#
Omul născut-trăit la sat trăiește după reguli diferite, multe
uitate în oraș; există o ierarhie clară pe care o respectă,
avutul contează, și studiile, dar cel mai important e să fii om
gospodar și să sporești continuu ceea ce ai. Nu se pune problema
vânzării unui teren sau să se dărâme un gard existent – îl
înlocuiești, dar nu-l lași să cadă.
#
Lui i se rupe sufletul de pomul necules, de lemnele uscate rămase în
ploaie, care vor putrezi, de tot ce înseamnă irosire. Chiar
dacă au serviciuri cu program fix, pământul nu așteaptă și
trebuie să te ocupi de el când o cere, fie că-i cositul ierbii,
udatul plantelor, îngrijitul lor sau curățatul zăpezii de pe
pomi/din curte.
# Să
dai bună ziua e obligatoriu, dar nu-i obligatoriul să răspunzi la
salutul unui om care ți-a dovedit că e lipsit de caracter: e modul
satului de a sancționa lenea, impostura și lipsa de cuvânt.
# La
sat funcționează un alt set de reguli, se dă, se primește, se fac
schimburi; nimeni nu contabilizează exact, m-a ajutat când am avut
nevoie, îl ajut.
#
Săteanul e bogat pentru că are hrana de la el din ogradă, hrană
pentru care muncește, dar stă în puterea lui să facă asta,
deține controlul. Are așteptări realiste și luptă pentru ele,
ajustează, pe ici, pe colo, realitatea, în
favoarea lui.
#
Omul de la sat ascultă pământul, îi decriptează mesajele; știe
când trebuie udată o plantă, vede că-i trebuie ceva și știe fix
ce anume, lucrează cu natura, nu împotriva ei, chiar dacă o
ponderează ușor, nu vrea s-o subjuge, știe că n-are nicio șansă.
