Like?:)

miercuri, 31 august 2011

Roşiile bolnave

Ştiţi cumva ce boală e şi cum se tratează?


Un hamac, două hamace. Poze






Schimb confort urban pe libertate rurală (156). Raport de vacanţă 2

Au fost două săptămâni în care am abandonat în bucătărie telefoanele, când viaţa ni s-a desfăşurat în mare parte în ritm lent de odihnă activă, când faci ce vrei, când vrei şi cât vrei. Cu somn de frumuseţe la prânz şi stat noaptea până la 3 la Discovery, cu răsfăţat mamiferele din dotare şi experienţe în remedii tradiţionale (tincturile de salvie şi de patlagină sunt minunate, am mai pus o tură la făcut), cu meşterit prin curte şi trebăluit prin grădină. Toate în doze recomandate - terapie antistres.
Dar ca să nu treacă vremea degeaba, ceva-ceva tot am reuşit noi să facem. Prima realizare – în sfârşit! – e că au venit băieţii veseli de la cez, au scos onor contorul electric din casă (extinderea a crescut după montarea lui) şi l-au mutat la poartă, ca să nu mai aibă cititorul de contoare probleme cu câinii noştri şi nici noi cu el sau cu facturile mari de la rectificarea anuală. Dacă tot au făcut drumul, au montat şi stabilizatorul de tensiune cumpărat în vremuri imemoriale, din timpurile în care am început să sperăm că vor veni băieţii electricieni. Operaţiunile au durat vreo trei ore, au costat cam mult, dar mi s-a luat un pitic de pe creier.
O altă „realizare” a fost montarea celui de-al doilea hamac în chioşc, experienţa ne-a dovedit că unul nu-i de-ajuns. Pentru asta, domnul meu a cumpărat nişte carabine, tije filetate, ocheţi (parcă aşa se cheamă) şi alte minuni, a mai sudat una-alta, dar a ieşit o chestie şi faină, şi trainică.
Un alt plan dus la bun sfârşit de R. a fost şi grunduitul acoperişului; a făcut din două scânduri scări speciale „de coamă”, a prins nişte cârlige prin grinzi, s-a înarmat cu cordelina albastră şi, după ce am analizat cu ochi critic condiţiile de protecţie a muncii, în sfârşit am fost de acord să-l las se urce pe casă. Acum acoperişul nu mai e argintiu-tablă, ci maro-roşcat, iar casa are un aspect mai pregnant de casă de munte, iar asta tare îmi place. (Să facă echilibristică pe acoperiş am fost de acord, dar tot nu-l las să coboare în fântână să pună el nu ştiu ce ciment lângă nu ştiu ce tub el ştie în ce scop, degeaba încearcă să negocieze).
În timpul în care domnul şi stăpânul meu muncea de-a dreptul, eu făceam planuri de mutat plante, da, cele pe care noi le-am pus de-a valma, mai toate în locuri improprii. Am constatat că în câţiva ani vor trebui mutaţi toţi trandafirii, pentru că molidul albastru, thuia, magnolia şi rododendronul vor creşte copăcel şi vor face o frumoasă umbră (arborii sunt puşi cam la 2-3 m unul de altul, în zigzag; gata, vreo doi ani nici că mai cumpăr flori sau arbuşti ornamentali). Mai bucătăream eu mândră cu ingrediente majoritar din producţia proprie (că ulei nu producem), mă mai bucuram că n-am mai cumpărat din iulie nicio legumă (cartofii nu se pun), mai făceam o curăţenie generală în chioşc întru pregătiri de iarnă şi inventar pe-acolo (glet, vopsele, lac, adeziv, ciment, tavan fals, colţare, gresie, faianţă şi ce-i mai trebuie omului pe la casa lui). Inventarul din chioşc a născut idei. Dar despre ele – data viitoare.

marți, 30 august 2011

Poze cu roşii din producţia proprie









Schimb confort urban pe libertate rurală (155). Raport de vacanţă 1

A venit vacanţa, a fost cam bine, a plecat vacanţa şi se pare că n-a plecat singură, ci a luat şi vara cu ea. Constatarea am făcut-o ieri dimineaţă, după negocierea cu telefonul mobil care suna posedat (degeaba îi explic mereu că dimineaţă e când mă trezesc eu, nu când sună el, la 6): ziua s-a scurtat şi iar prind răsăritul cap-coadă. Tot o surpriză a fost şi că am nevoie de halat dimineaţa, e deja rece, şi că troscotul din curte iar aplică băi matinale picioarelor în şlapi.
Ce-am făcut în astă vreme? Ne-am plimbat parţial prin zonă (cel mai departe la Curtea de Argeş), am avut serii-serii de musafiri (în week-end-ul ce vine se închide oficial sezonul) şi am demarat operaţiunea „înzestrat copil numărul 1 pentru facultate”. Operaţiunea e în continuă desfăşurare, după etapa de brainstorming calcule liste a urmat construcţia de piramide teancuri vrafuri cu obiecte necesare deja aflate pe stoc, prilej cu care am întors cu susul în jos (sau invers) mai toată casa. Urmează etapa completat prin achiziţie directă restul generoasei liste. Tot cu acest prilej am comis una din curăţeniile bianuale în beci, cu inventarul aferent chestiilor ce-l mobilează acum (dulceaţă de zmeură, căpşune, vişine, gem de caise, piersici, prune – prima tură, zarzavat pentru ciorbă, zacuscă, sirop de vişine, căpşune, zmeură, vişinată plus o tură de zmeurată care încă nu e gata) şi cu prognoza realistă a ce va mai trebui să facem la capitolul conserve. Activităţi utile, dar nici pe departe spectaculoase şi cu atât mai puţin amuzante.
În astă perioadă am avut şi vreme, şi chef de grădină, am admirat-o, drăgălit-o şi parţial îngrijit-o: ceva luptă (inegală) cu bălăriile, în special eliberat căpşunii (sunt mândră de mine că acum pot uneori să nu folosesc mânuşi), parţiale negocieri cu ticăloasa de mană a roşiilor – război continuu de-a dreptul, nu se termină o luptă că începe alta – şi „făcut piaţa”, activitatea mea preferată îndeplinită ritualic, pe seară, cu coşul de răchită în mână. Roşiile cherry sunt nişte hărnicuţe, cele mari pe care nu ştiu cum le cheamă fac un soi de pată albă cu vagi buline negricioase în interior, roşiile „pe crenguţă” din răsadurile de la sor’mea sunt fix ca la piaţă, cele (teoretic) fără arac nu prea au gust şi nici măcar nu-s aşa decorative, iar roşiile din ultimul soi – cam durdulii – sunt şi mari, şi gustoase, şi arată cam bine în peisaj. Ardeii mai mult se îngraşă decât cresc (avem chiar şi un ardei iute!), cele trei vinete sunt cam anemice, castraveţii timpurii încă rodesc şi după tăierea fără milă executată de mine după ce năpădiseră totul prin preajmă. Sfecla roşie, morcovii, păstârnacul o duc bine, ridichea neagră pare a avea ceva probleme de adaptare (n-am mai auzit până acum de răsad de ridiche, dar eu am mutat-o din locul iniţial de plantare şi se pare că nu e de acord), brocoliul e dantelat artistic de melci, dar se încăpăţânează să crească, fasolea evoluează şi ea şi promite că vom avea recoltă de măcar două ciorbe.
Fructele se coc generoase, zmeura e pe toane, piscina e fericită că n-o tulbură nimeni cu excepţia motanilor şi pe mine mă amuză că acum avem 12 scaune în chioşc, după anul trecut am avut în grădină 19 trandafiri. Să fie o întâmplare întâmplătoare?

miercuri, 17 august 2011

Fiecare cu piticii lui

De vreo 20 de ani au început şi la noi în ţară să se poarte piticii de grădină. Întâi au apărut în curţile de oraş, apoi şi în cele de sat, printre trandafiri şi fântâni sugerate, lângă leuştean şi lămpi solare.
De curând am intrat şi noi în rândul lumii. Faceţi cunoştinţă cu Salmonela, piticul nostru de grădină.


vineri, 12 august 2011

Cu capul în nori. Poze








A venit vacanţa, cu trenul ea ştie de unde... Plec, oameni buni; o săptămână, două, vedea-vom. Iupiiii!

Dar-însă-totuşi

Nu mă pot abţine să număr. Aşez diverse – mă surprind că le număr. Rup bucăţi pâinea pentru mâncarea câinilor – le număr. Umblu cu paşi mari când plimb dihăniile – iar număr. Stăm la semafor, număr maşinile care trec pe verde. Strâng rufele de pe sârmă? Evident, le număr. Dar îmi protejez memoria de informaţii periculoase cum ar fi numerele de telefon, seria şi numărul de la cartea de identitate, coduri numerice personale; dacă scotocesc bine prin minte, unele le reconstitui pe criterii logice, nu ca pe poezie; dar de obicei nu încerc.
Apoi mă surprind că citesc firmele magazinelor. Asta doar după ce „procesez” cu ce font sunt scrise. „Mda, e Arial, ba nu, e Switzerland. Cine i-a pus să folosească Hobo, că se citeşte greu! Garamond, uau, ce fineţe! Courier New, mamă ce lipsă de inspiraţie şi pe ăştia!” Aşa că îmi amintesc foarte bine cum arată o firmă, eventual lângă ce altă firmă e, dar puţin probabil să ştiu unde anume în oraş e amplasată. Citesc titlurile tabloidelor de pe tarabele de ziare şi mă enervează; citesc mesajele derulante de pe afişajul stradal şi mă enervează; citesc afişele din staţie ori pasaj şi iar mă enervează. Însă nu citesc instrucţiunile de folosinţă ale aparatelor şi prefeţele cărţilor, ce-mi spune calculatorul când îi instalez un program, reacţiile adverse din prospectul de medicamente, cum şi când se plantează seminţele, asta ca să nu mă enerveze.
Atenţia involuntară, creată pentru a supravieţui, mă domină. Totuşi eu reuşesc s-o domin pe cea voluntară.

Detalii întâmplătoare. Poze






Ghinion x 2. Jinx şi Zombie

"Ca un om fără de minte numai eu merg înainte
Toţi îmi stigă: eşti nebun!
Dar de ce îmi este dragă şi iubesc pisica neagră
Asta n-am cum să le-o spun."
Pasărea Colibri - Pisica neagră (Cântece de bivuac)




Tunelul portocaliu bucurătoiu de motani colorează casa, viaţa, zâmbetul.







Cu toate că e şi el tot negru, Hades e, în cazul de faţă, bonus.



Somnul la umbră de varză roşie sau conopidă face bine la calitatea blănii.



Dacă o pisică neagră aduce ghinion, două aduc oare noroc, pe principiul negarea negaţiei?

:-D