# Portița e deschisă la
terasă, Urma pășește pe treaptă spre Igor; motanul se mângâie de botul
câinuței, întâi pe dreapta, apoi pe stânga, se mai ridică un pic, se freacă de
pieptul ei, apoi vine să-mi ceară să-i deschid ușa bucătăriei. Câinuța pleacă.
# Dinspre atelier, Igor se
grăbește, înfoiat tot, prin burnița domoală; Urma se ridică de pe cergă și încearcă
să-l întâmpine.
Nu, fetiță, nu, lasă-l.
Motanul se oprește, scuipă
prelung, apoi fuge pe terasă.
Mujicule, ce să mai înțeleagă și Urma? De
unde să știe ea când și cât te simți tu de expus?
Motanul se scutură,
privește lung spre câinuță și, printre scândurile portiței, se mângâie de botul ei, întâi pe dreapta, apoi pe stânga, se mai ridică un pic...
