Despre dragoste şi alte dependenţe

Ana, mon amour, filmul lui Călin Peter Netzer, după romanul Luminiţa, mon amour al lui Cezar Paul-Bădescu

O poveste de iubire care se uzează în timp, începută la facultate, în căminele bucureştene din anii 1990 (cu băi la capătul holului şi clasica rumoare studenţească), terminată  într-un Bucureşti grăbit al anilor 2000. Protagoniştii, doi studenţi la Litere, Toma din Piteşti şi Ana din Botoşani, ei și relația lor de dominare şi codependenţă, asumare şi control.

Traume ale copilăriei şi relaţii încordate cu părinţii, copil, singurătate în doi, gunoi sub preş, coadă tradiţională la moaşte, eliberare şi senzaţie de frâie scăpate, raporturi de forţă inversate, răspunsuri la psihanalist ca la confesional, psihanaliza, mon amour  -  în fiecare relaţie există o Hiroşimă cu dezastrele ei. 

Realism crunt, viaţă necosmetizată, treceri bruşte dintr-un cadru în altul, ca atunci când deschizi accidental o uşă, secvențe care se succed pe alt criteriu decât al timpului, bucăţele de puzzle cu incursiuni în trecut, cu un Toma când cu plete, când cu chelie, şi o Ană care-şi pierde dulcele grai moldovenesc şi trece din şaten-rebel în blond strunit.

Camera se joacă frumos, cu schimbări neaşteptate și stop-cadre pe acţiunea reală, nu pe tavan sau detalii ale decorului, lumina pătrunsă prin ferestre are o căldură specială, zâmbeşti şi te-ncrunţi, întrebări şi amănunte care se leagă între ele la o zi-două după ce-ai văzut filmul, amestec straniu între Luminiţa, mon amour şi continuarea Poziţiei copilului.

Remarcabilă interpretarea actorilor (Mircea Postelnicu, Diana Cavallioti), care sunt total în personaje, sunetul fain - rumoarea căminului, fondul sonor de la urgenţe -, interesantă mimica preotului (Vlad Ivanov) care îl spovedeşte pe Toma: sentiment de siguranţă, de cunoscut - seamănă cu stilul de-a vorbi al lui Dacian Cioloş. 

Filmul e de 18+, un fel de poziţia copilei, unde copila-femeie e Ana, e frust ca realitatea ce ne-nconjoară, fără false pudibonderii, cu vorbe neconsemnate în DEX, cu sex explicit și cu un final deschis care face toţi banii - fiecare-şi continuă povestea cum vrea, o uşă închisă înseamnă paşi pe-un nou drum. *

Filmul e  de văzut chiar dacă (sau tocmai pentru că)  te scoate din zona de confort - te provoacă să te confrunţi cu demonii din tine -, nu e un film pe care să ţi-l mestece alţii şi doar să-l înghiţi pentru a-l digera, trebuie să rumegi la greu. Iar la final oricare dintre noi poate spune Ana/Toma c'est moi. 

* Ne vedem joi al psihanalistului mi-a sunat în cap a Vama veche.

Despre film  și trailerul filmului.