Civilizare în campanie electorală

Conform dictonului ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să ţi se întâmple, cu adăugirea şi-o să-ţi pice într-un albastru fel, au venit băieţii veseli cu amenajare alimentare apă şi canalizare pe moşia noastră. Trei utilaje, şapte persoane, o zi şi jumătate, câini parţial închişi – Castor şi Hades – sau parţial legaţi – Zăvod, care a fost aşa de stresat c-a dormit ca boul în stratul lasagna sau s-a învârtit în jurul pomului de nu mai avea spaţiu decât să facă şezi.

S-au mişcat bine baieţii de la firmă, au fost aproape 50 m liniari de săpătură, de la 2,4 m adâncime la 0,4 m. Curtea - pe care o grebasem şi drăgălisem eu cu elan, ce-o fi fost în mintea mea nici măcar eu nu înţeleg, că ştiam ce urmează – săpată în y, răvăşit totul, victime colaterale – trei sălcii şi trei pruni scoşi; arţarul, bradul mic şi gutuiul jumuliţi parţial; bechtelul meu dus mai bine de jumătate; oareşce zone betonate şi borduri, două jardiniere cu plante perene parţial distruse.

La final au trecut cu şenilele întru nivelarea pământului şi cu lama pentru uniformizare – pe spaţiile largi, că pe zona de lângă casă doar au tras o sârbă mică şi ne-au încurajat că pământul se lasă până la vară. (Reţeaua de apă şi canalizare se estimează că vor fi date în funcţiune în vara ce vine – se lucrează în întreaga comună, la final toate uliţele vor avea utilităţile la poartă şi apoi asfalt.)

De joi a plouat uşurel şi metodic, cu pauze scurte, glodul a tot cerut cizme de cauciuc; domnul meu a stat cu oamenii continuu, eu am prestat genul de operaţiuni pe care nu le vezi când sunt făcute, dar dacă nu le faci imediat e evident: am măturat alei şi zone betonate, am curăţat grătare, grilaje, lamele de noroi, am spălat gresia de n ori pe zi, am ajuns să fac ceea ce nu credeam vreodată – să mă descalţ în afara casei – trecării mei aveau platforme de noroi de 3 cm.

Până când dă zăpada clar avem ce face – încercăm să aducem curtea la o formă parţial decentă, suntem în planuri şi negocieri dacă să aducem piatră, mărgăritar 7-15, să punem trifoi alb sau floare de fân, ne mai gandim, că până în primăvară mai e o eternitate şi ceva.

Am fost la vot, dar asta n-are nicio legătură cu civilizarea, faza pe tehnică, a arealului.

Sau are?!...

Noi suntem români,/noi suntem români....

Moş Crăciun mi-a adus anul trecut un steag al României, pentru că ştie el bine că sunt naţionalistă şi, cum de-un steag al comunei n-a avut de unde să facă rost, patriotismul meu local mai are încă de aşteptat (mi-ar fi plăcut să le am pe amândouă). Cum mai e un pic şi se face anul de când plimb drapelul dintr-un raft în altul prin dulap, Moş Nicolae s-a gândit să-mi aducă în avans şi suportul pentru steag, astfel încât pe 1 Decembrie să pot arbora steagul naţional pe moşia personală. În rolul de spiriduş al lui Moş Nicolae – domnul şi stăpânul meu. Domn care a achiziţionat el tablă, profil pătrat şi ţeavă din inox – are o pasiune de mai bine de-o jumătate de an pentru inox -, a măsurat, tăiat, sudat, finisat, lustruit, pus şurub de strângere şi mi-a amenajt un suport cum nici primăriile de municipii n-au în mod cert.

A montat suportul pe chioșc – am ales locul ce oferea perspective de admirare a steagului cât mai numeroase, plus că se vede de la mai bine de un km -, am probat – arată într-un mare fel – și acolo va rămâne steagul până pe 8 decembrie - să vină acasă și copilul nr. 1 -, când, pentru cinci luni, va fi coborât (asta dacă nu mă apucă pe 24 ianuarie să-l urc la loc).

De ce cinci luni? Pentru mine adevărată zi naţională e 10 Mai. Din 10 Mai 1878 – când Carol I a semnat şi promulgat Declaraţia de Independenţă, după discursul din 9 Mai al lui Kogălniceanu – putem vorbi despre România ca stat. Nu, nu-s monarhistă, nu cred că moharhia, fie ea și constituțională, ar fi o opţiune în mileniul trei, democraţia noastră, chiar și de carton presat sau de plastic, cred că este mai potrivită timpurilor pe care le trăim. Nu mă încântă ideea că pot fi redusă la o linuiuţă în testamentul prin care regele/regina mă lasă moştenire fiicei/nepotului, o dată cu ţara asta. Votând din cinci în cinci ani, măcar am speranţa că ceva se va schimba, că aleg sau că măcar iese din urne președintele ales de cei din jurul meu, nu că viitorul meu va fi în mâinile unei persoane al cărei unic merit explicit este că a moştenit genele regești.

Admir Casa Regală a României, ştiu că fără ea altul ar fi fost destinul ţării şi nu mai bun, categoric nu, dar mi se pare desuet să pledăm cu monarhia salvează România, acum, când a trecut mai bine de un secol (ba chiar și un mileniu) de când acest fapt era valabil. Știu că sub mâna regalităţii România a devenit stat, că România modernă e legată indisolubil de monarhie, dar nu, mulțumesc, eu rămân republicană, chiar dacă nu-s de la Ploiești (și visez la o republică parlamentară).

10 Mai are o triplă semnificație: 1866 – când prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul ca domnitor al României – ,1881 - când Carol I a fost încoronat rege al României – și 1878 - de atunci existăm ca stat.

Dar Ziua Națională a României (încă) este pe 1 Decembrie, așa că voi sărbători prin muncă - e singurul cadou pe care i-l pot face - și-o să-i urez, cu ochii la steag, La mulți ani, Românie, oriunde te-ai afla!

Cum mușcă umbra unui câine

În spatele blocului de lângă biroul meu locuiește de ani buni un câine comunitar obez, cu cap ascuțit și cercel verde în urechea dreaptă, colorat de la bej-jeg la negru spălăcit. Îi miroase crunt gura, e plin de smocuri, urât cu spume, nătărău, leneș, cam fudul de urechi și mofturos cât încape. Are unde să doarmă, are hrană și apă la discreție, numai la capitolul socializare drăgăstoasă cu oamenii mai are el oareșce cerințe. Relația între noi doi e fermă: în fiecare dimineață mă așteaptă la intrarea în gang, îl întreb câine, ce faci câine?, el vine, își lasă balele ofrandă pe blugii mei negri și îmi decorează pantofii cu urme de labe când afară e ud; îl mângâi de două-trei ori pe cap și cam asta e. Uneori îi mai aduc câte un os de vită fiert; îl ia, îl adulmecă, îl linge un pic și apoi merge să-l îngroape într-o grămadă de nisip.

În dimineața aceea, câinele nu mă aștepta în fața chioșcului de ziare. Ies din gang. Câinele era în plină conversație cu niște confrați ai lui aflați la distanțe considerabile. Lumina felinarului din bulevard îi proiecta umbra capului pe gamba mea dreaptă; când el vorbea, umbra părea că mă mușcă. Ce fain, mi-am zis, o umbră care mușcă.

Era luni, stelele nu se vedeau din cauza felinarelor stradale și, credeam eu, se întrevedea o săptămână bună.

Redevenind copii

La 29 iunie 1900 de năștea Antoine de Saint-Exupéry.







La mulți ani Sfinților Petru, Pavel și Mircea!