, unde începe zona pietonală, vrem să trimitem sms pentru parcare, o doamnă ne spune nu și ne face și semn cu degetul (ne-a spus și ceva în maghiară) - în week-end e parcarea gratuită. Mergem la un magazin, pentru că voiam un steag secuiesc – ca o mulțumire pentru experiența trăită, să avem un steag secuiesc în curte -, Nu avem, dar jos la parc e sărbătoare mare de primăvară aici, și ne arată încotro să mergem.
# În parc, primim câte o brățară la intrare; lume, rumoare, festival gastronomic, copii cântând și dansând pe scenă, hand-made-uri, lemn, piele, împletituri, olărit, plante. Luăm un steag de la o masă; tânăra doamnă de acolo, zâmbitoare, ne povestește, alegând destul de dificil cuvintele și folosind delicios acordul în gen, despre istoria și tradițiile locului, ne invită la zilele municipiului în prima săptămână din august, ne spune despre 1000 de fete secuiene și despre festivalurile gastronomice tradiționale, unde au loc și când.
# La pas prin urbe, cetatea Miko, clădiri istorice impresionante, case vechi și frumoase (porțile parcă s-au schimbat un pic), piatră cubică păstrată între dalele noi, treceri de pietoni făcute cu plăcuțe de marmură printre pietre cubice - calci pe istorie.

luni, 20 mai 2019

Spontane








Case







Fugiți de-acasă. 5. Mirări

# Spre marea mea bucurie, nu am văzut urme de defrișări în Ținutul Ciucului. Vaci multe care pasc între garduri electrice (gardurile arată ca niște bețe înalte până la genunchi, legate între ele cu panglici), stupi, cai, căruțe. Dl. B.: După ce va dispărea ultima vacă, măcar vreo zece ani aici tot vor mai rămâne caii.
# Țiglă pe case, la cele vechi - șindrilă, foarte puține acoperitori moderne, obloane construite odată cu tocul geamurilor, case din lemn și piatră, biserici de vreo cinci confesiuni.
# Tot județul e mai mult nesemnalizat, cu obiective turistice nemarcate, sunt multe inscripții doar în maghiară, dar oamenii sunt amabili și încearcă să ți le povestească.
# Pomii nu se taie deloc, cresc tufă sau lumânare, în funcție de stilul lor. Fructe? Prune, o dată la patru ani, mere – chiar și la zece. Doar zmeură.
# Sunt multe biciclete pe drumuri și suporturi pentru ele peste tot, nu am prea văzut oameni supraponderali, copii grași, nici atât.
# Multe păstrăvării și locuri de pescuit semnalizate printr-un pește pus pe stîlpi, cu capul în direcția respectivă.
# Sunt multe opritoare speciale la porți, cheile sunt prinse cu lanțuri sau funii de poartă, multe case au steaguri – secuiești, românești, europene și rar ungurești.
# Mi s-a părut faină ideea de composesorat – păduri indivizibile aparținând unei comunități, dar nu are fiecare parcela lui, ci fiecare are un procent din întreaga suprafață. Când se exploatează pădurea, primesc lemne proporțional cu posesia.
# Domnul B. (care nu e secui) ne-a povestit despre istoria secuilor și despre stofa aspră din care sunt croiți, ne-a spus despre inflația de vocale din limba maghiară și de importanța accentelor, despre predicate compuse. Ne-a vorbit despre importanța apartenenței la familie și respectul față de ea, că nu se spune frate pur și simplu, ci există cuvinte speciale pentru soră mai mică, soră mai mare, frate mai mic, frate mai mare, există câte un termen special pentru bunic, străbunic, stră-străbunic, stră-stră-străbunic (și își știu înaintașii pe nume), iar veri sunt până la gradul 5 și se cunosc între ei.
# Tot domnul B. m-a învățat cum se pronunță vocalele și combinațiile de litere, iar pe drumul de întoarcere m-a amuzat să citesc cu voce tare denumirile localităților, mai ales că mi s-a părut foarte frumos că Sânsimion e Csikzentsimon, adică din ținutul Ciucului, iar satele au falva în denumire. (Domnul meu făcuse o pasiune cu Homorod în conținutul numelor.)

:-D