Like?:)

miercuri, 24 iulie 2019

Cum mi-am petrecut vacanța de vară


# A fost timp dilatat, cu somn de voie, 20-22 gr în dormitor și cald afară fix cât trebuie – maximum 28 gr, cu rouă pe parbriz în fiecare dmineață, abia luni, după ce am început serviciul, am văzut pentru prima dată în ăst sezon 30 gr.
# Am spălat compulsiv tot ce-am prins, nu m-aș mira ca pe unele să le fi spălat de două ori, mai am două covoare grație ploilor, care mi le-au cam limpezit și apoi s-au uscat în cinci zile.
# Am pus de-o curățenie de vară la etaj și parțial la parter, plus o ordine boboc în beci – că ce poate face o femeie când are ceva timp liber: curățenie. Am intrat și în grădină, domnul meu a tot cosit, nu se mai vede, grație ploilor alternând cu soare și căldură.
# Am renunțat la lupta cu păienjenii mii și pânze proporțional ne-făclii, într-o săptămână fac pereți de-a dreptul; pe terasă avem zilnic cimitir de muște – domnul meu are o pasiune cu ele, le vânează cu palma din plasatic, mă bate gândul să-i iau o paletă cu baterii, să le curenteze-n zbor că prea îi place.
# La capitolul provizii de iarnă, am pus fasole verde și dovlecei la congelator, leuștean la oțet și am demarat capitolul roșii, pentru moment cherry în suc și zarzavat pentru ciorbe.
# În vacanța asta, mâțele noastre parcă au înnebunit: Jinx vrea să doarmă în tava de pâine, Igor – pe masă, Mașa, pe aragaz sau fix pe locul domnului meu de pe terasă, Frida – pe dulapul de condimente.
# În principiu am stat mai mult acasă, de pe vatră pe cuptor, vreo patru drumuri în oraș, două vizite, un pic de Vâlcea și de Olt, cu oameni dragi. Oltul e râu, nu glumă! -, am văzut căruță trasă de măgari fix pe podul peste râu, dar deloc iulișcă sau ambrozie în zonă; drumul spre Drăgășani e jalnic, noroc cu betonul turnat în epoca trecută, însă cel de la Slatina la Pitești e o plăcere.
# Pe marginea DN73 din comună e inflație de ambrozie, mă întreb cine ar trebui să amendeze CNAIR-ul, conform legii 62/2018.

Niciun comentariu:

:-D