Frig,
dom'ne, frig, dincolo
era mai cald!
Ies
pe terasă să verific apa câinilor – nu că i-ar interesa cumva
dacă e sau nu înghețată, că ei oricum mănâncă zăpadă, nu le
trebuie apa mea,
dar măcar să fiu cu conștiința împăcată. Mâna mi se lipește
de clanță cu mânuși cu tot, vântul mă ia prompt în primire și
o adiere de fum de sobă îmi gâdilă nările.
O
mâță zgrepțănă la ușă – Jinx. Teoretic vrea afară;
practic, când vede cât de rece e, se răzgândește. Frida apare de
pe gard zbârlită toată de frig, mirosind a rufe prinse de ger, și
intră precipitat, sărind peste Jinx. Scuipături, apostrofări,
două labe scurte, iar scuipături. Nu pot să trec de ele să intru
în casă – schimbul de amabilități se desfășoară fix în
pragul bucătăriei.
Ho,
nebunelor, că vă dau afară!
Agale,
se îndreaptă amândouă spre bibliotecă, Frida cuminte, Jinx ușor
sfidător; îl las, chiar dacă știu că vrea să mă provoace.
Ies
iarăși, știu că nu pot să stau mult. Mătur zăpada viscolită
de pe terasă, ridic ochii – nu ninge, mai arunc o privire pe
acoperișul magaziei – hm, s-a mai tasat zăpada -, duc diverse la
reciclabile, mai pregătesc două lăzi cu lemne pentru dormitor.
E
o liniște vie – un lătrat spre sat, un fâlfâit de coțofană la
castronul lui Hades – și ochii simt plenar atâta alb. Livada
de-alături e ca o carte poștală de iarnă, pinii se pleacă a
rugăciune, pe scaunele leagănului vântul a construit castele de
zăpadă.
Apocalipsa
albă... localități înzăpezite... o ambulanță... pene de
curent... un copil... copaci căzuți... o gravidă...
Așa o fi în alte părți, aici e feerie pură.
Am
două perechi de mânuși, iar mâinile îmi sunt bocnă deja,
palmele ușor alburii-uscate și monturile roșiatice; nasul mi-e
roșu și curge, fața mă ține, picioarele tind să capete
flexibilitate de beton, vântul îmi insinuează zăpada sub glugă.
10 minute. -13 grade, a doua zi din săptămâna cu temperaturi
negative ziua și -10/-18 grade noaptea. Apoi vreau să ningă!