Frânturi de viață-n centrul urbei

 # Doi câte doi, doi câte doi - grupuri de elevi din ciclul primar, zi de școală. Probabil altfel.

# Soare, nu prea cald, mulți adulți pe băncile din zona pietonală, aproape toți cu ochii în telefoane.

# Doi adolescenți cu două cafele și două țigări, probabil cumpărate la bucată, depărtându-se de un chioșc de ziare.

# Unul dintre nebunii zonei dirijând circulația la trecerea de pietoni semaforizată.

# Patru manechine dezbrăcate într-un fost magazin deprimant de gol.

Cum se potolesc eficient niște motani care se înfruntă

De peste gard se aud balaureli de motani supărați. Îl strig pe Igor, nu vine.

Vine însă Mașa, sare gardul și ascultă foarte interesată.

Stă o vreme, analizează, țâșnește ca o rachetă, se aud foșneli și trânteli, mieunături și scuipături, o fugă alertă prin iarbă și apoi se lasă liniștea.

Mașa vine lejer și-mi cere să intre în casă; pe geamul de la bucătărie îl văd pe Igor: stă în livadă, pe un butuc, privind ager când spre sat, când spre pădure, nu cumva să se întoarcă dușmanul.

Gânduri disparate

 # Mă enervează meschinăria obiectelor noi: cablul de 50 cm la choper, cordonul super-scurt de la halatul de baie, tivul de sub 1 cm la covorul de lână hand-made, ața putredă de la salopetele de bani grei; și ambalajele supradimensionate – 10 semințe în plic de 12/8 cm, 50 ml de apă de toaletă într-o cutie aproape cât una de 1 l de lapte.

# Nu-i înțeleg pe oamenii care își botează copiii cu numele lor proprii (tată - Bogdan, fiu – Bogdan; mamă - Diana, fiică – Diana): adică nu e de-ajuns că-și proiectează visele nerealizate asupra copiilor, trebuie ca aceștia să le poarte și numele?

# Când ești mai inteligent decât limita legală: pui telefonul la încărcat în priză lângă unitate și te miri că nu vezi dcim-ul în explorer. Pui pe aragaz, în oală, apă la fiert ca să te speli și te oprești milimetric înainte să-i pui și sare. (Aici A. e autorele, nu eu, dar aș fi putut fi lejer.)

# Privitor la plictiseală, ca “boala secolului”: nu trebuie să ne umplem timpul sau viața, ba chiar trebuie să le eliberăm, să ajungem la cât mai simplu, la liniște.

# Mi-am dat seama că tocmai am făcut 25 de ani de când lucrez în presă. Și am făcut rapelul la vaccinul anticovid.

+ / - în pandemie

+Am început să mănânc dimineața și am revenit la băut ceaiuri, nu zilnic.

-Când trebuie să plec de-acasă, mă schimb din trening în pijama (singurele ținute pe care le folosesc zi de zi), nu cu hainele deja pregătite.

+Cheltuiesc mai puțin pe mâncare – fac comandă online, nu mai merg în market, unde mi se mai agață câte ceva de mâini. Am realizat câte chestii inutile -  sau să le spunem neobligatorii - cumpăram, în condițiile în care mergeam oricum cu listă clară.

-Au crescut considerabil cheltuielile casei, cu accent pe încălzire.

+Am randament crescut al muncii și am și timp simultan.

-Pisicile și câinii s-au obișnuit cu mine acasă și sunt disperați când ies pe poartă.

+ și - Cum nu sunt tocmai un animal social - îmi plac oamenii, dar nu prea aproape de mine, nici prea mulți simultan – distanțarea socială îmi vine mânușă; dar constat că-s mai asocială pe zi ce trece.

Joy de joi cu ghiseul.ro și primăria comunei

Aflu, la începutul săptămânii, că primăria noastră s-a înrolat la ghiseul.ro, ieeeee, voi putea plăti lejer online, nu ca anul trecut, când am făcut OP pentru fiecare taxă, că au conturi diferite, și a trebuit să trimit pe mail confirmările.

Intru în cont, nu văd impozitele, doar ceva amenzi și taxe de eliberare diverse. La Pitești îmi arată că n-am nimic de achitat. Măi să fie! Trimit mail la ghiseul.ro, ei îmi răspund c-au trimis o cerere de asociere cont la ambele primării.

Trimit mail la primăria comunei cu CNP și toate datele necesare, cer acces la platformă. Și primesc răspuns:

Bună ziua, trebuie să plătiți pe rolul soțului, o zi frumoasă.

M-a apucat un râs... E firesc, mi-am spus, ca-n 2021, când sunt doi proprietari, rolul să fie pe numele soțului (care n-are cont pe ghiseul.ro); femeia trebuie respectată, ocrotită, nu trebuie stresată sau exploatată cu plata taxelor și impozitelor.  😊

Stop-cadre de ianuarie

 # Trei căprioare; încă trei; și încă trei – toate în fața geamului de la bucătărie. Stau tolănite și rumegă liniștit. Dinspre pădure, trei câini de talie mică se apropie jucăuși: le-au văzut și vin cu urechile fluturând prin vegetația necosită și acum uscată;

# Pepsi mănâncă papa bun dintr-o farfurie din inox, în fața bucătăriei; când a aproape terminat, pune laba pe marginea farfuriei și o împinge spre treaptă, să nu o plimbe când linge ultimele resturi.

# Câinii lui F. sunt liberi; Negri descântă o jucărie, Psi – un pet de 2 l, cei doi pui se urcă cu labele noroite pe F. a joacă; F. îi mângâie prelung, așezat, zâmbește larg și le spune ceva drăgăstos, nu aud ce.

# Urma latră supărată la gard, se ceartă cu câinii din sat; se oprește, ia osul istoric cu care a venit și-l mai plimbă un pic. Mai latră, mai plimbă osul, până când se hotărăște: îi e sete, așa că, înainte să bea apă, lasă osul în găleata cu apă.

# Pisicile aduc iarna în blană, pe ușița lor, intră în bibliotecă la căldură și brusc miroase a curat; rufele se fac cartoane pe sârmele din chioșc și când le aduc în casă e ca într-o vacanță de iarnă din copilărie.

Stop-cadre cu pisici în iarnă

 # Seară de seară, Mașa doarme cu noi; când ajung în dormitor, vine să-și impună porția de mângâiat.

-         Ai răbdare, nebuno, trebuie să-mi dau cu cremă pe mâini.

-         Mi-mi-miu.

-         Nu că mi-miu, întâi îmi dau cu cremă.

Mă căpuie disperată, îmi dă peste cremă, musai s-o mângâi până-și face damblaua, ca să pot folosi crema.

# Afară e brumă, un vânticel tăios arde fața și se insinuează prin haine. Pe ușiță intră intempestiv Frida și merge grăbită în bibliotecă; o mângâi, îmi place blana ei rece, iar nările mi se umplu de miros de iarnă.

# De fiecare dată când mă întorc de la o țigară, scaunul de la calculator e ocupat de Igor (rar de Mașa).

-         Jos, Igor, e locul meu.

-         Miuuu.

-         Nu că miu, e locul meu.

Îl iau în brațe și-l pun pe fotoliu. El sare repede și se urcă iarăși pe scaunul meu. Așa că-l împing ușor și m-așez pe-o bucățică de scaun.

# Merg să-l perii pe Jinx, ținând coșul cu perii la spate, că e un mare parșiv și-o tulește când știe că e rost de periat. Mă fac că nu-l văd, mă urmărește atent; mă apropii, îl mângâi, e circumspect și sare brusc de pe fotoliu (el, bătrânul amărât și bolnav care abia se poate mișca din calea noastră), deschide ușa de la bibliotecă și-o taie afară, pe ușiță.

# Mă așez jos, să bag lemne în soba din bibliotecă; Frida e expandată pe covor, se întoarce spre mine mieunând ușor, îmi prinde mâna cu labele și începe să mă dințuie domol.

# Mă așez la locul meu de pe terasă și Mașa mi se urcă-n brațe gârâind.

-         Ia-o, iubita, și mângâi-o că mă sufocă tandrețurile ei.

Domnul meu o ia, o mângâie apăsat, Mașa stă cam un minut apoi vrea să vină la mine.

-         Nu vezi că nu vrea? Că vrea s-o mângâi tu? E pisică-ta!

-         E pisică-ta, că tu ai vrut-o și-am mers la București după ea.

-         O fi, dar tu îi ești stăpână.

Noiembrie-n pandemie

 

# Diminețile-s cu ploaie cernută fin, cafea proaspăt râșnită făcută la ibric, cu căprioare în fața geamului de la bucătărie și mere-decor în livada de alături. Aprind focul în bibliotecă, pornesc calculatorul – două pisici pe două fotolii, lumină caldă de la lampadar, flăcări dansând pe pereți.

# Ziua e așezat-liniștită, de parcă timpul se dilată, orele trec mai fără grabă și munca-mi e bucurie. Din cana de porțelan sfârâie niște sifon, mă uit la focul din sobă ca la un ecran magic, Jinx doarme în coșul de lemne. Ies spre lizieră să aștept un curier, mereu însoțită de Igor, care mă ceartă că am ieșit în drum.

# Serile-s fără ceas și încep cu Piața Victoriei la Europa FM, cu miros de lophantus în bucătărie și de tămâie în bibliotecă; hrănim câini și pisici, pregătim cina și mâncăm în dormitor. HBO Go și Flavours of Romania, Six Feet Under, Colectiv și Planeta Petrila, youtube și videoclipuri despre astm, compost, agricultură sustenabilă.

Nuci, câini, veverițe și-o coțofană

În nucul din stânga, o veveriță mănâncă o nucă, probabil a luat-o de pe jos, și privește ușor speriată cum câinele alb, Zăvod, caută prin frunze.

În nucul din dreapta, două veverițe și sub el câinuțele: cea mare, albă – Urma, cea medie, neagră – Pepsi, amândouă trosnesc experte nuci.

Sub nucul central, câinele mic și negru, Hades, aleargă o veveriță și latră supărat încă vreo trei la care nu ajunge, că sunt pe crengi.

Urma se apropie, îi sparge o nucă, i-o lasă lui Hades.

Lătratul încetează și-n liniștea de noiembrie doar o coțofană ce strigă, indignată, că nu mai are loc și ea la nuci.

Stop cadre cu pisici

 # În locul de masă, un gușter bleu cu vârful cozii lipsă se ridică belicos spre mine; nu-i nicio pisică în casă, le strig, vine Frida, care se culcă liniștită cu o labă pe gușterul șocat.

# În fața portiței deschise de la terasă, Igor miaună ascuțit. Se apropie de el Urma; Igor o scuipă prelung, apoi începe să se mângăie de botul ei.

# Mașa intră în viteză pe ușița de pisici, se urcă pe stâlpul îmbrăcat în cordelină și, când să coboare, vede aspiratorul. Îl scuipă și face un salt de vreo doi metri, peste el.

# Boris, motanul musafir, urmărește vigilent tipii de la cablu care schimbă un router. Îi urmează către poartă, îi scuipă după ce au ieșit pe poartă și, când îi vede urcând în mașină, se urcă pe gard și începe să-i scuipe în formă prelung continuată.

# Lucrez liniștită; nu-l văd pe Jinx când vine și se culcă pe unitatea de sub birou; vreau să apăs pe butonul de la dvd, dau de ceva moale și blănos care mă face să tresar: negru pe negru, cu o lăbuță atârnând alene.

Remember

Când ne-am mutat, peste drum era livada de pruni a lui nea Gică (Rătăcitul); mai sus de ea, până în marginea pădurii, un teren al unui colonel (spusa satului). 

F. a cumpărat întâi terenul colonelului, unde a făcut două case; apoi a cumpărat livada și-a feliat-o: trei rânduri de pruni, un teren îngrădit (unde sunt vreo 10 mașini și rulote, plus o ceva din osb acoperit), o casă, altă casă, care mai au vreo șase pruni. 

Au căzut: salcâmul din fața porții noastre, niște nuci și mulți pruni; în locul lor, au crescut case, alei, fundații de gard.

Beton în formă continuată.

27 martie

În oraș trec mașini din care se aude „stați în casă”, pe străzi vezi ici-colo câte o persoană cu mânuși sau mască, pe DN traficul e mai mult decât lejer, aerul și-a schimbat consistența și chiar și în oraș pare de munte.

Trăim vremuri speciale, nu știm ce va fi mâine, știm însă că vor urma vremuri economic grele și viața va fi altfel, probabil vom vorbi despre înainte și după coronavirus, ca despre războaiele mondiale.

Nu mă trage ața spre blog, nici să fac poze, ci doar să stau pe fluxurile de știri, mare prostie, știu.

Aveți grijă de voi, de cei vulnerabili și de cei din jurul vostru.

Pisicile la vremea coronavirusului

Jinx se spală metodic. Își linge pernuțele de la laba stângă, apoi trece laba peste ureche, iar o linge, iar o trece peste ureche. Ce faci, biat? Se uită la mine, coboară de pe fotoliu, intră în lada de lemne și continuă să se spele acolo.

Frida se dă jos de pe frigider și începe să se lingă gospodărește în mijlocul locului de masă. Laba dreaptă, laba stângă... Fugi din drum, pupăză. Ridică privirea albastră la mine, intră în bibliotecă, îl vede pe Jinx, merge în extindere, se urcă pe canapea și își continuă ritualul de igienă acolo.

Mașa intră intempestiv pe ușița de pisici. Tresar, ea mă vede, îl vede pe Jinx, o vede pe Frida, ezită, apoi urcă la etaj, unde începe o autocurățare meticuloasă.

Igor vine repejor din grădină. Intră în casă odată cu mine când deschid ușa, o vede pe Frida, se întoarce, iese pe ușiță, se duce sub molidul Bubu și începe să-și facă toaleta.

Pisicile noastre știu cât de importante sunt igiena și distanțarea socială.

Despre primăvară și coronavirus

Ne apropiem de echinocțiu, în oraș a înflorit forsiția (la noi încă nu), e zumzet de albine, păsărelele sunt gureșe, sunt semne clare de primăvară, dar parcă nu pot să mă bucur de ea.

Nu sunt panicată, nu am făcut rezerve strategice (a, ba da, 12 l de suc de roșii pentru băut - o aroganță, că ne place -, și 12 pastile de nurofen), dar asta nu însemnă că nu sunt îngrijorată.

Săptămâna trecută am fost la cumpărăturile lunare; n-am găsit cafeaua uzuală, nici carne de pui tocată pentru Jinx, la raionul cu mălai erau doar vreo două sortimente complet necunoscute mie, făină – doar 000, mazăre la borcan nu era decât un sortiment, la preț prohibitiv. Erau cozi imense la farmacie, așa că am renunțat (rău am făcut, că acum am rămas fără Aerius – a cumpărat lumea să fie în casă, în caz de -, așa că tușesc mândru, de mi-e nu știu cum să fiu în preajma cuiva).

Planurile de week-end s-au modificat radical, sâmbătă am atacat responsabil clanțe, întrerupătorare, ivăre, lanțuri de prindere; balustradă, cheițe de fermoar, carduri, chei; robineți, telefoane, telecomenzi, brichete; mânere de dulapuri, suprafețe pe care le atingem frecvent (zone de la tocul ușilor, blaturi, rafturi, glafuri). Și am pus la intrările în casă recipente cu dezinfectant chirurgical (îl aveam din vară, pentru musafiri mai mult: când suntem la grătar, în curte, nu se pot abține să mângâie câinii sau pisicile).

Mâinile îmi suferă de la cantitatea de săpun și dezinfectant, am conștientizat cât de des îmi ating fața cu mâinile (de sute de ori pe zi, cred), distanțarea socială nu mi se pare un calvar (oricum nu sunt cea mai sociabilă persoană din lume) și-s mândră că am convins două senioare să nu mai iasă din casă, una chiar mi-a cerut să-i plătesc facturile online.

Aveam deja în casă alcool sanitar și săpun (pentru insecticid la plante), săpun lichid (când ai în curte patru locuri cu apă curgătoare, acolo sunt plantate și recipiente cu săpun lichid, așa că uzual cumpăr la kg), mânuși din latex, tot pentru grădină, drojdie congelată – pentru papa bun la plante -, măști, pentru când stropim pomii – căutându-le, am redescoperit 3 perechi de mânuși de grădină colorate, cu floricele, prilej de bucurie și zâmbet.

Vineri era soare și fain, strada goală, așa c-am făcut o plimbare. Vreo 2 km, 4 persoane întâlnite, toate – pe cealaltă parte a străzii; locuri libere de parcare în buricul târgului, traficul redus, autobuzele mai mult goale. Ceea ce m-a bucurat.

Aveți grijă de voi și, dacă vă pasă, rămâneți acasă.

Farmecul discret al unei lumi (aproape) apuse

La pas prin Pitești: străzile Sf. Vineri, M. Kogălniceanu, Crinului.

Greu

S-a dus Tibi, colegul nostru Tibi.

Tiberiu Hărăguș, cantautor, sufletul Grupului folk P620, membru în P600.

Azi, spre 12.

58 de ani.

Acum nici trei ani, în iulie, Viorel s-a grăbit să ne părăsească și el, chiar dacă se pregătea de pensionare.

Apoi în august a plecat și Marius. Avea 52 de ani.

Toți au plecat prea devreme, de la serviciu, fără ca vreun semn să indice ce va urma.

Trei, Doamne, și toți trei.

Ooofff.

Motive de zâmbet

Fiu-fiu, fiu-fiu.

Urma aleargă săltat spre mine și strânge în gură caracatița-jucărie cu piunitoare.

Ea, cremulie, cu bretonul în ochi, și tentaculele roșii ale carcatiței atârnând simetric din gură stânga-dreapta.

Și mi se destinde fruntea instantaneu.

Seri de iarnă cu Mașa

Me!

Așa mă invită mâța neagră să mergem seara la somn, în dormitor.

Îi deschid ușa de la hol; repede, merge în baie, se urcă pe cadă și începe să lingă pipa de la baterie.

Me!

Da, fetiță, ai răbdare să mă spăl.

Stă cu mine și mergem împreună în dormitor; se urcă pe locul meu în pat: me.

Da, fetiță, stai să mă schimb.

Mă așez în pat; Mașa vine, se mângâie singură de mine, nu-i e de-ajuns că o mângâi cu ambele mâini, și toarce.

După câteva minute se satură, se retrage mai spre ușă și începe să se spele prelung; când termină, se întinde la picioarele mele cât e de lungă.

Când sunt aproape gata să adorm, o aud cum coboară din pat: se duce să doarmă în chiuveta de la baie, special pentru ea inventată.

Iubesc tinerii zilelor noastre

Mă pregătesc să trec pe trecerea de pietoni; un Audi alb, cât un vapor, vine și se oprește diagonal pe o parte a trecerii.

- Ce faci, frate, nu vezi că ești pe zebră?, și-i arăt cu degetul marcajul.

Coboară geamul.

- Nu stau decât două minute.

Și-n timp ce mă pregăteam să-i spun ceva de permisul lui de la Pitești, din spate, un tânăr la vreo 16 ani:

- Mută autobuuuzul, mută autobuuuzul!

Fragmentar

*

-         Are sâmbătă fie-mea botez, nu mă duc.

-         Cum nu vă duceți?

-         Nu mă duc, că vine fost nevastă cu manichinul ei. La nuntă îmi venea să-l bat și pe el, și pe ea. Că a luat pe unul sfrijit, mi-e și rușine, cu soră-sa am trăit eu în tinerețe.  Și când i-am văzut și pe ei, și pe aia cu bărbac-su... Cum să mă duc?

*

Doamna S.: De ce să-mi văd dosarul de la Securitate? N-am știut cum să scap mai repede de vremurile alea, să redevin captivă în ele? Nu, nu mi-ar fi folosit la nimic, mai mult rău îmi făcea.