# Leșinat de cald și lume
puțină pe zona pietonală a orașului; o doamnă la a doua tinerețe se oprește brusc
și se întoarce - probabil și-a amintit ceva. În ea intră, direct, un trotineț cu o trotinetă electrică. Femeia
nu avea cum să îl audă, accesoriile astea sunt periculos de silențioase, nici
nu a avut timp să se ferească (au și viteză). A căzut, geanta și sacoșa i s-au
împrăștiat, s-a lovit la cap, pe braț și gambă are câteva julituri.
Doamna nu a vrut să cheme
poliția, nici la insistențele trecătorilor. Autorele – un tip la 30 + ani, mirat
maxim, probabil un adolescent întârziat care nu a avut nici o copilărie prea
frumoasă, iar acum vrea să recupereze.
# E până-n ora 11, dar
soarele arde puternic. Pe un teren alăturat, două femei coapte și-un tânăr
întorc fânul cosit zilele trecute de-un tractoraș; lângă ei, o fetiță de vreo
opt ani încercă să umbrească un băiețel de vreo patru. Băiețelul vânează
soarele și vrea să-și scoată șapca, fetița insistă să-l protejeze cu umbrela
mare, bărbătească, deschisă. Una dintre femei îl cheamă; merge cu el la umbră,
îi scoate șapca, îi ciufulește părul, îl pupă pe frunte. Băiețelul își pune
șapca și pleacă vesel sub umbrela fetiței, vădit mulțumită.
# M. are ca animal de
companie o cioară; cioara a venit singură, stă la mângâiat, chiar și pe umăr,
dacă o pui. E mofturoasă la mâncare, doar croisantele ce-i plac.
«Ce e? Ce vrei?». Chiștoace
vrea cioara. Ia delicat din scumiera de pe glaf unul și ea știe unde-l duce;
vine iarăși, mai ia unul. Îi plac și țigările din pachet, dar oamenii s-au
învățat și nu i le mai lasă la înde-cioc.
# Pe o creangă groasă de
măr, Igor, motanul fumuriu, picotește agale. Din mărul de lângă, simetric pe
potecă, o coțofană îl urmărește cu interes, înclinând capul. Igor înclină și el
capul, privind-o; coțofana întoarce capul în direcție opusă, Igor – la fel.
Motanul gri față în față cu coțofana alb-neagră, mișcându-se simetric, ca-n
oglindă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu