Schimb confort urban pe libertate rurală (156). Raport de vacanţă 2

Au fost două săptămâni în care am abandonat în bucătărie telefoanele, când viaţa ni s-a desfăşurat în mare parte în ritm lent de odihnă activă, când faci ce vrei, când vrei şi cât vrei. Cu somn de frumuseţe la prânz şi stat noaptea până la 3 la Discovery, cu răsfăţat mamiferele din dotare şi experienţe în remedii tradiţionale (tincturile de salvie şi de patlagină sunt minunate, am mai pus o tură la făcut), cu meşterit prin curte şi trebăluit prin grădină. Toate în doze recomandate - terapie antistres.
Dar ca să nu treacă vremea degeaba, ceva-ceva tot am reuşit noi să facem. Prima realizare – în sfârşit! – e că au venit băieţii veseli de la cez, au scos onor contorul electric din casă (extinderea a crescut după montarea lui) şi l-au mutat la poartă, ca să nu mai aibă cititorul de contoare probleme cu câinii noştri şi nici noi cu el sau cu facturile mari de la rectificarea anuală. Dacă tot au făcut drumul, au montat şi stabilizatorul de tensiune cumpărat în vremuri imemoriale, din timpurile în care am început să sperăm că vor veni băieţii electricieni. Operaţiunile au durat vreo trei ore, au costat cam mult, dar mi s-a luat un pitic de pe creier.
O altă „realizare” a fost montarea celui de-al doilea hamac în chioşc, experienţa ne-a dovedit că unul nu-i de-ajuns. Pentru asta, domnul meu a cumpărat nişte carabine, tije filetate, ocheţi (parcă aşa se cheamă) şi alte minuni, a mai sudat una-alta, dar a ieşit o chestie şi faină, şi trainică.
Un alt plan dus la bun sfârşit de R. a fost şi grunduitul acoperişului; a făcut din două scânduri scări speciale „de coamă”, a prins nişte cârlige prin grinzi, s-a înarmat cu cordelina albastră şi, după ce am analizat cu ochi critic condiţiile de protecţie a muncii, în sfârşit am fost de acord să-l las se urce pe casă. Acum acoperişul nu mai e argintiu-tablă, ci maro-roşcat, iar casa are un aspect mai pregnant de casă de munte, iar asta tare îmi place. (Să facă echilibristică pe acoperiş am fost de acord, dar tot nu-l las să coboare în fântână să pună el nu ştiu ce ciment lângă nu ştiu ce tub el ştie în ce scop, degeaba încearcă să negocieze).
În timpul în care domnul şi stăpânul meu muncea de-a dreptul, eu făceam planuri de mutat plante, da, cele pe care noi le-am pus de-a valma, mai toate în locuri improprii. Am constatat că în câţiva ani vor trebui mutaţi toţi trandafirii, pentru că molidul albastru, thuia, magnolia şi rododendronul vor creşte copăcel şi vor face o frumoasă umbră (arborii sunt puşi cam la 2-3 m unul de altul, în zigzag; gata, vreo doi ani nici că mai cumpăr flori sau arbuşti ornamentali). Mai bucătăream eu mândră cu ingrediente majoritar din producţia proprie (că ulei nu producem), mă mai bucuram că n-am mai cumpărat din iulie nicio legumă (cartofii nu se pun), mai făceam o curăţenie generală în chioşc întru pregătiri de iarnă şi inventar pe-acolo (glet, vopsele, lac, adeziv, ciment, tavan fals, colţare, gresie, faianţă şi ce-i mai trebuie omului pe la casa lui). Inventarul din chioşc a născut idei. Dar despre ele – data viitoare.