Like?:)

joi, 6 octombrie 2022

Piciorul Podului lui Traian. România vs Serbia

Pe malul românesc nu se poate ajunge în apropierea piciorului podului, pasarela de peste calea ferată (cu lift) e închisă.


Pe malul sârbesc însă poți să-l atingi, dacă vrei. 


 

Vacanță 2022. Mraconia, Decebal

 

Când am plecat de acasă, ne propusesem să ne întoarcem prin Târgu Jiu, ca să urcăm pe Valea Cernei, dar, cum planurile și regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, în dimineața plecării, domnul meu: hai să revedem cazanele, Mraconia și pe Decebal de pe malul românesc. Și-am mers.

La Mraconia a crescut un monument din cupru cu lupul dacic; la mânăstire, aglomerație mare, e în reparații și-s scânduri puse aiurea, cu cuie în ele, fără mână curentă sau panouri de protecție, locul e nesigur, mai ales că mulți oameni vin cu copii mici. La chipul lui Decebal mulți își fac selfie din mijlocul șoselei, umblă pe stradă precum oile, în condițiile în care e trafic, mult trafic greu.

Mizerie pe marginea drumului, magazinele de suveniruri sunt pline de kitschuri și banalități, amabilitatea nu e punctul forte al comercianților (Nu vă supărați, unde găsesc un coș de gunoi? Nu știu, n-am, poate pe la gogoșerie. Îmi venea să-i las cotorul de măr pe tarabă.). Într-un singur loc am găsit obiecte făcute manual, am cumpărat niște magneți cu lupul dacic și domnul meu și-a împlinit un vis: o brățară lată, din piele. Altfel, locurile sunt nespus de frumoase.

Drum întins și plictisitor către casă, am făcut un pui de alergie la soare, că n-aveam cum să mă feresc de el, Strehaia cu case cu turnulețe, pădure deja virând în galben – cât de mult înseamnă câteva zile, uneori. Și o mie de km de plimbare.

miercuri, 5 octombrie 2022

Dunăre, Mraconia, Lupul dacic, Decebal














Serbia. Piciorul Podului lui Traian, Dunăre, Bine ați venit

Mai înalt și mai bine conservat ca la noi.











Cum să nu intri? :)



Momentul în care am realizat că nu am găsit să cumpărăm nicăieri stegulețe sârbești.


 

Vacanță 2022. Castrul Diana, Fortăreața Fetislam, piciorul Podului lui Traian

 

Am plecat de la Lepenski Vir și am trecut pe la Castrul Diana – nu era în plan, dar l-a văzut domnul meu din drum și ne-am oprit (bine întreținut), apoi am mers la Fortăreața Fetislam. Erau mulți muncitori, multe materiale de construcție, se lucrează din plin, au refăcut o parte din cetate, vor s-o includă în viața orașului: spații verzi amenajate, sunt alei, bănci, clădiri noi care probabil vor găzdui un viitor muzeu.

Următoarea oprire a fost piciorul Podului lui Traian – de multă vreme îmi doream să văd și piciorul de pe cealaltă parte a Dunării. Parcă mai mare ca al nostru, se poate ajunge lângă el ușor, chiar și atinge cu mâna. Când am ajuns acolo, s-a pornit o ploaie deasă (la fel am pățit când am fost la piciorul podului de la Severin, ploaia ne-a băgat în muzeu, am terminat de văzut mai târziu), ne-am refugiat în magazinul de suveniruri – plin cu kitschuri foarte scumpe și de români veniți în excursie cu microbuzele.

Hai ”acasă”, înainte hai să facem cumpărături din Kladovo; voiam ”gustul” locului, aveam temele făcute deja, ne povestise gazda de la pensiune, dar mai utile ne-au fost sfaturile polițistului de frontieră. De la un market pe care scria ”Bine ați venit” am cumpărat un rachiu tradițional de gutui, un soi de vegeta marcă proprie, bomboane de ciocolată (euro ceva – bune), făină, conserve de pește. Am oprit și la un restaurant (mai mult un birt dintr-un cartier de case) unde am mâncat pleșcavița – ultimul obiectiv de pe listă. Bună, cum bună a fost salata de ceapă, dar mult prea multă, așa că doamna de acolo ne-a pus ce-a rămas la pachet (ne-a spus că sârbii mănâncă multă carne, românilor le pune mereu la pachet). Tot la consilierea doamnei am băut Cockta – băutură răcoritoare ”inventată” în perioada comunistă, un fel de Quik-Cola de la noi (imitație de Pepsi) -, surprinzătoare, nu mi-a displăcut.

Concluzii după escapada din Serbia? Pe tot malul Dunării am avut semnal la mobile fără să activăm roaming-ul, muzeele sunt la fel de goale ca la noi, doar că sârbii restaurează peste tot și toate obiectivele istorice sunt mai bine conservate. Pe graniță lumea e amabilă și vorbește românește (și dacă nu se poate exprima bine, arată despre ce e vorba), cu engleza – mai greu, elevi de liceu care nu înțeleg, singurul loc unde am auzit o engleză faină, cu accent britanic, a fost la magazinul de suveniruri de la Lepenski Vir. Nivelul de trai al populației este vizibil mai scăzut, prețurile sunt mai mici, vezi multe mașini vechi spre istorice, blocuri comuniste; nu am găsit să cumpărăm un steguleț, Serbia e mai curată ca România. De fapt nu, nu Serbia e mai curată ca România, că asta înseamnă de fapt normalitate, ci România e muuult mai murdară ca Serbia.

:-D