...Și promisiuni

 

Perspective...

 

Motive de zâmbet

 

Joacă în formă continuată

 Cu chat gpt. 

”Prietenii mei imaginari au simţit într-o dimineaţă brusc că trebuie să se întoarcă la natură. Remus a făcut un credit doar cu buletinul ca să poată Romulus să-şi scoată de la amanet priveliştea din faţa dormitorului, dar, cum amândoi se mutaseră de la bloc pe coclauri, au pus-o pe peretele din living unde, între noi fie vorba, priveliştea stă cam înghesuită. În faţa peretelui au pus două plante carnivore din plastic eco-friendly în care au plantat cloşca şi ciorăpiorii; acum aceştia mişună prin privelişte, oricât le-ar spune Venus că n-au voie.

Romulus şi Remus şi-au luat şi o pisică rotundă, lor nu le plac unghiurile drepte, sunt prea aspre, prea logice, mai mult, o pisică pătrată ar fi fost prea artistică. Nu contează că pisica are doar 2,1 MP, ei o iubesc, nu-s ahtiaţi după poze şi-n plus era la superofertă împreună cu o pereche de şlapi cu toc care oricum nu le sunt buni şi până la urmă nici nu le plac.

Au făcut şi-un pârâu zglobiu, care izvora din chiuveta de la baie. Dar cum nu există poveşti reale cu happy end, acesta a secat: din cauza facturilor neplătite la gândire, le-a fost tăiată apa vie, iar cu apă moartă se ştie că niciun pârâu nu funcţionează. Pisica se bucură, ei oricum nu-i place apa, şi sare ca o minge şi ea prin privelişte, printre pomi, parcări şi minute gratuite în reţea. N-o pot opri decât dacă-i nimeresc cu săgeţile-ventuză de la darts o anume zonă din coadă, unde are butonul de on/off.
Cu pârâul clar au pierdut timpul. Măcar l-o fi găsit cineva?!?...”

Viață de mâță. Out

 

Viață de mâță. In

 

Că ce-ar fi viața fără joacă

 În cazul dat, cu gemini.

”Romulus şi Remus se bucură de personalitate multiplă; uneori cred că-s unul singur, alteori că-s două persoane distincte şi, ce-i drept, mai rar, că sunt 2x2 persoane. Fiecare dintre acestea poate avea două personalităţi şi tot aşa, în progresie geometrică. Şi-atunci se face o lume locuind într-o garsonieră cu patru camere şi terasă. Nici camerele, nici terasa n-au personalitate deloc din păcate, iar coclaurile din capul lui Papabembe sunt oricum neîncăpătoare.

În capul celor doi prieteni ai mei au venit nişte voci care vorbesc ruseşte. Remus s-a gândit să le ceară tezaurul înapoi, dar Romulus se teme că vor veni cu tancul şi oricum vor spune tovarăşaaaa, am uitat tezaurul acasă. Îi pare rău mai ales de cloşca cu puii de aur, s-ar asorta foarte bine cu cloşca cu ştrumfi, e-hei, cum ar mai cotcodăci ele pe lângă Venus…
Remus poartă o halucinaţie, în fiecare zi şi-o pune pe el şi pleacă la spitalul de vise. E speriat că iar a visat lalele şi vrea să afle: or fi ele oare comestibile?

Romulus e ecologist. El vrea să declanşeze o criză economică mondială care să nu polueze mediul şi pentru asta a strâns două PET-uri bio şi unul ecologic, toate magice. Cu ele poate să dea încălzirea globală pe maxim şi gaura de ozon pe minim, dar nu acum, căci nu se grăbeşte.”

Bună dimineața

 

Vis împlinit

 

Zăvod

L-am adus acasă în joia neagră din 2014; avea cam 4 luni, era îngrijit, dar l-ar fi așteptat o viață în lanț, păzind porumb. 

Metis de ciobănesc de Bucovina, mi-a pus rău creierii pe moațe cu educatul, am ajuns să-i bag mâna în gât ca să-i arăt că eu sunt mai sus ca el în lanțul trofic; după ce l-am convins că eu sunt șeful, ne-am înțeles bine.

De cum a venit, ne-a decorat măiastru moșia: gropi crescute peste noapte, mușamale dantelate, scule teleportate în alte spații, ne-a cointeresat să înălțăm gardurile pe care le sărea cu grație. Citea mărunt ziare și reviste, găleți și ligheane, pături, bănci și scăunele, blugi Wrangler de pe culmea de rufe, vișin, arbuști, arțar.

Iubea peturile și să antreneze pisicile prin alergare (dar dormea cu ele în brațe), se juca cu găinile până făceau stop cardiac, mereu a comentat când nu i-a convenit ceva, mai ales când era să-l tund sau să-l perii. Fan bârfă, frecvent dormea pe cimentul de lângă terasă, doar să ne audă; altfel, dormea la acareturi, lângă lemne, căsuța lui având doar rolul de piedestal.

Îi plăceau căprioarele, le certa când plecau de lângă gard și voia să le strângă în turmă, nu-i plăceau caii și-i lătra până la sufocare, cum nu-i plăceau zgomotele puternice: le ”înjura” indignat, mai ales petradele, artificiile. În ultimele două luni l-am tot văzut cum se duce, mergea din ce în ce mai greu, avea probleme de coordonare, de echilibru, ne temeam că nu trece iarna.

Miercuri n-a prea vrut să mănânce, a luat doar osul pe care și l-a apărat preventiv de câinuțe; joi l-a găsit domnul meu lângă gard, nu mai putea să meargă, l-am adus amândoi la adăpost; n-a vrut să mănânce, a băut doar apă ca să-mi facă un hatâr - avea deja moartea-n ochi. Vineri dimineață mi-a fost teamă să merg la el. Ai fost la Zăvod? Da. Ce face? A murit.

S-a dus Zăvod. Ză Vodă. Zăvod ot Ciumești (2013-2026). Măi-câinele meu. Să-ți fie eternitatea lină, măi-câine. Și să știi că doare tare, boule!