Când afară e ger, una lume cugetă

Am așteptam iarna cu nerăbdare, ba ajunsesem chiar să mă înfurii pe ea că nu mai vine. N-a nins cum mi-aș fi dorit eu - încă mai sper, prognoza pe 10 zile zice că în week-end va ninge binișor - , dar ceva zăpadă e, miroase a iarnă peste tot și-i frig. Frig afară, că-n casă-i cald și bine, diferența out-in generând o toropeală încântătoare; casa însă se încălzește considerabil mai încet.
Temperaturile au scăzut până la -18.8 grade pe timp de noapte, ziua cel mult s-au atins -10, clanțele exterioare se lipesc de mâini, respirația se blochează, nările se lipesc și ele și degetele degeră în mânuși, indiferent de materialul din care sunt făcute sau de culoarea pe care o au; mânuşile.
Rufele întinse în curte devin cartoane aproape instantaneu, condensul de pe peretele exterior din bucătărie face floricele ca de sticlă, spălatul gresiei cu uşa deschisă asigură patinoar la domiciliu. Apa de la câini prinde rapid ace de gheață, mâncarea lor îngheață și ea, așa că i-am cam trecut pe crănțănele și nu le convine mai deloc, Hades tremură din rădăcini dar nu acceptă să fie îmbrăcat, găinile stau zgribulite pe cuibare sau cotețe și nu mai au chef de plimbare. Cele trei mâțe negre dorm pe blana de oaie din bibliotecă, Jinx e incredibil de gras - chiar are băiatul activitate fizică susţinută şi nu mănâncă mult, cel puţin nu acasă -, Zombie are ceva urme de la disputele de prin sat pentru iubite, iar Mașa găsește mereu soluții pentru o plimbare de plăcere: se urcă pe orice umăr are mai la îndelabă şi de acolo supraveghează fata moşia. A învățat-o domnul meu ca atunci când îi e frig să se urce în brațe și să se insinueze sub geacă, doar capul îi rămâne afară şi ochii ei mari de bufniţă scrutează nemilos totul.
Mi-am cumpărat o chestie mare de îmbrăcat pentru curte - de multă vreme îmi doream, dar n-am găsit -, din doc kaki-incert-antijeg, lungă până spre glezne, cu glugă mare garnisită cu blăniţă gâdilicioasă. Arată aiurea, mă simt în ea ca un sinistrat, da-i caldă şi uşoară, iar în combinaţie cu goretexii îmi asigură un confort nesperat. Domnul meu are şi el o ţinută de mare fineţe, tot kaki, geacă şi pantaloni matlasaţi, aşa că am avut tot confortul ca duminică pe amurgite să plecăm la plimbare pe coclauri; era frig-frig, nămeţii trosneau sub tălpi, satul era acoperit de zăpadă, casele avea cușme albe pe acoperișuri, iar din coșuri ieșeau fire de fum ca-n ilustrațiile din poveștile copilăriei.
Umplându-mi eu privirile cu aşa minune de peisaj, mă gândeam că pentru un orășean natura e tablou, pentru un țăran - e mediul de viață zilnic.
Au trecut doi ani de când descopăr cum arată, cum miroase, ce gust are și cu ce se mănâncă viața la țară; admir priveliştea care încă nu-mi vine să cred că-i a noastră, trăiesc ca-ntr-un concediu la munte şi parcă locuiesc într-o vacanță.