Like?:)

marți, 15 octombrie 2019

Fugiți de-acasă, ediția septembrie 2019. 11. Tentative de concluzii


# Cea mai bună engleză în Bulgaria e fie româna (spre graniță), fie limba gimnastică. Cele mai mari calități ale bulgarilor nu sunt sigur amabilitatea sau ospitalitatea.  
# Vreți litoral al Mării Negre? Mergeți în Bulgaria. Merită luat la pas, golf cu golf, plajă cu plajă. În extrasezon e chiar spectaculos, că e tare fain să ai plajele doar ale tale, fără să te freci de n oameni. Și marea. Și stâncile. Și cerul.
# Alcoolul tare și țigările sunt considerabil mai ieftine (dar nu există deloc Pall Mall și altele), toată Bulgaria miroase a trandafiri de dulceață și au n+1 produse obținute din trandafiri, de la rahat la parfumuri (vă amintiți fiolele?), trecând prin lichior, săpun, ape florale, dulceață, cosmetice în fel și chip.
# Dacă mergeți pe litoralul bulgăresc, ideal e să aveți și lei, și leva la voi (de exemplu, la țigări nu acceptă plata cu cardul, la muzee doar cash, leva), luați hărți fizice cu voi, că nu se știe ce, când și cum vrea netul.
# Am bătut plajele desculță, am avut vreme de la soare plin la ploaie vălurită și vânt de 50 km/h, baie doar la piscină, în mare am intrat cât să ne ude picioarele; dar a fost o vreme tocmai bună de vizitat și hoinărit.
# Ca suveniruri, avem un clopot de ușă cu pisică deasupra, un steag al Bulgariei (era fix cât cel al ținutului secuiesc și nu m-am putut abține); am făcut peste 1000 de poze și filmulețe (vreo 7 Gb), zeci de km per pedes, cam 1500 km cu mașina, vreo 50 kg (exagerez) de stânci culese de peste tot (Balcic, Nisipurile de Aur, Kaliakra, Bolata, Tyulenovo, Vama Veche, Mangalia).
# Litoralul Mării Negre e plin de pisici bine hrănite, prietenoase și oportuniste, cum îi stă bine oricărei pisici. Cutii cu donații pentru animalele fără stăpân, castroane cu apă puse special pe terasele restaurantelor, perne și cutii cu dedicație pentru doamnele feline.
# Constatări empirice de pe drumurile patriei: prea multe femei la volan conducând catastrofal, prea multe bemweuri și audiuri (de preferat negre) care au șosea personală și reguli proprii de circulație. Bulevardele, străzile centrale de peste tot sunt refăcute (dar pe străzile laterale e jale); pe unde am fost, toaletele au fost curate (e prima dată când mi se întâmplă).
# Venind acasă, ne-a primit lumina de octombrie, caldă, bună, bătând în portocaliu; pentru că, se știe, octombrie ar trebui să fie el însuși un anotimp.

luni, 14 octombrie 2019

Sunetul mării la Mangalia


Mangalia




















Fugiți de-acasă, ediția septembrie 2019. 10. Vama Veche. Mangalia. Constanța


Am fost cazați, în toată perioada, la o pensiune de pe ultima uliță din Vama Veche (lângă Sandalandala), unde din curte până în mare aveam cel mult 50 m, iar cafeaua de dimineață se bea pe terasă cu marea-n ochi și-n urechi, cu răsăritul timid față-n față. Frumoasă zona, frumoasă plaja goală, frumoasă marea, dar mare dezamăgirea.
De la chestiile meschine de la pensiune (lumină chioară, un scaun/o veioză la două persoane, mic dejun la limita comestibilului), la mizeria de pe plajă – sunt coșuri de gunoi colorate diferit, pentru colectare selectivă, dar în Vamă nu se poartă, chiar dacă e legal obligatoriu (gunoiul se ia vinerea, de-a valma) – de când am ajuns, luni, la pensiune, până vineri, pubelele pline au stat la poartă.
Prețurile sunt prohibitive și în extrasezon, e mai ieftin să mergi în Mangalia să mănânci la restaurant, pe plajă nelipsiții pirați, mai toate magazinele închise, iluminatul stradal de pe faleză oprit.
Ce mi s-a părut fain: în ultimii ani, multe persoane s-au mutat din orașe mari în Vama Veche și locuiesc acolo continuu, unii au pensiuni, alții sunt mai boem-artiști, iar satul parcă trăiește mai intens.
Ne-am plimbat pe plajă, ne-a udat marea, vreme de bălăceală n-a fost (a bătut vântul), domnul meu a făcut o baie în piscină, ca să nu poată spune că a fost la mare și n-a bifat și el o baie.
Mangalia e sufocată de mașini, nici localnicii nu au unde să le parcheze, mă gândesc cu groază cum o fi în sezon. Am fost la cimitir (bunicii domnului meu) și ne-am plimbat puțin prin el - că dacă vrei să vezi istoria unui loc trebuie să mergi prin cimitir. Greci și lipoveni, români și evrei și, ce mi s-a părut cel mai straniu, un loc cu morminte pentru copii, mici (cam 1 m lungime) - la fel și în cimitirul musulman, unde e un amestec de opulență cu modestie, cripte din marmură sau simple pietre calcaroase roase de vreme.
Faleza e plină de clădiri, a apărut un dig nou, am fost la Muzeul Naval – după cel de la Varna e o glumă proastă -, am mâncat shuberek cu ayran. (La Balcic, în grădinile reginei erau smochine coapte. În Mangalia, în piață – 25 lei kg.)
Am ajuns și la Constanța pentru că, se știe, drumul cel mai scurt către casă trece fix pe unde vrei tu. Am revăzut Plaja Modern – parcă neschimbată din anii copilăriei, esplanada, am bătut un pic la pas orașul, am fost în Piața Griviței (de unde am plecat cu pepeni mici pentru murături, pe la noi nu se găsesc, și roșii cu gust de Dobrogea), ne-am întâlnit cu o minune de prieten de facebook – Iulian – și cu femeea lui Elena, am băut o cafea turcească la ibric de cupru, am mâncat 1 ciorbă, apoi spre casă, 350 km, mai mult pe autostrăzi.

vineri, 11 octombrie 2019

Fugiți de-acasă, ediția septembrie 2019. 9. Ce am ratat


Dalboka. Pur și simplu nu ne-a tras ața, am ajuns de două ori aproape de ea. Topola – am trecut cu mașina, cât să vedem parcul imens de distracție – n-a fost o ispită prea mare. Russalka era închisă, ne pregătisem pentru taxa de stațiune, dar era closed, neee (plus ceva care probabil însemna întoarce) și nici la pas nu se putea intra, neee, closed. Nimic semnalizat anterior, am făcut un ocol de 40 km (nici pe net nu am găsit undeva cum că ar fi închisă); măcar noi scriem clar că Transfăgărășanul sau Transalpina sunt închise cu n km înainte. Yailata e semnalizată mai mult nu, am depășit-o grav, așa că am renunțat să descoperim acul în carul cu fân.
Doamnelor și domnilor, marea:


Ezereț și Krapeț în imagini

















Fugiți de-acasă, ediția septembrie 2019. 8. Ezereț. Krapeț


Dacă vreți vreodată să vedeți kilometri de plajă incredibilă, mergeți la Ezereț. Ca de obicei, semnalizarea e aproape inexistentă (și atunci când e, e în bulgară), drumul e prost, să găsești plaja e ca și cum ai trece prin ceva locuri secrete unde găsești indicii (și-o pădure), dar odată ajunși acolo nu veți regreta o secundă.
Când am ajuns la Ezereț, erau o rulotă, un camion și vreo patru mașini cu număr de București, plus vreo două cu numere de Brăila. Ups... Era o echipă de filmare, în luminișul de pădure de pe marginea mării – ei, doi polițiști de frontieră și noi doi.
Domnul meu îl întreabă în română pe un polițist cum se poate ajunge pe malul mării, cu mașina, până la Krapeț; ne arată drumul și ne spune că e prost, nu e bine să mergem pe acolo.
-         Cât de prost e?
-         Așa, și polițistul coboară mâna pe o zonă a malului unde ne aflam - drum forestier, cu șleauri, ușor înierbat.
-         Merge, sunt cu Dacia.
-         Am și eu Logan, mașina cel mai bună.
Coborâm printr-o zonă săpată în malul de pământ spre plajă.
-         Ce faceți aici?
-         Tragem un film trist românesc.
O plajă lungă (vreo 10 km cred, se poate ajunge până în Krapeț), lată și de 10 m, cu nisip sclipitor, cu scoici, melci și smocuri de iarbă, cu tufișuri și maluri de pământ înalte. Nimic amenajat, fără sursă de apă dulce sau toalete, nici gând de vreun restuarant (în sat doar), cormorani, miros de pin, o cazemată-vestigiu acoperită cu grafitti colorat, o barcă în așteptare.
Anunțuri cu scăldatul interzis și cu această zonă nu este supravegheată de salvamari, intrați pe proprie răspundere, grinduri în apă și tufișuri în smocuri pe plajă, trepte de acces săpate-n mal, marea cântând domol și-o senzație înălțătoare de libertate.
Am mers în Krapeț pe un drum forestier, fix pe malul mării, în urma mașinii polițiștilor de frontieră, drum mărginit pe stânga de arbori (mulți pini) și tufișuri – în dreapta, marea, la picioarele noastre, spre bucuria domnului meu, că asta își dorea.
Am ajuns direct în zona cu bărci (satul e la vreo 3 km); nimic amenajat, fără apă sau toalete (în sezon sunt), păsări multe și cochilii mari de melci, stânci și nisip cu alge, pescari în larg și bărci pe mal, plajă nesfârșită și peisaje incredibile, mare verde și limpede - la bulgari Marea Neagră e de fapt verde. Și – a câta oară, oare, în ultimele zile? – m-am întrebat: cum să cuprinzi atâta frumusețe?

joi, 10 octombrie 2019

Capul Shabla






Tyulenovo și mare verde










Fugiți de-acasă, ediția septembrie 2019. 7. Tyulenovo. Shabla


Tyulenovo a fost următoarea oprire; un golfuleț cu stânci albe, cu bărci pescărești, cu o faleză impresionantă: tot țărmul e ca o dantelă minuțios elaborată, nici urmă de plajă, la mare se coboară doar pe stânci și doar în vreo două locuri se poate (cel mai accesibil – printre bărcile pescarilor).
În sine, Tyulenovo e un sat de pescari, are două străzi desfundate, 10-12 case, un hotel-restaurant minimalist, un magazin și 60 de locuitori (așa scrie pe net).
Zonă austeră, țevi care captează ape termale sulfuroase și le varsă în mare, stânci albe zimțate, cu grote săpate în piatra calcaroasă, peșteri în apă, cer albastru și mare verde, te simți ca-n Insula misterioasă, explorezi precum căpitanul Cook și poți pescui de pe stâncă, de sus, ca-n Papillon, la apus.
De la Tyulenovo am încercat să mergem pe malul mării spre Shabla, nu am avut cum, dar am oprit într-un golfuleț incredibil unde niște domni se pregăteau de scufundări, iar apa mării era incredibil de verde.
Capul Shabla. Farul e obiectiv miltar – tare mi-ar fi plăcut să admir marea de sus; alături de far, săpături arheologice într-un sit aparent părăsit. O elice și o ancoră ca decor lângă o zonă amenajată pentru concerte vara (orășelul e la ceva distanță), câteva case de vară, cormorani, stânci, nisip alb și marea - incredibil de liniștită, verde, cum e de obicei în Bulgaria.

:-D