Culori citadine de august

Lângă fântâna arteziană galbenă din piaţa roşie, cu mâinile ude, o copilă cam de patru ani cântă:

Pentru nooooi... ie. O-o-o-o amândoooi...

Pe bordura înaltă, lângă ea, un bărbat încă tânăr stă, cu picioarele adunate incomod, şi priveşte ca prin ea, de parcă fătuca ar fi din sticlă.

Copila se apropie şi îi spune ceva bărbatului în timp ce îşi şterge temeinic mâinile pe pantaloni.

Bărbatul se ridică; fetiţa se uită pe bordură, ezită, ia de pe ea o borsetă şi şi-o pune diagonal. Apoi, cu o piruetă, ia şi un aparat foto şi pleacă în pas săltat. Din spate, bărbatul o urmează agale.

O fetiţă-n roz cu o borsetă neagră şi-un aparat foto la fel, alături de-un tată în negru, trăgând aplecat un mic troller roz cu Barbie.

Tentative de considerații pe o temă relativă

* Să fii liber înseamnă să faci ce vrei, să mergi unde vrei, când vrei. Acasă e însăşi libertatea, fac ce vreau, când vreau, unde vreau, dacă vreau.
* Cu tălpile goale pe pământ, depinde mult mai mult de tine ceea ce ţi se întâmplă, eşti mai în siguranţă ca-ntr-o aglomerare urbană unde alţii hotărăsc pentru tine. Îmi vine să le spun, cu dispeţ, măi, chibritarule, celor care spun aaa, dar ce faceti cu atâta pământ, trebuia să vă luaţi şi voi acolo 300 mp, că-i de-ajuns să-ţi pui un gazon, un trandafir.
* La sat, oamenii „dau” bună ziua din suflet, cu zâmbetul pe buze, iar copiii sunt de-a dreptul delicioşi cum salută. La oraş, bună ziua e o formalitate încruntată impusă de cutuma societăţii.
* Plantele, animalele, oamenii nu sunt obiecte/unelte, au viaţă, suflet; ar trebui să respectăm şi obiectele pe care le avem, ele sunt pline de energia noastră, sunt încărcate de bucuria pe care am trăit-o când am realizat ceva cu ele.
* Încerc să aflu care e numele plantelor din flora spontană, ele nu sunt buruieni, nu trebuie reduse la un cod de bare, ci supravieţuitori; dacă despre mărar vorbesc numindu-l mărar, e normal ca şi pe vetrice s-o strig pe nume.
* Natura nu-i haotică, are o ordinea ei pe care ţinem cu tot dinadinsul s-o rânduim pe calapoadele noastre. De acord, n-are ce căuta păpădia lângă ceapă, dar cu ce m-ar deranja grăsiţa, care e şi ea o marcă de portulaca? Sau patlagina?
* Nu dărâma nimic înainte de a construi. Pui zece plante domestice, apoi poţi să scoţi din cele sălbatice.

Ascendent

Alb și negru

Nuanțe

Succint

* Dacă tot a fost revoluție în dormitor – restul casei arăta de parcă am fi fost refugiați, saci cu haine, cutii în bibliotecă -, domnul meu a curățat și fumurile sobei – oare cât de des ar trebui executată operațiunea? -, a refăcut rosturile sobei cu lut (nu era necesar, dar așa a vrut el), a fixat cablul de la parabolică, a dat cu lavabilă integral – curățenie generală după curățenia generală pe care o făcusem acum trei săptămâni. Dormitorul miroase acum a nou-nouţ, e fain, dar îi lipseşte doza de intimitatea cunoscută pe care i-o dădea mirosul lui cel vechi.

* Vineri, contrar oricărei prognoze meteo, a plouat; nu mult, dar suficient cât să-mi compromită roşiile aproape uscate la soare pe care le lăsasem în curte. Doamnele găini le-au foarte apreciat, prilej cu care am constatat că nici busuiocul nu le displace.

* Concluzii la uscatul roșiilor: merge orice soi, cu condiția să fie tăiate feliile nu prea mari (cam cum am tăia o roșie pentru un copil de 2 ani) şi să le fie scoase seminţele, dar cel mai bine merg roșiile Roma, apoi cherry-urile. Nu trebuie lăsate până se usucă zdravăn, ci doar până devin elastice.

* A fost Dan - http://ungurenii.ro/ - cu doamna și puiul pe la noi și ne-a adus minuni de ardei iuți-iuți și semințe de Moringa. Am scos seminţe de la ardei fără să am mânuşi şi aproape două zile mâinile mi-au fost iuţi.

* Roşiile arată zi de zi că e vremea lor (Paul Robesonurile au un gust minunat), am scos cartofii – neaşteptat de frumuşei, anul ce vine vom pune mai mulţi; se coc prunele, merele încep să se ruşineze, trandafirii încă înfloresc într-o veselie şi mi-am propus să încerc o mică butăşire.

* Continuu desfăşor activităţi migăloase şi repetitive pe care nu le iubesc deloc: strâns, uscat, pregătit seminţe/conservat diverse legume pentru iarnă. Abia aştept să se termine.

* Cred că operaţiunea motocosit a înregistrat ultima etapă, iar iarba tăiată va deveni pătură protectoare pentru pământul golit de roade.

* Igor a trecut cu vântoarea la next level: broaște și șopârle; ni le aduce în casă și ne mârâie preventiv, să nu i le luăm.

Contrast

Spontan

Crâmpei de august cu lapte şi cărţi

Merg cu Claudia la plimbare prin sat, cu punct terminus casa lui nea Costică – vorbisem să ne dea niște lapte. Intrăm în curtea apărată sonor de un vajnic cățel de talie pisicească; la bucătăria de vară, nea Costică, fără halatul albastru cotidian pe el, în pantaloni de stofă și cămașă – știa că vin cu o doamnă de la oraș – ne aştepta. Ne întinde un pet de 2 l cu lapte.

- Cât costă, nea Costică?

- Nu costă, doamnă, da' să-mi mai dați o carte, că le-am citit pe toate.

La ultima tură – când a avut o operație de menisc - îi dusesem două sacoșe, majoritar cărți polițiste pe care i le cumpărasem special, cu 1 leu bucata. Mi-a povestit apoi despre criminali, cât sunt de deștepți, și se întreba cum de i-a dat prin minte scriitorului așa comedie.

- Pe toate, nea Costică?

- Ce nu mi-a plăcut le-am pus colo, să se joace ăla micu' cu ele.

Şi îmi arată o masă așezată sub streașină; pe ea, vreo opt volume de poezie contemporană.

- Și restul, restul unde sunt?

- În camera de la drum, că le mai citesc şi la iarnă.

Claudia, volubilă de felul ei, e tăcută şi stă nefiresc de cuminte.

- Bodaproste, nea Costică, îți mai aduc cărți.

Chipul i se luminează parcă mai tare; ne conduce domol către poartă fără să scoată un cuvânt şi-apoi rămâne o vreme bună uitându-se lung după noi, cu mâna streaşină la ochi.

O mână de om cu ochii albaştri şi buni urmărind paşii tăcuţi a două doamne, una – făcându-şi calculul ce cărţi să-i mai aducă, cealaltă, înfiorată toată, ţinându-se singură în braţe, cu două lacrimi stând să cadă din ochi. 

La doi paşi

Altfel

Raport periodic despre câini

Câinii sunt de-o lene incredibilă, ne fac primirea când venim acasă numai așa, de bun-simț (scot capul, ne văd și vin agale, de parcă ne-ar face un mare favor, ceva la modul dacă tot sunteți voi, de ce să mai ies eu?). Dorm tolăniți unde și când au chef, fac mofturi enervante la mâncare, încearcă să evadeze pe poartă întru plimbare.

Castor e numai smocuri, nu stă nici de nebun la periat, i-am cumpărat degeaba un pieptene rar; arată crunt și miroase a câine ud continuu. Se distrează speriind mâțucele – care-l scuipă ca apucatele și se fac omegă -, vine și mi se lipește de picioare numai dacă-s umedă (și-mi rămân fire de păr lipite), îmi trântește câte o lăboanță cu unghii cu tot pe șlap de brusc îmi amintesc de cele sfinte. Reumatismul îi avansează - în perioadele cu umezeală se ridică mai greu -, răsfățul nu-i trece deloc, iar de la o vreme se conversează frecvent cu câinii din sat.

Polux nu mai e gras, dar noi îi zicem tot Grasul. Merge greu, nu prea mai iubește pietrele, dar se joacă cu mingile și jucăriile de căței; cere atenție, vrea în permanență mângâiat sau periat și umblă continuu după mine prin curte când vorbesc la telefon.

Hades are zgardă nouă pe care o urăște (nu că pe cea veche ar fi iubit-o), cât e soarele sus fie stă la umbră, fie se ceartă cu șobolanii care au galerii pe sub lemne. Când se răcorește vremea pleacă în partulare, e ubicuu, verifică tot, ceartă tot și se înjură cu cocoșul prin gardul de plasă. Aleargă și educă jucăriile, sapă ca după petrol, vine la cerșit la bucătărie și e fericit când primește bucăți de pepene, biscuiți sau napolitane.

Seara, când ies să văd stelele înainte de culcare, toți cei trei câini merg cu mine; se opresc, stau culcați cât eu nu mă mișc, apoi plecăm împreună, eu – în casă, ei - la somn: Grasul – lângă atelier, Hades – pe treptele chioșcului, Castor – sub bolta de vie, în fața ușii.  

Amândoi

Coloratus

Raport periodic despre pisici

Dacă e cald, e destul lejer să ai pisici, pentru că umblă teleleu toată ziua, după umbră și ele mai știu ce, și scad considerabil șansele să calci într-o pisică expandată în mijlocul drumului. Nici noaptea nu vor în casă, poate doar ocazional, când se înșiră pe gresie perpendicular pe drumul tău către baie.

Jinx, motanul negru veteran – face șapte ani -, bântuie prin pădure, doarme la umbra molidului albastru sau pe aleea de sub boltă, bea apă de ploaie din gălețile de sub streșini; vine dimineața și seara să mănânce – mai mult să verifice ce e de mâncare -, iar pe parcursul zilei mai trece doar ocazional să verifice pulsul casei. Patrulează pe garduri, verifică zona găinilor, se urcă în pod și fânar, vede că-i totul în regulă și pleacă.

Mașa, mâța neagră care are doi ani, mai că e fugită de-acasă; nu-și suferă puii deloc, cum îi vede, cum dispare ea, îi scuipă, îi bate, nu le mai aduce prăzi, renunță și la mâncare, numai să scape de ei. Frecvent închidem ușa de la bucătărie să poată mânca ea liniștită, iar cum termină pleacă spre sat. Mai apare pe seară sau dimineața, când stă zece minute doar. Cât e acasă rar îi tace gura.

Igor, motănelul gri, pet-ul copilului nr. 1, e o provocare cotidiană; e căpos și răzbunător, oareșcum violent și umblă după mine de parcă ar fi prins cu elastic (continuu sunt tentată să-l smotocesc cu mâna, să-l antrenez la mușcat și zgâriat, să-l supăr, să-l provoc și tare greu mi-e să-l las în pace). Când i se pare că stau prea mult în grădină, mă invită sonor să mergem pe terasă, iar când ajungem se tolănește astfel încât să mă atingă cât de puțin. Toarce ca un furnal, vânează lăcuste, greieri, libelule și, dacă trece cineva pe lângă el când le mănâncă, mârâie agresiv; stă lungi perioade urmărind cum pândește Jinx mușuroaiele de cârtiță și e foarte interesat de prada motanului.

Frida e o dulceață, alburie cum e ea și cu ochi albaștri, senini și inocenți. Domnul meu (e pet-ul lui) o răsfață până peste poate, iar ei i se pare firesc să fie mângâiată ori de câte ori el se așază în șezlong. Aleargă haotic, precum un fluture-n lampă, pleacă să prindă ceva și sfârșește prin a-și alerga coada – ce vină are ea că a intrat ticăloasa de coadă în raza vizuală? Am sterlizat-o deja și s-a recuperat foarte repede.

Și Igor, și Frida, ca orice pisică respectabilă de patru luni, aleargă imprevizibil, dărâmă și încurcă tot ce pot, se vânează pe acoperișul de la acareturi, mi se fac brățară la picioare, intră în orice sacoșă sau cutie goală. Încep să fie selective la mâncare, nu se mai ceartă cu imaginea lor în oglindă, au migrat de pe fotolii în pat (cu accent pe perna mea) și descoperă cu încântare documentarele tv.

Printre nori

Igor

Grădina în mijloc august

E vremea când îmi place aproape cel mai mult în grădină (mai fain e când pun semințe și le pândesc să încolțească), timp de recolte și de mulțumire că n-am muncit degeaba. Mi-e tare drag să fac piața din grădină, să urmăresc cum se coc prunele și să supraveghez cele 10 fructe ale părului nostru mare (adică pe rod, că ceilalți doi sunt doar niște nuiele mai zdravene).

Roșiile (mi se pare nedrept de mic prețul lor de-acum, când știu câtă muncă implică – 1 leu/kg, ca la pepeni), ardeii și castraveții rodesc în plin, avem și vinete – patru bucăți, am chiar de-o salată din recolta proprie -, stratul lasagna e plin de viață, luxuriant de-a dreptul, nici cel înălțat n-o duce rău, iar la plantele din câmp diferența între cele mulcite și cele cultivate clasic e remarcabilă. Anul acesta n-a dat mana, n-a prea fost nici caniculă, nici secetă - ceva ploicele s-au mai arătat când și când -, în principiu a fost un an bun, zic. Că păstârnacul e ridicol de mic (chiar cred că n-o să mai punem), că țelina de rădăcină e doar frunze, că varza și conopida nu leagă rod nici de nebune, iar prazul e micuț – se întâmplă, după cum e anul sau priceperea celor care îngrijesc vegetalele – capitol la care am dubii majore, clar cu varza am dat-o-n bară din necunoaștere.

Pomii au avut și ani mai buni: prunii au sub jumătate din rodul din 2012 (unii n-au deloc), gutuiul e plin de foc bacterian, piersicul a înfrunzit a doua oară, fructe însă ioc, dintre toţi merii doar doi au rod. Zmeura a făcut fructe mici, morcovii sunt mai mari cei pe care am uitat să-i răresc, cartofii nu știu cum sunt, că nu i-am încercat (însă trebuie să-i scoatem curând), dar de gălbenele și de crăițe nu mă pot plânge, cred că anul ce vine vor ieși singurele, din belșug, prin toată grădina.

Pelinul și-a triplat dimensiunile, au înflorit gențiana, Ochii Elenei, mirabilisul și cosmosul, măcrișul e falnic, pe rubarbă o dantelează cineva, avem semințe de coriandru din producție proprie și nu mi-e frică să le folosesc. Facem ceaiuri din roiniță cu mure/zmeură proaspete și mă cam bucur când merg să le culeg (ceaiuri care se beau reci, de la frigider, din cana de limonadă), am început să tăiem din cocoși și mândră mi-s când fac mâncare integral din resurse proprii (cronofagă operaținune gătitul, constat a mia oară și nu mă mir că nu-mi place).

Câinii sunt leneși și vegetează pe unde apucă, mâțele mari nu vin decât la masă (Mașa mai că fuge în lume din cauza mâțucelor), cele mici sunt ubicue, iar găinile n-au luat pauză din ouat și-s grase.

În sat miroase a fân, a roșii fierte, a vinete coapte și-a castraveți în saramură, se-aud drujbe și lemne, lemne, hai la lemneee; cântă greieri și cosași, e deja răcoare dimineața și seara, liziera pare că se coace și privesc cu drag vișinii ce virează-n galben.

Cred că mi-e dor de toamnă.

Frida

Cald

A venit vacanţa, a trecut vacanţa...

...A fost cam bine, dar se pare că, odată cu trecerea anilor, două săptămâni nu ne mai sunt de-ajuns. Am recuperat deficitul de somn în câteva zile, dar n-aş zice că vibram de nerăbdare – ca-n alte vremuri – să mă întorc la muncă, în condiţiile în care fac parte dintre acei puţini care sunt plătiţi să facă ceea ce ar face gratis.

Ce-am făcut? În primă fază ne-am ocupat de grădină. Am scos ceapa și usturoiul – nu s-au lăsat împletite nici de nebune (slabă recoltă, cred că ne vor ajunge doar până după Crăciun, şi tare plictisitoare curăţatul şi sortatul) -, am debălăriat la greu, de udat nu mai vorbim (program de dimineaţă, program de seară, noroc că a mai şi plouat un pic), am cules fasolea, da, mai punem și anul ce vine, am mulcit, am-am-am.

Ca alternativă la grădină, ca să nu ne plictism, am pregătit chioșcul pentru găzduit recolte până la mutarea lor în beci, am rostuit multe rămase restante din vremuri imemoriale, domnul meu şi-a amenajat o incredibilă coadă din salcâm la topor (e chiar de laudă, arată mai bine decât cele din hipermarchet, în condiţiile în care e total atipică), a reparat motocoasa (cu vărul lui), a sporit confortul găinilor în curtea lor şi el mai ştie ce-a mai făcut, că ordine în atelier a refuzat ferm să facă.

Eu am făcut tradiţionala curăţenie de august, am strâns semințe cu mare plăcere – și mâțucele mi le-au împrăștiat la fel de încântate - , am uscat roșii la soare şi plante aromatice la umbră, am recoltat deja pentru anul ce vine semințe de roșii Kumato şi Costoluto de la Victoria, mari de la Green, uriașe de la Adina şi încă vreo două soiuri de pe unde-am apucat. Experimental, am pus la început de august în grădină spanac, salată, fasole, vedem ulterior ce, cum şi dacă iese.

Drumuri şi drumuri, că altfel nu era concediu, vizite restante, net ocazional, mobil la fel – în mare parte a fost mut, ceva la modul nu sunaţi, ies eu din când în când -, socializare pe economic, somn de la 14 la 19 sau de la 4 la 9, aroganţe de genul cafea la 9 seara, bere la 10 dimineața, trezit cu noaptea-n cap pe la 11; musafiri (dragi-dragi), muzică, râsete, plimbări, grătare, bere, parcă prea multe grătare şi bere.

La capitolul noutăţi, suntem cu dormitorul în zugrăveli – o țeavă de la boiler fisurată în perete ne-a asigurat oareșce igrasie. A trebuit să golesc complet dulapurile, prilej cu care am constatat că avem nedrept de multe haine – nu irosi resurse, apă, gaze, energie electrică; dar irositul hainelor nu se pune? Am sortat responsabil și-am dat din ele, cu atac parţial şi la încălţăminte; şi la cărţi, că nu mă puteam abţine. Şi bine m-am simţit.

În categoria nimicuri care ne fac viaţa mai frumoasă, mi-am luat jucării noi și amuzante - o pereche de saboți din plastic roz strident, cu talpă în arc de cerc, care mă fac să zâmbesc și când îi văd, și când îi port legănându-mă. Am saboţi roz din plastic şi tare mă distrează faptul în sine.

Trandafiri de august

Promisiuni 2

Promisiuni 1