Like?:)

luni, 31 august 2015

De ce l-am sterilizat pe Zăvod

Pentru că:
* este obligatoriu, conform legii (cum e obligatorie și microciparea).
* instinctul de reproducere e mai puternic decât orice alt instinct și-l poate pierde.
* e un câine de talie mare liber prin curte și gardul de 1,8 m ar fi o glumă pentru el dacă ar fi motivat să vrea să-l sară.
* locuim în marginea unei păduri unde sunt vulpi și, se pare, lupi – canide care intră în rut.
* se reduc șansele competiției și luptei pentru teritoriu cu alți masculi.
* la drumul european abandonează oameni miloși zeci de pui de câine anual, în special femele.
* se diminuează șansele de apariție a afecțiunilor prostatei, de cancer testicular sau perianal, mai des întâlnite la câini de talie mare.
* i se domolesc agresivitatea și încăpățânarea.
Pentru că întotdeauna vreau să-mi asum, cu bune și cu rele, animalele pe care le aduc acasă.

Răsfăț




joi, 27 august 2015

Patriarhul



Schimb de replici

Eu: Mă doare când văd că ţie ţara asta îţi pute toată, mă întreb de ce te întorci vară de vară.
El: Păi ce să-mi placă aici? Nu vezi că nimic nu merge cum trebuie, că se fură, că nimeni nu muncește? N-ai de ce să te superi.
Eu: Mă supăr pentru că iubesc România aşa cum e ea, leneșă, otv-izată, enervantă, nedreaptă.
El: Normal, dacă n-ai trăit în altă ţară n-ai cu ce să faci comparaţie.
Eu: Nu trebuie să probez alţi tipi ca să ştiu că-l iubesc pe R. Ţie-ţi trebuie ca să afli c-o iubeşti pe C.?
Era vorba să mă sune a doua zi, n-a mai sunat; între timp a venit şi-n vara asta în ţară. 

Ardei colorați și găini după baie





miercuri, 26 august 2015

Prune






Operațiunea Apa






Să ne facem jucării şi să ne jucăm copii

Conform principiului copiii şi animalele se îmbolnăvesc întotdeauna în week-end, sâmbătă spre noapte a apucat-o depresia pe doamna pompă submersibilă care ne asigură apa în casă – acum nu ştiu dacă ea se crede copil sau animal de companie, dar ştiu sigur că a costat peste 500 de lei acum vreo 3-4 ani. Aşa că duminică dimineaţa, cu noaptea-n cap, domnul meu a început terapia cu ea; a drăgălit-o, a psihanalizat-o, fă probe, schimbă priza, pornește, oprește, amorseaz-o -, motorul mergea, apa curgea anemic, nimic, pompa nu se lăsa convinsă.
Apă prin sticle sau în găleți în casă – nope, musai să scoatem din puț; uite ciutura, uite cordelina albastră, dar unde-i scripetele roșu? (cumpărate acum vreo doi ani). Merge domnul meu în atelierul personal şi, după îndelungi săpături arheologice, reuşeşte să-l găsească. Taie pop de 8, fă găuri, montează scripetele cu tijă filetată, pune ciutura, cu ce-o prindem de cordelină? Cu carabină, cum e şi firesc, asta avem, asta punem. Cică trebuie o greutate pusă într-o parte să se încline ciutura. N-avem ce, nu punem. Lasă ciutura în puţ, n-ajunge cordelina (a tăiat domnul meu din ea, nu mai ştie în ce scop), prelungeşte-o cu nişte sârmo-cablu, pune şi-un pic de bandă izolatoare – albastră, logic -, să fie.
Am râs continuu, ne-am jucat de-a dreptul, dar a şi scos apă domnul meu. După cum era şi firesc, nu ne gândisem niciunul cum că ar fi fost cazul să aducem şi o găleată în care să punem apa scoasă; am adus eu toate două găleţile de apă pe care le avem şi domnul meu a mai scos încă o dată, să pot să-mi fac damblaua şi să beau direct din ciutura de pe ghizdul fântânii (Ştii ce-mi vine să-ţi fac acum? - domnul meu, zâmbind. Da, să mă bagi cu capul în ciutură. - eu, printre înghiţituri. Îhâm. N-a făcut-o.)
Am plecat mândră cu cele două găleţi roşii la bucătărie unde, în trei castroane tot roşii, că aşa se cerea, am spălat vasele (ultima dată spălasem vase la lighean prin 2000 şi un pic la cabana Cuca), gândind ce fain ar fi să n-avem apă vreo 2-3 zile, cu spălat la lighean şi cu găleţi roşii de apă în casă, cu capace, mmm, suna interesant (apa folosită evident c-o vărsam în chiuveta din bucătărie), să trăim periculos. Când m-am dus la domnul meu cu cererea de încă două găleţi de apă, i-am împărtăşit dorinţa secretă şi el, cinic, m-a demolat brusc, explicându-mi ce-ar implica acest fapt şi demonstrându-mi că de fapt bat câmpii şi nu mi-ar plăcea deloc. Ce ţi-e şi cu bărbaţii ăştia, nici să visezi nu te lasă!
Spre prânz a reuşit să convingă pompa că viaţa-i frumoasă, băieţi!, a scos-o din depresie (a spus că a avut ceva la îmbinarea şnec – mie mi s-a părut cam ax melcat – şi stator – adică o chestie din cauciuc -, o vulcanizare care a cedat), apoi a trebuit să se ocupe și de presostat, că, deh, și el trebuie băgat în seamă. Domnul meu a fost tare mândru, spera, dar nu se aștepta să reușească, iar acum e în căutări de piese de schimb pentru împricinată.
Să spun de planurile pe care le aveam pentru duminică dimineață și care s-au evaporat brusc? Nu, când stai la casă pe pământ se întâmplă frecvent.

marți, 25 august 2015

...Pere. Și gutui






Mere...






Doar o oglindă

- Mă scuzaţi, puteţi să-mi împrumutaţi puţin oglinda dumneavoastră?
Mă opresc surpinsă; în faţa mea, un el la 35-40 de ani, decent îmbrăcat, cu un zâmbet uşor jenat pe faţă. Cu mine vorbeşte.
- Poftiţi?
- Oglinda dumneavoastră. Puteţi să mi-o împrumutaţi două minute, vă rog?
- Care oglindă?
- Oglinda de geantă. Sau de la pudră.
Mă încearcă un râs sincer; niciodată n-am avut oglindă sau farduri în geantă, cum n-am nici pieptăn, ruj, ojă ori trusă de unghii.
- Arăt eu a tipă cu oglindă-n geantă?
Tipul e descumpănit; mă priveşte sus-jos, jos-sus (e una dintre acele puţine zile din an în care sunt în rochie, graţie căldurii nesuferite, e vina mea că dau semnale false), se mută uşor de pe-un picior pe altul, evident stânjenit, apoi ia poziţia de drepţi.
- Ăăă... Păi orice femeie are o oglindă în geantă, nu?
- Nu. Daaar dacă vreţi vă pot oferi un cititor de carduri. Sau un cablu de date. Sau o şurubelniţă, un cutter, o lupă. Am şi-o ruletă mică, vreţi?
Cu fiecare cuvânt pe care-l spun lui i se apleacă uşor umerii iar mie îmi creşte amuzamentul.
- Am avut nevoie într-o zi de-o lupă...
Şi pufneşte în râs. Râd şi eu, privirile ne sunt senine, atmosfera se destinde, parcă nici nu mai e la fel de cald sub soarele de august.
- Mulţumesc, îmi trebuie doar o oglindă, mai încerc, o zi bună, sărumâna.
- O zi bună şi dumneavoastră. Şi spor!
Plec cu ţinută dreaptă, privind înainte, rochia-mi flutură pe lângă şolduri şi-n fluturarea ei îmi mângâie gleznele. Zâmbesc – uite cum poate cineva să-ţi însenineze ziua.
Şi nici măcar nu l-am întrebat la ce-i trebuia, în centrul urbei, la ora prânzului, în august, o oglindă. Fie ea şi de la pudră.

luni, 24 august 2015

Sălbatică



Aleator





Ce-am mai făcut, ediţia de 24 august

* Suc de roşii, în concubinaj cu domnul meu, 10 l în total, etichetat, parcat deja în beci, tare mândră mi-s de el – e cea mai mare recoltă de roşii pe care am avut-o noi vreodată - şi câteva borcane - de probă - cu zarzavat de ciorbă şi felii de roşii.
* A plouat o săptămână, în reprize alternând cu soare, plantele au râs fericite, eu m-am bucurat la început de faza desculţ prin ploaie, ulterior de cea încălţată şi cu hanorac, că erau 15 grade afară.
* Înainte să mustească pământul de apă, am eliberat săracul praz din chinga bălăriilor – e cam târziu, ştiu, dar acum s-au aliniat astrele -, iar domnul meu a mai legat roşiile aspirând la cer, a asigurat iarăși castraveții care vor să evadeze şi a cules oareşce prune şi mere căzute.
* La capitolul recolte, din stratul de usturoi am scos cam 1 kg de cartofi crescuţi spontan acolo (dacă tot n-am avut usturoi, măcar cu ceva să ne alegem), am cules jumătate din recolta de pepeni galbeni – adică unul din cei doi -, fructele cresc și se coc, roșiile, ardei şi vinetele sunt cam frumoase, guliile sunt indecent de desfrunzite – cineva le mănâncă metodic -, tutunul nu vrea să crească nici udat, el ştie ce-i lipseşte, iar zmeura e încă în comă.
* După ce asfaltul s-a moleşit bine, am purces la curăţenie generală în locul de masă şi bucătărie, cu schimbările anuale necesare – cum nu pot muta mobila din loc, măcar schimb locurile chestiilor din dulapuri, spre bucuria neprecupeţită a domnului şi stăpânului meu – şi am atacat în acelaşi scop dormitorul, operaţiune în curs de executare încă.
* Scriam cu ceva vreme în urmă că a murit un liliac alb şi că Ochii Elenei şi căldăruşele n-o duc prea bine; mă tem că asta se întâmplă graţie mie, că le-am înconjurat de regina nopţii, de ţinut minte.
* În sat miroase a zacuscă şi a toamnă, prunii sunt mov şi aplecaţi spre pământ, drumul începe s-o ia iarăşi la vale şi se aud zilnic voci cântând lemne, lemne, hai la lemne. Ştiu ce va urma.

:-D