Like?:)

marți, 31 ianuarie 2012

Plăceri vinovate - Pink Floyd, The Wall

Până la ACTA și SOPA, să ne bucurăm așadar! Pink Floyd - The Wall, HD, cu subtitrare in engleza și versuri. Enjoy!

Când afară e ger, una lume cugetă

Am așteptam iarna cu nerăbdare, ba ajunsesem chiar să mă înfurii pe ea că nu mai vine. N-a nins cum mi-aș fi dorit eu - încă mai sper, prognoza pe 10 zile zice că în week-end va ninge binișor - , dar ceva zăpadă e, miroase a iarnă peste tot și-i frig. Frig afară, că-n casă-i cald și bine, diferența out-in generând o toropeală încântătoare; casa însă se încălzește considerabil mai încet.
Temperaturile au scăzut până la -18.8 grade pe timp de noapte, ziua cel mult s-au atins -10, clanțele exterioare se lipesc de mâini, respirația se blochează, nările se lipesc și ele și degetele degeră în mânuși, indiferent de materialul din care sunt făcute sau de culoarea pe care o au; mânuşile.
Rufele întinse în curte devin cartoane aproape instantaneu, condensul de pe peretele exterior din bucătărie face floricele ca de sticlă, spălatul gresiei cu uşa deschisă asigură patinoar la domiciliu. Apa de la câini prinde rapid ace de gheață, mâncarea lor îngheață și ea, așa că i-am cam trecut pe crănțănele și nu le convine mai deloc, Hades tremură din rădăcini dar nu acceptă să fie îmbrăcat, găinile stau zgribulite pe cuibare sau cotețe și nu mai au chef de plimbare. Cele trei mâțe negre dorm pe blana de oaie din bibliotecă, Jinx e incredibil de gras - chiar are băiatul activitate fizică susţinută şi nu mănâncă mult, cel puţin nu acasă -, Zombie are ceva urme de la disputele de prin sat pentru iubite, iar Mașa găsește mereu soluții pentru o plimbare de plăcere: se urcă pe orice umăr are mai la îndelabă şi de acolo supraveghează fata moşia. A învățat-o domnul meu ca atunci când îi e frig să se urce în brațe și să se insinueze sub geacă, doar capul îi rămâne afară şi ochii ei mari de bufniţă scrutează nemilos totul.
Mi-am cumpărat o chestie mare de îmbrăcat pentru curte - de multă vreme îmi doream, dar n-am găsit -, din doc kaki-incert-antijeg, lungă până spre glezne, cu glugă mare garnisită cu blăniţă gâdilicioasă. Arată aiurea, mă simt în ea ca un sinistrat, da-i caldă şi uşoară, iar în combinaţie cu goretexii îmi asigură un confort nesperat. Domnul meu are şi el o ţinută de mare fineţe, tot kaki, geacă şi pantaloni matlasaţi, aşa că am avut tot confortul ca duminică pe amurgite să plecăm la plimbare pe coclauri; era frig-frig, nămeţii trosneau sub tălpi, satul era acoperit de zăpadă, casele avea cușme albe pe acoperișuri, iar din coșuri ieșeau fire de fum ca-n ilustrațiile din poveștile copilăriei.
Umplându-mi eu privirile cu aşa minune de peisaj, mă gândeam că pentru un orășean natura e tablou, pentru un țăran - e mediul de viață zilnic.
Au trecut doi ani de când descopăr cum arată, cum miroase, ce gust are și cu ce se mănâncă viața la țară; admir priveliştea care încă nu-mi vine să cred că-i a noastră, trăiesc ca-ntr-un concediu la munte şi parcă locuiesc într-o vacanță.

Găini



luni, 30 ianuarie 2012

Lămpi solare colorate în iarnă









Detalii cu zăpadă






Din ciclul inventând apa caldă: cum se face focul în sobă

Cât trăiește omul învață, niciodată nu știe îndeajuns, iar uneori descoperă că apa caldă s-a inventat sau faptul că roata există. După doi ani de încălzire la focul de lemne din sobă, am descoperit cum trebuie de fapt făcut. Nicio clipă nu mă gândisem că se poate și altfel - noi forjam sobele exact cum se făcea la cabana de la munte, unde lemnul nu era decât brad proaspăt tăiat, soba avea plită pe care se gătea și temperaturile coborau încă de după-amiază sub -20 de grade.
A fost întâi o informație vag strecurată, apoi un semn de întrebare și la final documentarea responsabilă pe net. Am aflat că pe coș trebuie să iasă fum aproape rece, nu valuri calde de fundal deformatoare, că se începe cu ceva lemnuțe de brad și apoi se pun lemne din ce în ce mai groase, dar numai după ce precedentele au devenit jar. Conform tehnologiei nou deprinse, nu mai intră fum în casă când punem lemnele pe foc, folosim aproape jumătate din cantitatea de lemne de dinainte, căldura se păstrează mai multă vreme, nu mai crapă rosturile de lut și nici nu se mai insinuează fum pe lângă coșuri. Și era așa de simplu...
Așa că iarăși am simțit lipsa unui ghid de inițiere pentru orășeanul ajuns la sat care crede că tot ce zboară se mănâncă. Ghid în care să scrie clar că roșiile nu se udă cu aspersorul, că țevile neprotejate de frig îngheață și atunci rămâi fără apă, că pe ger butelia nu se ține direct pe gresie, lângă peretele exterior al bucătăriei, pentru că gazul se lichefiază și pauză aragaz funcțional, că operațiunea săpat se face în sensul în care urcă terenul, că uneltele agricole nu se cumpără exclusiv pe criteriul culorii și alte chestii logice, dar la care un orășean se gândește mai greu sau deloc.
Are dreptate Adinuca, pare foarte ușor să trăiești la țară în primă fază, dar zău că nu e. Dar cât trăiește omul învață, niciodată nu știe îndeajuns, iar uneori descoperă că apa caldă s-a inventat și că roata există de milenii.

Din alt unghi v2.0

vineri, 27 ianuarie 2012

Umbre pe zăpadă





Cum mi-am petrecut codul portocaliu

La început am aşteptat să ningă mult; a nins, dar sub aşteptări.
Apoi am aşteptat vânt doborâtor; au fost doar rafale de fum întorcătorii.
Pe urmă am aşteptat ger năprazic; de dimineaţă erau - 7 grade doar.
Oraşul e curăţat de zăpadă, piaţa roşie e roşie, nu sunt troiene, e doar iarnă. DN 73 e negru, pe şoseaua din sat au trecut pluguri, până şi pe uliţa noastră au urcat. În sudul judeţului troiene, în nord - troiene, aici - nimic. Hm, nu degeaba oraşul se numeşte Piteşti.
Aseară am ajuns acasă spre şapte - dacă m-am jucat! -, am trecut pe lângă copii cu săniuţe, Loganul a urcat frumos, fără opintiri sau derapări, cu lanţurile cele noi. A mai nins vag, vântul n-a mai bătut, dar a îngheţat totul. În întuneric, pe zăpadă, lămpile solare colorate împrăștiau o lumină extraterestră.
De dimineaţă, din livada de vizavi ne priveau patru căprioare; erau aproape în dreptul porţii, cam la zece metri de noi. Motorul nu le-a speriat, doar le deranja parţial şi parcă aşteptau să plecăm mai repede.
Mâine o să mă plimb prin zăpadă.

Cioburi. Copil în iarnă

Ieri pe la 3 și ceva, între două drumuri contracronometru, tăiam diagonal o bucată din zona pietonală a centrului. Un cort cu covoare, doi câini zgribuliți, lume foarte puțină și grăbită, vânt, ninsoare udă.
Prin față îmi trece un bulgăre de zăpadă. Mă uit. Din spatele unei tufe de gard viu, dintr-un rond, un puști de 6-7 ani cu căciulă cu urechi mă privește speriat.
Îi zâmbesc. Surprins, îmi zâmbește și el cu tot chipul.
Aproape de ora 4 mă întorc prin aceeași zonă, cu gândul la cum să termin ce am de făcut până-n 4 jumate - 5, să nu ajung acasă iar după 7.
În față îmi apare fugind puștiul, cu căciula trasă pe ochi, cu capul dat pe spate ca să mă vadă bine, plin de zăpadă, cu mânușile ude.
- Te joci cu mine?
- ...
Mna, acu' ce era să fac?! M-am jucat.

joi, 26 ianuarie 2012

Iarnă

Mă plictisisem deja s-o aștept, trecuseră de multă vreme sfertul academic, jumătatea regală, ora prostului, ba chiar și anul se schimbase și tot așteptam. A venit pe final de ianuarie, draga de ea, cu zăpadă ca la carte, așezată strat cu strat, gospodărește, pe alei, în curte, pe pământul din grădină, pe pisici negre și-n blana câinilor.
A început să ningă marți, pe la 6 pm, iar miercuri dimineață era un strat fain de vreo zece centimetri, totul alb-curat și tăcut; am probat lopata nouă de zăpadă - e mai mică și mi se pare mai eficientă, n-am făcut febră musculară -, m-am jucat cu câinii și cu Jinx, am ridicat fața spre cer ca să mă ningă, am făcut bulgări; poze nu, că nu se luminase bine, plecăm la serviciu înaintea răsăritului de soare.
Mașa s-a bucurat plenar, a alergat ca nebuna și cu greu am reușit s-o vrăjim să intre în casă înainte să plecăm - n-o putem lăsa afară, e încă mică - , Jinx a ieșit și s-a îndreptat agale către pădure, la vânătoare, iar Zombie tocmai s-a întors dintr-o excursie de două zile, el știe de unde. Mirosea a crănțănele necunoscute și a refuzat bunătățile cu care l-am tratat; a preferat un somn în bibliotecă, pe blana de oaie.
Drumul din sat e practicabil, au băgat plugul, deci per total e în regulă; DN 73, cam necurățat, mai greu practicabil grație craterelor perpetue ce-și au domiciliul pe el. Nu se vede c-ar fi trecut vreun plug, nici că s-ar fi dat cu material antiderapant, probabil autoritățile au fost luate - șoc! - prin surprindere că iarna nu-i ca vara. Compensatoriu, la pod erau ceva polițiști la verificat anvelope de iarnă și la blocat intrarea pe A1, care e închisă.
Aseară n-am putut urca până în curte decât cu lanțuri, vântul a bătut cu elan umplându-i copilului nr. 2 camera de fum (azi noapte a dormit în bibliotecă), a mai nins puțin, dar a înghețat zdravăn. Sper ca diseară să putem ajunge cu mașina în curte; oricum vom avea entertainment: curățat drum plus așezat estetic nisip, pietriș, rumeguș, cenușă și alte materiale antiderapante se mai găsesc la casa omului.
E iarnă și-mi place.

marți, 24 ianuarie 2012

Raport în ianuarie mai spre final

Are și iarna - ca anotimp - părțile ei avantajoase. În grădină nu trebuie făcut nimic, în curte - urme fine de chestii, ziua o fi ea scurtă dar tot 24 de ore are. Așa că seară de seară am timp; să stau; să citesc; să văd documentare; să fac planuri; să.
Nimic nou pe moșie; câinii își văd de treburile lor, când patrulează, când latră, când vin și își iau porția de drăgăleală, pisicile sunt tot negre, dar sunt un pic mai răsfățate, pentru c-am avut un musafir hărnicuț ce le-a acordat cam multă atenție, găinile sunt tot urâte, dar nu mai ouă, ori pentru că e frig, ori că și cele noi s-au îngrășat zdravăn.
Domnul meu a montat o clanță pe poarta dinspre drum - era cumpărată de mai bine de-un an, dar trebuia prelungită cheia, așa că acum i-a venit vremea -, copilul nr. 1 se delectează cu prima lui sesiune, copilul nr. 2 are o sfântă lehamite când privește în viitor către bac, iar eu mă distrez cu activitățile monoton zilnice. Ca nuanță de contrast, pentru prima dată am văzut o expoziție de păsări de rasă; a fost o incredibilă încântare pentru mine, am privit fascinată minute în șir înaripatele de la 300 de grame la peste 5 kg. Nu, nu-mi doresc vreuna, sau nu deocamdată, cer îngrijiri speciale la care nu-s dispusă să mă înham; nu acum.
Grădina e în stand by, precipitații - urme fine tinzând către zero, a nins de poftă de vreo două ori, cât să fac oareşce poze; nu tu un ger, acolo, să simt și eu frigul până în oase, nu tu o zăpadă bună de făcut vreun Frosty, nu tu un prilej de probat noua lopată de zăpadă, și ea tot roșie; iarna asta întârzie deja prea mult. Nu disper, încă o aștept, weather.com-ul zice că de azi încep fulguieli iar mâine după-amiază se pune pe ninsoare serioasă: 15-25 cm de zăpadă, vânt, viscol, temperaturi nocturne sub -10 grade de joi încolo. Sunt vag circumspectă, dar tind să-i cred, până acum nu m-au dezamăgit niciodată.
Vă rog, doamnă iarnă, binevoiţi a veni odată, că zău mă enervează să aştept!

luni, 23 ianuarie 2012

Cum mi-am petrecut Revoluția 2012, ziua 3,14

După ani în care tot piteșteanul a înghițit cu greu ororile pedeliste, trebuia ca și la Pitești să se iște o revoluție, că altfel capitala regiunii la Ploiești o s-o pună ăștia, că ăla a fost și republică!
Mi-am luat hanoracul expirat, cel cu care nu mai merg decât la munte de jepat ce e, dar are glugă, un fular pe care aveam prinse insignele de la Simfonie, Zilele orașului, ale județului și Zavaidoc - dar pe ele le-am lăsat acasă -, o bandană neagră cu yin-yang, cocarda tricoloră de la 1 Decembrie pe care am primit-o în piață și-am purces la proteste. Pe drum am vrut să iau un steag de pe vreo clădire, dar erau numai de-alea roz-gri-bleu, așa că am renunțat.
Am luat autobuzul de la teatru și el m-a dus direct în spate la casa albă din piața roșie, și-a dat seama după uniformă unde trebuie s-ajung. Nu știu de ce șoferul stătea numai cu ochii pe bocancii mei de protecție, de la ținte oare?, dar bine e că au mai coborât cu mine un pensionar c-o sacoșă de rafie - auzise el că se pune ceva protocol pe masă -, o cuconetă ștearsă actriță amatoare care voia să facă animație în piață și un solist vocal popular care voia s-ajungă la Casa Sindicatelor, dar a zis că are public mai mult în piață, la proteste. Generos, mi-a oferit brâul lui tricolor imediat după ce-am intrat în el când m-am împiedicat pe treptele autobuzului; eu i-am dat la schimb fularul, că altfel cred că rămânea fără ițari.
Erau mulți oameni în piață, pensionari care voiau pensii mai mari și bilete la băi, elevi de liceu care voiau să fumeze și ei liniștiți în mulțime, să nu se mai ferească de vecini, revoluționari din 89 care voiau înapoi intemnizațiile pe viață plus loc de veci la Sfântul Gheorghe, ultrași care voiau FC Argeș în Liga I, pensionari militari care voiau să iasă afara javra ordinară, nu știu despre care dintre ele era vorba, pensionare ieșite la socializare între două telenovele, homleșii zonei care nu voiau nimic, dar generoși ofereau tuturor să tragă și ei câte o dușcă din punga de aurolac. Se striga jos guvernul, Boc, Băsescu, însă nu voiau să pună nimic sus, la loc, nici măcar pe jandarmul care a picat de pe bordura fântânii arteziene. Forțele de ordine asigurau, nu-i așa?, ordinea, cele de dezordine făceau ce știau ele mai bine, SMURD-ul lipsea, că Piteştiul n-are şi una peste alta protestul a fost pașnic.
În piața roșie m-am întâlnit cu mai mulți cunoscuți, am strigat și noi ce se striga pe-acolo, am sărit să ne încălzim și-am fost tare dezamăgiți că oamenii n-au fost de acord să punem și noi un Voltaj, o Viţa de vie, un Hi-Q ceva, să ne încălzim.
Pe la 7 seara protestatarii au început să se împrăștie, doamnele pensionare și-au cerut scuze că pleacă, dar începe pe acasă Stăpâna, ultrașii aveau ședință la restaurantul de parastase de lângă stadion, elevii au tulit-o brusc să nu vină mamele lor după ei și tot așa.
Au mai rămas fântâna arteziană, semnul de piaţă, crucea, rapsodul popular urban, aurolacii, actrița amatoare și încă vreo 20 de protestatari de bună credință, vegheați patern de homleșii domiciliați în canalele de lângă Sindicate.
Drumul meu în piața Milea n-a fost în zadar: pentru că am izbucnit în râs la un moment dat, cred că era 7 jumate, că la 8 fără un sfert am plecat ca să ne vedem la știri la tv, atitudinea mea s-a considerat participare activă la proteste, caz în care se decernează fie o amendă de 200 lei pentru scandare lozinci/deranjarea liniștii publice, fie se acordă o pensie viageră pentru lunile martie și aprilie 2012 de 1800 de lei/lună. Recompensa se hotărăște prin metoda marca sau banul, să vedem acum cum mi-o fi bafta. Anticipateee!

vineri, 20 ianuarie 2012

Cioburi. Despre sterilizare

Doi puști, la mașinuțe, în piață, privesc copiii care se plimbă și așteaptând să se elibereze vehiculele dorite se mișcă de pe un picior pe altul ca să nu înghețe. Cam 5-6 ani fiecare, unul îmbrăcat de (prea) mulți bani, celălalt - cam din piață.
- Ce are căinele ăla la ureche?
- Care?
- Ăla cu verde.
- Aaaa, are cercel. La voi la țară la Cotmeana câinii n-au cercei?
- Nț. Da' de ce are cercel?
- Să vadă hingherii că e sterilizat și să nu-l ducă să-l eutanasieze politicienii ăștia corupți.
Băiatul de la țară, vizibil nedumerit, tace. Apoi, cu un pas înainte:
- Da' de ce să sterilizeze câinii?
- Cum de ce? Ca să nu se mai înmulțească! Câinii sterilizați fac puii gata sterilizați. E simplu!

joi, 19 ianuarie 2012

19 ianuarie, cu indignare

"Păi ce rost are să ieşi în piaţă, că oricum nu se schimbă nimic." Şi de-ai ieşi doar ca să te simţi 3 minute om, să treacă o urmă de fior civic prin tine, tot merită să încerci.
"E mai rău decât era sub Ceuşescu." Boule, acum eşti LIBER! Învaţă însă să fii şi demn.
"Şi dacă pică Băsescu, tot aia e, ce, crezi că politicienii ăilalţi sunt mai breji? Vin alţii săraci, fură şi ei şi pleacă bogaţi." Sunt sau nu, oricum nu contează, oricine ar veni în locul lui nu va mai avea obrăznicia, tupeul onor preşedintelui Băsescu. Pentru că Piaţa Universităţii dovedeşte că există o limită până şi-n politica bananier românească.
"Reducerile de 25% din salariu? Le vedem când ne-om vedea ceafa." Dar la varianta scăderii drastice a puterii de cumpărare în viitorul apropiat te-ai gândit?
"Nu, dom'le, asigurările de sănătate trebuie să rămână la stat, dar să fie gestionate bine fondurile, să nu mai fure ăştia." Te cred, tu oricum trăieşti din ajutorul social plătit din banii mei.
"Doamne, ce se întâmplă la voi? La noi (Italia, Spania etc.) trăieşti decent din muncă cinstită, în România eu nu mă mai întorc decât în concedii." Super, mă bucur pentru tine, spor la spălat vase, dar te rog nu-mi mai hotărî mie preşedintele cu votul tău; şi ia-ţi şi părinţii agricultori care n-au cotizat o dată un leu la asigurări cu tine. Dacă nu le mai plătesc eu ajutorul social şi asigurarea de sănătate, părinţii mei vor avea un trai mai bun.

Şi-atunci, să nu-ţi vină să iei Miorița, s-o tai și s-o faci cârnați și pastramă, doar-doar nația asta n-ar mai fi așa resemnată, vegetală? Să nu te-apuce cheful brusc şi să pui dinamită-n mămăligă?

miercuri, 18 ianuarie 2012

Spamul nostru cel de toate zilele

Zilnic primesc oferte de investițe in Africa de Sud, mesaje c-am câștigat la concursuri la care n-am participat, atenționări de la bănci unde n-am cont că cineva a încercat să intre în numele meu și alte prostii similare. De obicei mă irită și le șterg fără să le deschid; unele însă au subiect atipic și de obicei mă fac să zâmbesc. Și atunci le răspund politicos expeditorilor:

--- On Wed, 1/18/12, tuguldurizm@yahoo.com wrote:
From: tuguldurizm@yahoo.com
Subject: Manualul de Seductie
To: ...@yahoo.com
Date: Wednesday, January 18, 2012, 10:43 AM
Cum sa abordezi orice femeie, oricand, stiind exact ce sa-i spui pentru a obtine numarul de telefon si o intalnire.
Descopera tehnici care vor face viata ta sexuala sa explodeze si femei la care doar visezi acum sa te implore sa aveti o relatie!
Mai multe pe: http://manualul-de-seductie.mensales.ro


Re: Manualul de Seductie
Wednesday, January 18, 2012 10:54 AM
From: "..." <...@yahoo.com>
To: tuguldurizm@yahoo.com
Multumesc mult, este exact ceea ce-mi lipsea, dar nu stiam. O relatie cu o femeie la care acum doar visez, o, da. Visez? Pe bune? Si eu de ce nu stiu? Mi-am schimbat orientarea sexuala? E frustrant sa aflu de la altii.

Ianuarie 18

Azi a fost a treia dimineață consecutivă în care mânușile mi s-au sudat de clanță și nările au tins să se lipească; temperaturile nocturne au scăzut sub -10 grade. E o secetă cum nu-mi amintesc să fi văzut vreodată, n-a nins, e un frig uscat, din când în când asezonat cu rafale de vânt de fum în casă introducătoriu. Pământul e zbicit-congelat, gheața din apa câinilor trebuie spartă de trei ori pe zi, e frig, frig, frig.
După calendarul vechi, astea sunt gerurile Bobotezei.

Negru în alb




marți, 17 ianuarie 2012

Cioburi. Alte vremuri

Vinerea, venind pe aleea de la Piața Mare; un tată pe la vreo 30 de ani, cu o puștoaică îmbrăcată în roz de mână, butona un mobil.
- Tati, eu ştiu ce vreau de ziua mea!
- Îhâm.
- Vreau un mobil adevărat.
- Îhâm.
- Samsung Galaxy Note.
- Pentru că ai văzut la televizor?
- Nu, pentru că ar fi cazul. Fac şase ani.
La șase ani eu îmi doream un trenuleț electric adevărat.

Bibliophile

luni, 16 ianuarie 2012

Drumuri paralele

Eram cam la zece minute de casa noastră când am descoperit o urmă de ulicioară care ne-a făcut să ne teleportăm în alte vremuri și locuri: glod, case sărace cu garduri căzânde sau mai bine fără, coceni de porumb acoperiți cu polietilenă coaptă de soare, pantofi scâlciați lângă trepte roase din lemn, ligheane cu smalțul sărit înșirate pe lângă temelie, bănci obosite de ani, câini de rasă incertă slabi și jigăriți, temători, cu adăposturi improvizate și cratiță goală de apă lângă, legați în lanuri de un metru, preșuri pe o culme cârpită din sârme izolate de diverse culori, miros de bălegar, o pisică portocalie cu dungi, semisălbatică, privindu-ne chiorâș dintr-un fânar într-o rână, aproape gol.
În fața unei case mai răsărite, pe o buturugă, un tip cu burtă, tânăr, cu un mobil.
- Bună ziua, la mulți ani. Unde ieșim dacă mergem pe-aici?
- Ieșiți în sat, vă duce drumul.
"Drumul" în discuție având maximum 3 m lățime, plin de hârtoape și de glod dens, fără șanțuri de scurgere, pe lângă care drumul nostru cu piatră și dale e autobahn. Am ieșit din ulicioară într-o uliță paralelă cu a noastră; case mici, compacte, acoperite cu carton și smoală, construite cel târziu prin anii 60, curți aglomerate de vechituri, cu lemne subțiri puse-n piramide, păsări pe drumul mai mult gropi, baligă, peturi. O casă de vacanță cu termopane, tegola, obloane și cultură de beton în curte plus două thuie și-o magnolie, o vilă cu trei niveluri și țâșpe camere, cu aspect de bloc comunist și gard des cu țepușe metalice.
Pe margine, o cișmea cu placă din piatră scrisă tremurat cu vopsea neagră, construită de doi indivizi în amintirea lor veșnică; o cană din plastic legată cu un lanț de gard, un jgheab murdar. În șanțul de pe margine abia sugerat - pahare de folosință unică în care pe vremuri a fost cafea, pungi, ambalaje sclipicioase, cutii strivite de bere, toate pălite de soare, pline de noroi uscat. Coborând spre șoseaua asfaltată din sat, vedem două bătrâne ieșite la socializare, pe o bancă; le salutăm, ne răspund lung, punând mâna streașină la ochi ca să vadă mai bine ai cui suntem. Garduri joase, porți cât să delimiteze optic spațiul, căpițe de fân și de coceni, latrine înclinate din lemn acoperite cu petice din tablă, un coteț din cărămidă pe jumătate dărâmat, oale și borcane prăfuite puse în pari.
Cu cât ne apropiem de șosea, curțile sunt mai înguste și mai betonate, casele mai mari și mai portocalii cu mov, multe dintre ele renovate și cu mansarde, balcoane sau terase construite ulterior, mai un garaj, mai un ciobănesc carpatin liber pe moșie și cu viluță, mai o poartă din fier forjat și lămpi solare, dar majoritare rămân tot casele mileniului trecut, obosite, dar proaspăt văruite.
Când am ajuns "la stradă", am oftat; veneam din anii copilăriei când, urcând spre cabana Voina, treceam prin Lerești; cam așa era atunci, acolo. Mergem acum pe asfalt, spre casă; în dreapta - curți mari, clădiri mai noi sau mai vechi îngrijite, țeavă de gaze, coșuri de centrale, antene parabolice; în stânga - la fel. Tentative de câini de statură pisicească cu blana lucioasă, pisici cu zgardă antiparazit privind din spatele geamurilor, ornamente de Crăciun, ici un leagăn, dincolo un suport pliant pentru rufe, două șezlonguri la soare, un grătar zidit. Drumul mărginit de șanțuri betonate, podețe cu tevi mari sub ele, un magazin, încă unul, stația de maxi-taxi.
Bucla se închisese; eram într-o lume cunoscută.

Am șoaricele meu, sunt vânător!




Mașa și prada sa aproape vie. Sau aproape moartă.

vineri, 13 ianuarie 2012

Trei, Doamne, și toate trei negre. Pisici




Pe când scara se făcea







1. Măsurat înălțimea (adâncimea) beciului și până unde va veni scara (cele două catete ale triunghiului dreptunghic). Aplicat teorema lui Pitagora întru aflarea lungimii ipotenuzei, înmulțit cu 2 și apoi adunat 7 trepte x 70 cm. Total rotunjit - 3 scânduri de 4 m, grosime 2 cm.
2. Mers în târg, cumpărat scânduri, tăiat două din ele de lungimea ipotenuzei, una conventabil la transport, încărcat în Loganul din dotare și adus acasă.
3. Căutat în Tabele matematice uzuale unghiul de la baza scării în funcție de raportul catetă mică/ipotenuză, tăiat scândurile la unghiurile respective (în curte, cu circularul). Tăiat trepte. Tăiat două contratrepte per treaptă. Finisat. Trasat locul contratreptelor. Fixat contratrepte, 3 cuie per bucată.
4. Coborât în beci, dus material lemnos la locul faptei, demontat scară veche. Fixat o ipotenuză (cu contratrepte montate) cu dibluri pe perete; pus pe poziție cea de-a doua ipotenuză; fixat trepte începând de jos (4 cuie per treaptă).
5. Terminat scară. Admirat.

joi, 12 ianuarie 2012

Activități conexe în vacanță

În răgazul de sărbători am avut noi ca îndeletniciri principale deconectarea, relaxarea, odihna, dar printre ele am mai intercalat ba un drum în Pitești - în ziua de Crăciun m-a șocat liniștea de pe străzi (era ca-n copilăria mea, când treceau trei mașini pe minut pe stradă) -, ba altul în Mioveni, cu șoping pentru revelion - unde prețurile sunt straniu de mici -, ba o plimbare prin preajmă, prin locuri necălcate până acum. Domnul meu s-a ocupat de chestii electrice, c-așa a avut el chef, adică a pus niște alte întrerupătoare pentru lumina din chioșc și reflectorul din curte (cu tras fire, copex, bombănit, scos copex, fixat etc.), plus montat o lampă de neon cu întrerupător aferent pentru iluminarea unei zone pe drumul spre bucătărie. Apoi a făcut o altă scară pentru beci - exact cum și-a dorit-o de când ne-am mutat, dar mereu avea altceva mai important de făcut -; scara e din brad verde și miroase într-un frumos fel, arată cam bine și încă îmi inventez drum în beci doar de dragul ei. Și-a mai montat domnul meu pe cele două scânduri reglabile ale bancului de lucru portabil niște corniere de aluminiu - el spune că sunt utile la îndoit diverse chestii, cum ar fi tabla -, a făcut ordine în atelier cu spirit de răspundere, de acum mie mi se pare că s-a dublat spațiul, și a mai executat diverse alte chestii, în funcție de chef și de inspirație. Eu am admirat căprioare și vulpi, am urmărit circuitul ereților în natură, am drăgălit câini, m-am jucat cu pisicile, am refuzat să răspund la telefoane - numai îndeletniciri practice.
Împreună ne-am plimbat pe coclaurile dinspre Câmpulung; am admirat liziera și măceșele contrastante, coroana de pini de pe vârful dealului, am admirat priveliștea dintr-o altă perspectivă (aparatul foto era evident acasă, la locul lui), am remarcat evoluția verticală a casei domnului fost consilier, apoi ne-am jucat cu cei trei câini ai acestuia și cu cei doi pui-șobolănei urâți cu spume dar simpatici foc ai tentativei de terrier pe care o au.
Am coborât urmărind marginea unei râpe - până în anii 50 pe-acolo era iazul satului, a fost asanat cu greu - unde erau zeci de pini mici și viguroși care m-au ispitit foarte, dar zău de-aș avea unde să-i plantez, că la capitolul conifere avem surplus; oricum un brad și-un molid vor trebui mutați și nu știu unde. Și iar am coborât, de astă dată printr-un lan de bălării de unde presupun că aduc motanii noștri acasă turiță - și eu, și domnul meu eram îmbrăcați în flisuri și-a fost de mare finețe să ne des-turițăm -, am admirat peisajul dintr-un alt unghi și tare ne-a bucurat.
Voiam să ne întoarcem acasă, era cam 2-3 pm, dar cam la 50 m înspre Câmpulung am văzut un acoperiș. Și ne-am hotărât să mergem pe unde nu mai călcasem până acum, dar despre asta data viitoare.

Câini în pseudo-iarnă. Poze







miercuri, 11 ianuarie 2012

Agricultură for dummies

Tare m-aș bucura să pot face un curs de inițiere în agricultură, eventual ecologică. Învățatul ăsta după net, cărți de specialitate, cusuri de facultate, ureche e tare păcătos, pricep prea puține din ce e pe-acolo și riscul de-a călca în străchini e incredibil de mare. Mi-ar plăcea un curs ca cele din seria "for dummies", cu informații de la a la... g, h, pe-acolo, de unde devine limbă română limba folosită în cărțile de specialitate. Am căutat pe net, se pare că așa ceva nu există.
Voi ați auzit să fie pe undeva?

Raport periodic despre dihăniile din dotare

Noul an ne-a prins cu poiata mobilată cu trei găini albe obeze şi urâte, un cocoş frumos – Gonzales – şi o înaripată neutră estetic, de sex incert, pe care am crezut-o iniţial găină (din motiv de creastă mică), apoi am suspectat-o că e cocoş; cum nu eram sigură ce e, i-am spus Androginul. De Bobotează ne-au mai crescut încă opt dihănii, toate găini, toate autohtone – de la dom’colonel -, toate urâte, dar măcar nu mai sunt grase și albe cu pete, una e de-a dreptul neagră cu moț, una gri cu picăţele, vreo două roşcate cu şuviţe blonde şi restul cu modele diverse, gri și maro pe fond alb. Androginul s-a dovedit a fi cocoş, e în extaz acum că-l lasă şi pe el Gonzales să curteze din mândre; ba chiar s-a hotărât în cinstea lor să nu mai doarmă mereu pe coteţ, ci să intre uneori cu ele seara, probabil ca să le păzească. Producţia zilnică de ouă – două-trei. (Nu spun cât de încântată sunt, nu contează c-am făcut ouă umplute ca să le folosim înainte de expirare pe cele luate din supermarket).
Câinii sunt sastisiţi de mâncare, numai din bun-simţ se mai uită uneori la ce le-am pus în castroane. Cei mari au suportat mult mai uşor perioada de revelion cu pocnitori şi artificii pentru că şi-au găsit un loc ager în chioşc. Dorm la soare când e, dorm la lemne când plouă, că zăpadă pas, plimbă mingi şi jucării prin curte şi grădină când îi apucă. Din când în când instinctul de vânătoare le este trezit de Androginul evadatoriu, dar le trece repede. Merg alături de noi pe aleile betonate (ei, că noi nu mai avem loc și mergem pe pământ), sunt companioni fideli la rondul de dimineață prin grădină și uneori mai sapă prin stratruile puse de mine în toamnă. Hades e veşnic vigilent, bântuie marginile proprietăţii şi trebuie să ştie el tot. Când nu patrulează, vine în faţa terasei la cerşit; e un tip foarte manierat, indiferent ce-i oferim el primește politicos, chiar dacă e un ambalaj de biscuiți.
Pisicile sunt tare oropsite, dorm unde şi când vor, fac cam ce le trece prin cap fix când le apucă. Zombie e de departe cel mai cuminţel şi mai puţin mofturos. Dimineaţa îl găsim dormind în cuibul lui; ne simte, se trezeşte, se întinde, vine la un strop de iubăreală, mănâncă, apoi intră în bibliotecă la somn. Doarme până spre după-amiază, iese un pic, vine şi mai execută un somn de frumuseţe în dormitor. Pe la 8 seara cere afară, iese şi se îndreaptă semeţ către sat. Nu ştiu când se întoarce.
Jinx e un ticălos cu toane care mârâie, amabalează, scuipă şi zgârie, e gelos (nu suportă să intre în dormitor sau în camera Mirunei cineva din afara casei) şi nu prea previzibil. Nu-l iau în serios (dar nici nu-l las să mi se urce în cap), mai ales că de la o vreme mă sfidează explicit. Conflictul s-a declanșat când l-am văzut venind dinspre pădure, prin livada de lângă noi, cu o veveriță vie în gură. Țipa biata de ea ca din gură de șarpe, nu de motan; am strigat la el, l-am certat, evident că zadarnic, șmecherul a tulit-o englezește de parcă ar fi știu că n-am cum să ajung la el în timp util din motiv de poartă la mare distanță. De atunci se uită puțin cam strâmb la mine. Noaptea uneori doarme acasă, alteori el știe pe unde, e gras și mă întreb ce și de pe ce grătar fură (sau ce vânează), că acasă nu mănâncă mult; se joacă des cu mâțuca și a învățat-o și pe ea să fie violentă.
Mașa e ba o dulceață, ba o murătură răzbunătoare, doarme pe rafturile bibliotecii și se poartă de parcă toți oamenii și toate animale s-au inventat pe astă lume numai ca să-i facă ei mofturile; cum vine cineva la noi, cum i se urcă în brațe și începe să-i povesteacă ea știe ce; trece în fugă cu coada înfoiată pe sub câinii mari, îl provoacă la joacă pe Hades, îl terorizează pe bietul Zombie și alături de Jinx face nenumărate năzbâtii. Mă urmărește continuu, vrea să doarmă pe mine, că lângă nu-i e de-ajuns, dar poate fi și ascultătoare, tandră și dulce, asta când vrea ea. Bagă botul în orice cană sau pahar care conține ceva lichid, a testat bere vin cremă de whiskey vișinată pepsi twist compot, mănâncă pufuleți pufarine chec cozonac ardei gras și mai nou aduce șoarecii pe care-i prinde prin lizieră în casă. Dacă ei n-ar fi prea vii și pupăza prea neroadă (uită de șoarece și începe să se joace cu undița de pisici), ar mai merge. Așa, deocamdată nu; cred că încă nu suntem pregătiți să avem ca animal de companie vreo rozătoare.

Iarna 2011 a picat într-o marți după-amiază












Altă dată era cam așa...

:-D