La apus

Efectul telefonului asupra wa-ului conjugal

Țââââââârrrr.

Sun prelung, domnul meu nu răspunde; a lucrat azi-noapte, probabil doarme, dar mi se pare ciudat: până la ora asta (spre 15,00) ar fi trebuit să se trezească. Ok, îi dau mesaj. Și încă unul. (Trebuia să vină să mă ia de la serviciu.)

Mă enervează situația, nu-l sun mai des de două ori pe săptămână. Sun iarăși; insist; niciun răspuns. Ok, a lăsat telefonul la încărcat în bucătărie și nu-l aude. Totuși, vibrațiile ar fi trebuit să-l deranjeze.

Sun iarăși spre 4, îngrijorarea îmi crește progresiv și, odată cu ea, și tensiunea. Nu răspunde. Mai sun. Nimic.

Fac comandă la taxi. Drumul mi se pare interminabil, cu tot șoferul drăguț și amabil, ajung în fața porții (mașina e în curte, o văd). Poarta încuiată, cheia în broască, pe interior. Sun iarăși și din mașină telefonul domnului meu se vaită prelung.

-         Păi... și ce faceți?

-         Sar gardul.

-         Haideți să-l sar eu.

Îi arăt cu mâna, larg, cum Zăvod și Urma vin în viteză. Și, ca să fie și mai convingători, se urcă și cu labele pe gard, făcând să vibreze întregul ansamblu, cu porți cu tot.

-         Mulțumesc, mă descurc.

Cu inima strânsă și draci cât încape, îmi scot mânușile lungi din piele, apoi paltonul, îl pun pe poartă; las jos geanta nouă și bagajele conexe. Rămân îmbrăcată cu cardigan, pantaloni, cizme până la genunchi și purced la escaladarea elegantă a gardului. Mă doare vag capul. Hm, sunt vreo șase ani de cand n-am mai sărit un gard.

O mișcare, încă o mișcare, grațioase amândouă, logic – of, sper din tot sufletul să doarmă! -, gardul e ud-înghețat, cu zăpadă pe lați. O derapare controlat-elegantă, încă una, ieși, câine!, sar, o serie de mișcări Bambi style. Gata, sunt în curte.

Descui poarta. Sunt udă și mâinile-mi sunt înghețate, pantalonii îmi sunt ca brăzdați de dungi maronii, câinii mă adulmecă bucuroși, ușor nedumeriți c-am strigat la ei să pot sări de pe gard. Descui poarta. Iau bagajele, merg spre casă.

Pasul mi-e din ce în ce mai iute, inima-mi bate-n gât, intru intempestiv în casă, hol, dormitor, aprind lumina.

-         Iubita, spune-mi că ești ok!

-         Hmm?

Domnul meu, ca un prunc proaspăt trezit, se freacă la ochii cu mâinile strânse pumn.

În acel moment m-am enervat. Și i-am povestit succint prin ce-am trecut și cât de tare și de necondiționat îl admir. Dormea de mai bine de cinci ore, n-a pus ceasul să sune că oricum știa el că se trezește în maximum două ore și a uitat telefonul în mașină pentru că acolo era pus la încărcat.

De atunci e incredibil de cuminte, de atent și de amabil, acum mergem la Auchan dacă vrei, și-a sortat hârtiile care tronau de anul trecut în extindere, lasă, iubita, că aduc eu castroanele câinilor, își strânge singur jucăriile și le duce la loc, inclusiv cizmele de pe terasă, zi-mi, te rog, cum vrei să pregătesc carnea, duce rufele la spălat din proprie inițiativă, vrei să fac și piure?.

Am fost surprinsă în prima zi, din a doua chiar mi-a plăcut, acum mă distrează maxim și mă-ntreb cât îl va ține. Hmmm, cred c-aș putea să mă obișnuiesc așa...

Seară de ianuarie

Pe terasă, domnul meu se uită la un serial pe Netflix, la laptop; în brațele lui, Igor, motanul fumuriu, doarme cu capul băgat sub geaca lui Răzvan.

Desface tacticos cutia din tablă cu tutun, și-o pune pe picioare cu grijă, lângă Igor, apoi cutia cu filtre, foițe, rolă; privind în continuare în monitor, ia rola, o desface, pune un filtru, prinde între degete un snop de tutun tocat, îl pune în rolă, îl rulează. Foiță, rulat iarăși, gata țigara. Igor respiră ușurat – și lui, ca și mie, ritualul alcătuirii unei țigări îi dă o stare de liniște.

În fața terasei sforăie ușor Zăvod; e întins cât e de lung în fața portiței, n-ai cum să ieși fără să îl calci. Pepsi și Hades dorm sardine în căsuța lui Hades, Urma are o discuție, de lângă gard, cu câinii din vecini. Trop-trop, trop-trop, din sat, trapul unui cal.

În bibliotecă e un cald domol, cu jar viu în soba cu geam; pe scaunul de la calculator, Jinx și Mașa stau yin-yang negru pe negru. Pe măsuță, agenda mea cu spiră, clip board-uri, pixuri, creioane; pe fotoliu, Frida doarme cu burta în sus și brațele întinse spre exterior.

-         Hai, fetiță, e locul meu.

O iau domol în brațe și o mut cu grijă pe fotoliul de lângă ușă; n-o deranjează, se tolănește agale și începe să toarcă metodic. Afară-i întuneric și aud stins cum plouă, focul trosnește-n sobă în competiție cu torsul mâței blonde.

Seară de ianuarie, acasă.

Pisicile au talent

Pisicile torc. Fiecare în stilul ei, după chef și conform propriilor reguli. Jinx e ca un furnal, toarce uniform, constant, tare; seară de seară mă culcă, plus că ziua mă invită la somn, în dormitor. Igor toarce fornăit, ca un nas înfundat de gripă; e mai selectiv, o face doar dacă are vreun interes, greu de pornit, greu de oprit. Frida toarce destul de rar, de obicei când cere în brațe sau când o spală frate-su; se pornește greu, se oprește repede. Mașa e tare zgârcită, poate o dată pe săptămână să-mi facă hatârul să toarcă, de obicei în pat, în dormitor, când cere s-o mângâi fix după ce mi-am dat cu cremă pe mâini.

Pisicile se iubesc. La perioade aproximative, pe Igor și pe Firda îi apucă o reciprocă mare dragoste; încep prin joacă domoală, cam o zi, trec la next level - joacă agresivă vreo trei  zile - și ating punctul culminant cu bătăi, din ce în ce mai responsabile, câteva zile. Încerc să acționez preventiv, îi despart, îi cert, îi dau afară; ține pentru moment, dar nu pe termen lung. Când și când, Jinx și Mașa îi mai scuipă, îi mai aleargă, îi mai pocnesc; se potolesc pentru o jumătate de oră. Asta până când Mașei i se pune pata pe ei: cu salturi articulate ajunge la cel mai apropiat pui al ei, îl bate bine, dar bine, cu mușcături de ceafă, cu întors cu burta în sus. Nu-l lasă până când respectivul nu se predă complet, apoi îl scuipă responsabil; respectiva mâță se refugiază cuminte sub un fotoilu și de-acolo privește speriată. Când și-a liniștit o progenitură, Mașa pleacă în vânarea celei de-a doua; o aleargă pe la etaj, pe și pe sub fotolii, până o prinde; și-o bate bine și pe ea, până o convinge să stea cuminte-speriată sub celălalt fotoliu. Când a terminat fata treaba, cu satisfacția muncii bine făcute pe chip, merge în dormitor, se spală responsabil apoi, după un oftat lung, se culcă. Și-a făcut treaba.

Pisicile vânează. Șoareci și pui de șobolan, lăcuste și muște, șopârle și păsări. Jinx ne-a adus ofrandă și șerpi, veverițe, arici, chiar și o nevăstuică. (El sau Mașa, nu știu sigur.) Igor aleargă iepuri pe câmp, prinde coțofene în zbor. Și, cum pisicile sunt generoase, prada trebuie adusă pe terasă, să ne bucurăm de ea cu toții, în familie.

Pisicile au abilități nebănuite. Jinx inițiază apel audio pe facebook, Igor aprinde instalația pe terasă, Frida strânge ciorapii uzi de pe suportul de rufe și mi-i aduce-n dormitor sau schimbă setările proiectorului, prin dărâmare. Mașa scuipă în formă cotinuată, de mă întreb de unde atâția plămâni, și e expertă la folosit tastatura laptopului.

Jinx și Igor patrulează constant pe lângă găini – Craii de Curtea Păsărilor -, Mașa doarme în chiuveta de la baie - În căutarea somnului pierdut -, Frida nu se dă înlături și se culcușește în brațele câinuței Pepsi - Mândrie și ne-judecată.

Și, peste toate, pisicile sunt tolerante: ne lasă să le slujim, să le adorăm, să locuim în casa lor, fostă a noastră.

(Text scris mai demult.)

Dimineață

Ipostaze ale naționalismului

Frații

Sunetul liniștii

Semințele trebuie să circule fără îngrădiri

13 ianuarie 2018, Centrul Cultural Pitești

Pavilionul Expozițional Casa Cărții

Pe scurt, despre ultima vreme

* Găinile sunt obeze și nici gând să ouă, am cumpărat. Câinii sunt grași, Pepsi nu mai poate evada în grădină și încă e disperată, pisicile se eternizează în casă.

* Am fost la piața de semințe de la Pitești; n-am avut timp să iau nimic, dar mi-am umplut sufletul de bucuria unor oameni așa de frumoși. Mai vreau.

* Am strâns decorurile de Crăciun, mai puțin țurțurii și proiectorul: vreau să le văd când e zăpadă, cu alb pe fundal. Gata și apa de la bucătăria de vară, e închisă din motiv de risc de îngheț.

* A nins preț de vreo 5 cm, coduri, coduri meteo colorate, apoi a plouat responsabil; tentativă eșuată de iarnă. Lopețile de zăpadă așteaptă cuminți, una roșie, cu experiență, una neagră, debutantă.

* Reciclabile, în sat, înseamnă plastic, pet, hârtie, carton, doze de aluminiu; onor firma de salubritate refuză să ridice metal, textile, sticlă. De ce oare mai colectez selectiv?

* Am o senzație de lehamite plenară grație situației politice din țară. Democrația se învață pas cu pas. Deșertăciune. O vreme nu cred că voi mai posta pe blog.

Notă pentru cunoscuți: dacă n-ai votat la parlamentare, și știi că știu că n-ai votat, e bine să luăm o pauză, o vreme să nu ne vedem, să nu ne auzim. Pentru sănătatea dumneanoastră.

Viziuni

 Ce? E o jucărie pentru câini, un os stilizat! Os, da? :)

Caligrafii

Cică iarnă

Luni dimineață, zăpadă cam de un centimetru. Marți - vreo trei. Am măturat în fața terasei, n-aveam la ce folosi lopețile de zăpadă - una roșie, veterană, alta neagră, novice. Încă sper să ningă, încă sper să vină iarna.

În soare

Fără teamă

Cu munții la orizont

Bibliografie ilustrată

 

 

Jucăreleee... :)

Pregătite