Jucăreleee... :)

Ce-a fost, ce va fi

2015...

...N-a fost un an agricol rău, am învăţat multe, bucată cu bucată, informaţiile din cărţi sau de pe net se aşază uşor la locul lor ca într-un puzzle mare. Deja pot spune că am avut recoltă de roşii – le-am îngrijit eficient, dar fără să le luăm prea în serios, în plus am avut şi soiuri cărora le-a mers bine în grădină la noi. Nici ardeilor iuți nu le-a mers rău, dar le vom acorda mai multă grijă.

N-o să mai cultivăm nimic din ce face rod în pământ – cartofii ies kilograme boabe la hectar, morcovii – cât degetul mic (dacă nu sunt plantaţi integral în nisip), sfeclă ridichi ţelină – nu ating diametrul de 5 cm. Da pentru ceapă şi usturoi, la praz – nu e uriaș, mă tem că pas.

Bame, mazăre, dovlecei și căpșune - mi se pare că cer prea multă muncă pentru cât consumăm noi anual, aşa că pas şi la ele. N-o să mai punem nici rucola, andive, salate amărui – nu le mâncăm. La varză (alta decât Kale) mă mai gândesc, cere multă apă, vrea atenţie, e preferata limacşilor mai vedem. Cu loboda - mai ușor, nu suportă bine conservarea.

M-am cam potolit cu florile, nu (mai) pun hortensii, nalbe, petunii, gladiole, cale, dalii, glicine, clematite, orice trandafir care nu e de dulceață (treacă de la mine, sau teahibrid), weigela, mușcate, ierburi de decor, arbuști ornamentali sau garduri vii.

În 2016...

Vom pune însă mai mulţi castraveţi de vară, ardei iuţi, roşii, mangold, spanac, vom experimenta shiso red, cicoare, dovleac cu semințe fără coajă și napi suedezi, în plus – ta-dam! - punem fasole; multă; de nenumărate feluri. 2016 va fi an fasole. 

Avem pământ, ce facem cu el? X

Concluzii parţial colore

În condiţiile în care suntem două persoane cu joburi, cultivăm fără ajutoare cam 250 mp cu legume, plante aromatice şi arbuşti, 60 de cuiburi de roşii, 30 de ardei... Avem vreo 10 meri, 2 vişini, 20 şi de pruni, 3 peri şi 3 cireşi mici, trandafiri de dulceață şi cam 10 ml de zmeură; grădina ne asigură necesarul de ceapă, usturoi, ierburi aromate, morcovi, plante medicinale, oareşce pungi la congelator cu fasole verde, spanac, lobodă, păstârnac, cam 70 de borcane cu diverse în beci şi urme fine de ţuică (cei 12 m de boltă de vie ne asigură doar mustul, că nu ajunge vin.).

Animalele din dotare sunt doi câini (în primăvară vor fi iarăși trei), patru pisici şi cam 20 de găini – rar cumpărăm ouă, în perioadele lor de pauză, în restul timpului avem supraproducţie. Câinii și pisicile ne dau doar de lucru.

Când îţi reancorezi picioarele în brazdă, începi să funcţionezi pe ritm răsărit-apus; vrei somn de după-amiază, mâinile îţi devin unelte, priorităţile ajung cu susu-n jos, se schimbă mirosurile şi gustul aerului, ochii îţi devin mai ageri – vezi insecte, floricele, amănunte pe care altă dată nu le observai.

Redescoperi plăcerea de a sta în ploaie, nu ţi se mai pare apocalipsă iarna cu zăpezi generoase, te bucuri de caniculă stând la umbră, vezi cerul, auzi liniştea plină a naturii. Dispar insomniile, uiţi de coşmaruri, descoperi muşchi de care habar n-ai că există până să înceapă să te doară, timpul trece altfel – faci mult mai multe decât la apartament şi, paradoxal, îţi mai rămâne şi timp liber.

Într-un fel, calci veșnicia în picioare și veșnicia e plină de rouă, iar pielea ți se înfioară mirată: cum am putut trăi atâta vreme în oraș?

Sfârşit de capitol.

Avem pământ, ce facem cu el? IX

Cam cum facem noi

Zona de compostare e obligatorie, în afara faptului că diminuează progresiv cantitatea de gunoi din pubelă, asigură nutrienți faini pentru culturile viitoare – resturile menajere și frunzele uscate se transformă în pământ negru, untos, frumos mirositor. Avem trei lăzi de compostare, lăsăm natura să se descurce singură, nu adăugăm apă, uree, nici nu întoarcem compostul. Doar dacă încep să apară mirosuri stranii adăugăm ceva materie vegetală uscată.

Nu luăm grădina prea în serios, nu urmăm rețete consacrate, nu avem ritualuri și calendare fixe. Cred că munca pământului e pentru tractoare și nu văd de ce aș săpa sute de metri pătrați (întoarcem pământul cu furca pentru răzoare, răsadurile se plantează în gropițe făcute cu lopățica de floricultură), stropesc plantele cu ce mi se pare mie că le trebuie – văd afide, le tratez cu alcool și săpun, apar ciumpercuțe – poftiți piatra vânătă. Ardeilor le place soluția de oțet cu coji de ouă, ceaiul – sau maceratul – de urzică bucură toate plantele, fertilizatorul-șef e maceratul de găinaț. Dar sunt sigură că, dacă mi-aş vedea recolta ameninţată major, n-aş ezita s-o stropesc cu chimicale; până acum a funcţionat stropitul preventiv - sau în faze incipiente de afectare – cu plămădeli vegetale.

Pun semințe când am eu chef – dar cresc mai bine plantele puse când e luna în creștere -, ud legumele cu apă din puț – da, știu că ar fi mult mai bine dacă ar fi călduță, dar ar implica spațiu de depozitare, timp și mai multă muncă.

Citim cărţi despre cultivarea plantelor – în special de la MAST -, experimentăm fără teama de a greşi – suntem nişte cercetători, găsim o modalitate prin care NU se poate rezolva o problemă -, învăţăm zi de zi cum să recuperăm opincile lăsate de strămoşi la bariera oraşului. Şi ne place-place-place.

Mai sunt concluziile şi gata!

Avem pământ, ce facem cu el? VIII

Experientia docet

Încercăm să ne gospodărim grădina lucrând alături de natură, nu împotriva ei, nu săpăm adânc an de an să nu stresăm solul și viețuitoarele lui, nu încercăm să avem pământul la negru – natura nu lasă pământul gol, dacă nu punem noi ceva acolo e firesc ca ea să-l acopere de verde -, mulcim, nu dăm ochii peste cap când vedem o păpădie, o patlagină şi 28.000 de fire de ştir. ;) Încercăm să limităm bălăriile, să punem pe marginile terenului plante protectoare – de exemplu, facelia şi muştarul inhibă creşterea buruienilor -, acceptăm că natura îşi ia oricum partea ei din recolte.

Nu poate fi vorba de permacultură – pe 800 mp nu poți crea un ecosistem cu pădure, zonă arbustivă, apă curgătoare, animale libere etc. -, dar încercăm o ușoară autosustenabilitate și în niciun caz nu avem monoculturi – mergem pe plante compatibile și flori, multe flori în grădina de legume.

Compatibilitatea plantelor nu-i deloc o poveste, dar incompatibilitatea lor dă dezastre de-a dreptul. Un fir de mărar în apropierea unei roşii o va face să crească mult mai greu decât celelalte, un cuib de busuioc printre cele de roşii şi ici-colo câte o crăiţă fac plantele să fie mai viguroase. Castraveţii se bucură să stea pe lângă limba mielului, călţunaşii ajută tot ce pot prin grădină – puricii îi preferă şi uită de plantele folositoare omului -, roşiile sălbatice şi tomatillos-urile puse pe marginea parcelei de tomate le protejează de afide, toate plantele melifere garantează o polenizare mai bună.

Între ardei sau varză, capcanele de limacşi prind bine, dar pietrele plate, care se încălzesc pe timpul zilei, atrag noaptea șopârle şi broaşte cărora tare le plac melcii. Când privim natura și vrem să o înțelegem, începem să vedem.

Încă puțin și termin.

Avem pământ, ce facem cu el? VII

Constatări empirice

Roșiile le punem în cuiburi mai înalte, mușuroite, mulcite; dacă sunt ploi multe, apa curge lejer printre ele, dacă e secetă închidem șanțurile cu brazde de pământ și le inundăm la 7-10 zile. Încercăm să cultivăm plante din zone mai reci decât la noi, roșiilor rusești le merge tare bine în grădină, și sunt și timpurii (nu punem niciun hibrid).

Pe potecile dintre straturi avem bucăţi de carton presat – împiedică parţial şi dezvoltarea buruienilor, ne scapă şi de noroi; e relativ utilă și coaja de copac pusă pe poteci largi, dar eu prefer s-o folosesc la acoperit iarba de mulcire de la trandafiri. Maldărul de crenguţe rămase de la tăierile de primăvară la pomi îi asigură doamnei arici loc bun pentru a-şi întemeia familia (crenguţe care, în toamnă, pot deveni combustibil eficient pentru bulion, ţuică etc.).

Am plantat majoritatea pomilor primăvara - a murit un singur măr, dar nu din vina lui, ci din a noastră; din cei câțiva plantați toamna, au murit inexplicabil doi pomi. Să fie o întâmplare, nu știu, mai ales că majoritatea recomandărilor de pe net sunt ca plantarile să se facă toamna.

Schițele grădinii sunt obligatorii; inițial lăsam pe tutorele pomilor eticheta în ideea că așa voi ști ce și cum; n-a fost o idee bună, etichetele n-au trecut iarna și trebuie să identific, în vară, când vor rodi, care cireș e Katalin, care Van, care Stella. Acum notez pe schițe ce și când am plantat, așa știu și când să mă aștept să intre pe rod un pom, și ce culoare are trandafirul, să nu pun lângă el unul eventual identic; sau să pun cocăzii doi câte doi, dar unul roșu, unul negru.

În zona de grădină, către exterior, am făcut bariere care limitează pătrunderea florei spontane din exterior – zmeură, roiniţă, pelinariţă, nuci -, între parcele punem facelia sau muștar, crăițe sau gălbenele, coriandru sau creson – bariere pentru dăunători.

Urmează experiențe personale.

Schiţe, planuri...

Avem pământ, ce facem cu el? VI

Ponturi mai mult sau mai puțin utile

Agenda de grădină e un fel de jurnal, notez ce am făcut în săptămâna respectivă, ce am cumpărat, cât a costat – o privire retrospectivă ajută la estimări financiare realiste: cât costă tăiatul pomilor, cât e kilogramul de lucernă, cam cât arpagic și usturoi ne trebuie, ținând cont de cât ne-au ajuns în anul precedent. Grație ei știu când și ce trebuie să pun în grădină – degeaba e 1 aprilie dacă temperatura e cu 10 grade mai mică în sol decât anul trecut, când am plantat nu știu ce.

După răsfoitul agendei, iarna mă uit pe schițele de plantare din anii precedenţi – așa îmi dau seama că nu am semințe de morcovi, mă hotărăsc să le mai acord o șansă dovleceilor care n-au rodit cum trebuia grație îngrijirii deficitare sau îmi amintesc că potecile trebuie să aibă 80 cm, ca să se poată intra cu motocoasa pe ele.

An de an fac răsadniță rece: o ramă alcătuită din parchet laminat acoperită cu un cadru de fereastră cu două rânduri de folie pe el. În ea semăn busuioc, măghiran, praz, varza de toamnă... – plante anuale pe care ulterior le mut în grădină. Pământul de aici îl pregătesc cam ca pe cel din ghivece, acopăr răsadnița cu rama câteva zile, să se încălzească pământul, apoi pun semințele.

Avem în grădină o zonă de creșă, acolo migrează toamna răsadnița rece – protejează butașii puși la înrădăcinat. Tot în zona de creșă locuiesc în primul an plantele perene mici, pe care inițial le-am pus în ghivece sau le-am cumpărat mici-mici – chives, valeriană, nepeta, coacăz, spiraea... Zona e îngrijită mai atent, udată mai des, mulcită, protejată bine pentru iarnă și plantele au șanse mai mari de supravieţuire. După un an, când se înfiripează bine, le mut la locul definitiv.

Continuarea e empirică.

Seminţele de roşii şi de ardei iute

Avem pământ, ce facem cu el? V

Răsaduri și plante în ghivece

Semănatul în ghivece începe cu cointeresat domnul şi stăpânul meu să-mi aducă din grădină, în timp util, pământ şi compost cernut. Le ţin o noapte-două în casă, apoi le amestec cu elan, nisip, zaţ de cafea, răbdare şi coji de ouă pisate (operaţiunea se execută pe o folie). Se pune amestecul în recipiente curate, se udă ușor cu apă călduță, se pun semințele, se acoperă cu mai mult sau mai puțin pământ, se udă iarăși ușor și gata! Unele – roșii, ardei, castraveți – rămân la căldură, altele – busuioc, crăițe, măghiran – ajung în suportul de ghivece îmbrăcat în folie (un fel de minisolar) afară. (Cel mai des folosesc ghivece cu diametrul de 9 pe care le pun în suporturi-tăvi de florărie, ca cele de la primule, de exemplu.) Le ud când și când cu macerat de găinaț, cu apa în care au fiert cartofi sau paste, le mai stropesc cu ceai de urzică, de coji de ceapă, cu soluție de lapte, cu ce-mi tună.

În ghivece pun martori de identificare – fie carton gros, fie fâșii din cutii de bere pe care scriu cu markerul permanent de dvd-uri litere, lista cu ce reprezintă literele respective o scriu la loc sigur, în agendă, că notesurile sunt ticăloase și pierd din foi când ți-e lumea mai dragă. Nu folosesc softuri de planificare, am senzația că mă constrâng și mă enervează.

Semințele, mai ales cele ale plantelor perene, le pun de obicei în ghivece și le mut în grădină când plăntuțele au 5-7 cm; așa evit riscul golurilor, le dau plantelor un start mai bun – înainte de a le pune în grădină smulg flora spontană din locul respectiv – și aproape elimin riscul de-a uita că în acel loc am mai plantat ceva.

Nu repic răsadurile, într-un ghiveci sunt cam 6 plăntuțe și le cam pun direct în câmp două câte două – pe cele mai mici le pun tot câte două în pahare de unică folosință și le duc în suportul de flori-minisolar - mereu păstrez rezerve pentru completarea eventualelor goluri.

Data viitoare – ponturi.

Cutiile cu seminţe

Avem pământ, ce facem cu el? IV

Seminţe și semănatul în câmp

Ca orice grădinar profan care se respectă, am colecţia mea de seminţe; ele locuiesc în bibliotecă, în două cutii din plastic cu capac – una specială, cu mâner, cealaltă de lavabilă (dreptunghiulară, cumpărată datorită formei ei). În cutii am pus cartoane despărțitoare cu etichete autocoloante la fiecare compartiment; categoriile pe care le am: plante tehnice (facelia, muștar, croiandru...), fasole și dovleci, roșii, ardei, legume, aromatice, flori, altceva-uri.

Proveniența semințelor e variată, de la cele cumpărate din magazine, de la târguri de profil, de pe net, la cele primite, luate la schimb sau din producție proprie. Recoltez semințe de la începutul verii – leurdă, salată – până toamna târziu – mangold, pelin. Le usuc în tăvițe de plastic și le păstrez fie în pungi cu fermoar, fie în punguțe de farmacie. În noiembrie-ianuarie fac schimb și/sau dăruiesc.

Semințele proprii le păstrez câte doi ani, în cazul în care intervine ceva neprevăzut și risc să pierd soiul respectiv; primele pe care le plantez sunt ele – acum voi face răsaduri în majoritate din semințele din 2014, chiar dacă au un grad de germinare mai scăzut.

Când începe perioada de semănat în câmp, în compartimentele de carton cu plicuri și pliculețe apar despărțitoare din hârtie – cele din față trebuie plantate primele, cele din spate ultimele; în fiecare săptămână iau din fiecare categorie ce trebuie semănat, le pun în coșul de răchită specializat și, după ce am semănat cât aveam nevoie, restul le păstrez pentru anul următor.

Zonele de plantare le marchez cu bucăți de fier beton înfipte în pământ (pe care le scot după ce se ridică ușor plantele), iar seara notez pe schițele din clipboardul A4 ce și unde am pus – e mult mai ușor pe hârtie de matematică.

Despre răsaduri – data viitoare.

Avem pământ, ce facem cu el? III

Grădina de legume

Din start împărţim zona în mai multe parcele distincte, pentru că trebuie făcută rotația culturilor și parcelăm, pe schița inițială, viitoarele culturi. Noi facem rotație în patru ani, în primul plantăm pe o parcelă fructe – denumire generică, evident, aici intră roşii, ardei, cartofi... -, în al doilea punem frunze – varză, spanac, salată... -, în al treilea, rădăcini – ceapă, morcovi, usturoi... - , în al patrulea, plante tehnice – facelia, muştar, coriandru...; aici plantăm şi fasolea, soia şi urme fine de dovleci. Mai am o zonă de rezervă pe care pun altceva, în funcție de toane, ca să nu mă simt constrânsă, să am libertatea de a mă juca, şi încă o zonă de creşă, cea mai apropiată de casă, unde plantez în primul an plantele perene şi butaşii, până se dezvoltă ele uşurel să le pot planta la locul definitiv.

Ţinem cont de preferinţele fiecărei plante, când trebuie semănată, după ce perioadă fructifică, când sunt ultimele geruri în zona noastră, căutăm indici fenologici specifici locului (aici mazărea se seamănă când înfloresc narcisele, răsadurile de roșii se pun în câmp când sunt crinii albi înfloriți). De exemplu, în zona noastră, tomatele se plantează în câmp cam la 15-20 mai; cum răsadurile e bine să aibă măcar 50 de zile, semințele le punem în ghivecele în a doua jumătate a lunii martie. Roșiile, în funcție de vreme și de soiul lor, pot fructifica timpuriu - după 75 de zile de la semănare – sau uzual, spre 100 de zile (ceea ce înseamnă că avem roșii pentru consum de la începutul lui iulie.

Parcelele noastre sunt sensibil egale și pe o parcelă putem pune 70 de cuiburi (ori două fire) de roșii și 40 de cuiburi de ardei, adică fix cât avem timp să îngrijim, ținând cont de faptul că amândoi avem joburi; mulcim tot ce se poate și nu săpăm mai deloc, iar uneori vara trebuie să udăm grădina câte două ore pe zi (cu furtunul, nu avem sistem cu picurare).

Facem planificare pe schițele fiecărei parcele, câte cuiburi, alei, câte fire, câți metri liniari, poteci și sperăm din tot sufletul (aham!) că vom respecta ceea ce noi singuri am hotărât.

Va urma.

Avem pământ, ce facem cu el? II

Cugetări telurice

În zona de livadă, câți pomi ne permitem să plantăm? Și ce pomi ne-am dori? (Să ținem cont și de ce anume ne trebuie?) La ce distanță se pot planta unii de alții? Cât ocupă un măr? Dar un vișin? Ce soiuri putem cultiva, ținând cont de specificul zonei și de sensibilitatea soiurilor de pomi? Vecinii ce cultivă?

Cam multe întrebări, lăsăm pe mai târziu, trecem la flori, că-i mai simplu. Sau cel puțin așa pare. Zonă de plante perene, zonă de plante anuale, jardiniere. Plantele perene gândite în perspectivă, să fie mereu unele înflorite din primăvară până-n toamnă, dacă se poate și în culori diferite – mie îmi place stilul haotico-rustic -, sau cu temă, cum ar fi alb-albastre – aici pot intra și bulbii, eu nu-s dispusă să scot bulbi, așa că trăiește cine poate – sau cum ne place sau avem chef. Musai și trandafiri. (Cum e musai și o zonă de plante anuale, ne asigură schimbarea de decor – ca atunci când mutăm mobila prin casă – și putem experimenta altceva an de an.)

Revenim la pomi, că trebuie. Nucii trebuie puși cât mai spre nord sau spre vest, să nu-i umbrească pe ceilalți, vișinii și cireșii nu se tund și cresc glob mare, deci cam ocupă spațiu, perii au tendința să se înalțe ca lumânarea, merii pot fi tăiați în mai multe feluri, în funcție de cum vrem să-i exploatăm, intensiv sau pe termen lung, și în funcție de asta vor avea o coroană mai mică sau mai mare – fiecare pom are mofturile și pretențiile lui de care trebuie să ținem cont, pentru că desul umple fesul, rarul umple carul.

Arbuști; că-s aluni sau muri, rubarbă sau valeriană, zmeură sau... trandafiri de dulceață. Acidofili sau nu. Mda, greu de ales.

Facem lista cu pomii și arbuștii pe care îi vrem/ne permitem să-i cultivăm; îi plasăm virtual în teren; identifică sursele de aprovizionare; plantăm an de an, din marginea terenului spre interior.

Continuăm mâine cu grădina propriu-zisă: măriile lor legumele.

Avem pământ, ce facem cu el? I

Alegerea culturilor, identificarea suprafeței, parcelare*

1. Ne gândim ce ne-am dori să cultivăm, în funcție de factori importanți, cum ar fi ce ne trebuie, ce putem îngriji, ce-am găsit la plicuri în hipermarketuri, în târguri de specialitate sau pe net (Adică ce țăran de rit nou aș fi eu dacă nici măcar nu încerc să cultiv moșmon, scorțonera sau sparanghel? Nu contează că nu știu gustul moșmoanelor, scorțonera nici nu știam că există până să văd plicul cu semințe și nici nu-s fan sparanghel!)

2. Facem o analiză cât mai realistă și hotărâm cât timp ne permitem să alocăm săptămânal îngrijirii grădinii, eventual în ce măsură putem găsi ajutoare suplimentare – rude, oameni din sat pe care să-i plătim. (Dureros!)

3. Identificăm în teren suprafața pe care o putem cultiva și, în cazul în care e mai mare decât avem noi vreme s-o drăgălim, hotărâm cât ne permitem să îngrijim în timpul pe care îl avem. (Eu am făcut măsurători și schiță de ansamblu, cu cote intermediare și cu marcarea reperelor deja existente – de genul tufă de zmeură, măr Florina, mentă, prun necunoscut, nalbă.)

4. Gândim în perspectivă: acolo flori, dincolo pomi, că e spre nord și nu vor lua soarele legumelor, în fața pomilor arbuști, că-s mai mici, spre sud grădina propriu-zisă, cu legume și plante aromatice. (Bogătanii cu pământ mult pot să-și facă planurile și pentru cereale, bogătanii cu solar pot să facă deja liste, nu e cazul nostru). Trecem pe schița inițială grupele de culturi, apoi facem schițe detaliate pentru fiecare grupă, dar nu le completăm pentru moment. (Dacă suprafața de teren e mai mare decât putem duce, în afara parcelelor deja hotărâte, putem pune lucernă, trifoi, culturi care să nu ceară prea mult timp sau care să dea dureri de cap.)

Cu aceasta, depășim faza inginerească și trecem la cea filosofico-documentară, rămâneți aproape, nici nu știți ce pierdeți.

* Plecând de la o promisiune făcută Gabrielei.