Domiciliu vs reşedinţă

Da, şi ne facem câini. De pază!

Conversaţie

Succint despre ultima vreme

Iar trecem printr-o vreme agitată, în care zilele se succed într-un iureş nebunesc, când încă de marţi îmi doresc să fie vineri să am şi eu un strop de timp pentru casă, pentru mine. Veni-va şi vremea aia, dar până atunci să vedem ce-am mai făcut:

* Am terminat de pregătit pentru iarnă zona de trandafiri și jardinierele, am apucat să mut garofițele chinezești, cerastiumul, bănuțeii și gențiana.

* Am strâns și ultimii struguri – au ieșit cam 5 l de fresh incredibil de bun (și apropo de struguri, vinul producție proprie chiar are gust, e prima noastră recoltă, cred că mai sunt spre 20 l, în rest s-a băut fresh).

* Am demarat operațiunea eliberat curte – încă mai e dezastru după aranjatul acareturilor -, cu strâns/curățat găleți, butoaie, scule, cu greblat/măturat ultima dată în an şi aranjat lemne deja tăiate.

A fost Sf. Dumitru cu pastramă și vin, cu focuri purificatoare şi descuiat iarna; rodonelul are oareșce pete (oare o fi bine să-i amenajăm un ultim duș cu piatră vânătă?), casa e tot plină de gărgăriţe, grădina se apropie ușor-ușor de hibernare (am smuls toate plantele uscate, dar încă e plină de gălbenele înflorite) şi avem ceapă verde ieşită din proprie iniţiativă.

Noutăţi în rest? Net pe fibră optică – vis vechi, atins în mod aproape nesperat -, Memoriile lui I.D. Sârbu, conferinţă acad. Gh. Păun - Căutând calculatoare în celulă. Noutăţi aducătoare de zâmbet, de bucurie, de pace. 

Mai vreau.

Culori de octombrie

Natură vie cu floare de colţ şi pietre

Despre foste tangenţe

Trei prietene am avut din copilărie; una îmi e aproape – fizic vorbind –, dar mutarea noastră din oraş şi cariera ei ne fac să ne vedem rar, dar bine, vorbim de parcă ne-am despărţit acum o zi. Cea de-a doua e departe, ne auzim, ne vedem la câţiva ani, o simt într-un fel aproape, în alt fel departe – sunt mai bine de 15 ani de când ne desparte distanţa şi vieţile noastre au evoluat aproape paralel. Cu cea de-a treia am răcit relaţia brusc – când mi-a fost clar că, de ani de zile, doar eu lupt pentru acea prietenie.

Lângă ele, mai era B., o fată din vecini (de la bloc), care avea un statut mai special pentru mine, cu care am crescut; suflet mare, viaţă grea şi tumultuoasă, fată corectă şi devotată. Ne cunoaştem de vreo 30 de ani, nu avem mai nimic în comun şi am fost conştiente amândouă de acest lucru când ne-am re-apropiat după o pauză de ani (vieţi paralele); în ultimii 20 îi sunt consilier Tu cum crezi că..., o ascult, o ajut, o susţin, o încurajez (ce-i drept, are o viaţă grea, nedreaptă, strâmbă şi nu stă în puterea ei s-o schimbe), poţi, sigur poţi; trece şi asta, ai mai trecut tu prin chestii mai grele; fac consiliere cu ea fix când are chef, indiferent dacă e zi sau noapte, am/n-am timp/chef. Până să plecăm din oraş, ne vedeam destul de des; n-avem preferinţe comune, cerc de amici, preocupări, sfere de interes, dar aveam o adolescenţă parţial comună. De când ne-am mutat, o singură dată ne-a călcat pragul (adusă şi dusă cu maşina de domnul meu); am invitat-o de multe ori – că n-are timp, că n-are bani. 4 ani. Aşa o fi.

Ea mă sună de obicei (închide, că te sun eu); îmi spune ce-a mai făcut, cu ce s-a mai confruntat – de obicei, chestii neplăcute – vai, săraca, prin ce trece. De fapt, o singură dată îmi amintesc să-mi fi împărtăşit o bucurie: când şi-a schimbat jobul, radical, în bine. Sunt mândră de tine, B.!

Mă sună joi seară, uşor dezinhibată, să-mi spună ceva de-o pisică. Apoi vorbim de job, de copiii. Îmi pare rău, B., că l-am supărat pe fiul tău spunându-i că întâi trebuie să se ajute el, apoi să aştepte să-l ajute ceilalţi. (Fiul ei mă sunase să-mi ceară ajutorul unde numai el se putea ajuta, discuţie pe care o mai avusesem şi în urmă cu un an, dar atunci îi expusesem şi nişte perspective – el n-a făcut nimic să schimbe situaţia.)

Tu superi pe prea multă lume, că prea spui lucrurilor pe nume! ... Păi şi dacă greşeşte omul de ce trebuie să-i spui tu asta? ... Ei, lasă, că dacă nu erai cu R. (domnul meu) nimic nu reuşeai!

Iniţial am crezut că vorbim pe două canale diferite, oricum ce-mi spunea nu se lega de discuţia noastră. Măi, sunt eu nebună, interpretez aiurea. Pun întrebări ajutătoare. Cer confirmări. Şi-mi vin. Cu ciudă-n glas, cu răutate.

Măi să fie! Apoi:

-Vezi, asta-mi place mie la tine, că tu nu mă judeci!

Era pe amurgite, lumina scădea rapid, iar mie mi se limpezea privirea. Bunătate? Devotament? Nope, manta de vreme rea. Ca un film derulat pe rapid, îmi apar în faţă problemele ei, cu care m-a împovărat ani de zile, frustrările, revoltele, nemulţumirile, dac-aş fi avut eu viaţa ta... Toate cu minus. Plusuri? Nu, n-am găsit.

- Mă duc să-mi iau ţigări şi te sun după.

I-am spus doar să nu se sperie dacă n-o să-i răspund. N-a mai sunat.

Am plecat amândouă, de când ne-am cunoscut, pe coordonate socio-economice sensibil egale. Am ajuns fiecare dintre noi unde am ajuns, vieţile fiindu-ne, până de curând, tangente. Dar doar până de curând.

Mă-ntreb

Merg în piaţa mare, la raionul de brânzeturi. La o tanti în vârstă, brânza de capră – 15 lei kg, în rest 25-28 lei. Gust de la tanti; bună brânza.

- Dar de ce aveţi preţul mai mic ca ceilalţi?

- Of, maică, dac-ai şti ce mă bălăcăresc, că să-mi cumpere ei brânza, da' nu vreau.

- Dar rentează, tanti, dac-o dai aşa ieftină?

- Rentează, mamă, că io nu viu de la Sibiu să plătesc icişa chirie, io plec seara acasă la mine.

În afara pieţei, pe trotuar, mai multe găleţi cu brânză,13-15 lei/kg.

- Costă, mamă, masa din piaţă şi te mănâncă ăia, că s-o dai la aceiaşi bani ca ei. Păi ce, io am timp să stau aici?

- Şi dacă vine vreun control?

- Fugim, maică, că ne-amendează. Ăia îi cheamă, să scape de noi.

Şi atunci mă întreb cât de moral e preţul de 28 de lei pentru kilogramul de brânză de capră de Sibiu?

Deprinderi de sat pe care nu le înțeleg

* Drăcuitul copiilor, animalelor, lucrurilor, vremii, situațiilor.

* Dormitul în pat în hainele cu care omul a stat toată ziua în curte/grădină.

* Stropitul covoarelor și apoi măturatul lor; ţoalele puse peste covoare persane.

* Folosirea frecventă a wc-ului din grădină, nu a celui din casă.

* Lipsa coșurilor de gunoi/scrumierelor și aruncatul ambalajelor/țigărilor pe jos – lasă că se mătură.

* Pantofii transformați în papuci prin călcarea pe ștaifuri.

* Clătitul vaselor folosite cu apă rece – n-a fost grăsime în ele.

* Lipsa deprinderii de a șterge praful şi piramidele de vase curate pe masa din bucătărie.

* Casa plină de mese cu mușamale pe care sunt vase cu mușcate.

* Cârpele de bucătărie cu care se şterg alternativ vase curate, mese ude, mâini unse.

Grayscale. Frida-Igor-Maşa

Pândă

Lemn

Ce-am mai făcut

* A venit și ultima tură de lemne, sunt în curs de tăiere. Domnul meu a făcut pentru prima dată tescovină (sub 10 l), care mie mi se pare că miroase îngrozitor.

* Am început să tai din plantele uscate. Acareturile, magazia, chioșcul și beciul sunt pregătite toate de iarnă.

* Mașa a luat și ea puiul de gripă, nu se simte rău (am prins-o încă de la început), dar e infernală când e să-i dăm medicamentele – se zbate, scuipă soluția, pune limba și blochează seringa cu lichid, ajutându-l pe domnul meu să-și coloreze hainele în roz (el o ține, eu o execut).

* Vinul din strugurii mov încă nu-i gata, dar e cam acru bine (am ratat mustul - întâi am băut suc proaspăt, apoi când l-am gustat deja era tulburel); mai avem struguri neculeși, că încă nu-s copți, am strâns unii și i-am lăsat câteva zile într-o lădiță în bucătărie - văd că s-au îndulcit un pic.

* Domnul meu le-a dat de câteva ori drumul găinilor în grădină iar ele au venit, gospodare, în curte. Mă enervează, nu-mi place să le văd în calea mea şi argumentul cu dar ai văzut că au făcut ouă mă lasă rece; locul găinilor e în curtea lor, al meu – în a mea.

* Vietăţi din preajmă ne arată mereu că vor cu noi în casă: greieri şi gărgăriţe, omizi cu plete şi picioare multe-multe, fluturi şi gândăcei. Pisicile au grijă însă să le dea afară.

* Ca new entry, am: agendă din hartie manuală legată în piele - o miros, o mângâi, mă bucur de ea - , patru farfurii de ceramică de Vâlcea (cu pește, cocoș etc.) și o cutie pentru lucru de mână din nuiele împletite (de prin vremea războiului) – plăceri vinovate.

Luni dimineața, poze cu pisici

Galben de sezon

Toamnă-n alb și roșu

Crâșme, toamnă și munți înzăpeziți

Unicul bar din comună – la parterul unui bloc, cochet, fain amenajat, cu cafea bună - s-a închis (acum e o agenție bancară), celelalte – nici nu știu cum să le spun, un fel de săli lipite de magazine – sunt deschise numai în caz de nunți, botezuri și alte chefuri programate din timp (la cel mai apropiat de noi – vreo 300 m în linie dreaptă – cam de trei ori pe an, știm după muzică). Tot lângă magazine mai sunt câteva terase – două mese, o umbrelă şi câteva scaune; din când în când, vara mai stau oameni la mese la o bere, la o cafea.

Locuim într-o comună tangetă orașului, fără casă de cultură, non-stop, parc, cinema, crâşmă, dar cu munţi înzăpeziţi la orizont.

Verde-n octombrie

Toamnă cu monografie, lentile noi şi bună ziua

Nu e frig încă, dar e umed; facem focul în fiecare seară, în dormitor/bibliotecă sunt câte două mâţe simultan – fie Frida cu Jinx, fie Maşa cu Igor, în alte combinaţii se lasă cu lupte sau cu alergături peste noi -, în casă miroase a toamnă, a gutui şi-a mere.

Grădina e tristă, doar două-trei verze ce-o mai mobilează, aracii sunt încă pe pământ, în grămezi, plantele smulse sunt și ele lăsate pe loc - încă nu le-am strâns și nici că mă trage ața s-o fac curând. Trandafirii însă par să fi uitat că i-a prins deja gerul, înfloresc în roşu şi alb, lucerna a crescut din nou, cred că n-are calendar, trifoiul e de-a dreptul primăvăratic.

Grasul merge iarăşi, încearcă să se joace, găinile nu vor în casa lor, preferă să stea oriunde în altă parte – domnul meu le-a dat drumul în curte de două ori şi tare le-au plăcut căsuţele câinilor -, iar pisicile cred că vor să intre în hibernare, musai pe ţesături ce implică lână – Frida e şi ea gripată, în tratament.

De vineri am monografia comunei şi mă distrez cu ea; constat că data medie a primului îngheţ e aici 17 octombrie, că suntem cam pe paralela 45, că cele mai înalte temperaturi n-au atins niciodată 35 de grade (dar au fost -27). Nu mă pot bucura cum aş vrea de carte - de curând mi-am schimbat lentilele la ochelari şi încă sunt parţial năucă, fapt, de altfel, tare enervant.

- Bună ziua dealule Bolea, mă bucur să te cunosc.

Când mergem spre casă, salut dealuri şi coame, fântână şi monument, biserică şi conac, poduri şi uliţe; acum ştiu cum le cheamă (chiar dacă uneori le mai uit numele, recunosc) şi-ar fi o impoliteţe să nu le dau bună ziua.

Perspective de primăvară cu buline de la negru la aproape alb

Gărgăriţă-riţă...

Pe husa gri a canapelei sunt zeci de gărgăriţe colorate de la alb-crem la negru, cu buline impare de la negru la aproape alb, mai mici, mai mari. Igor le mângâie cu lăbuţa; ele fie fac pe moartele, fie se agaţă ca nişte scaieţi de husa gri.

Gărgăriţă-riţă...

Sunt vag anesteziate, năuce şi încearcă să găsească un loc de hibernare unde motanul-umbră să nu le mai poată rostogoli.

Gărgăriţă-riţă...

Înainte să bag aspiratorul, le strâng pe făraş şi le scot din casă. Am grijă să nu le calc, iar câte una zboară timid pe hanoracul meu portocaliu.

Nu, fetiţă, nu-i floare.

Sunt gărgăriţe în toată casa şi ştiu că pe majoritatea nu am cum să le văd. Pun câte una pe deget şi-i cânt.

Gărgăriţă-riţă, zboară-n poieniţă...

Poieniţa-i umbrită, arsă de frig şi vânt, e trist umedă şi prevesteşte iarna. În casă-i cald, e lumină şi miros de gutui, sunt locuri ferite de pisici jucăuşe – de ce-ar pleca? - şi ştiu că, după ce dă firul ierbii, de aici vor zbura spre verde buburuze-mămăruţe-gărgăriţe de la alb-crem la negru, cu buline impare de la negru la aproape alb, mai mici, mai mari.

Antiger

Duminică-n octombrie cu vară la purtător

Cum vremea s-a mai încălzit și tare-mi place, pădurea s-a colorat a paletă de pictor, tufănelele înfloresc fericite și printre ele două mâțe - una albă, una gri -, e semn clar că-i rost de dor de ducă. Iar dacă mai e și week-end, am terminat cu tăiatul lemnelor de boiler și nu e nimic urgent de făcut (aham, și marmota împacheta ciocolata în staniol), înseamnă că planetele s-au aliniat optim și-i musai oareșce plimbăreală.

Un pic. De poftă. Antrenament. Până la București (ne-am dat pe pasajul Basarab) și înapoi, cu accent pe Răscăeți. La Iuliana și Lucian.

Km 70. Câmpuri. Curbe. Paulownii uscate. Antene parabolice pe un panou mare. Fântână la margine de drum. Grădiniță galbenă. Solar.

- Iuliana, cred că suntem în fața porții.

SOLAAAR? E cât o hală, oameni buni, imens, incredibil, și-n el sigur au închis vara. Roșii și vinete la doi metri, ardei de la verde brad la roșu flacară, ridichi, salată, spanac. Motocultor, verde, mult verde, miros de pământ în primăvară.

Casă. Încă o casă (iar mă uit spre solar, mare e!), curte, grădină (dar solarul...), boboci de rață sub mașină, pisici răsfățate și dornice de socializare (mai intrăm un pic în solar), rațe leșești, găini fățoase, pui. Câini (Ursu, iartă-mă, n-am vrut să te supăr) harnici care plimbă papuci albaștri, borcane colorate cu zacuscă, compot, sirop, suc de roșii. Fac ce fac și iar mă uit la solar.

Iuliana și Lucian sunt calzi și luminoși, știam dinainte că așa sunt. Schimb de experiență, hai să vedem, instant pe gpl, tipsuri pentru coșuri de sobă, de ce pleznește coaja la roșii, consum de energie electrică, planuri de-o presă manuală, oțetul e bun anticalcar. Zâmbet, mirare (solarul), plimbat cu cana de cafea pe moșie, destindere, duminică după-amiază.

Am plecat acasă la apus, cu semințe-n plicuri de hârtie - din astea e musai să-ţi dau - şi ardei iute la ghiveci, cu vara la sacoșă și miros de floarea soarelui în brațe. Încă mă mir de solar.

Harissa pentru zile lungi de iarnă, în transcripţie proprie

Pentru că cititorii noştrii sunt mai deştepţi decât ai lor şi varianta ardei iute bulgăresc nu există în preferinţele lor culinare, la cererea lor pun reţeta adaptată de Harissa pe care am făcut-o (unde eşti tu, mamă, să mă vezi punând pe blog reţete culinare...).

Se ia o pereche de mânuşi chirugicale (dacă se poate albastre, că dă bine la cromatică), care se pun cu graţie pe mâini, şi una bucată bandană aplicată peste nas şi gură model bandit american şi se iese pe terasă, în aer foarte liber. Apoi se atacă una bucată plasă cu ardei pervers de iuţi de la Dan (una lume pricepută zice că nu trebuie spălaţi), se rup codiţele (asta numai după ce te prinzi că se poate, înainte te chinuieşti cu tăiatul lor) şi se execută operaţiunea până când se obţine fix un kilogram de ardei iuţi ticăloşi, pe care îi mărunţim cu ciudă şi blender – răzbunareee, că mă ustură ochii de mor.

În recipientul de la blender punem câte o lingură de boabe de: muştar, coriandru, piper, chimen, cimbru uscat, sare mare. Se distrug cu elan şi energie electrică, se adaugă o căpăţână mare de usturoi curăţată*, apoi se pun graţios peste ardeii deja tăiaţi. Turnăm 100 ml de oţet (zuum blenderul), o lingură de miere (iar blender), 100 ml ulei (ca la maioneză, uşurel, să se înglobeze bine) şi se amestecă până când devine o pastă sau până ne plictisim şi decretăm că deja e cam pastă (dacă nu scoatem seminţele cred că trebuie ceva muncă, dar dacă le scoatem avem şanse să iasă o pastă fină).

Se pune Harissa în borcane, se sterilizează o jumătate de oră (deşi am dubii că s-ar putea strica ceva de-acolo, şi drosofilele fug când simt aroma), se termostatează până a doua zi.

Pentru cele două linguri de pastă care n-au avut loc în borcane şi pe care le-am pus într-o farfuriuţă de cafea, înfierbântăm oareşce ciorbă. Asta ca să vedem ce minune a ieşit şi să înţelegem cu adevărat ce a vrut să spună poetul când a scris „Mănânc şi plâng. Mânânc!”. Degeaba vă uitaţi după căprioare, şi de sunt nu le puteţi vedea, garantat.

* uitasem de usturoi.

Paznicul asterului

Motani

Nimicuri aducătoare de zâmbet în octombrie

* Noul vas de expansiune al hidroforului – roșu! -, de 50 l, cel vechi având 30 l.

* Covoarele reapărute în peisajul din casă.

* Aparatul mocca electric programabil ce ne asigură un miros divin când ne trezim.

* Rocada făcută între două măsuțe de cafea, s-a schimbat decorul.

* Mirosul de ambră, mosc alb sau paciuli de la bețele aromate.

* Aplicele noi pentru extindere, pe care încă nu le-am pus.

* Gutuile de pe pervazul din locul de masă și colierul roșu de ardei iuți uscați.

* Cele două pisuce hazlii – Cara și Dalma (au cam două luni) - pe care le au mai nou în apartament părinții domnului meu.

Răgaz

Drumul spre galben

Raport periodic despre animale

E o alergătură continuă între cele patru pisici ale noastre, vremea rece cred că le priește, se joacă ba câte două, ba câte patru prin lucernă, pe acoperișuri, prin pomi, prin camere, pe scări; vânează frunze bătute de vânt, greieri, șoareci și ni-i aduc în casă, educă gărgărițe intrate la hibernare și se ceartă pe cele două gulere din blană lăsate special pentru joaca lor în bibliotecă. Frida e stăpâna cutiilor (ca să nu piară mirosul crănțănelelor, le ținem în cutii de plastic cu capac), face conducere cu ele și uneori chiar reușește să le deschidă; doarme fericită în sacoșe goale, pe birou, în suportul de încălțăminte și-n alte spații adecvate gusturilor ei. Igor e o mâță ticăloasă și căpoasă, răzbunător și oportunist, doarme prin magazie, pod sau chioșc, e deja mai mare ca maică-sa și crește continuu, da-i dulce când vrea el, iubitor și foarte torcător. Mașa s-a îmblănit și nu mai pare așa firavă – ea oricum are o osatură fină și-i minionă -, mănâncă mult, cere atenție și doarme pe sacul de tărățe – mâțele noastre găsesc ele locuri agere de somn, în niciun caz în căsuță, cuib de pisici sau pe păturicile din flis puse special pentru ele. Jinx și-a revenit din răceală, dar e plin de coji – urme ale unor mușcături mai vechi, el știe cu cine, când, unde și mai ales de ce se bate -; umblă teleleu ziua sau vegetează în lucerna uscată, iar noaptea stă în casă, uneori chiar ne onorează dormind cu noi.

Câinii sunt și nu sunt bine; Grasul/Polux a slăbit, nu-și prea revine, lipsa de coordonare a membrelor e din cauze neurologice. Merge foarte greu, se supără că nu se mai poate juca cu ceilalți doi câini, îi ceartă, nu mai poate intra în căsuţe şi nici la lemne – i-am amenajat un adăpost la nivelul solului, cu lucernă uscată şi carpetă persană; mi-e tare milă de el, mă revoltă că nu-l putem ajuta, dar mă consolez cu ideea că n-are dureri, că mănâncă şi sper că nu vom ajunge la eutanasiere. Castor e răsfățat și mofturos, plin de smocuri, s-a făcut cât un urs și e fericit că are iarăși acces în grădină. Hades se ceartă cu șobolani și arici, cu veverițe obraznice și nuci; încă nu s-a adaptat la temperaturile scăzute, mai tremură, mai doarme pe sacul de dormit de la lemne, vag învelit. În rest, bântuie ca apucatul și e tare gălăgios, negociem strânsul jucăriilor din curte și încearcă să fure rufe de pe sârmă.

Găinile sunt grase și una lume zice c-ar trebui să tăiem din ele, dar nu prea mă îndur; nu mai ouă, sunt mai liniștite și mă distrează dimineața, când le dau drumul – se uită la mine năuc-reproșator și-s parcă anesteziate, aș putea să le culeg de pe stinghiile lor fără greutate.

Trei

Lehamite autumnală

Vremea arde etape, am bifat în avans lapoviță, mânuși, brumă, bocanci, polei, glugă, temperaturi nocturne negative. E frig, umed și nu-mi place, sunt zgribulită mai mereu și încă nu m-am obișnuit cu toamna asta căzută prea brusc; aș sta numai lângă sobă, cu Jinx în brațe – e bolnav sărmanul, strănută, îi curge nasul și e abătut (e sub tratament de miercuri, stă numai în casă, ferit de celelalte mâțe, să nu le îmbolnăvească și pe ele). A trecut sfârșitul de săptămână - frig, noroi, ceață, brumă, vânt -, mare lucru n-am făcut, dar măcar se vede. Rândurile de lemne pentru boiler s-au înălțat, grămada din curte s-a micșorat, am strâns și o bună parte din rumeguș (pe care l-am dus doamnelor găini, fericite tare); am scos roșiile și ardeii din grădină – plantele erau maro, fructele, ca de sticlă, a fost de-ajuns o noapte cu temperaturi negative ca totul să arate mort, gri, deprimant (nu-i corect, e abia început de octombrie, mă revolt; și ce dacă mă revolt).

Domnul meu a strâns nucile – cred că au fost vreo mie -, s-a certat cu pompa submersibilă (ca un făcut, obiectele astea se defectează la maximum o jumătate de an după ce-au ieșit din garanție, ce timp mediu de utilizare, parcă-s de folosință unică), printre picături fie s-a relaxat cu drujba, fie a răsfățat pisicile.

Parcă niciunul n-am avut nici spor, nici chef, zilele parcă s-au târât.

Îmi simt articulațiile ca de sticlă, mi-e frig, mi-e umed și nu-mi place. Și mai e și luni...

Static

Gânduri alandala

* Regretăm fapte din trecut uitând că, în momentele în care le făceam, erau exact ceea ce ne doream atunci.
* Când ai şi grădină, şi-o bibliotecă pe gustul tău, ce ţi-ar mai putea lipsi?
* Rănile trebuie linse în linişte, dar urmele lor nu trebuie ascunse; cicatricea e o dovadă a faptului că ai luptat.
* Tiparul social în care oamenii trebuie să se încadreze e doar o formă fără fond inventată de mediocri temători camuflaţi în uniforme
* Ne naștem cu certificat de moarte; știm asta, dar ne irosim inteligența, timpul, viața.

După trei luni

Vinerea cu pisici negre: Jinx