Raport periodic despre dihăniile din dotare

Noul an ne-a prins cu poiata mobilată cu trei găini albe obeze şi urâte, un cocoş frumos – Gonzales – şi o înaripată neutră estetic, de sex incert, pe care am crezut-o iniţial găină (din motiv de creastă mică), apoi am suspectat-o că e cocoş; cum nu eram sigură ce e, i-am spus Androginul. De Bobotează ne-au mai crescut încă opt dihănii, toate găini, toate autohtone – de la dom’colonel -, toate urâte, dar măcar nu mai sunt grase și albe cu pete, una e de-a dreptul neagră cu moț, una gri cu picăţele, vreo două roşcate cu şuviţe blonde şi restul cu modele diverse, gri și maro pe fond alb. Androginul s-a dovedit a fi cocoş, e în extaz acum că-l lasă şi pe el Gonzales să curteze din mândre; ba chiar s-a hotărât în cinstea lor să nu mai doarmă mereu pe coteţ, ci să intre uneori cu ele seara, probabil ca să le păzească. Producţia zilnică de ouă – două-trei. (Nu spun cât de încântată sunt, nu contează c-am făcut ouă umplute ca să le folosim înainte de expirare pe cele luate din supermarket).
Câinii sunt sastisiţi de mâncare, numai din bun-simţ se mai uită uneori la ce le-am pus în castroane. Cei mari au suportat mult mai uşor perioada de revelion cu pocnitori şi artificii pentru că şi-au găsit un loc ager în chioşc. Dorm la soare când e, dorm la lemne când plouă, că zăpadă pas, plimbă mingi şi jucării prin curte şi grădină când îi apucă. Din când în când instinctul de vânătoare le este trezit de Androginul evadatoriu, dar le trece repede. Merg alături de noi pe aleile betonate (ei, că noi nu mai avem loc și mergem pe pământ), sunt companioni fideli la rondul de dimineață prin grădină și uneori mai sapă prin stratruile puse de mine în toamnă. Hades e veşnic vigilent, bântuie marginile proprietăţii şi trebuie să ştie el tot. Când nu patrulează, vine în faţa terasei la cerşit; e un tip foarte manierat, indiferent ce-i oferim el primește politicos, chiar dacă e un ambalaj de biscuiți.
Pisicile sunt tare oropsite, dorm unde şi când vor, fac cam ce le trece prin cap fix când le apucă. Zombie e de departe cel mai cuminţel şi mai puţin mofturos. Dimineaţa îl găsim dormind în cuibul lui; ne simte, se trezeşte, se întinde, vine la un strop de iubăreală, mănâncă, apoi intră în bibliotecă la somn. Doarme până spre după-amiază, iese un pic, vine şi mai execută un somn de frumuseţe în dormitor. Pe la 8 seara cere afară, iese şi se îndreaptă semeţ către sat. Nu ştiu când se întoarce.
Jinx e un ticălos cu toane care mârâie, amabalează, scuipă şi zgârie, e gelos (nu suportă să intre în dormitor sau în camera Mirunei cineva din afara casei) şi nu prea previzibil. Nu-l iau în serios (dar nici nu-l las să mi se urce în cap), mai ales că de la o vreme mă sfidează explicit. Conflictul s-a declanșat când l-am văzut venind dinspre pădure, prin livada de lângă noi, cu o veveriță vie în gură. Țipa biata de ea ca din gură de șarpe, nu de motan; am strigat la el, l-am certat, evident că zadarnic, șmecherul a tulit-o englezește de parcă ar fi știu că n-am cum să ajung la el în timp util din motiv de poartă la mare distanță. De atunci se uită puțin cam strâmb la mine. Noaptea uneori doarme acasă, alteori el știe pe unde, e gras și mă întreb ce și de pe ce grătar fură (sau ce vânează), că acasă nu mănâncă mult; se joacă des cu mâțuca și a învățat-o și pe ea să fie violentă.
Mașa e ba o dulceață, ba o murătură răzbunătoare, doarme pe rafturile bibliotecii și se poartă de parcă toți oamenii și toate animale s-au inventat pe astă lume numai ca să-i facă ei mofturile; cum vine cineva la noi, cum i se urcă în brațe și începe să-i povesteacă ea știe ce; trece în fugă cu coada înfoiată pe sub câinii mari, îl provoacă la joacă pe Hades, îl terorizează pe bietul Zombie și alături de Jinx face nenumărate năzbâtii. Mă urmărește continuu, vrea să doarmă pe mine, că lângă nu-i e de-ajuns, dar poate fi și ascultătoare, tandră și dulce, asta când vrea ea. Bagă botul în orice cană sau pahar care conține ceva lichid, a testat bere vin cremă de whiskey vișinată pepsi twist compot, mănâncă pufuleți pufarine chec cozonac ardei gras și mai nou aduce șoarecii pe care-i prinde prin lizieră în casă. Dacă ei n-ar fi prea vii și pupăza prea neroadă (uită de șoarece și începe să se joace cu undița de pisici), ar mai merge. Așa, deocamdată nu; cred că încă nu suntem pregătiți să avem ca animal de companie vreo rozătoare.