Like?:)
joi, 31 mai 2012
marți, 29 mai 2012
Documentări, amenajări, schimburi
Tot citesc despre agricultură sustenabilă, permacultură, bio, organic, ecosisteme, citesc şi recitesc după o perioadă, încerc să înţeleg şi să procesez informaţiile ca, într-o zi, să le şi aplic. În consecinţă, anul acesta n-am mai luat aşa în serios buruienile, plantele cultivate nu cresc deloc mai rău, ba ceapa şi usturoiul parcă s-au dezoltat mai bine printre bălăriile uneori mai înalte decât ele. Timpul alocat grădinăritului a scăzut considerabil, n-am mai avut nevoie de oameni plătiţi pentru îngrijit chestiile plantate, stropirile de până acum s-au făcut numai cu macerate, decocturi şi ceaiuri din plante (nici sulfat de cupru nu am folosit) şi zău de nu-mi pare că per total grădina o duce mai bine. Am fertilizat cu macerate de găinaţ şi de urzică, am încercat să pun plante companion şi plante capcană pentru dăunători, am mulcit zone generoase de pământ cu iarbă, coajă de copac, lucernă, bălării smulse, dar fără rădăcini sau seminţe, am privit cu atenţie şi am încercat să înţeleg. Rezultatul – verde cât vezi cu ochii, nici urmă de maro pământ că, de nu acoperi cu mulci verde zona unde ai plantat ceva, mama natură are ea grijă şi face ca pământul să nu stea gol. Rămâne de văzut recolta cum va fi.
Tot la capitolul documentări eficiente pe net intră şi descoperirea unui nene care face răsaduri de tutun – săptămâna aceasta urmează să mă întâlnesc cu el să cumpăr 4-6 bucăţi, iniţial a crezut că vreau 4-6 sute - şi descoperirea, după salcia energetică, a unui alt arbore minune – Paulownia -, ştiu de unde putem cumpăra şi seminţe, şi copăcei, dar rămâne pe anul viitor, că nu ştim unde să-i plantăm deocamdată.
Prin ogradă - noutăţi doar relative. Puii-dinozauri cresc prea încet la cât de mult pot să mănânce, găinile iar nu ne lasă ouă, cu toate că le dă domnul meu tot felul de minuni, câinii au slăbit şi arată de-a dreptul bine, motanii au slăbit şi ei, numai că acum au look de pisici hămesite de conteiner urban. Maşa şi Jinx fac echipă în scop de fugărit Zombie (iar eu fac echipă cu Zombie contra lor), se aleargă prin meri, prin casă, pe suportul de rufe, printre recipientele mele cu tincturi, pe unde pot şi ei. Beau apă din vasele puse să strângă apă de ploaie, aleargă prin lucernă şi vin uzi de parcă ar fi căzut în piscină şi încep să se şteragă pe huse, pe ce le e mai la îndelabă; apoi se spală, când unul pe celălalt, când fiecare pe el însuşi, responsabil şi metodic, timp îndelungat, pe pernele din dormitor.
Domnul meu a început amenajarea bucătăriei de vară, la acareturi, chiar vizavi de uşa de la bucătărie. A pus deja pe poziţii blatul (de mdf, cu picior din inox, adus de la apartament, că deh, ameneajează omul bucătăria de ţară cu ce are prin curte), chiuveta din inox (care era în bucătărie când ne-am mutat, dar era mult prea mică pentru gusturile mele) şi aragazul cu patru ochiuri şi cuptor (căpătat de la părinţii lui, care şi-au luat altul). Urmează să cumpere duze pentru butelie, furtun, regulator de gaz, robinet, ţeavă pentru adus apa la chiuvetă, furtun flexibil pentru scurgere şi alte minuni numai de el ştiute.
M-am săturat de ploaie. Schimb nori şi averse pe soare şi căldură. E cineva interesat?
luni, 28 mai 2012
Cer de ploaie şi-un strop de curcubeu
Cer colorat de la alb la gri mizer, trecând prin diferite nuanţe de albastru. Şi-o felie de curcubeu.
duminică, 27 mai 2012
Preumblări, amintiri şi plante medicinale
Duminica trecută am fost la moşia sor’mii M., cu un scop bine determinat. Citise ea pe blog anul trecut despre cum mă plimbam eu pe coclauri, cu cartea de plante medicinale în braţe, încercând în zadar să identific ce vedeam desenat pe planşele color. Şi încă de-atunci s-a gândit ea să ajute un om năcăjit şi să-i păstreze o tufă generoasă de tătăneasă şi oareşce rostopască (pe care a şi plivit-o, că apăruse în curte).
Nici sor’mea, nici domnul ei nu sunt pe craca lor. Dacă anul trecut au plantat oareşce cartofi, morcovi, ceapă, usturoi, roşii, castraveţi, fasole, mazăre şi alte chestii relativ uşor de întreţinut, în astă primăvară şi-au făcut o namilă de solar – vreo 200 mp – pe care au mobilat-o cu răsaduri făcute tot de ei şi au mai pus prin grădină nenumărate chestii; cred că acum cultivă vreo 1600-2000 mp, fără urmă de teren irosit (“Uite 400 cmp liberi. Hai să punem un cuib de roşii.”); menţionez că amândoi sunt angajaţi cu normă întreagă, dar au fântână proprie făcută abia anul trecut. Printre legume – flori ce mă fac să-mi destind fruntea când a mirare, când a încântare, când a surpriză. Multe. Variate. De la trandafiri la gălbenele, lalele şi crăiţe, de la bujori la liliac, gladiole, narcise şi irişi. Viţă-de-vie pusă anul trecut. Pomi fructiferi în stadiul de beţe cu frunze. Arbuşti – alun, zmeuri, coacăzi de diverse mărci, agriş şi alte minuni cumpărate la ghiveci, de prin hipermarketuri. Flori luate de pe net (echinaceea, cineraria, armeria, cerastium şi ea mai ştie ce).
Am plecat pentru vreo două ore şi-am stat la ea cam toată ziua; că am stat nu mă miră, ci mă miră estimarea complet nerealistă de două ore pe care o făcusem când încă eram acasă, că doar ştiam ce se întâmplă când ne vedem, rar, dar bine. Fără vreo programare anterioară, au venit şi cei doi copii ai ei cu jumătăţile lor şi copiii din dotare – sor’mea are 52 de ani, un nepot şi două nepoate -, curtea s-a umplut brusc, că doar eram 12 persoane, şi ne-am gândit la sora noastră comună şi la domnul său; ei mai lipseau, cu cei trei copii ai lor, şi copilul nostru student ca să fie clanul complet. Nu-i nimic, data viitoare.
Domnul şi stăpânul lui M., care mereu se foarte bucură când mergem acolo sau vin ei la noi, a pus de-un grătar lung cu momiţe; nu mai mâncasem momiţe de când eram în liceu şi mergeam duminica dimineaţa, pe la 4, în târgul de maşini. Mergeam special pentru grătar: momiţe, fudulii, mici, splină, ficat, inimă, limbă, mici, pe care le mâncam pe un colţ de masă cu muşama soioasă, din tăviţe de carton, cu bere Azuga nepasteurizată la halbă, muştar şi chifle calde. Pe post de tacâmuri foloseam scobitori, din difuzoarele dublu caseturilor se auzeau acorduri de folclor contemporan de genul “Se mărită Mona mea” şi “În staţie la Lizeanu”, în aer era miros de cărnuri fripte, deasupra capului, între noi şi cer, stătea doar o umbrelă decolorată, iar pardoseala se fleşcăia la primii stropi de ploaie. Momiţele au avut gust de libertate adolescentină, berea însă n-a mai avut gust de interzis. Poate şi pentru că era bere premium, dar deh, după o vârstă devii mofturos selectiv.
Am plecat pe seară cu rostopască, tătăneasă şi o marcă de plantă ce seamănă cu un brăduţ şi cică e bună de ceai - nu ştiu însă la ce e bun ceaiul respectiv -, cu vreo 6 pahare cu răsaduri de roşii şi 6 fire de castraveţi într-un pet tăiat. Şi, ca să pot căra cu spor paharele, mi-a dat sor’mea şi un wok, de care sunt tare mândră şi abia aştept să-l probez cu legume din producţie proprie, eventual pe pirostriile făcute anul trecut de domnul meu şi nefolosite vreodată.
Ploaie, Bute, euroooo-neuroooo
Plouă de-o vreme cam prea lungă pentru gustul meu şi am senzaţia că umezeala mi s-a insinuat în oase; partea bună e că n-a fost grindină, nici ruperi de nori n-am văzut, nici alte fenomene extreme. Grădina e inundată de plante viguroase din flora spontană, asfaltul e moale şi de încălţări lipitoriu, cerul e plumburiu-toamnă şi perspective de soare în viitorul apropiat se pare că nu prea sunt, progonoza meteo nefiind generoasă în astă direcţie.
Plantele folositoare omului cresc şi ele, dar nu la fel de hotărâte ca cele din flora spontană. Două roşii au deja flori, căpşunele încep să se coacă, trandafirii cam înfloresc, cresonul e stuf ornamental, mărarul e prezent inclusiv între flori, mai des întâlniţi decât el nefiind decât melcii cochilioşi. Un bujor a făcut o floare roz-anemică, am plantat răsadurile de ochiul boului, gura leului, limba mielului – umpluseră cu rădăcini ghivecele în care le repicasem, deci cam era cazul -, iar în rest – nimic nou sub soare, sau nori, depinde de situaţie.
Lucian Bute a fost învins, fapt care nu mă face să fiu mai puţin mândră că e român – mă înclin în faţa profesionalismului lui, fie de pierde, fie de câştigă -,. Mandinga n-a ieşit la Eurovision în primele zece locuri, contrar aştepărilor (nu c-aş fi făcut eu vreo pasiune de hobby pentru balcano-manelo-salsa-cimpoio-eterogena compoziţie a lui Costi Ioniţă), iar locul 2 al Rusiei mi se pare o glumă dominant sfidătoare. Previzibilele voturi de bună vecinătate iar au hotărât, în mare parte, clasamentul final şi zău de n-ar fi mai economică desemnarea câştigătorilor la masa tratativelor politico-finaciare europene. Oricum, pentru mine câştigătorii de anul acesta sunt frumoşii nebuni din Muntenegru. Chiar dacă n-au trecut de semifinale.
sâmbătă, 26 mai 2012
vineri, 25 mai 2012
joi, 24 mai 2012
miercuri, 23 mai 2012
marți, 22 mai 2012
Staţionar
A început de săptămâna trecută să plouă, multicel, acum a stat, dar prognoza pentru seara ce vine tot de ploaie ne povesteşte; pământul e ud şi de încălţări înglodătoriu, câinii ne pictează pantalonii cu urme de labe mai mici, mai mari, care cum poate, pisicile fac şi ele artă pe huse, pe gresie, pe pereţi. În aer e un miros fain, greierii şi-au început stagiunea şi susţin concerte în fiecare seară când nu plouă; dacă plouă, au program broscuţele.
Grădina e mai mult staţionară şi asta mă cam miră, zmeura e subuntrită, căpşunele sunt mici şi verzi, dar pline de flori, răsadurile sunt în stand by, parc-ar fi de plastic, gutuiul şi smochinul au decedat mai mult sau mai puţin subit, iar noi am reuşit să smulgem bălăriile din ceapă şi să legăm parţial via. E incredibil de multă volbură peste tot (mai puţin în locurile unde sunt păpădii), până şi urzicile sunt pline de rochiţe ale rândunicii; cu ani în urmă mi se păreau delicate şi decorative, iar acum mă apucă amocul când le văd; deh, chestie de optică.
Prunele se răresc singure şi cad într-o veselie, merele sunt rărite gospodăreşte de mâţe explorator-alpiniste, rondul de dimineaţă îl fac mai nou fără ceaşca de cafea, că am distracţie nouă: plec după melci; îi culeg de pe flori, de pe legume; mulţi; mici; cu cochilie fragilă. Nu mă îndur să-i omor, doar îi arunc peste gard, iar Maşa fuge curioasă să vadă ce-am aruncat eu acolo; deocamdată nu face aport, dar nu m-ar mira ca într-o zi să încerce, ba chiar să-i ducă în casă, cum face cu greierii pe care îi prinde după ce sapă gosodăreşte prin canalele lor.
Încă n-au înflorit trandafiri bujori gălbenele crăiţe conduraşi şi altele, iar asta mă cam enervează; da, ştiu, aşa suntem noi, mai întârziaţi, dar tot e frustrant şi mai că-mi vine să mă răzbun pe ele. Echinaceea cosită de domnul meu supravieţuieşte, forsiţiile puse la înrădăcinat – nu, a înflorit salvia şi tare mi-s mândră de ea, pentru că e prima dată când văd live flori de salvie. Oxalisul s-a înmulţit ca nebunul - încep să mă întreb dacă nu cumva curând voi începe să regret că l-am protejat -, puii cu aspect de dinozaur încep să-şi pună penaj de sărbătoare, în cuibare mai găsim când şi când câte un ou, continuăm să recoltăm din curte smocuri generoase din ţinuta de iarnă a câinilor, iar mâţele sunt mai nou mângâiate cât de des cer, dar cu peria.
Mă tot bântuie o oboseală şi mă bate gândul să-mi schimb meseria radical, nu de-alta, dar mai am două calificări pe care încă nu le-am profesat. Şi sunt în plină visare la cum ar fi un an sabatic.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)