În copilărie, uram să...

... pieptăn ciucurii de la covorul persan cu furculița.

... curăț usturoiul – îmi intra sub unghii și mă ustura.

... să duc gunoiul. Aveam senzația că toată lumea din cele două blocuri paralele se uita la mine.

... să șterg praful de pe bibelouri. Le uram și mi se păreau inutile. Inutile mi se par și acum.

... să dorm la prânz; să-mi fac temele; să intru seara în casă când se întuneca.

... să mă pieptăn (și aveam părul lung); să port pantofi; să salut babele nesuferite; să ud florile din casă.

Voi ce urați?

Din copilărie

Jocurile copilăriei

# Când ploua, stăteam sub copertina de la intrare sau în casa scării și jucam fazan, mimă, țomapan, flori fete filme sau băieți, telefonul fără fir, mațele-ncurcate, friptea. Sau intram fraudulos în subsol – blocul avea 6 scări – și ne vânam cu cornete trase prin tuburi Bergman – tubermane.

# Mai stăteam și pe pături, fie în spațiul verde, fie pe platforma dintre etaje, în casa scării, singurele momente în care foloseam jucării adevărate sau jocuri de genul Piticot, Nu te supăra, frate!, dacă nu cumva făceam magazine cu frunze bețe pietre, ce mai găseam.

# Săream ca apucații, șotron, elastic, coardă, campionat de gimnastică pe bara de covoare, ne vânam cu pungi și pistoale cu apă, făceam colecții de di tăti și schimburi între noi.

# Energia trebuia consumată: castelul (cu 9 pietre, cu 7 se chema ali-alo), țările, rațele și vânătorii, împărate luminate, omul negru. Pititea, leapșa, prinsea pe cocoțate, țară țară vrem ostași, capace sau cartonașe, lapte gros, capra.

# Mingea era must have: tenis de picior - terenul îl desenam fie cu smocuri de frunze/iarbă, fie cu cretă, iar mingea era de 18 de lei, cu plasă, sau de 35 de lei.

# Ne (mai) și făceam jucării: praștie, scobar, fumigene din mingi de ping-pong, pocnitori cu măciulii de chibrit tub cui, tunuri cu carbid.

# Joacă era și la școală; în clasă făceam avioane și broscuțe din hârtie, campionate cu mașinuțe tot din hârtie, jucam avioane, ping-pong pe catedră (cu carnetul de elev), 5 în linie, x și 0, spânzurătoarea.

Voi de mai jucați? De ce jocuri vă mai amintiți?

Atipice amintiri din copilărie*

De mâncat: lipiciul la borcan, cu linguriţă; cavit; siropul de tuse; ascolecitina; aluatul de chec de pe castronul golit; sucul de roşii; morcovul ras pregătit pentru ciorbă; rădăcina de ţelină; brânza dulce cu ciocolată amară; eugeniile, întâi desfăcute, râcâitul cremei oribile cu dinții, apoi mâncatul resemnat al biscuiților; cireșele la legătură/chită și vata pe băț, roz, de 1 Iunie; dudele de la blocul 39.

Activităţi: linsul pereţilor de var; colecţiile de pietre frumoase găsite pe drumuri; ferma de insecte, prinse cu aţă de florile mamei din balcon; urcatul pe scările de incendiu, mai ales pe sala de sport din curtea școlii; mormolocii pe care-i aduceam acasă vii, în buzunare; excursiile cu liftul din blocurile turn din preajmă; verificatul cuiburilor de păsări, de la depunerea primului ou la zborul puilor.

Nostalgii: Ciocolățelele cu scufița roșie, lupul, vânătorul, bunica, din a căror hârtie de ambalaj ne făceam ceasuri; trufele de ciocolată ambalte sclipicios - desfăceam bomboana agale, aproape senzual, și prelungeam cât puteam de mult momentul savurării ei, iar staniolul îl întindeam cu unghia și-l puneam la colecția de poleială; unghiile făcute cu petale de cosmos (mărărițe).

Decoruri. Tigăile din cupru, cu spatele acoperit de scene preponderent domestice, realizate – probabil – prin metaloplastie; pendulele și ceasurile cu cuc; seturile persane de pe fotolii, canapea, masă; găleata emailată cu apă, cu capac, din orice bucătărie de apartament; suvenirurile pirogravate aduse de la băi; iluminatul holurilor cu beculețe de instalație de pom prinse cu sârme roșii.

* Astăzi e ziua ei, împlinește o vârstă rotundă.
Ea, care avea în sufragerie un ceas cu cuc și făcea colecție de cărți poștale cu actori.
Ea, alături de care am exprimentat multe.
La mulți ani,C.!

Parentingul modern vs parentingul vechi

Acum: Tuşeşte de trei zile, dacă are TBC? Hai să-i facem o radiografie! / Atunci: Tuşeşte? Sfântul suc de ridiche sau ceaiuri cu muguri de brad, mărar, patlagină, cimbru.

Lasă copilul să facă ce vrea, cum să învețe altfel să se exprime? / Părinții își struneau copiii din priviri; și nu-i abuzau.

Vaaaai, 39 febră? Dacă face convulsii? Dacă se sufocă? Fuga la ATI!/ Piramidon, ceai cald, şosete cu oţet şi la somn cu el. Gât inflamat? Badijonaj cu albastru de metil.

Ce atâtea reguli? Îl băgăm de mic într-un pat al lui Procust? / Copile, mergem la restaurant, mă aștept de la tine să nu țipi, să nu alergi ca un descreierat, că dacă-i deranjăm pe ceilalți va fi obligatoriu să plecăm de-acolo!

Trebuie să-i îndeplinim dorințele, pentru buna lui dezvoltare. / Nevoile sunt asigurate? În rest, mai vedem.

S-a zgâriat, hai să-i facem antitetanosul! / Julituri pe nisip, la cot, pe genunchi, de la căzături cu bicicleta? Dă-i cu scuipat şi lipeşte frunze pe-acolo, nu-i patalgină, merge şi gardul viu. Nu te duce acasă, că te mai și ceartă.

Profesorii? Niște proști, oricum îl dăm la meditație! / Ne-am înțeles, da?, dacă te nedreptățește, vii acasă și-mi spui MIE, la școală te duci ca să înveți. Și i-a zis vreo două profului de mate de nu s-a văzut! / Știu, n-a fost drept, dar nu uita că are mai mulți ani de școală decât ai tu de viață.

Rubeolăăăă? Mvai, hai cu el în spital! / Avea Gigel rubeolă, oreion? Hai să-l ducem şi pe-al nostru să scape mai iute de bolile copilăriei. Și nu ştiu să fi murit niciun copil pe care l-am cunoscut, nici măcar din auzite.

Lasă-l să se exprime prin haine, coafuri, look special. / Un’te duci așa, la bazin/discotecă? Schimbă-te, că doar mergi la școală/teatru.

Vai, s-a lovit la cap când a căzut pe scări, musai radiografie, că şi-a sucit și glezna. / Săream din pomi şi-mi suceam şi mintea, nu numai gleznele; în clasa a patra plecam la şcoală sărind de pe balcon, de la etajul 1, că era complicat să ocolesc blocul. Cap spart? Hai cu mine la cişmea în curtea şcolii să mă speli, că mă opreşte mama în casă.

Mvai, în ziua de azi e obligatoriu să-l lași la calculator, astea-s vremurile! Știi câte de multe învață singur? (de la Five Nights at Freddy’s, eventual) / A fost odată ca niciodată…

Trebuie să fii prieten cu copilul tău, apropiat de el, să-l susții. / Lasă, o să fim noi prieteni după ce treci de 25 de ani, până atunci îți sunt părinte și am obligația să am grijă de tine. Și nu uita că, și de-ai fi criminal în serie, tu tot copilul meu rămâi.

Parentingul modern mi se pare ne-bun: un fel de construcție arhitectonică atent programată – muncă susținută, condiții optime, activități complexe; noi am fost crescuți mai mult în stil haotic-horticol: fă-i copilului, nu muncind, ci iubindu-l, un ecosistem în care să învețe să se descurce în condiții cât mai sigure. 

Gusturile copilăriei

* Baton cu mac şi lapte bătut. Corn de 40 de bani cu unt şi cacao cu lapte

* Tartine cu unt şi parizer. Brânză cu roşii - fan r&b

* Frigănele, gogoşi rotunde, prăjitura puturosului, salam de biscuiţi

* Cornuleţe cu magiun, găluşte cu prune, clătite cu pastă de măceşe

* Ciocolata cu rom şi batonul Făgăraş. Bomboane Cip, pufuleţi şi pufarine

* Macaroane cu nucă, orez cu lapte şi dulceaţă de vişine

* Măr ras cu biscuiţi populari; sau sendviş de biscuiţi cu rahat

* Savarina de la cofetăria din colţ, vată pe băţ, sfera roz strident din floricele de porumb glazurate

* Resturile de aluat de chec lins de pe degetul cu care curăţam vasul; ou fiert moale, mâncat cu o coaja de pâine pe post de linguriţă.

Tablou de aprilie cu fetiță, porumbei și tată ingenuu

Aprilie cald, aprilie bun în piața centrală a urbei, cu soare-n ochi și vânt în păr, cu oameni pe bănci și copii alergând după porumbei.

O copilă blonzie, având ușor peste 3 ani, dansează supravegheată patern de-un tip cu ochelari de soare care vorbește ușor agitat la telefon.

Fetița cântă și se rotește fericită printre porumbeii veniți să mănânce pufuleții ei, damele din zonă o privesc zâmbind înțelegător, bărbații parcă nici n-o văd.

Tatăl se ridică de pe bancă, merge lângă copilă, se așază pe vine și-i prinde căpșorul în mâini.

- Sara, de unde ai tu costumul nou și frumos?

- Mi l-a luat mami!

- Și ți-a spus mami să te îmbraci afară cu el?

- Nuuu, a zis să-l purtăm noaptea în casă dar e atât de frumooos că trebia să-l vadă toată lumea!

Fetița are pantofiori roșii din lac, bolero din blană sintetică, tot roșu, o bandană roșie și frumoasa pijama roz cu imprimeuri pe care trebia s-o vadă toată lumea.

După douăzeci de ani

“Pe unde iese vorba iese şi sufletul.” “Când spui o vorbă, intri slugă la ea, mai bine taci şi fă.” Mi-a citit sute de poveşti, istoria mi-a croit-o într-o serie de basme fascinante, m-a făcut să-mi iubesc glia, ţara, neamul şi să înţeleg că patriotismul nu-i doar o vorbă-n DEX.

„În societatea contemporană, o femeie deşteaptă poate obţine cât doi bărbaţi la fel de deştepţi ca ea.” M-a dorit băiat şi mi-a dăruit înclinaţiile lui tehnice. M-a vrut militar de carieră, chiar dacă el mă învăţase să cercetez înainte de-a crede, să nu accept picior pe gât şi să verific limitele regulilor. Eu nu m-am vrut.

“Nimic din ceea ce ai acum nu-i veşnic, doar ce-ai în cap nu-ţi poate lua nimeni.” Ne-a iubit mult pe noi, dar pe mama a divinizat-o. Cum şi-a divinizat primul nepot, ce-i calcă azi pe urme-n carieră, într-un fel.

„Uşa e acolo, eu ţi-o arăt, dacă tu vrei să treci prin zid e dreptul tău să încerci.” Şi când călcam în străchini îmi spunea ai greşit, lasă, trece, dar ai grijă altă dată.

„Punctualitatea e dovada respectului faţă de tine, faţă de celălalt; academicienii au sfertul academic, regele – jumătatea regală, restul - doar ora prostului.”

Că s-a dus, am aflat la telefon, ca-n somn, dimineaţa devreme. De-atunci sar când în liniştea casei sună un telefon.

N-a apucat să mă ajute, dar ştiu că ar fi vrut. Niciodată nu i-am dat dreptate, nici când avea; ştia exact ce cred, dar asta am înţeles-o în ani. Niciodată nu i-am spus că-l iubesc. Dar mereu a ştiut-o.

Tata.

Plonjând în copilărie, fără nostalgii

De-ale gurii: limonadele de cofetărie, colorate șters în galben sau roșu, ținute într-un fel de acvarii, ciocolata Primăvara, cea galbenă era amăruie, cea roșie – cu lapte, zahărul candel luat din Târgul din Vale - roci dulci pe sfoară de cânepă -, biscuiții șprițați și margaretele făcute în casă din aluat cu untură, sifoanele din sticlă pe care le duceam la umplut la nenea Ionel, orez cald cu lapte și praf de scorțișoară, cornurile de 40 de bani cu unt, pasta de coarne/măceșe cumpărată pentru clătite, fursecuri caise bicolore, halva, marmeladă la kg, iaurt în borcănele cu capac de staniol.

Jocuri și jucării: mingea de 18 lei - roșie cu buline și plasă -, tenisul de picior pe cadrane în strada principală din cartier - unde treceau rar mașini -, patinele poloneze cu rotile și Pegasul verde cu șa lungă, pistoale cu apă, joc Optik, cartonașe, soldăței/indieni/cai din plastic – cei cu coada în jos erau mult mai valoroși -, cisterne din tablă, alergatea pe cocoţate în copacii din Trivale, datul cu liftul, expediţiile din subsol, apusul văzut de pe blocul turn, cubul Rubik și rezolvările din Știință și tehnică, scobarul, avioane jucate în timpul orelor şi tenis de masă cu carnetul de elev pe catedră.

Hobby-uri și plăceri nevinovate: diafilmele, fotografiile alb-negru cu Smena 8M și developarea în baie, Iosif Sava și teatru radiofonic, serile la video - cu Brusli, Cichician și Irina Nistor -, filmele de la bulgari, almanahul Anticipația, cenaclul literar şi clubul de bridge, casetele BASF - portocalii, pe care înregistram, ștergeam și iar înregistram selecții proprii -, oracole, mersul două zile la munte - cu ia-mă nene, 25 de lei și conserve în rucsac -, cărţile la pachet şi pila necesară la librărie, Cenaclul Flacăra pe programul 3, rockoteca cu seri tematice şi sonosferele din Tehnic Club, Pif şi Rahan.

Obiecte: seturile de cuțite pe pion, din plexic cu dungi, scrumierele turnate în aluminiu, autobuzele-rachetă cu rezervoare de gpl deasupra, lustrele cu țurțuri și lămpile pe gaz puse la îndemână, seturi persane pentru recamiere şi fotolii, pahare de cristal în vitrine, ceasuri cu cuc, mese în mijlocul sufrageriei, bibliotecă pe tot peretele, radiouri Darclee şi Gloria, brichete cu supape puse, telefon cu disc şi antenă tv comună, punga de-un leu.

Disparate: Europa liberă şi Vocea Americii, haine vechi, haine vechi cumpăraaaa, trandafiri furaţi de la blocul 32, bărcile din Ştrand, apa minerală şi berea în sticle verzi de 0,5 l, cazan cu rufe albe fierbând pe aragaz, piramidon, polidin şi gama globulină, fluieratul special cu care ne chemam unul pe altul afară, Kent-ul pus bine pentru în caz de, 1 Mai la iarbă verde, practica agricolă la struguri, deţinuţi săpând şanţuri pentru canalizare, ceas deşteptător, chiflele calde de la Cornul Vânătorului mirosul din comoda din sufragerie unde sticle de ulei, cacao, făină și zahăr erau ținute bine.

Voi de ce vă mai amintiţi?

Alternative diplomatice

- Hai, lasă mofturile, treci și mănâncă!

Am 7 ani și trebuie să plec la școală; nu mi-e foame, nici prea bine, dar mama nu trebuie să afle că am febră, că nu mă mai lasă la școală.

- Dar nu mi-e foame...

- Nu mănânci, nu pleci.

Nu mănânc, încă mai caut argumente.

- Ori mănânci, ori te piepteni, altfel nu pleci.

Am mâncat, ce era să fac?...

Atunci/Acum. Calendar*

      -         Cum o da Bunul Dumnezeu, iacă, la un an bun fro trei proşti.

-         Dar aşa era şi pe vremuri, cu primăvară scurtă, rece, ploi multe şi apoi secetă?

-         Deh, cum iera anu’. Iera secetă, iera şi inundaţii, iera şi zăpadă multă.

-         Nu e mai cald acum vara, nu e mai frig iarna?

-         Nu ie, taică, ie cum ie anu’.

Nu vremea s-a schimbat, ci noi. Copil fiind, în primăvară n-aveam timp de analize meteo, termometrul era unul singur, se punea sub braţ şi îl uram pentru că deseori prevestea un stat în casă de două-trei zile. Dacă nu ploua, era timp de fotbal, dacă ploua, de expediţii prin subsoluri şi de “dat cu liftul” la blocurile turn. Vara eram baterii de energie şi nu ne toropea căldura, chematul în casă al părinţilor era mereu frustrant şi de neînţeles – păi de ce îi e aşa cald? -, iar perspectiva somnului de după-amiază ne umplea de spaime; asta până când apucam să stăm cinci minute în pat, când filmul se rupea brusc pentru măcar o oră. Timpul stătea în loc, ceasul nostru indica doar vacanţă, iar limbile orelor treceau de la licurici la mere văratice şi concediul la mare, de la drumeţie şi bicicletă la raţele şi vânătorii şi ţară ţară vrem ostaşi, de la încurcat spicele de grâu ale lanului dinspre Smeura  la pere, struguri, pepeni şi porumb fiert, cu punctul de spaimă terminus - mirosul de rechizite noi. Era primul semn că vacanţa e pe sfârşite şi prevestea groaznica întrebare măi copile, tu chiar ţi-ai făcut temele de vacanţă?

Toamna venea cu prune, struguri şi vinete coapte pentru iarnă, cu miros de oţet, borcane învelite în pături şi buchete de mărar. Venea cu bucuria revederii colegilor, cu tenisul în curtea şcolii, cu poveşti despre cum mi-am petrecut io vacanţa de vară, cu măsurătorile la tocul uşii şi aaaa, eu am crescut mai mult.

Geaca îşi intra în drepturi şi singura constatare pe care-o făceam era că am mai multe buzunare ce puteau fi umplute cu comori, ploaia ne făcea să stăm în faţa scării, sub copertină, spre bucuria părinţilor care măcar ştiau unde suntem, iar răcirea vremii era prilej de bucurie: prevestea iarna şi pentru asta ochii erau aţintiţi spre cer în speranţa unor fulgi de nea la început de noiembrie. Frigul era un impediment minor depăşit cu zece minute de drăgălit caloriferul din casa scării.

Decembrie venea cu nerăbarea Crăcinului şi dorul de vacanţă, cu colindat, brad împodobit şi de obicei zăpadă, cu cazemate şi bătălii. Revelionul era cu prăjituri coapte în bucătărie, artificii, gălăgie şi turnirurile cu brazii scoşi din casă, apoi iar începea şcoala şi bătăliile zăpezii se mutau în curtea ei. Urmau ghioceii, cocărăii şi florile Paştelui din Trivale, poieniţa de vizavi de schit se trezea la viaţă, platoul se umplea cu fotbalişti, gimnaşti, karateka şi judokani amatori de toate vârstele, apoi zarzării şi cireşul negru de lângă Casa Pionierilor; ieşeau puii din ouă şi cuiburile trebuiau vegheate de aproape, venea vreamea coroniţelor de salcie, margaretele şi fragii se cereau culese.

Un an dura o eternitate şi timpul trecea altfel pentru că îl măsuram cu altă unitate de măsură. Încă nu uitasem că lucrurile cu adevărat importante nu ţin de a avea, ci de a face, a şti, a deveni; iar când acum mi-e dor, nu de acolo mi-e dor, ci de atunci.

N-am făcut vreo şcoală sau ceva cursuri în care să mă pregătesc pentru meseria de adult; m-am calificat fără să ştiu la locul de muncă şi nu am cum să-mi dau demisia. Dar numai de mine depinde să-mi populez calendarul cu notiţe: 15 iunie – licuricii, 24 iunie – coroniţa de sânziene, 10 iulie merele dulci, 1 august pepenii, 1 septembrie rechizite. Creioanele Koh I Noor, gumele şi ascuţitorile mecanice au rămas; manualele le-am înlocuit cu cărţi, caietele cu coli A4 şi agende cu hârtie ivoar, stiloul cu pixuri colorate şi mine Parker dolofane. Aduc comorile acasă, le adulmec cu nări fremătânde, da, e cald, dar ştiu eu cu bucurie că în curând vine ea toamna, cu struguri mere pere în coşul de răchită şi tărtăcuţe vărgate pe pervaz, cu buchete de mărar şi miros înţepător de oţet, cu borcane friguroase învelite în pături şi gem de prune clocotind domol în tuci...

* Ca răspuns la dilemele Cristinei.