Like?:)

joi, 19 ianuarie 2012

19 ianuarie, cu indignare

"Păi ce rost are să ieşi în piaţă, că oricum nu se schimbă nimic." Şi de-ai ieşi doar ca să te simţi 3 minute om, să treacă o urmă de fior civic prin tine, tot merită să încerci.
"E mai rău decât era sub Ceuşescu." Boule, acum eşti LIBER! Învaţă însă să fii şi demn.
"Şi dacă pică Băsescu, tot aia e, ce, crezi că politicienii ăilalţi sunt mai breji? Vin alţii săraci, fură şi ei şi pleacă bogaţi." Sunt sau nu, oricum nu contează, oricine ar veni în locul lui nu va mai avea obrăznicia, tupeul onor preşedintelui Băsescu. Pentru că Piaţa Universităţii dovedeşte că există o limită până şi-n politica bananier românească.
"Reducerile de 25% din salariu? Le vedem când ne-om vedea ceafa." Dar la varianta scăderii drastice a puterii de cumpărare în viitorul apropiat te-ai gândit?
"Nu, dom'le, asigurările de sănătate trebuie să rămână la stat, dar să fie gestionate bine fondurile, să nu mai fure ăştia." Te cred, tu oricum trăieşti din ajutorul social plătit din banii mei.
"Doamne, ce se întâmplă la voi? La noi (Italia, Spania etc.) trăieşti decent din muncă cinstită, în România eu nu mă mai întorc decât în concedii." Super, mă bucur pentru tine, spor la spălat vase, dar te rog nu-mi mai hotărî mie preşedintele cu votul tău; şi ia-ţi şi părinţii agricultori care n-au cotizat o dată un leu la asigurări cu tine. Dacă nu le mai plătesc eu ajutorul social şi asigurarea de sănătate, părinţii mei vor avea un trai mai bun.

Şi-atunci, să nu-ţi vină să iei Miorița, s-o tai și s-o faci cârnați și pastramă, doar-doar nația asta n-ar mai fi așa resemnată, vegetală? Să nu te-apuce cheful brusc şi să pui dinamită-n mămăligă?

14 comentarii:

Diana Alzner spunea...

Când aud chestia aia - că dacă îi dăm jos pe ăştia nu avem alţii să punem în loc - mă apucă pandaliile!
Fatalitate! Nu avem pe cine pune!

simf spunea...

@Diana - avem sau n-avem, oricine ar veni in loc va fi mai circumspect si mai ponderat stiind ca poate sa zboare gratie maselor.

Nuta si Aurel spunea...

@simf, oricine ar veni in loc s/ar grabi sa se chiverniseasca inainte de a zbura. @Diana, Doamne auzi/ti cuvantul, sa nu avem pe cine pune. Chiar, la ce folosesc conducatorii?

Geocer spunea...

Lozinca aia cu "daca-i dam jos pe astia, pe cine punem in locul lor" e veche, foarte veche. Adeptii lui Iliescu au inventat-o in 1990.
P.S. Tare buna melodia lui Dan Teodorescu.

gt-ranger de Arges spunea...

"...oricum nu contează, oricine ar veni în locul lui nu va mai avea obrăznicia, tupeul onor preşedintelui Băsescu" ??? ??? dupa tine trebuia ca Basescu sa trateze cu pupaturi si bucurie hotia instutionalizata, coruptia si incompetenta pe baza de carnete de partide, prapastia in care era Romania dupa ce sacul pomenilor facute ca sa protejeze pe nemernicul originar si mafia aferenta s-a golit??

Daniel spunea...

E bine simf, e bine ca putem sa ne scriem si ca putem avea pareri.
Si zic eu, sa nu credem ca gradinile noastre nu se leaga intre ele fiindca distanta si relieful ar fi un inpediment- toate se leaga fiindca suntem impreuna de mai mult decat demult.

CCristinaC spunea...

Simona, ai facut o postare si ai scris fix dupa sufletul meu. Sa speram ca viitorii politicieni vor invata ceva din miscarea asta.
Legat de cei care traiesc/muncesc in afara tarii, am observat ca spalatorii de vase isi dau ochii peste cap si vin in tara doar in concedii, iar medicii/oamenii pregatiti mor de dor si vor sa se intoarca acasa. Am cazuri d-astea intre rude.

sis spunea...

D'aia stam si ne uitam la tv sau pe facebook. Tre' sa recunosti ca suntem o natie data naibii , protestam informatizat ca sa nu incasam bastoane in cap si ne vaitam pe la colturi ca-i vai de noi. Asa si este , vai de noi dar din vina noastra , ne complacem in mocirla in loc sa ne indignam. Sau ne indignam dar nu suficient si uitam prea repede. Cel mai bine ne "indignam" cand ies altii in locul nostru , daca iese bine si noi i-am sustinut , daca nu iese nimic e doar vina lor ca n-au stiut ce sa faca. Cam asta-i situatia si e albastra rau - sau sa zic portocalie????

simf spunea...

@gt ranger - dupa mine basescu trebuia:
sa se poarte ca un diplomat, u ca un smecher de mahala, sa fii presedinte e o responsabilitate, nu un titlu.
sa aiba elementara decenta de a explica macar masurile pe care le ia
sa nu monopolizeze puterea
sa nu ne trateze ca pe niste redusi mintal
sa nu, sa nu...

Minnie spunea...

Sunt libera? OAU! Si ce? Daca nu am bani sa ies din tara nici pana la bulgari atunci la ce imi foloseste ca sunt libera? Atunci era regimul, ,acum sunt banii. Sunt exact in aceeasi situatie ca atunci doar ca atunci macar aveam banii de concedii cel putin 2 pe an si iesiri la sfarsit de saptamana. Eram mica dar nu atat de mica incat sa nu-mi amintesc ca aveam de toate si mergeam in vacante cu ai mei in toata tara.As avea mult prea multe de spus, eu nu l-am votat pe basescu si sunt prea pornita impotriva celor care l-au votat (si din tara si din afara) si nu vreau sa isc certuri pe net.

simf spunea...

@Minnie - cand iti sustii opinia cu argumente nu se cheama cearta, ci discutie, fie ea si contradictorie.
eu n-as da libertatea pe confort.
parintii tai se simt la fel de liberi ca inainte de 89?

Stefana spunea...

@ Minnie Esti in exact aceeasi situatie de atunci?? Atunci aveai de toate?? Da, si baiatul meu cel mare ar putea gandi asa (cred ca sunteti de o varsta), pentru ca poate nu-si mai aminteste cum stateam ore intregi in frig pentru o bucata de branza proasta sau cateva oua. Dar sigur isi aminteste un concediu la Sinaia, cand am intrat intr-un magazin sa luam o franzela si nu am putut cumpara, pentru ca nu aveam cartela. La Sinaia! Iar in concediile "grozave" petrecute pe litoral iti amintesti ce mancai la restaurant? Ca daca ati fost pe cont propriu ati fi facut efectiv foamea.
Sau poate iti amintesti de siguranta locului de munca. Aici s-ar putea sa ai dreptate, pentru ca economia a fost distrusa aproape sistematic, fara sa se puna nimic in loc. Iar autorii distrugerii sunt chiar cei pe care poate ca i-ai votat.
Da, sunt de acord ca Basescu tot calca in strachini, intr-un mod de neacceptat pentru un presedinte de tara.
Dar sa-l fi votat pe Geoana, care acum nici macar de presedinte de Senat nu mai este bun (decizia propriului partid), ori pe Antonescu (cred ca s-au rasucit in mormant batranii liberali morti in inchisori, cand a facut alianta cu PC)?
Mai sunt cateva luni si o sa poti arata prin vot optiunea ta.
Simona, te rog sa nu te superi pentru ideile mele (asa cum a facut o alta bloggerita, scriindu-mi ca acolo este blogul ei, parerea ei batuta in cuie si n-are chef de alta parere). Pentru mine libertatea adevarata incepe cu libertatea de exprimare. Civilizata.

simf spunea...

@Stefana - o opinie argumentata decent eu zic ca-i intotdeauna prilej de bucurie, oriunde si oricand. e o dovada a libertatii noastre.

manuela spunea...

Sunt prea dezamagita de toata situatia ca sa mai comentez ceva.Dar ii admir si am cel mai mare respect pentru oamenii care au curajul de a spune lucrurilor pe nume.RESPECT PENTRU CEI DIN STRADA!!!

4me

stats

:-D