Stop-cadre de ianuarie

 # Trei căprioare; încă trei; și încă trei – toate în fața geamului de la bucătărie. Stau tolănite și rumegă liniștit. Dinspre pădure, trei câini de talie mică se apropie jucăuși: le-au văzut și vin cu urechile fluturând prin vegetația necosită și acum uscată;

# Pepsi mănâncă papa bun dintr-o farfurie din inox, în fața bucătăriei; când a aproape terminat, pune laba pe marginea farfuriei și o împinge spre treaptă, să nu o plimbe când linge ultimele resturi.

# Câinii lui F. sunt liberi; Negri descântă o jucărie, Psi – un pet de 2 l, cei doi pui se urcă cu labele noroite pe F. a joacă; F. îi mângâie prelung, așezat, zâmbește larg și le spune ceva drăgăstos, nu aud ce.

# Urma latră supărată la gard, se ceartă cu câinii din sat; se oprește, ia osul istoric cu care a venit și-l mai plimbă un pic. Mai latră, mai plimbă osul, până când se hotărăște: îi e sete, așa că, înainte să bea apă, lasă osul în găleata cu apă.

# Pisicile aduc iarna în blană, pe ușița lor, intră în bibliotecă la căldură și brusc miroase a curat; rufele se fac cartoane pe sârmele din chioșc și când le aduc în casă e ca într-o vacanță de iarnă din copilărie.

Stop-cadre cu pisici în iarnă

 # Seară de seară, Mașa doarme cu noi; când ajung în dormitor, vine să-și impună porția de mângâiat.

-         Ai răbdare, nebuno, trebuie să-mi dau cu cremă pe mâini.

-         Mi-mi-miu.

-         Nu că mi-miu, întâi îmi dau cu cremă.

Mă căpuie disperată, îmi dă peste cremă, musai s-o mângâi până-și face damblaua, ca să pot folosi crema.

# Afară e brumă, un vânticel tăios arde fața și se insinuează prin haine. Pe ușiță intră intempestiv Frida și merge grăbită în bibliotecă; o mângâi, îmi place blana ei rece, iar nările mi se umplu de miros de iarnă.

# De fiecare dată când mă întorc de la o țigară, scaunul de la calculator e ocupat de Igor (rar de Mașa).

-         Jos, Igor, e locul meu.

-         Miuuu.

-         Nu că miu, e locul meu.

Îl iau în brațe și-l pun pe fotoliu. El sare repede și se urcă iarăși pe scaunul meu. Așa că-l împing ușor și m-așez pe-o bucățică de scaun.

# Merg să-l perii pe Jinx, ținând coșul cu perii la spate, că e un mare parșiv și-o tulește când știe că e rost de periat. Mă fac că nu-l văd, mă urmărește atent; mă apropii, îl mângâi, e circumspect și sare brusc de pe fotoliu (el, bătrânul amărât și bolnav care abia se poate mișca din calea noastră), deschide ușa de la bibliotecă și-o taie afară, pe ușiță.

# Mă așez jos, să bag lemne în soba din bibliotecă; Frida e expandată pe covor, se întoarce spre mine mieunând ușor, îmi prinde mâna cu labele și începe să mă dințuie domol.

# Mă așez la locul meu de pe terasă și Mașa mi se urcă-n brațe gârâind.

-         Ia-o, iubita, și mângâi-o că mă sufocă tandrețurile ei.

Domnul meu o ia, o mângâie apăsat, Mașa stă cam un minut apoi vrea să vină la mine.

-         Nu vezi că nu vrea? Că vrea s-o mângâi tu? E pisică-ta!

-         E pisică-ta, că tu ai vrut-o și-am mers la București după ea.

-         O fi, dar tu îi ești stăpână.

Nuci, câini, veverițe și-o coțofană

În nucul din stânga, o veveriță mănâncă o nucă, probabil a luat-o de pe jos, și privește ușor speriată cum câinele alb, Zăvod, caută prin frunze.

În nucul din dreapta, două veverițe și sub el câinuțele: cea mare, albă – Urma, cea medie, neagră – Pepsi, amândouă trosnesc experte nuci.

Sub nucul central, câinele mic și negru, Hades, aleargă o veveriță și latră supărat încă vreo trei la care nu ajunge, că sunt pe crengi.

Urma se apropie, îi sparge o nucă, i-o lasă lui Hades.

Lătratul încetează și-n liniștea de noiembrie doar o coțofană ce strigă, indignată, că nu mai are loc și ea la nuci.

Motive de zâmbet

Fiu-fiu, fiu-fiu.

Urma aleargă săltat spre mine și strânge în gură caracatița-jucărie cu piunitoare.

Ea, cremulie, cu bretonul în ochi, și tentaculele roșii ale carcatiței atârnând simetric din gură stânga-dreapta.

Și mi se destinde fruntea instantaneu.

Seri de iarnă cu Mașa

Me!

Așa mă invită mâța neagră să mergem seara la somn, în dormitor.

Îi deschid ușa de la hol; repede, merge în baie, se urcă pe cadă și începe să lingă pipa de la baterie.

Me!

Da, fetiță, ai răbdare să mă spăl.

Stă cu mine și mergem împreună în dormitor; se urcă pe locul meu în pat: me.

Da, fetiță, stai să mă schimb.

Mă așez în pat; Mașa vine, se mângâie singură de mine, nu-i e de-ajuns că o mângâi cu ambele mâini, și toarce.

După câteva minute se satură, se retrage mai spre ușă și începe să se spele prelung; când termină, se întinde la picioarele mele cât e de lungă.

Când sunt aproape gata să adorm, o aud cum coboară din pat: se duce să doarmă în chiuveta de la baie, special pentru ea inventată.

Stop cadre cu motan fumuriu și câinuță blonzie

# Portița e deschisă la terasă, Urma pășește pe treaptă spre Igor; motanul se mângâie de botul câinuței, întâi pe dreapta, apoi pe stânga, se mai ridică un pic, se freacă de pieptul ei, apoi vine să-mi ceară să-i deschid ușa bucătăriei. Câinuța pleacă.

# Dinspre atelier, Igor se grăbește, înfoiat tot, prin burnița domoală; Urma se ridică de pe cergă și încearcă să-l întâmpine.

Nu, fetiță, nu, lasă-l.

Motanul se oprește, scuipă prelung, apoi fuge pe terasă.

Mujicule, ce să mai înțeleagă și Urma? De unde să știe ea când și cât te simți tu de expus?

Motanul se scutură, privește lung spre câinuță și, printre scândurile portiței, se mângâie de botul ei, întâi pe dreapta, apoi pe stânga, se mai ridică un pic...

Iubesc tinerii zilelor noastre

Mă pregătesc să trec pe trecerea de pietoni; un Audi alb, cât un vapor, vine și se oprește diagonal pe o parte a trecerii.

- Ce faci, frate, nu vezi că ești pe zebră?, și-i arăt cu degetul marcajul.

Coboară geamul.

- Nu stau decât două minute.

Și-n timp ce mă pregăteam să-i spun ceva de permisul lui de la Pitești, din spate, un tânăr la vreo 16 ani:

- Mută autobuuuzul, mută autobuuuzul!

Fragmentar

*

-         Are sâmbătă fie-mea botez, nu mă duc.

-         Cum nu vă duceți?

-         Nu mă duc, că vine fost nevastă cu manichinul ei. La nuntă îmi venea să-l bat și pe el, și pe ea. Că a luat pe unul sfrijit, mi-e și rușine, cu soră-sa am trăit eu în tinerețe.  Și când i-am văzut și pe ei, și pe aia cu bărbac-su... Cum să mă duc?

*

Doamna S.: De ce să-mi văd dosarul de la Securitate? N-am știut cum să scap mai repede de vremurile alea, să redevin captivă în ele? Nu, nu mi-ar fi folosit la nimic, mai mult rău îmi făcea.

Plata cu cardul

Am fost iarăși cu autobuzul pe cea mai lungă linie de autobuz a orașului – 2 -, după vreo șase ani; am cumpărat un bilet cu două călătorii de la casă și, când am urcat în autobuz, am văzut dihania de plată cu cardul; nu m-am putut abține, așa că am un bilet intact. J 

Cald, curat și mirosind a primăvară, un puști, cu ambele căști în urechi, cânta în legea lui, o tânără cu doi copii sub 5 ani le povestea domol ce bine va fi la grădi. Semafoare cu buton, mașini bară la bară, în fața unei școli: (1 mașină + 1 mămică + 1 copil ) x n = blocaj în trafic.

Pitești, final de noiembrie 2019.

Socializare

La casa de lângă noi locuiesc doi ciobănești Malionois, un el și o ea. În curtea noastră locuiesc doi câini de stână, o maidaneză neagră și o tentativă de Pinscher, doi ei și două ele.

Între cei șase câini e un pact de neagresiune ducând spre coabitare; când stăpânii nu le sunt în preajmă, câinii stau expandați prin curți și n-au treabă unii cu ceilalți. Dacă se apropie cineva de-al casei, câinii se apropie de gard în zona de război dedicată (spre poartă, nimic nu mai crește acolo) și încep să se certe; fete cu fete, băieți cu băieți, că nu se poate așa, fără reguli. Pleacă omul, pleacă și ei.

N-am voie din curte să vorbesc cu vreun Malionois, că imediat apare un câine de-al meu gelos și sare la gard.

Când pe stradă trece vreun intrus, cei șase câini fac echipă și-l binecuvântează într-un glas; noaptea, se strâng la zona de război și discută, toți șase, cu câinii din sat – mai urlă, mai latră, ei știu ce-și povestesc.

Când lucurile se liniștesc, iar pleacă și se expandează care pe unde poate.

Șase câini, un gard, o haită.

Stop-cadre de vară

# Leșinat de cald și lume puțină pe zona pietonală a orașului; o doamnă la a doua tinerețe se oprește brusc și se întoarce - probabil și-a amintit ceva. În ea intră, direct, un trotineț cu o trotinetă electrică. Femeia nu avea cum să îl audă, accesoriile astea sunt periculos de silențioase, nici nu a avut timp să se ferească (au și viteză). A căzut, geanta și sacoșa i s-au împrăștiat, s-a lovit la cap, pe braț și gambă are câteva julituri.

Doamna nu a vrut să cheme poliția, nici la insistențele trecătorilor. Autorele – un tip la 30 + ani, mirat maxim, probabil un adolescent întârziat care nu a avut nici o copilărie prea frumoasă, iar acum vrea să recupereze.  

# E până-n ora 11, dar soarele arde puternic. Pe un teren alăturat, două femei coapte și-un tânăr întorc fânul cosit zilele trecute de-un tractoraș; lângă ei, o fetiță de vreo opt ani încercă să umbrească un băiețel de vreo patru. Băiețelul vânează soarele și vrea să-și scoată șapca, fetița insistă să-l protejeze cu umbrela mare, bărbătească, deschisă. Una dintre femei îl cheamă; merge cu el la umbră, îi scoate șapca, îi ciufulește părul, îl pupă pe frunte. Băiețelul își pune șapca și pleacă vesel sub umbrela fetiței, vădit mulțumită.

# M. are ca animal de companie o cioară; cioara a venit singură, stă la mângâiat, chiar și pe umăr, dacă o pui. E mofturoasă la mâncare, doar croisantele ce-i plac.

«Ce e? Ce vrei?». Chiștoace vrea cioara. Ia delicat din scumiera de pe glaf unul și ea știe unde-l duce; vine iarăși, mai ia unul. Îi plac și țigările din pachet, dar oamenii s-au învățat și nu i le mai lasă la înde-cioc.

# Pe o creangă groasă de măr, Igor, motanul fumuriu, picotește agale. Din mărul de lângă, simetric pe potecă, o coțofană îl urmărește cu interes, înclinând capul. Igor înclină și el capul, privind-o; coțofana întoarce capul în direcție opusă, Igor – la fel. Motanul gri față în față cu coțofana alb-neagră, mișcându-se simetric, ca-n oglindă.

Senin de seară

E trecut de 10 seara și e liniște; domnul meu doarme de ceva vreme, Jinx, pe terasă, își face somnul de frumusețe, Frida e pe scaun în locul de masă, Igor – în bibliotecă. Merg în dormitor – televizorul, în surdină, e rămas pe History. Îl programez să se oprească după o oră și mă strecor ușor sub pilotă.

Aud cum se oprește tv-ul, mă cuprinde o liniște așezată și drumul spre somn e lin. O pată rece pe picior – năsuc umed – și patru lăbuțe calde, plus o burtică moale îmi învăluie tălpile: Mașa, venită tiptil din chiuveta de la baie.

La mulți ani, sor'meo M.!

Schimbarea începe cu fiecare dintre noi

Ne plângem la o cafea, ne plângem la colţ de stradă când ne întâlnim, ce ţară de rahat e Românica asta, nu ne mai facem bine niciodată, avem corupția în ADN, din păcate nu mai e nicio speranţă, orice-ai vota toţi sunt nişte hoţi.

# Ai furat un ou sau un bou, tot furt e, iar varianta “a furat el, dar a și făcut pentru comunitate” nu e deloc o opțiune. Legea se respectă, nu se interpretează.

# Ai avut 51 km/h sau 120, tot depăşire de viteză e. Nu respecţi legea prin comparaţie, o respecţi şi gata. Dacă valorea punctului de amendă ar fi cât vreo trei salarii minime pe economie, garantat s-ar circula mai bine pe şoselele României, c-aşa-i românul: e într-o relaţie foarte strânsă cu buzunarul personal.

# Ai 10 copii şi încă unul pe drum, nu job, nu proprietăţi. Nevasta e casnică, tu n-ai lucrat ever, trăieşti din alocaţii şi ajutor social, nu produci, dar consumi. Eşti un parazit. Paraziţii nu se îngrijesc. Nu statul trebuie să te ajute, ci tu trebuie să te întreţii, să-ţi creşti copiii.

# Oraşele ţări sunt murdare, ce curate sunt afară; nu colectăm selectiv, nu folosim coşurile de gunoi care împânzesc oraşele, nu strângem dejecţiile câinilor pe care-i plimbăm în lesă, nu curăţăm locul unde am fost la iarbă verde, eventual golim scrumiera maşinii în parcare. Gunoaiele fac gunoaie.  

# Mâncăm prost, multinaţionalele ne bagă pe gât numai chimciale, E-uri şi alte prostii. Dar strâmbăm din nas când mărul e mai mic decât îl visăm și mai strâmb, când cireșele sunt locuite, când ţăranul vinde cu 35 de lei kg de cârnaţi, mvai cum ne exploatează ţăranii ăştia!

# N-avem bani, dar refuzăm să lucrăm pe 1500 de lei pe lună, n-avem bani, dar avem Audi şi BMW second, timp în care locuim în apartamente confort III fără să plătim întreţinerea sau n-avem WC în casă; şi consumăm 1 mc de apă pe lună, la 4 persoane.

# Avem rate care ne copleşesc, dar smart tv-ul tronează în mijocul sufrageriei, ăla micul are telefon de ultimă generaţie şi-am fost la greci în concediu vară de vară. Amanetul ne e prieten bun, scoatem cash de pe cardul de cumpărături și plătim facturile.

# Medicii sunt şpăgari, e o corupție în sistemul sanitar, dar nu concepem să nu ne ducem cu plicul. Găsim pe cineva să ne bage prin spate la permis, care să mişte din urechi să vină ăia de la gaze, curent să ne lege mai repede, că știm să ne descurcăm.

# Viitorul e acolo departe și nu trebuie să ne preocupe. Câți avem pilonul II la pensie? Câţi pensie privată? Câţi dăm cei 2% anual unui organism care să merite? (Aveţi încredere în Smurd? Daţi banii aceia Smurd-ului an de an.) Nu ne interesează bonurile fiscale, că oricum nu contează, că ştim noi că au contabilitate dublă.

# Civilizaţie? Numai peste hotare, aici n-ai cu cine, domne, n-ai cu cine! Şi facem grătar în faţa blocului, şi punem manele la 12 noaptea, ce, moare cineva? E democraţie!

Deci, copii, noi nu furăm, nu încălcăm codul rutier, nu așteptăm “să ni se dea, să ni se facă”, facem noi. Nu aruncăm gunoiul la întâmplare și le facem observație și celor care o fac; nu dăm șpagă mită atenții, încercăm să nu-i deranjăm pe cei din jurul nostru, pentru că democrația se termină acolo unde sunt încălcate drepturile celuilalt. Noi respectăm regulile și, dacă regulile sunt proaste, luptăm să le schimbăm. Și, nu în ultimul rând, mergem la vot. Pentru că schimbarea începe cu fiecare dintre noi.

Fericirea stă în lucrurile mici

* Pantaloni de casă portocalii cu pisici negre, geacă-butoi, cu blană la glugă, lanternă frontală cu baterii de ceas.

* Compot cu pișcoturi/lapte cu biscuiți – meniu de iarnă la început -, am ars miresme-otrăvitoare/în trepieduri de argint – bețe Hem: mosc, cuișoare, scorțișoară.

* Natura statică din locul de masă: mere, nuci și dovleci - miros și culori de toamnă plină și de rod, la început de iarnă. Luna-seceră peste magazie, cu stele și satelit infatuat.

* Câinii mâncând preocupați nucile cadou, două mâțe negre explorând simultan aceeași cutie de carton, patru pisici în bibliotecă, foc jucând în sobă și umbre pe pereți.

* Mâini reci și nas curgătoriu, parbriz înflorat dimineața, rufe-carton întinse afară, castroane cu portocale spaniole și dulciuri, papuci de casă cu blană.

Sărbătorile vin, sărbătorile vin... (Cântat în gând.)

Bucurii de final de toamnă

# Brațul de cărți din anticariat.

# Miile de fluturi colorați și de albine, de călugărițe și de fluturi colibri care zboară prin curte.

# Loganul gri-crem-aiuriu în curte – apreciem ceea ce avem abia după ce îl pierdem.

# Merele roșii în merii-boltă spre grădină, din care iau la fiecare drum prin zonă.

# Felicitarea din bibliotecă: “I'm so glad i live in a world where there are octobers.”.

# Pixurile verzi pentru touchscreen și pixul morcov, pixurile alunecoase cu gel și creioanele koh-i-noor.

# Somnul în tors de sobă, între două mâțe negre.

# Mirosul de cuișoare din casă, de la ulei esențial.

# Și blues mood-ul de week-end în așteptarea ploii.

Motive de zâmbet

Stropitoarea din plastic verde pe care mi-a cumpărat-o domnul meu de la magazinul cu cereale.

Sandalele din plastic, roz, cu aripioare pe glezne, din picioarele unei doamne la a doua tinerețe.  

Sticluța cu ulei de cuișoare, cu miros de dinte de lapte extras la stomatolog.

Mirarea de pe chipul copilului pe care-l iei de sub brațe ca să-l treci peste o baltă.

Magnetul cu mâță neagră de Budapesta și elefănțelul simplu din piele aduse de A. din Ungaria.

Stop-cadre pe fundal de zăpadă

În livada de-alături, două vulpi alergându-se a joacă.

Țurțuri din sticlă pe fond alb proaspăt nins.

În fața molidului albastru, două pisici negre stând ca-n oglindă.

Iasomia de iarnă înflorind în galben, pudrată cu zăpadă fină.

Două gaițe alb-negre stând față-n față pe gardul vag nins.

În lumina led-palidă, salcâmul solitar din fața porții.

Pe albul imaculat din curtea păsărilor, urme delicate de pași de șobolan.

Fragment

- Fără poze, n-ai mai avea cititori.

- Știi tu sigur?

- Păi la cât de rar scrii...

Na c-am scris. Fără poze. Și traficul n-a scăzut.

Flash-uri

• Luna în pădure ca un zâmbet de pisică de Chesire: soarele încă n-a apărut, doar o dâră roz-mov ce se insinuează peste Mioveni.
• O albină ușor năucă dansând pe acorduri de tufănele galben-târzii și motanul Igor venind furișat pe lângă casă urmat de-o umbră lungă, ca de tigru.
• Toamna pe final: se răsfață și cântă-n vânt și culori, dansează-n frunze galbene alergate de pisici negre.
• Pământ mustind de apă, întinat - plin de tină – și-o cană de lumină aruncată-n balta mărginită de pietriș.
• Două tiruri roșii în liziera pământie, o capelă crescută peste noapte și-un țap de-un an trecând firesc pe lângă ele.
• Calmul lui R. când își rulează o țigară sau când aranjează ca la tetris cumpărăturile în coș.
• Mirosul de cafea proaspăt râșnită dimineața; așa miroase în rai, ştiu eu.

Crochiu

Pe dulapul alb 
o pisică gri 
colac în jurul unui borcan trandafiriu 
cu dulceaţă.