Propunere de week-end. Şi nu numai!

Unii probabil îl ştiţi, alţii - sper să-l descoperiţi acum. Un om cât o lume.
Biografie. Blog. Cărţi. Articole: Europa liberă, Acum. Documentare.

Domnelor şi domnilor, Dan Alexe!

Violul. O poveste de dragoste *

O carte scrisă alert, cu o furie strunită, veridică. 
Cutume, voci, misoginism, legea talionului.
O carte ca un crochiu violent, stranie.

* Joyce Carol Oates - Violul. O poveste de dragoste. Editura Polirom, 2011.

Despre dragoste şi alte dependenţe

Ana, mon amour, filmul lui Călin Peter Netzer, după romanul Luminiţa, mon amour al lui Cezar Paul-Bădescu

O poveste de iubire care se uzează în timp, începută la facultate, în căminele bucureştene din anii 1990 (cu băi la capătul holului şi clasica rumoare studenţească), terminată  într-un Bucureşti grăbit al anilor 2000. Protagoniştii, doi studenţi la Litere, Toma din Piteşti şi Ana din Botoşani, ei și relația lor de dominare şi codependenţă, asumare şi control.

Traume ale copilăriei şi relaţii încordate cu părinţii, copil, singurătate în doi, gunoi sub preş, coadă tradiţională la moaşte, eliberare şi senzaţie de frâie scăpate, raporturi de forţă inversate, răspunsuri la psihanalist ca la confesional, psihanaliza, mon amour  -  în fiecare relaţie există o Hiroşimă cu dezastrele ei. 

Realism crunt, viaţă necosmetizată, treceri bruşte dintr-un cadru în altul, ca atunci când deschizi accidental o uşă, secvențe care se succed pe alt criteriu decât al timpului, bucăţele de puzzle cu incursiuni în trecut, cu un Toma când cu plete, când cu chelie, şi o Ană care-şi pierde dulcele grai moldovenesc şi trece din şaten-rebel în blond strunit.

Camera se joacă frumos, cu schimbări neaşteptate și stop-cadre pe acţiunea reală, nu pe tavan sau detalii ale decorului, lumina pătrunsă prin ferestre are o căldură specială, zâmbeşti şi te-ncrunţi, întrebări şi amănunte care se leagă între ele la o zi-două după ce-ai văzut filmul, amestec straniu între Luminiţa, mon amour şi continuarea Poziţiei copilului.

Remarcabilă interpretarea actorilor (Mircea Postelnicu, Diana Cavallioti), care sunt total în personaje, sunetul fain - rumoarea căminului, fondul sonor de la urgenţe -, interesantă mimica preotului (Vlad Ivanov) care îl spovedeşte pe Toma: sentiment de siguranţă, de cunoscut - seamănă cu stilul de-a vorbi al lui Dacian Cioloş. 

Filmul e de 18+, un fel de poziţia copilei, unde copila-femeie e Ana, e frust ca realitatea ce ne-nconjoară, fără false pudibonderii, cu vorbe neconsemnate în DEX, cu sex explicit și cu un final deschis care face toţi banii - fiecare-şi continuă povestea cum vrea, o uşă închisă înseamnă paşi pe-un nou drum. *

Filmul e  de văzut chiar dacă (sau tocmai pentru că)  te scoate din zona de confort - te provoacă să te confrunţi cu demonii din tine -, nu e un film pe care să ţi-l mestece alţii şi doar să-l înghiţi pentru a-l digera, trebuie să rumegi la greu. Iar la final oricare dintre noi poate spune Ana/Toma c'est moi. 

* Ne vedem joi al psihanalistului mi-a sunat în cap a Vama veche.

Despre film  și trailerul filmului.

Lume, lume!...

Vă amintiţi că spuneam să ţineţi aproape, că Alexandra ne pregăteşte ceva? Iap, a scris o carte despre săpun, pe care o lansează sâmbăta viitoare. Mă simt într-un mare fel, pentru că am avut şi eu, acolo, o vină în asta.

Biblioteca

Crâmpei de august cu lapte şi cărţi

Merg cu Claudia la plimbare prin sat, cu punct terminus casa lui nea Costică – vorbisem să ne dea niște lapte. Intrăm în curtea apărată sonor de un vajnic cățel de talie pisicească; la bucătăria de vară, nea Costică, fără halatul albastru cotidian pe el, în pantaloni de stofă și cămașă – știa că vin cu o doamnă de la oraș – ne aştepta. Ne întinde un pet de 2 l cu lapte.

- Cât costă, nea Costică?

- Nu costă, doamnă, da' să-mi mai dați o carte, că le-am citit pe toate.

La ultima tură – când a avut o operație de menisc - îi dusesem două sacoșe, majoritar cărți polițiste pe care i le cumpărasem special, cu 1 leu bucata. Mi-a povestit apoi despre criminali, cât sunt de deștepți, și se întreba cum de i-a dat prin minte scriitorului așa comedie.

- Pe toate, nea Costică?

- Ce nu mi-a plăcut le-am pus colo, să se joace ăla micu' cu ele.

Şi îmi arată o masă așezată sub streașină; pe ea, vreo opt volume de poezie contemporană.

- Și restul, restul unde sunt?

- În camera de la drum, că le mai citesc şi la iarnă.

Claudia, volubilă de felul ei, e tăcută şi stă nefiresc de cuminte.

- Bodaproste, nea Costică, îți mai aduc cărți.

Chipul i se luminează parcă mai tare; ne conduce domol către poartă fără să scoată un cuvânt şi-apoi rămâne o vreme bună uitându-se lung după noi, cu mâna streaşină la ochi.

O mână de om cu ochii albaştri şi buni urmărind paşii tăcuţi a două doamne, una – făcându-şi calculul ce cărţi să-i mai aducă, cealaltă, înfiorată toată, ţinându-se singură în braţe, cu două lacrimi stând să cadă din ochi. 

Cartea de 5 stele - 2

Pentru sănătatea dumneavoastră, citiţi minimum 20 de pagini de carte pe zi.



Trebuie citită, nu scris despre ea.

Alte vremuri, alte modificări

Mai bine de un an şi jumătate m-am opus ca să fie calculatorul în bibliotecă şi ştiu că n-am avut nici motive (deh, moftul meu, mereu mi-am dorit o cameră doar a cărţilor), nici dreptate. După calcule, aranjamente, combinări de n luate câte k, acum acolo se află.
Băgăm biroul; exclus; unde-l punem să nu bată lumina în monitor?; în bibliotecă, înspre locul de masă; scoate cărţi; mută-le; nu, că nu e loc; du Arborele lumii în dormitor; toooot? păi e mult; asta e, mult, nemult, pe tot; iar am depăşit o mie de cărţi?; era previzibil; Jinx, pleacă de-aici!; pune revistele sub rafturi; şi Rahanul, că şi el e tot revistă; iubitaaaa; scoate rafturi de pe şine; Jinx!; fă Răzvane rafturi adecvate pentru monitor şi tastatură; Zombie, ieşi!; mută dvdul; şi wooferul; şi două boxe; unde punem cduri/dvduri cu drivere şi soft?; dar pixuri creioane gume ascuţitori scoci markere postituri capsatoare perforatoare ştampile şurubele cabluri de alimentare şi pini de hard panglici adaptoare ps2 mufe mouse de rezervă – dacă-mi trebuie? - şi ce mai e pe-acolo? (domnul meu: aha, şi zici de mine că strâng prostii!); Jinx, lasă agrafele de birou, Zombie, dă-te jos de pe scaun!; montează rafturile; pune dihăniile pe poziţii; ne trebuie mai multe prize; Jinx! Zombie!; şi lumină?…
O zi asta am făcut, dar zău mi-e drag cum arată – o adevărată cameră de lucru, unde poţi însă să te tolăneşti lasciv pe canapea, cu o carte în mână. Acum, nemaifiind calculatorul la etaj, în camera copilului nr. 1 (care mai nou are laptopiţă), probabil noi, cei doi adulţi zice-se responsabili, îl vom folosi mai mult. Copilul nr. 1 umblă desculţ, netuieşte din chioşc, din extindere, de unde vrea ea şi şi-a rearanjat camera – care, între noi fie vorba, numai aglomerată nu era nici înainte - iar acum poate să dea şi discotecă – mixerul de karaoke şi boxele oricum acolo au domiciliul.
Şi da, iar am schimbat ordinea cărţilor în bibliotecă. Pentru că nu m-am putut abţine.

Recomandare de week-end

O carte stranie şi tulburătoare, scrisă iscusit, cum n-am mai citit alta până acum. Pentru oameni puternici.