Like?:)

vineri, 3 martie 2017

Scurt pe 3

Uite c-a venit și martie, cine se plângea că nu mai vine primăvara?
Ziua-i mai lungă bine - plecăm pe lumină -, temperaturile sunt considerabil mai sus, pământul și-a schimbat mirosul, aerul e mai plin, mai gustos; chiar de va mai fi o tură de zăpadă, iarna e ușor cam dusă.
Când vremea s-a încălzit, s-a dus zăpada și de sub ea au răsărit vesele bucățele de folie și de mușama roşie cu buline, ambalaje diverse, cârpe, tot ce-au citit câinuțele de-a lungul iernii, ca să ne simţim noi utili când le strângem. Bine, au apărut şi zambile, narcise, lalele, care scot căpşoare mai verzi, mai roşcate, care cum poate.
Am apucat să pun aseară seminţe pentru răsadurile de ardei iute şi tutun - iar n-am timp, da-mi trece -, în grădină n-am intrat decât la plimbare, dar am mai cumpărat un termometru (al zecelea cred) şi-o gărgăriţă din tablă să ajustez uşor decorul pe undeva. Şi două steaguri mari, să fie (plus markere, dosare cu fermoar, mânuşă de pisici, vuvuzea tricoloră, fluier metalic, că am scăpat în Jumbo). 
Domnul meu tunde pomi zi de zi, mai greblează câţiva mp, mai dezmiardă o mâţă, mai face planuri de arat, semănat şi visează la vreo două zile de concediu - visuri, taică, visuri.
În rest, în casă e acel moment al anului când pisicile devin artiști - pictează lăbuțe măiastre pe dulapuri, cadă, pardoseală, pe unde pot și ele -, acea perioadă în care trebuie spălată gresia de 218,3 ori pe zi, când tentaţia de a lăsa uşile larg deschise e depăşită cu eforturi mari. Afară - vânt în sălcii și pământ pe mâini, pisici alergându-se prin copaci și doi miei zburdând după gard, salcâmul stingher din faţa porţii copleşit de păsări - copacul care face păsări -, zbenghiuri verzi intuite ici-colo.
Azi e ziua lui Ion Iliescu şi a sor'mii. Lui Ion Iliescu mă abţin să-i urez ce-i doresc. La mulţi ani, Dana!

3 comentarii:

cristina spunea...

Sa-ti traiasca sora! La multi ani!

Mihaela T. spunea...

La multi ani si multa sanatate sorei tale, Simona!

Anonim spunea...

Multumesc!

:-D