Like?:)

miercuri, 16 decembrie 2020

Decembrie, mai pe la mijloc


# După Moș Nicolae au reapărut în decor coșul cu dulciuri și castronul cu mandarine, pe 8 decembrie a nins prima dată: mărunt, așezat, pe temperaturi vag pozitive, nu s-a prea depus, dar m-a bucurat nespus. Priveam pe geam albul de afară, ascultam Tales from the crypt și Fără zahăr, în casă ardeau domol focul în sobă și bățul Hem de scorțișoară în suportul specializat, semn clar că vin sărbătorile.

# Sunt ușierul-șef al pisicilor, încă supărate că ușile nu mai stau mereu deschise, mi-e drag când vine câte una de-afară zbârlită toată și mirosind a ger; sunt îmblănite bine, grăsuțe – Igor e cam tanc chiar. (Jinx s-a împuținat și în afară de masă și somn la căldură nu-l mai interesează altceva; mănâncă puțin și selectiv, frecvent îl încerc cu câte 2-3 feluri din mâncarea lui preferată doar să-mi facă hatârul să mănânce ceva.)

# Încă îl caut pe Hades cu privirea, mi se pare că îl aud lătrând sau țoc-țoc pășind pe alei; i-am schimbat castronul lui Pepsi (aveau amândoi la fel – e aiurea să fie trei castroane de mâncare, nu patru), am desființat locul unde mânca el suplimentar și zona mi se pare goală. Câinii mari sunt uzi și crunt de murdari – a tot plouat, pământul se bucură, nu și pardoselile din casa noastră.

# Găinile sunt bine mersi - toate pentru moment, până mai tăiem din ele -, grădina e tristă cu accente încă verzi, pădurea e ternă, în beci s-a infiltrat apă din pământul mustind – de multă vreme n-a mai fost atâta apă în sol; e perioada din an când natura arată crunt, depresiv aproape.

# Am cam cumpărat cadourile de Crăciun, m-am nărăvit la comenzi cu livrare la domiciliu (am în agendă telefoanele curierilor), mi-am croit azimuturile pentru 2021, casa e aproape pregătită pentru sărbători (decorarea – mai spre Crăciun) și, ca de obicei pe final de an, sunt în concediu. Să fiți bine, ne revedem în 2021.

vineri, 11 decembrie 2020

Remember Hades

 













Hades

L-am adoptat de la Adăpostul AULIM de la Smeura în primele zile din mai 2010, ni s-a spus că are 6 luni, așa că am hotărât că e născut în ziua în care noi ne-am mutat: 1 noiembrie 2009. Avea crotalie cu ultimele cifre 666, așa că i-am spus Hades.

Am muncit luni în șir cu el să-i atenuăm traumele generate de oameni, domnul meu trebuia să-și dea cu țuică pe mâini ca să accepte Hades să fie mângâiat, prietenos maxim n-a fost niciodată cu niciun străin, iar cu bărbații a avut mereu o problemă.  

A făcut cam ce și când a vrut, i-au plăcut dulciurile, în special eugeniile și biscuiții, cârnații și gâturile de pui, laptele și pepenii. A făcut echipă cu toți ceilalți câini, a tolerat pisicile, cu Jinx și Mașa chiar a fost prieten. 

Miercuri de dimineață i-am pus, ca de obicei, suplimentul de hrană; l-am strigat, n-a venit – nu era bai, că așa făcea când îl apuca. I-am pus salteluță nouă în căsuța – o haină din piele pensionată de Ana. După câteva ore, mâncarea era neatinsă; l-am chemat iarăși, degeaba. Am plecat să-l caut, strigându-l; Pepsi m-a dus la el: lângă atelierul domnului meu, ușor ascuns, lângă o groapă la care muncea să sape de câteva zile.

Acum e sub nucul central, trei nuci cu trei câini odihnind sub ei; Răzvan i-a scos zgarda – animalele trebuie să fie libere – și i-a pus țuică pe mormânt.

Hades. 1.11.2009-9.12.2020. 

Eternitate lină, băiat!



joi, 10 decembrie 2020

Semn că se-apropie. II


Despre vaccinul antigripal, covid 19 și turma hidrosolubilă

 -   Mâine dacă vreți veniți la vaccin după-amiază.

-  Venim, mulțumesc, la ce oră?

 Îl iau la 12, veniți când puteți, că avem deja programări făcute.

-   Pe la 4 e bine? Vă dau mesaj când ajungem.

-   Nu, nu mesaj, sunați.

Conversație pe whatsapp cu Hermina, asistenta de la cabinetul medicului de familie.

Mergem la cabinet, găsește domnul meu un loc de parcare liber - Piteștiul are o aplicație unde apar locurile de parcare libere și cele închiriate. Sun – ocupat; sun iar – ocupat; încă o dată – la fel.

Plouă ușurel, în fața dispensarului, sub copertină, buluc de oameni unul într-altul, vreo 10 în sub 8 mp, aproape toți săriți de 70 de ani.

Iese Hermina, se uită dreapta-stânga, amândoi suntem cu măști, ochelari și glugi cu cozoroc, recunoaște pe cineva dacă poți în condițiile date. Cobor gluga, mă vede, îmi zâmbește:

-   Haideți.

Verificat temperatură, dezinfectant, o încăpere pe care n-o mai văzusem.

-   Haideți să completez fișele acum, între timp țineți fiolele în mână să se încălzească.

-   Câți pacienți cu covid aveți acum în supraveghere?

-    40. Doamna doctor vorbește mult la telefon.

Hermina e cumplit de obosită; facem vaccinul antigripal – pentru prima dată în viață -, salutări doamnei doctor, aveți grijă de dvs., să ne vedem sănătoși, ieșim.

În fața dispensarului, grupul a crescut și e mai compact. O asistentă, pe hol.

-   Doamnă, uitați-vă cum stau, nici urmă de distanțare socială, spuneți-le dvs., vă rog.

-    Le spun de fiecare dată, degeaba.

-   Ok, le zic și eu.

Asistenta strigă pe cineva, noi ieșim.

-   Oameni buni, distanțare socială, nu mai stați atât de aproape unul de celălalt, aveți loc!

-   Păi plouă, cum să stăm în ploaie?  (o doamnă sărită de 80 de ani, cu atitudine de țață)

-   Ei, cum să stăm în ploaie?/Dacă răcim? (în cor, vreo patru cuconeturi, una dintre ele cu masca murdară de ruj)

-   Puteați să vă luați umbrele de-acasă, în plus văd că aveți glugi, căciuli.

Câteva doamne se retrag de sub copertină, au umbrele sau geci cu glugă.

-    Nici animalele nu le ții în ploaie, că se udă. (un domn spre 70 de ani, fără dinți, virulent-indignat)

-   Haina se usucă, răceala trece, sicriul și moartea rămân.

N-au mai spus nimic până ne-am îndepărtat, apoi au început să comenteze iritați, ele în mod special.

Să-i protejăm, zic, că sunt în zona de risc.

:-D