Fugiți de-acasă. 6. Pasul Bucin. Miercurea Ciuc

# La întoarcere, n-am mai plecat pe Odorhei, cum plănuisem, ci prin Gheorgheni,  să mai vedem odată Pasul Bucin - e cel mai frumos pas pe care l-am văzut vreodată, și am trecut prin câteva (aleator, ce-mi amintesc: Tihuța, Păltiniș, Oituz, Turnu Roșu, Cașin, Buzău, Predeal, Prislop). Vreți verde? Verde de Bucovina? Neee. De Maramureș? Nici gând. Harghita e mult mai verde. Vreți apă? Piatră? Viață? Răspuns corect – Bucin.

# Rai în Bucin, rai în formă continuată în Borzont. Sat pe plat, în depresiune, case frumoase, brazi imenși, vaci păscând, verde copleșitor, zeci de berze. Apoi Joseni, Gheorgheni, Valea Strâmbă – am fost la Karpaten Milk, artizanii bunătăților lactate -, Izvoru Mureșului, Siculeni, Miercurea Ciuc.

# Biserica Romano-Catolică de la Șumuleu Ciuc e impresionantă, drumul spre altarul în aer liber era deja închis (pentru vizita Papei) și – ghici ce? – ploua, așa că urcatul pe iarbă a ieșit din calcul.

# Miercurea Ciuc, oprim în centru, unde începe zona pietonală, vrem să trimitem sms pentru parcare, o doamnă ne spune nu și ne face și semn cu degetul (ne-a spus și ceva în maghiară) - în week-end e parcarea gratuită. Mergem la un magazin, pentru că voiam un steag secuiesc – ca o mulțumire pentru experiența trăită, să avem un steag secuiesc în curte -, Nu avem, dar jos la parc e sărbătoare mare de primăvară aici, și ne arată încotro să mergem.

# În parc, primim câte o brățară la intrare; lume, rumoare, festival gastronomic, copii cântând și dansând pe scenă, hand-made-uri, lemn, piele, împletituri, olărit, plante. Luăm un steag de la o masă; tânăra doamnă de acolo, zâmbitoare, ne povestește, alegând destul de dificil cuvintele și folosind delicios acordul în gen, despre istoria și tradițiile locului, ne invită la zilele municipiului în prima săptămână din august, ne spune despre 1000 de fete secuiene și despre festivalurile gastronomice tradiționale, unde au loc și când.

# La pas prin urbe, cetatea Miko, clădiri istorice impresionante, case vechi și frumoase (porțile parcă s-au schimbat un pic), piatră cubică păstrată între dalele noi, treceri de pietoni făcute cu plăcuțe de marmură printre pietre cubice - calci pe istorie.

Spontane

Case

Fugiți de-acasă. 5. Mirări

# Spre marea mea bucurie, nu am văzut urme de defrișări în Ținutul Ciucului. Vaci multe care pasc între garduri electrice (gardurile arată ca niște bețe înalte până la genunchi, legate între ele cu panglici), stupi, cai, căruțe. Dl. B.: După ce va dispărea ultima vacă, măcar vreo zece ani aici tot vor mai rămâne caii.

# Țiglă pe case, la cele vechi - șindrilă, foarte puține acoperitori moderne, obloane construite odată cu tocul geamurilor, case din lemn și piatră, biserici de vreo cinci confesiuni.

# Tot județul e mai mult nesemnalizat, cu obiective turistice nemarcate, sunt multe inscripții doar în maghiară, dar oamenii sunt amabili și încearcă să ți le povestească.

# Pomii nu se taie deloc, cresc tufă sau lumânare, în funcție de stilul lor. Fructe? Prune, o dată la patru ani, mere – chiar și la zece. Doar zmeură.

# Sunt multe biciclete pe drumuri și suporturi pentru ele peste tot, nu am prea văzut oameni supraponderali, copii grași, nici atât.

# Multe păstrăvării și locuri de pescuit semnalizate printr-un pește pus pe stîlpi, cu capul în direcția respectivă.

# Sunt multe opritoare speciale la porți, cheile sunt prinse cu lanțuri sau funii de poartă, multe case au steaguri – secuiești, românești, europene și rar ungurești.

# Mi s-a părut faină ideea de composesorat – păduri indivizibile aparținând unei comunități, dar nu are fiecare parcela lui, ci fiecare are un procent din întreaga suprafață. Când se exploatează pădurea, primesc lemne proporțional cu posesia.

# Domnul B. (care nu e secui) ne-a povestit despre istoria secuilor și despre stofa aspră din care sunt croiți, ne-a spus despre inflația de vocale din limba maghiară și de importanța accentelor, despre predicate compuse. Ne-a vorbit despre importanța apartenenței la familie și respectul față de ea, că nu se spune frate pur și simplu, ci există cuvinte speciale pentru soră mai mică, soră mai mare, frate mai mic, frate mai mare, există câte un termen special pentru bunic, străbunic, stră-străbunic, stră-stră-străbunic (și își știu înaintașii pe nume), iar veri sunt până la gradul 5 și se cunosc între ei.

# Tot domnul B. m-a învățat cum se pronunță vocalele și combinațiile de litere, iar pe drumul de întoarcere m-a amuzat să citesc cu voce tare denumirile localităților, mai ales că mi s-a părut foarte frumos că Sânsimion e Csikzentsimon, adică din ținutul Ciucului, iar satele au falva în denumire. (Domnul meu făcuse o pasiune cu Homorod în conținutul numelor.)

Porți secuiești

Corund. Aragonit

Fugiți de-acasă. 4. Corund

# Corund – ceramică, lemn, împletituri, blană, lână, agroturism, sare, piatră, verde ascendent.

# Muzeul de aragonit. Nu am reușit să-l găsim fără să întrebăm în zona comercială. L-am găsit, o clădire mare, lungă, galbenă, nu avea nicio pancartă, prima poartă era încuiată, niciun număr de telefon afișat sau program de vizitare. Mergem la a doua poartă; din casă se aude lătratul unui câine, deschide o doamnă distinsă la a treia tinerețe: fata e plecată cu un grup de turiști, muzeul e administrat de o fundație, reveniți mâine. Dar de unde sunteți? Ooo, de departe, pot să vă ajut doar dacă așteptați trei minute să vă deschid. Ne-a deschis muzeul – o singură încăpere, cu obiecte și roci de aragonit despre care ne-a povestit cu drag, apoi ne-a zis cu tristețe despre cum a fost distrusă mina. Să mergeți la Sovata să vedeți altarul de aragonit. Și la biserică, aici, să vedeți cristelnițele donate de proprietarii minei. Și să mai veniți. (Ulterior am aflat că doamna e urmașa proprietarilor minei, și bucata de casă, și o bună parte din exponatele muzeului au fost donate de aceștia.)

# Biserica Unitariană – fortificată, cu orgă, de-un ascetism impresionant.

# Muzeul satului. O casă veche, tradițională - două cămăruțe, acoperită cu șindrilă, poartă săsească pictată, încuiată și ea. La fel, niciun număr de telefon. Caut pe net, găsesc un număr, sun. O doamnă dulce îmi dă telefonul unicului referent cultural al comunei, îl sun. Când vreți să vizitați muzeul? Vă chem eu înapoi în 3 minute. Mă sună, vine în alte 3 minute. Ne povestește despre istorie și tradiții, ne atrage atenția asupra obiectelor valoroase, ne arată obiecte din iască – da, ciuperca pe fag crescătoare -, șepci, genți. Ooo, am copilărit la Pitești, mergeam la târg cu vase. La final ne invită să scriem în cartea de oaspeți și să revenim, că acum îi știm și numărul de telefon.

# Biserica Romano-Catolică era încuiată și ea. Mergem în zona cu artizanat, îi spun unei doamne dezamăgirea mea și fermă ne trimite la casa parohială (aproape ne somează). Nu, nu-i frumos să-l deranjăm pe preot acasă... Ei, cum să nu mergeți? Mergeți, e mereu la birou cineva, secretarul, cantorul, clopotarul. Mergem. Domnul de-acolo dă un telefon, în două minute apare clopotarul, ne deschide, ne povestește. De unde sunteți? Aaa, olteni de-ai mei, toată copilăria am mers la târg la Topoloveni cu vase. Vedem cristelnițele de aragonit, ne arată și orga, ne recomandă să mergem la Șumuleu Ciuc, unde va veni Papa, ne invită să revenim cât mai curând.

(În treptele de beton din curtea bisericii sunt încastrate bucăți de aragonit.)

# Am ratat izvoarele sărate și Dealul Melcilor din motiv de ploi torențiale; cred că avem noi o putere secretă: cum vrem să vizităm zone cu sare, cum plouă torențial (am pățit-o cu ani în urmă și la Buzău).

Pensiunea Foenix, Praid

Vedere din spate. La et. I, în stânga, am stat noi.

Vedere laterală; în stânga - foișorul.

Vedere din față.

Vedere din curte.

Sovata

Fugiți de-acasă. 3. Sovata. Bântuiri prin zonă

# Sovata m-a surprins foarte plăcut; stațiunea e bine întreținută, cu clădiri istorice refăcute frumos și clădiri noi respectând specificul zonei. Multe case în construcție, cresc cartiere în zone foste extravilane, au gaze, apă, canal și asta se vede. Marea dezamagire - Lacul Ursu: e închis între garduri și cu porți cu lacăte, doar prin sârmă ce se putea vedea, că era extrasezon și e în administrare privată: gata, acum e al lor, îl vedem cu bilet plătit, după program, nu mai e al tuturor. Dacă ajungeți acolo, nu ratați altarul din aragonit de la Biserica Romano-Catolică.

# Am mers să vedem satul-labirint, Înlăceni, unic, special etc. Citisem pe net că drumul e proaspăt asfaltat, de unde!; drum județean din pământ și piatră, cu gropi mai mult obligatorii, bun pentru amatorii de senzații tari cu 4x4 și accesibil cu greu mașinilor cu gardă mare la sol (celelalte n-au nicio șansă, cel puțin pe ploaie). Aproape de intrarea în sat, o pancartă pusă de consiliul județean a laudă și apoi brusc începe asfaltul; nu vă faceți griji, că nu durează mult, se termină în Atid – o lingură de drum asfaltat în mijlocul nicăieriului. Ulițele satului mustind de noroi (of, bine era dacă ne gândeam să ne luăm bocancii!) nu ne-au lăsat să vedem mare lucru, doar mi s-a părut interesant că în toate casele (vechi și cu un aspect aparte) se intră doar pe la etaj.

# Am plecat din Înlăceni pe alt drum, în speranța că mai prost nu poate fi; am avut dreptate, drumul a fost considerabil mai bun, dar o bună parte tot din pământ; zona e de-o frumusețe răvășitoare, însă e evident că satele sunt îmbătrânite. Multe case abandonate și scoase la vânzare, grămezi de gunoi de grajd pe marginea drumului, terenurile – doar pășuni. Drumul de la Înlăceni spre Corund prin Atid și Atia a fost o încântare, curbe strânse și frumoase, pe marginea muntelui – asfalt și, ca bonus, ne-au tăiat calea două vulpi mirate. 

# Am vrut să mergem la Sânsimion de Harghita, lângă Miercurea Ciuc, și waze ne-a dus la Sânsimion de Mureș, lângă Miercurea Nirajului; e firesc, mi-am spus, ca într-o miercuri să vizitezi o Miercure. Momentul de genialitate a fost în mare parte al meu, că waze mi-a dat cel mai apropiat Sânsimion, iar eu am fost fericită că se încadrează în targetul de sub 50 km. J Nu ne-a părut rău de drum, în zona aia oriunde-ai merge cad pădurea, verdele, stâncile de peste tot. Și iese apă de pretutindeni.