Motive de zâmbet

Dimineața, la plecare, îmi zâmbește verde un panou;
la întoarcere, îmi zâmbesc două -
intrăm mai devreme pe drumul comunal. 

15, în milenii diferite

15, autobuzul sat-oraș.

Până în 1990:

Azi:

Ambele, în aceeași stație.

Organizarea de șantier în 2023

Nu știu cum e în alte părți, dar în zona noastră nu există organizare de șantier nicăieri, orice s-ar construi și oricine ar fi beneficiarul: de la drumuri publice la case particulare, nu există coșuri de gunoi sau wc-uri, de apă nu mai vorbesc, mașinile ies pe asfalt cu anvelopele pline de noroi.

Gunoaiele zboară duios, trebuie să-ți ferești privirea când muncitorii transformă zona în latrină, iar uneori te întrebi dacă nu era mai indicat să-ți iei cizmele de cauciuc. Le-am dus muncitorilor de la extinderea rețelei de gaze saci de gunoi și le-am cerut să strângă și să folosească coșul de gunoi de la poartă, că există cu scop; au făcut-o, dar la final tot au lăsat ceva gunoaie în dreptul gardurilor vecinilor, nu și la noi.

Acum, muncitorii care amenajează drumul pregătesc gunoaiele pentru îngropare: vor trage pământ pe laterala betonului și ce se vede nu există. Nici nu poluează. 

Modernizare la sat

După ce s-au terminat lucrările pentru extinderea rețelei de gaze,
acum se amenajează drumul din lizieră.

 

Spre sat

 

Bine v-am regăsit.

Viața la țară, 2022: transport metropolitan

 

De la 1 septembrie avem transport în comun între Pitești și sat; autobuzul – foarte curat, cu rampă și spațiu special pentru cărucioare, aer condiționat și dispozitiv pentru plata cu cardul. 14 stații, controlori manierați, peste 30 de călători simultan: mulți elevi, câțiva seniori (și copiii, și pensionarii au transportul gratuit), oameni activi, cu abonamente, care majoritatea probabil mergeau cu mașinile proprii.

În teorie durează 20 de minute între capetele de linie, practic... Dacă după-amiază programul a fost respectat (în condiții de circulație normală), de dimineață, din cauza traficului, autobuzul a întârziat 20 de minute – practic, a făcut dublu decât era programat. Asta înseamnă că, pentru a putea ajunge la școală, un elev ar trebui să ia autobuzul de 6,50, cu cel de 7,20 va întârzia. Și mai înseamnă că următoarea cursă pleacă mai târziu cu cel puțin zece minute.

Stațiile sunt bine marcate, majoritatea au alveole (unde opresc brusc șoferi giboni ca să lase vreun pasager, mai ales pe Calea București), cu programul afișat, distanța între stații – între 100 m (Muzeu – Cercul militar) și 1,3 km (pe DN); autobuzul intră pe drumul comunal, prin sat, apoi iese pe drumul european (astfel acoperă întreaga zonă).

Minus: ultimele curse pleacă de la capetele de linie la ora 21, așa că cei care lucrează schimbul II nu au cu ce se întoarce acasă, fie în sat, fie în oraș. Pentru mine? Mai bine nu se putea: fac șapte minute de acasă până la stație, cinci minute de la stație până la serviciu.

Ce s-a modernizat în comună în ultimii zece ani? Avem asfalt și captare a apei pluviale, piste de biciclete, șanțuri betonate, apă, canalizare, iluminat stradal cu led, fibră optică, ronduri cu trandafiri la strada principală, locuri de joacă pentru copii, after-school. Gunoiul se colectează selectiv (inclusiv biodegradabilele), dispensarul medical a fost construit de zero; mai sunt zone unde nu există gaze, apar des avarii la rețeaua de apă, mai refulează canalizarea pe unele străzi când plouă abundent – mereu e loc de mai bine.

Mărăcineni, Argeș, 2022.

Fotbal, leagăne și biciclete

Școală de sat, Argeșelu, Mărăcineni - Argeș, 2022. După-amiaza, la sfârșit de săptămână, în vacanțe locul de joacă din curtea școlii și terenul de sport sunt pline; vin copii de la kilometri distanță, pe biciclete, iar zona e plină de râset, de agitație, de bucurie. Când și când, câte 4-5 copii vin în fugă, încalecă precipitat bicicletele și se îndepărtează în viteză - merg la izvor să bea apă și să-și umple sticlele. Ce le-ar mai lipsi? O țâșnitoare în curtea școlii și o parcare pentru biciclete.

La magazinul din sat

Ce-am mai făcut

 

# A nins și m-am bucurat nespus, cu toate că n-au fost fulgii de gâscă pe care mi-i doream, apoi a fost ger și zăpada trosnea sub tălpi; am spart apa de la câini și găini, am măturat, dar n-am făcut tradiționala febră musculară de la lopata de zăpadă, de înzăpezire - nici gând.

# Am fost casnică – ceea ce se întâmplă rar spre deloc – am cusut de mi-am ciuruit amprentele: aveam nevoie de încă o tură de huse la fotoliile din bibliotecă și, cum nu am găsit să cumpăr, le-am făcut dintr-o cuvertură densă din bumbac.  4 m l de tiv festonat, apoi m-am hărnicit și am cusut tot ce știam că trebuie. Muncă de chinez bătrân, dar și prilej de podcasturi și de Normal People pe HBO Go.

# Domnul meu s-a distrat cu schimbatul pompei de apă, a presostatului și a nu știu ce de la vasul de expansiune: frumos, delicat, pe temperaturi negative și întuneric. Cărat, spart și adus în casă lemne nu se pun, că intră în îndeletnicirile zilnice.

# Dacă întreaga vară am stat în tricou bermude șlapi, în toamnă – pantaloni de trening, hanorac, saboți, de când a dat frigul – fleece-uri, geacă, saboți, când e să plec de acasă simt că mă sufocă hainele: blugi elastici lejeri, pulovere largi, geci mari.

# Dintre cei dragi mie, din familie au trecut prin covid  patru persoane; dintre apropiați, încă două; din cunoscuți – zeci. Au murit 4 persoane pe care le cunoșteam, care toate ar mai fi avut ani buni în față.

# Casa din curbă e scoasă la vânzare, au locuit în ea cred ca sub doi ani. În meri – cam la 150 m de noi – se aud zi de zi râsetele adolescenților ieșiți la săniuș. Ana, Alin și Boris au plecat la București și îmi lipsesc.

Dimineață geroasă

 How i wish, how i wish you were here...

Sună telefonul; îl opresc agale, îmi pun halatul, din bibliotecă îmi iau paltonul lung cu glugă, agăț ceașca de cafea din bucătărie și ies pe terasă.

-         Neața, iubita.

-         Neața, iubita.

Domnul meu citește liniștit; mi se lipesc nările de frig - sunt cam -9 gr și știu că temperatura va scădea până pe la ora 10.

E încă întuneric și-aud de după gard pașii căprioarelor prin zăpada înghețată; bine că a nins, 3 cm, câți sunt, n-a rămas pământul gol înainte de geruri, că mustea a apă.

Pornesc calculatorul imediat cum pleacă R.; focul arde domol în bibliotecă, pe fotolii dorm Frida și Jinx. Aprind un băț hem cu scorțișoară ca un mod de a prelungi trăirea de sărbătoare; n-am scos decorurile exterioare de la Crăciun, pe terasă veghează doi țurțuri, globuri albe, beteală și-o instalație pe baterii, pe magazie e prinsă o altă instalație. Deasupra atelierului e proiectorul cu lumini roșii-verzi - îmi place cum se reflectă fulgii căzând prin luminițele lui.

Lucrez liniștită pe ritmuri calme de Pink Floyd, cânt ușurel și timpul parcă dispare. De pe glaful exterior al geamului, Mașa se uită la mine în cucuvea style.

Jinx și Frida cer afară, iar Igor intră și se tolănește pe fotoliu - Doamne, cât e de mare motanul ăsta! Jinx se urcă pe gard, pe chiuveta din grădină, într-un pom, în altul, se urcă pe masă, apoi se hotărăște: stă pe stratul înălțat, ca o pisică egipteană.

Miroase a foame, semn că s-a terminat mașina de pâine și e trecut de 10. Afară e mai cald și e-un senin incredibil de albastru.

Bună dimineața, soare!

Copii în iarna rurală

 Pârtieeeee!

O voce mică se aude din preajmă; mă uit pe geamul terasei - un adult împinge o sanie pe care stă o fetiță, iar după sanie coboară în fugă un motan gri dungat.

Sunt doi adulți care privesc spre vale, un el și o ea; urcă doi copii cu sănii; apoi încă unul, însoțit de un tătic; și încă un copil.

Copiii sunt îmbrăcați în geci și pantaloni din fâș, râd, se zbenguiesc și-s fericiți.

Pârtieeeee!

O altă sanie cu copil e ajutată să plece, mămica se urcă și ea pe o sanie cu un copil și-o iau sincron la vale.

Apare fetița cu motanul; se trântește pe jos, îl mângâie, apoi se urcă pe sanie - Pârtieeeee! – și motanul pleacă după ea.

E-o dimineață de duminică de iarnă cu zăpadă și-un soare prietenos. Acasă.

Mentalități de sat în mileniul III

# Pe pământul meu fac ce vreau eu, nu-mi face mie nimeni legile în curte.

Și arde plastic, cauciuc, polistiren în curte, când există în sat serviciu de salubritate. Nu face nicio organizare de șantier, drumul e plin de noroi, terenul miroase a wc public, zboară duios saci de adeziv, hârtii, pungi. Construiește șandramale cu ce are prin curte, fără gând de autorizație sau de estetică minimală. Își lipește de gardul vecinului cușca cu găini, cotețul de iepuri și padocul câinilor. Planteză pomi unde vrea el, și ce dacă sunt pe gardul cuiva. Ține cu săptămânile în fața porții sticle (se ridică de 2 ori pe an în sat), cizme de cauciuc desfundate, că sunt reciclabile și să le ia ăia.

# Fiadracusăfii! Dararboalilii în picioarele tele!

Nu sunt considerate blesteme, nici înjurături, ci ceva de la manifestare de drag până la atenționare de supărare.

# Cutareeee!!! sau Fiii cuminteeee!

Oamenii urlă. Nu se apropie de persoana pe care vor s-o facă atentă, nu, ei urlă de la distanță. Urlă la câinele care latră. La copiii proprii. Urlă.

# Dă-l în mă-sa de câine, că n-o fi copil!

Și-l țin în lanț, fără adăpost sau apă, că l-au legat doar cât sunt ei plecați vreo trei ore, să nu mai închidă poarta, și spală platforma din padocul câinelui cu apă sub presiune și perie, când câinele e tot înăuntru.

# Nu se vede, nu se pune.

Mirosul. Zgomotul.

Semne pentru o bună dimineață

Deschid poarta să scoată domnul meu mașina.

Le văd.

Închid poarta, fac poze de lângă mașină. 

- Să oprești, te rog, în curbă, să le fac poze. Le-ai văzut?

- Le-am văzut.

Erau șase, patru căprioare și doi țapi. La 10 m de drum.